1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

O organizaţie neguvernamentală reprezintă acea organizaţie ce nu se află sub tutela guvernului (serviciu public sau forţă armată) şi nu aparţine nici mediului de afaceri. Activitatea ONG-urilor se desfăşoară, în primul rând, în cadrul statelor, dar îmbracă, totodată, şi o dimensiune transnaţională, atât prin legăturile pe care le stabilesc cu grupările naţionale analoage, cât şi prin interferenţa lor cu alte societăţi/organizaţii statale.Totodată, ONG-urile se înscriu într-un cadru internaţional mai clasic şi prin dezvoltarea de relaţii cu organizaţii interguvernamentale. Unele ONG-uri sunt foarte cunoscute, activitatea lor fiind publică sau puternic mediatizată (Ex: Amnesty International, Greenpeace sau Medicins du monde), iar altele sunt mai discrete şi se raportează la acţiuni mai specializate din domeniile ştiinţific sau sportiv. În prezent, asistăm la o adevărată emergenţă a organizaţiilor neguvernamentale pe scena dezvoltării. Aceste organizaţii au o dublă perspectivă :

  • internă, în sensul că, în comparaţie cu statele, ele nu beneficiază de nici o personalitate juridică internaţională, exercită activităţile lor sub imperiul dreptului naţional al statului unde se află sediul organizaţiei şi se consideră a fi o asociaţie dotată cu personalitate morală de drept privat ;
  • internaţională , în sensul că ele se situează în continuarea organizaţiilor internaţionale guvernamentale . În Sistemul Naţiunilor Unite, ONG pot dispune, în conformitate cu art. 71 din Carta ONU, de statutul de consultant în chestiuni relevante pentru activitatea Consiliului Economic şi Social (ECOSOC).

ONG-urile sunt cea mai clară manifestare a ceea ce s-a numit "societatea civilă", adică sfera în care mişcările sociale se auto-organizează în jurul unor obiective, criterii şi interese tematice. ONG-urile au adus un plus de cunoaştere şi de informare în cadrul proceselor de luare a deciziilor, au adus în discuţia Naţiunilor Unite noi probleme şi subiecte pentru care au propus şi soluţii viabile în zonele ce constituiau principalii actori sociali; şi-au adus contribuţia la realizarea consensului social în vederea rezolvării problemelor aflate pe agenda globală, termenii buni ai acestei colaborări bucurându-se de o apreciere deosebită din partea reprezentanţilor ONU.

Un moment important al stabilirii unor relaţii solide de colaborare între Sistemul Naţiunilor Unite şi organizaţiile neguvernamentale îl constituie, crearea, în anul 1975, a unui Serviciu de legătură (United Nations Non-Governamental Liaison Service) care, prin publicaţiile sale, a ajutat la corelarea activităţilor celor doi parteneri.

Un exemplu elocvent şi,totodată unic, al importanţei câştigate de sectorul neguvernamental în domenii de interes global, este rolul conferit organizaţiilor neguvernamentale care şi-au pus activitatea în slujba luptei împotriva maladiei SIDA, în cadrul Programului Naţiunilor Unite asupra SIDA (United Nations Programme on HIV/AIDS (UNAIDS). Potrivit documentului, organizaţiile neguvernamentale sunt incluse în organismul de conducere al Programului, ca participanţi deplini, nu doar cu rol consultativ.29

Dialogul cu Sistemul Naţiunilor Unite a dat rezultate foarte bune mai ales în domeniul umanitar de urgenţă, organizaţiile neguvernamentale fiind primele care sesizează aceste situaţii şi care iau măsuri imediate pentru limitarea efectelor acestora în diferite zone ale lumii. Pentru a susţine mai eficient soluţiile propuse în cadrul acestui dialog, organizaţiile neguvernamentale s­au grupat în trei consorţii : InterAction (cuprinzând 150 de organizaţii private non-profit implicate în dezvoltarea asistenţei de urgenţă pe plan mondial), International Council of Voluntary Agencies (100 de organizaţii private) şi Steering Committee for Humanitarian Response (o alianţă a celor mai importante ONG-uri implicate în operaţiuni de ajutorare). Sub această formă, ONG-urile au posibilitatea să participe nemijlocit la conducerea unui sistem global de priorităţi şi acţiuni ca măsuri imediate în cazuri de urgenţă. Pentru codificarea acestora, unul din consorţii a iniţiat un document de conduită care a fost semnat, până în prezent, de 144 de organizaţii neguvernamentale internaţionale.

Un studiu efectuat cu privire la repartiţia geografică a organizaţiilor neguvernamentale a evidenţiat preponderenţa acestora în ţările mediu şi superdezvoltate. Astfel, din aproximativ 1800 de ONG-uri inernaţionale care colaborează cu sistemul Naţiunilor Unite, doar 351 aparţin ca sediu ţărilor în dezvoltare.

Majoritatea agenţiilor specializate ale sistemului Naţiunilor Unite au primit mandat din partea Secretariatului General al ONU de a colabora nemijlocit cu ONG-urile, realizând, în acest sens, o gamă largă de mecanisme utile pentru întărirea cooperării şi transmiterea rapidă a informaţiilor la biroul Secretarului General.

Emergenţa organizaţiilor neguvernamentale internaţionale pe scena dezvoltării este un fenomen legic, firesc, determinat de o varietate de cauze, cum ar fi:

  • guvernele acţionează sub tirania perspectivei viitoarelor alegeri şi evită problemele pe termen lung care, deseori sunt mai profunde, atrase de beneficiul imediat, pe termen scurt; aşa se explică uneori şi intrările într-un ritm de criză;
  • guvernarea de astăzi are ca principală caracteristică creşterea incapacităţii, ieşirea din uz; structurile sale erau conturate, în mod esenţail, cu mai mult de un secol în urmă, în vederea asigurării necesităţilor unor societăţi mai simple decât în prezent.

