Economie

Ţările dezvoltate reprezintă entităţile cu cel mai înalt potenţial economic. După cel de-al doilea război mondial ţările dezvoltate au căpătat denumirea de « lume occidentală ». Prin „Occident" se înţelege, mai degrabă, o mentalitate, o filozofie social-politică, un mod de viaţă, decît o anumită zonă geografică sau populaţie. În literatura de specialitate statele cu un nivel de dezvoltare înalt mai sunt numite şi „Ţările de Nord".

La începutul sec XXI din grupul statelor puternic dezvoltate fac parte aproximativ 40 de ţări din America de Nord, Europa şi Asia. Organismele internaţionale au adesea o abordare enumerativă a ţărilor dezvoltate. FMI identifică 32 de economii dezvoltate, CIA vorbeşte despre 34 de ţări dezvoltate şi 35 de economii avansate, Banca Mondială enumeră 65 de ţări cu venituri ridicate. La rîndul său, Economist Intelligence Unit identifică 30 de ţări cu nivel ridicat al calităţii vieţii.

Cel mai adesea, cînd se vorbeşte de ţările dezvoltate se face referire la membrii Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu sediul la Paris. Din această grupare fac parte 30 de ţări dezvoltate. ( Vezi lista în § 8.3).

Înfiinţată în 1960 şi intrată în funcţiune un an mai târziu, această organizaţie interguvernamentală îşi propune să formuleze, coordoneze şi să promoveze politici destinate să încurajeze creşterea economică şi menţinerea stabilităţii financiare a ţărilor membre. Totodată, OCDE stimulează şi armonizează eforturile membrilor săi pentru acordarea de asistenţă financiară şi tehnică ţărilor în curs de dezvoltare.

Un impact esenţial asupra economiei mondiale o au statele cu un potenţial economic înalt ce au format „G7" sau „Grupul celor 7". Aici sunt incluse SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Canada, Italia. Aceste state dictează cursul întregului sistem economc mondial, de asemenea tendinţele progresului social-economic la nivel global. Din aceste şapte state, trei din ele se evidenţiază, şi anume: SUA, Japonia şi Germania (UE). Ele formează aproximativ o treime din PIB- ul global. În acelaşi timp mizează şi pun accentul pe dezvoltarea economică, tehnico-ştiinţifică şi informaţională. Principalii indicatori macroeconomici care caracterizează nivelul de dezvoltare a ţărilor sunt Produsul Intern Brut, Comerţul internaţional şi Investiţiile străine. Ponderea statelor dezvoltate în indicatorii globali de dezvoltare sunt reprezentaţi în tabelul 8.1.1.

Principalii indicatori macroeconomici raportaţi la indicatorii globali (2008)

Principalele caracteristici ale economiilor ţărilor dezvoltate sunt:

Sunt ţări cu economie de piaţă, ceea ce presupune că proprietatea privată constituie principala sursă a motivaţiei şi dinamicii acestor economii;

Sunt ţări cu orientare spre societatea postindustrială, bazată pe inovaţii şi informaţii; Veniturile pe locuitor sunt printre cele mai ridicate din lume. Spre exemplu cel mai mare Produs Intern Brut la scară globală îl are SUA, Japonia şi UE. PIB-ul pe cap de locuitor

în aceste ţări este de 5,4 ori mai mare decît nivelul mediu şi ţara cu cel mai mare PIB/c.loc este Luxemburg cu 110000$ per capita (2008);

• Procesul de producţie are la bază informaţia şi înalta tehnologie, ceea ce permite crearea bunurilor calitative la costuri mici de producţie. Acesta este un factor important în asigurarea supremaţiei pe piaţa mondială;
• Eficienţa economică e mult mai mare în comparaţie cu alte grupuri de ţări. Accentul e pus pe calitate şi o productivitate a muncii înaltă. In ultimele decenii s-a trecut la o economie bazată pe informaţie;
• Monedele celor mai dezvoltate ţări constituie monedele de rezervă ale tuturor statelor lumii;
• Pieţele financiare de referinţă se află în ţările dezvoltate;
• Înregistrează cele mai mari realizări în planul cercetării dezvoltării;
• In structura economică o pondere superioară o deţin sectoarele secundar şi mai ales terţiar în detrimentul celui primar. Ramurile industriale de vârf se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât cele clasice (siderurgia, textilele, mineritul etc.). Agricultura s-a industrializat, zootehnia crescând cu precădere în raport cu producţia vegetală. Deşi s-a industrializat, agricultura deţine o pondere intre 2-5% din PIB;
• Nivelul de trai cel mai ridicat din lume:
• gradul de alfabetizare este de 100% sau aproape de 100%;
• accesul la asistenţă sanitară şi la alte servicii de bază este asigurat pentru majoritatea populaţiei;
• în structura cererii predomină ponderea bunurilor de folosinţă îndelungată;
• speranţa de viaţă depăşeşte 70 de ani;
• aportul zilnic de calorii depăşeşte nevoile reale;
• rata de şcolarizare primară şi secundară este de peste 90%
• In structura exporturilor predomină produsele cu înalt grad de prelucrare;
• Acest grup de ţări a determinat transnaţionalizarea vieţii economice, fiind ţări de origine, dar şi ţări gazdă ale celor mai multe STN (societăţi transnaţionale).

