Economie

În a doua jumătate a veacului XX au avut loc schimbări esenţiale pe scară mondială, care au influenţat parametrii şi structura economiei globale.

Economia mondială este astăzi un ansamblu interdependent în care economiile naţionale sunt constituenţii fundamentali. Economia naţională reprezintă o entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi între membri unei comunităţi umane pe ansamblul teritoriului unui stat naţional. De asemenea, o economie presupune existenţa unei suprastructuri, care reprezintă ansamblul instituţional al unei ţări. Se disting următoarele tipuri de structuri ale economiei naţionale:

Structura materială - reflectă compartimentarea activităţii economico-sociale în cadrul diviziunii sociale a muncii corespunzător specializării producţiei în cadrul societăţii. Principalele ramuri existente în economia naţională sunt: industria, agricultura, construcţiile, transporturile, telecomunicaţiile, circulaţia mărfurilor, creditul, învâţămîntul, cultura şi arta, ştiiţa, ocrotirea sănătăţii, asistenţa sociala. Economia naţională poate fi structurată şi pe domenii, sectoare de activitate:

sectorul primar, ce include industria extractivă, agricultura şi silvicultura;

• sectorul secundar: industria prelucratoare şi construcţiile;
• sectorul terţiar: serviciile;
• sectorul cuaternar: cercetare ştiinţifică.

Structura tehnică - pune în evidenţă alcătuirea economiei naţionale prin prisma instrumentelor şi a tehnologiilor existente. O Structura demoeconomică - pune în evidenţâ gruparea populaţiei active pe sectoare,

ramuri, subramuri şi în cadrul lor pe sex, vîrstă, nivel de pregătire, etc. 8 Structura organizaţională - evidenţiază gruparea activităţilor economice pe domenii

mari ce se constituie în subsisteme ale economiei naţionale. O Structura teritorială - reflectă compartimentarea economiei naţionale pe zone şi regiuni economice.

Structura de proprietate - evidenţiază componenţa, alcătuirea economiei naţionale din punct de vedere al proprietăţii.

Există un şir de criterii şi indicatori ce arată locul şi rolul economiei naţionale în economia mondială:

1. nivelul dezvoltării economice;
2. potenţialul economic;
3. gradul de acoperire a necesităţii de producţie şi de consum din resurse proprii;
4. gradul de valorificare a factorilor de producţie;
5. gradul de participare la comerţul intemaţional.

Principalii indicatori economico-sociali de măsură a economiei sunt:

-l- indicatori de nivel. - la care datele se raportează la numărul de locuitori, la o persoană ocupată, la un hectar, la o unitate de resurse naţionale ( producţia pe locuitor ). Aceşti indicatori exprimă gradul de dezvoltare economică şi socială al unei ţări; -l- indicatori de dinamică - exprimă evoluţia în timp a economiei unei ţări, grupe de ţări,

zone, sectoare, ramuri, etc. aceşti indicatori folosesc ritmul de creştere; -l- indicatori de structură - exprimă fie gradul de dezvoltare, fie profilul unei economii naţionale ;

-l- indicatori de potenţial economic absolut - caracterizează forţa economică, ştiinţifică şi culturală a unei ţări ;

-l- indicatori de potenţial economic relativ - se referă la raportul dintre o anumită parte şi întreg ;

-I- indicatori tehnico-calitativi şi de eficienţă - exprimă mărimea cheltuielilor materiale pe unitatea de produs, eficienţa comerţului exterior, consumuri specifice.

Caracterizarea economiilor naţionale se poate face după dimensiunea PIB sau PNB (indicator ce reflectă potenţialul economic al unei ţări) sau de nivelul de dezvoltare al ţării respective.

PIB reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor realizate în decursul unui an de rezidenţii unei ţări.

PNB este rezultatul activităţii naţionalilor, ceea ce înseamnă că din PIB se scade activitatea străinilor ce acţionează pe teritoriul ţării respective şi se adaugă activitatea naţionalilor ce acţionează în afara graniţelor.

Ţara care are cel mai mare potenţial economic este SUA cu un PIB de 14 196 mil. dolari.

Cel mai utilizat criteriu de clasificare a ţărilor este cel al nivelului de dezvoltare. Nivelul de dezvoltare este o noţiune complexă, ce desemnează capacitatea unei ţări de a satisface cerinţele de bază şi de a crea bogăţie pentru cetăţenii săi. Definirea nivelului de dezvoltare nu include doar aspecte economice, ci şi sociale, cum ar fi speranţa de viaţă sau nivelul de educaţie, respectarea drepturilor fundamentale ale omului sau egalitatea între sexe.

PIB pe locuitor este unul dintre cei mai utilizaţi indicatori la scară mondială pentru a aprecia nivelul de dezvoltare. Considerat un indicator sintetic, ce reflectă eficienţa de ansamblu a unei economii, cele mai multe dintre clasamentele cu care operează instituţiile internaţionale (ca Banca Mondială sau ONU) au drept criteriu nivelul PIB pe locuitor sau PIB real pe locuitor. PIB real pe locuitor este expresia PIB nominal pe locuitor, ajustat cu puterea de cumpărarea a monedei respective, dat fiind faptul că nivelul preţurilor este diferit de la o ţară la alta şi, deci, valoarea banilor nu este aceeaşi.

În rîndul preocupărilor mai recente de apreciere a nivelului de dezvoltare se înscrie şi indicele dezvoltării umane. Conceptul de dezvoltare umană, definit de către P.N.U.D. ca „procesul de lărgire a posibilităţilor de a alege ale omului, de asigurare unei vieţi lungi şi sănătoase, a unei educaţii şi a unui standard decent de viaţă", se măsoară prin intermediul unui indicator compozit: longevitatea, educaţie (rata de alfabetizare şi anii de şcoală) şi standardul de viaţă (PIB real pe locuitor).

Colaboratorii secţiei analiză şi prognoze a Observatorului francez a conjuncturii economice (Observatoire francais des conjonctures économiques - OFCE) au prezentat anumite date referitor la Economia mondială. [vezi tabelul 1; tabelul 2]

Unii indicatori de dezvoltare a economiei mondiale în anii 2007-2009

Tabelul 1.

Ritmurile de creştere a PIB în anii 2007-2009, în %

Tabelul 2

În baza datelor statistice expuse, putem determina poziţia fiecărui stat în economia mondială cît şi nivelul său de dezvoltare. În concluzie, putem remarca că în baza acestor indicatori statele se grupează în ţări dezvoltate şi ţări în dezvoltare. Cea mai impunatoare cotă în statele lumii o formează ţările în dezvoltare, grup extrem de eterogen, în care alături de ţări avansate economic sunt şi ţări extrem de sărace.