În prezent sunt necesare noi modele de gestiune la nivel naţional şi mondial pentru a se ţine seama de creşterea aspiraţiilor individului. Descentralizarea puterii poate fi unul dintre mijloacele cele mai bune de demarginalizare a populaţiei. Guvernele trebuie să găsească mijloace noi pentru ca cetăţenii să poată participa la gestiunea treburilor publice şi să aibă mai multă influenţă în chestiunile care ţin de existenţa lor. Dacă nu se ia la timp această iniţiativă, valul irezistibil al aspiraţiilor populare se va lovi din plin de sistemele inflexibile şi va semăna anarhie şi haos.

Soluţia reprezintă tranziţia democratică rapidă şi întărirea instituţiilor societăţii deschise. Printre numeroasele măsuri, care trebuie să însăţească o asemenea tranziţie, cele mai importante sunt:

  • delegarea unei părţia puterii către administraţiile locale ;
  • acordarea unei libertăţi sporite mişcării asociative şi organizaţiilor neguvernamentale.

Pe fondul acestor realităţi şi necesităţi s-au creat şi funcţionează în lume o mulţime de organizaţii private, fără scop lucrativ, asociaţii de voluntari, grupuri fără o formă precisă, care lucrează la scară mai mare sau mai mică pentru dezvoltarea economică socială, satisfacerea necesităţilor vitale ale unor categorii defavorizate de cetăţeni, respectarea drepturilor omului, accesul unor populaţii şi minorităţi la circuitul mondial de valori. Ele exprimă încrederea în grup şi voinţa de a acţiona împreună pentru a-l face eficient.

Spre deosebire de organizaţiile interguvernamentale, organizaţiile internaţionale neguvernamentale (ONG) „se prezintă ca grupuri private formate din persoane fizice şi morale

aparţinând unor ţări diferite şi care se grupează pentru a urmări anumite obiective".28 ONG- urile sunt considerate organizaţii non-profit.

Meritul de a fi efectuat prima cercetare empirică, multinaţională şi comparativă asupra sectorului nonprofit revine Universităţii Johns Hopkins, din Statele Unite ale Americii. Prima fază a acestui proiect, iniţiat în anul 1990, a cuprins douăsprezece ţări - S.U.A., Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Ungaria, Japonia, Brazilia, Ghana, Egipt, Thailanda şi India - şi s-a încheiat în anul 1995, iar cea de-a doua fază s-a încheiat în anul 1999 şi a inclus şi România. Potrivit cercetătorilor implicaţi în elaborarea acestui proiect şi anume Lester M. Salamon şi Helmut K. Anheler, o organizaţie, pentru a fi considerată ca aparţinând sectorului nonprofit, trebuie să îndeplinească, în principal, următoarele caracteristici:

  • să fie formal constituită; organizaţia trebuie să facă dovada unei anumite capabilităţi organizaţional - instituţionale, precum şi anumitor reguli de funcţionare, trebuie să organizeze regulat întâlniri, să elaboreze şi să respecte anumite proceduri în activitatea pe care o desfăşoară ; înscrierea organizaţiei ca persoană juridică nu este imperativă pentru respectarea acestui criteriu;
  • să fie privată; organizaţia trebuie să fie instituţional separată de administraţia publică; aceasta nu exclude primirea de fonduri de la bugetul statului; sunt considerate private şi organizaţiile în ale căror structuri de conducere sunt prezenţi reprezentanţi ai administraţiei publice;
  • să respecte criteriul nondistribuţiei profitului; organizaţia poate genera profituri din activităţile sale, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de conducere, ci doar pot fi folosite pentru atingerea obiectivelor declarate;
  • să fie autonomă; organizaţia trebuie să îşi stabilească obiective, proceduri interne proprii de control asupra activităţii desfăşurate; în acelaşi timp, activitatea organizaţiei nu trebuie să se subordoneze nici unei alte instituţii publice sau private;
  • să fie voluntară; organizaţia trebuie să promoveze voluntariatul şi să se bazeze pe acţiuni voluntare în activitatea pe care o desfăşoară. Atributul "voluntar" are două sensuri diferite, în mare măsură corelabile:
    1. pe de o parte, organizaţia este voluntară dacă recrutează, instruieşte şi implică voluntari în activităţile ei. Prin activitate voluntară înţelegem şi neretribuirea membrilor consiliului de administraţie şi a staff-ului organizaţiei;
    2. organizaţia este voluntară dacă îşi recrutează membri numai pe baza unei opţiuni voluntare, individuale. Unele organizaţii condiţionează anumite servicii, dobândirea unui anumit statut sau, în unele cazuri, exercitarea unei profesii de înscriere prealabilă în organizaţiile respective. Acele organizaţii care au înscrise astfel de prevederi în statut nu sunt considerate voluntare şi, ca atare, nu pot fi incluse în sectorul nonprofit.
  • să fie nemisionară; organizaţia trebuie să nu aibă ca scop prozelitismul; organizaţiile cu caracter religios, dar care şi-au definit alte scopuri (protecţia socială, caritabilă) sunt incluse în sectorul nonprofit;
  • să fie apolitică; organizaţia nu trebuie să fie implicată direct în promovarea sau susţinerea candidaţilor pentru alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale; poate desfăşura activităţi specifice (lobby, advocacy) cu scopul influenţării politicii publice .
Loading...