Analizînd aceste aspecte, putem menţiona că la ridicarea nivelului de dezvoltare a statelor au contribuit un şir de factori. Acest fapt vine să sublinieze atit durata lungă a transformărilor din economia mondială , dar şi importanţa deosebită a tipului de politici de dezvoltare adoptate, precum şi importanţa consecvenţei aplicării acestora. [vezi fig 8.1]

Sectorul real al statelor dezvoltate: schimbări structurale în cadrul postindustrializării

Sectorul terţiar (sfera de servicii) s-a transformat în principalul sector al economiei statelor dezvoltate, încă începînd cu prima jumătate a secolului XX. Aceasta s-a produs datorită creşterii fluctuase a serviciilor de transport, deservire socială, educaţie, sănătate, turism şi îndeosebi a celor financiare.

În perioada anilor 90 în aspect ramural au avut loc schimbări semnificative în structura economică a statelor dezvoltate, caracteristice progresului postindustrial. În anii menţionaţi mai sus ponderea sectorului primar s-a micşorat până la 2%, a sectorului secundar - până la 27%, iar a celui terţiar a crescut până la 75%. Ramurile industriale principale se dezvoltă într-un ritm mult mai rapid decât cele clasice, precum siderurgia, textilele, mineritul etc. Are loc industrializarea agriculturii. Sfera de servicii, inclusiv cea informaţională devine dominantă în economia naţională a statelor dezvoltate. Spre exemplu, către mijlocul anilor 90 în ţările Occidentale de frunte în sfera de servicii erau concentrate 63-75% din numărul total de angajaţi, se crea în acest sector 62-74% din PIB. Îndeosebi sfera de servicii este dezvoltată în SUA, căreia îi revine circa 74% din PIB şi numărul total de angajaţi (anul 2007).

Agricultura ţărilor dezvoltate, în fond, îşi pierde poziţiile sale în economia mondială. Dacă în anii 1900, 1950 şi 1970 în aceste ţări se produceau o treime din producţia mondială, apoi la începutul secolului XXI - numai a patra parte. Aceasta s-a produs ca rezultat al saturaţiei cerinţei cu multe tipuri de produse şi ritmurile joase de creştere a populaţiei din aceste state. Este de menţionat că până la mijlocul secolului XX Europa Occidentală încă nu se asigura cu produse autohtone alimentare şi în prezent nu numai îşi asigură cu hrană propriul său „miliard de aur", dar asigură un export semnificativ cu acestea, ce dovedeşte eficienţa politicii agrare a statelor dezvoltate.

Industria statelor dezvoltate îşi micşorează ponderea sa în PIB, ce dovedeşte dezindustrializarea acestora. Procesul de diminuare a industriei se lămureşte prin micşorarea ritmurilor de creştere a industriei metalurgice, uşoare, forestiere, cauzate de descreşterea cerinţei şi a necesităţii de economie a resurselor respective.

Totodată, complexul industriei constructoare de maşini este ca fundament al industriei statelor dezvoltate, avînd o pondere în producţia industrială totală de 30-40%. Aceste state îşi concentrează atenţia, potenţialul tehnico-ştiinţific asupra celor mai complicate tipuri de produse, îndeosebi acum, la cele eftine, eficiente economice în consumul de combustibil, precum şi a produselor intermediare (elemente de completare a calculatoarelor). Ponderea construcţiei de maşini electronice în SUA este de circa o treime, iar în Japonia - o pătrime.

În complexul energetic are loc micşorarea cerinţei la energie, de evitare a dependenţei de la importul acestora, îndeosebi a combustibilului, dar păstrând nivelul de cerinţă la energia electrică.

Ţările dezvoltate predomină în comerţul mondial, dar în ultimii ani ponderea acestora se micşorează.

În a.1900 ponderea ţărilor dezvoltate în exportul mondial cu mărfuri alcătuia 74%, în 1950 - 80%, apoi în 2000 - 65%, iar în 2008 - 56%. Aceasta a avut loc ca rezultat al scăderii ponderii Europei Occidentale, de la 54 la 33%, inclusiv a Marii Britanii de la 15 la 4%, iar ponderea Japoniei s-a majorai de la 2 la 6%, a SUA practic a rămas neschimbată (13 şi 12%).

Astăzi recesiunea economică s-a extins în toate ţările lumii şi guvernele fac încercări să refacă situaţia, au naţionalizat unele părţi ale sectoarelor economice, îndreptîndu-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic.