1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Una din caracteristicile economiei mondiale contemporane este faptul că majoritatea ţărilor lumii o formează cele cu economii în dezvoltare. În prezent ţările în dezvoltare se află în plin proces de transformare sistematică, parcurgînd drumul, mai lung sau mai scurt, care le separă de stadiul superior de dezvoltare a factorilor de producţie, de economie modernă, eficientă.

Ţările în dezvoltare au fost identificate ca atare după al II- lea Război Mondial şi sunt inventariate de organizaţiile din sistemul Naţiunilor Unite.

Majoritatea acestora s-au format prin desfiinţarea imperiilor coloniale. În economiile lor predomină sectorul primar şi cel agricol. Sectorul industrial şi de servicii sunt slab dezvoltate, sau inegal repartizate pe teritoriul ţării respective. Marea majoritate a populaţiei locuieşte în mediul

rural. Accesul la educaţie, sănătate, informaţie e inegal şi relativ redus. Aceste ţări sunt în număr de cca. 150 şi reprezintă cel mai numeros, dar şi cel mai diversificat grup de state. Alături de ţări foarte sărace se întîlnesc ţări mult mai bogate, care „rîvnesc" la statutul de ţară dezvoltată. Deşi specialiştii nu sunt unanimi în a preciza care este, concret, componenţa acestui grup de ţări, ele sunt cele mai numeroase din punct de vedere al populaţiei. Dincolo de o serie de trăsături comune ale acestor ţări şi anume: nivelul foarte scăzut al venitului pe locuitor, procentul foarte scăzut de angajare a forţei de muncă în industria prelucrătoare, productivitatea foarte scăzută în toate sectoarele, inclusiv în agricultură, exportul orientat în cea mai mare măsură pe produse primare, există şi o multitudine de diferenţe: unele sunt ţări foarte populate, altele nu; unele au o suprafaţă foarte mare, altele nu; cele mai multe au fost colonii, cîteva nu; unele sunt democraţii, altele au regimuri totalitare, iar cele mai multe se situează undeva între aceste două limite; unele înregistrează creşteri rapide, altele nu. Toate aceste ţări se confruntă cu problema sărăciei, a şomajului, a asistenţei sanitare precare, dar în manieră diferită, căci în acest grup de state există două extremităţi: ţări care aspiră la statutul de ţară dezvoltată şi ţări subdezvoltate.

Un raport PNUD sublinia că „Ţările în dezvoltare au realizat în 30 de ani acelaşi progres uman pentru care ţărilor industriale le-au trebuit aproape 100 de ani". Cu toate acestea, decalajele economice N - S se menţin, iar subdezvoltarea nu a dispărut. Există diferite teorii referitoare la gama factorilor responsabili de aceste decalaje:

  1. Factori naturali şi socio-culturali :
  • lipsa anumitor resurse ;
  • aşezarea geografică ;
  • religia ;
  • sistemul de valori.
    1. Sistemele politice care guvernează aceste state, adică acele guverne care imprimă o anumită tendinţă.
    2. Orientarea comerţului, care are în vedere orientarea defavorabilă a raportului dintre importul de produse manufacturate şi exportul de produse primare.

Clasificarea ţărilor în dezvoltare

Aceste ţări formează o grupare specifică, caracterizate prin trăsături comune, prin rol şi loc

specific în economia mondială contemporană.

Analiza se face comparînd nivelul de dezvoltare economico-socială a statului, locul şi rolul lor în cadrul comunităţii internaţionale, participarea lor la progresul material şi distribuţia rezultatelor lui.

Se utilizează un număr mare de indicatori pentru a stabili ierarhia mondială: PNB cel mai folosit, fiind şi cel mai expresiv, venitul naţional, PIB c.loc, HDU etc.

În literatura de specialitate întîlnim un şir de clasificări ale ţărilor în curs de dezvoltare. Una din ele ar fi:

  1. Ţări cu o balanţă de plăţi activă - acestea sunt ţările exportatoare de petrol şi anume: Brunei, Irac, Iran, Kuweit, Quatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe;
  2. Ţări cu o balanţă de plăţi pasivă - în această grupă se includ două categorii de state, şi anume: a) ţări exportatoare de resurse energetice - Algeria, Angola, Bolivia, Oman, Peru, Tunisia, Tobago, Congo etc.
  3. b) ţări importatoare de resurse energetice;
  4. Noile ţări industrializate din Asia de Sud Est sau „Dragonii asiatici" - aici se includ patru state ca Hong Kong, Coreea de Sud, Taiwan şi Singapore;
  5. Noile ţări industrializate din America Latină sau „Pumele sud americane" - sunt cuprinse trei ţări: Mexic, Brazilia, Argentina;
  6. Ţări cu un înalt grad de îndatorare - din această categorie fac parte 15 ţări, ca de exemplu Bolivia, Venezuela, Columbia, Brazilia, Filipine, Peru, Coasta de Fildeş etc.
  7. Ţările subdezvoltate - sunt în număr de 47 şi se află în Africa Subsahariană şi Asia. Ţări sărace sunt: Afganistan, Benin, Madagascar, Sierra Leone, Chad, Togo, Mali, insulele Maldive etc;

O altă clasificare a ţărilor în dezvoltare, în funcţie de nivelul venitului pe locuitor ar fi urmatoarea :

1) Noile state industrializate (NSI) sunt cele mai avansate din punct de vedere economic şi social, în ansamblul ţărilor în curs de dezvoltare. Aici fac parte: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic şi America Latină şi din Asia de Sud-Est - Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong, Singapore, Malaiezia, Thailanda. Noile state industrializate din S-E Asiei dispun de:

  • rate anuale de creştere economică între 5,7 - 8%;
  • investiţii străine productive;
  • exporturi competitive;
  • acumulare de capital fizic şi uman;

2) Tari exportatoare de petrol - grupate începînd cu anul 1960 în OPEC.

Ele se diferenţiază în raport cu PNB/locuitor astfel:

  • Emiratele Arabe Unite (1,7 mil. locuitori), Quator (500 mii locuitori), Kuweit cu un PNB cuprins între 15000-17000 USD/loc.
  • Arabia Saudită, Omar, Bahreim 5000-8000 USD/locuitor
  • Congo, Ecuador, Siria, Algeria, Iran între 1000-3000 USD/loc;
  • Nigeria (100 mil. locuitori), Indonezia (184 mil. locuitori) şi celelalte state membre OPEC cu un PNB/loc cuprins între 310 USD - 700 USD.

3) Ţări mai puţin dezvoltate În această categorie sunt incluse 25 de ţări grupate în funcţie de :

  • venit pe cap de locuitor
  • ponderea produselor industriale în PNB (sub 10%)
  • rata alfabetizării (sub 29%) Exemplu:
    1. Între 100-199$ pe locuitor
  • Etiopia, Ruanda, Ciad, Burundi, Tanzania, Siera Leone, Malawi
  1. Între 200-299$ pe locuitor
  • Niger, Burchina Faso, Mali, Madacascar, Guineea, Bangladesh, Uganda, Vietnam
  1. Între 300-399$ pe locitor
  • Tago, Haiti, Rep. Africa Centrala, Zambia, Zair, Tadjikistan, Mongolia, Laos.

Rolul ţărilor în dezvoltare în economia mondială este deosebit de important, deoarece populaţia acestor ţări alcătuieşte 75% din populaţia mondială, 26% din PIB - ul mondial, 30% din producţia agricolă mondială, 15% din comerţul mondial, 18% din fluxul investiţiilor străine de intrare.

Principalii indicatori macroeconomici care caracterizează nivelul de dezvoltare a ţărilor sunt Produsul Intern Brut, Comerţul internaţional şi Investiţiile străine. Ei sunt reprezentaţi în următorul tabel.

Principalii indicatori macroeconomici ai ţărilor în curs de dezvoltare (2007)

Tabelul 1

Ţara

/^Ind.mcr.

PIB*mil.$

PIB- c.loc. * $

Creştere economi

că %

Export Bunuri mil. $

Import Bunuri mil. $

Export servicii mil. $

Import servicii mil. $

ISD

Ieşiri bil . $

ISD Intrări bil.. $

IDU*

ŢCD cu venituri înalte

4 233 567

12 965

4.4

2 343 560

1 992 549

357 471

418 931

97 513

162 513

ŢCD În general

-0.691

ŢCD cu venituri medii

3 876 864

4 726

4.1

1 003 803

1 005 997

223 106

208 629

46 583

99 445

ŢCD cu venituri joase

5 944 760

1 457

8.1

1 842 664

1 633 809

267 494

288 503

30 293

117 094

ŢCD cu datorii mari

303 294

550

3.5

73 147

99 025

16 621

31 761

364

9 938

=0.800

ŢCD

exportatoare de ptrol

1 998 342

4 524

4.0

985 449

530 615

64 650

181103

16 030

50 239

=0.891

Ţările Emergente

4 668 821

8 513

4.3

1 830 996

1 661195

284 208

336 644

69 257

106 438

=0.825

Noile State Industrializate

2 676136

5 430

4.5

1 760 793

1 644 041

324 483

323 400

76 965

103 184

=0.937

Ţările

subdezvoltate

420 380

575

5.1

125 644

114 769

16 476

39 228

487

9 253

0.488

Sursa: www.unctad. org/statisticbook2008

 

Principalele caracteristici ale economiilor ţărilor slab dezvoltate sunt:

o indicatori macroeconomici medii spre mici;

o instabilitate macroeconomică, ceea ce duce la un climat investiţional nefavorabil şi la

stimularea plecării capitalului din ţară; o sector financiar slab dezvoltat, ca consecinţă a penuriei de resurse financiare; o statul este monopol în toate sferele de activitate şi dictează intens viaţa economică; o nu există corelaţie între creşterea PIB/c.loc şi nivelul investiţiilor. De exemplu în unele ţări din Africa, creşterea anuală a PIB/c.loc este de 0.2%, în timp ce a investiţiilor de 15­16%, iar în India PIB/c.loc - 1.9%, pe cînd rata investiţiilor 23%; o ritm de creştere economică scăzut şi o productivitate a muncii joasă; o economie de subzistenţă, închisă; o ponderea înaltă a agriculturii în PIB;

o o mică parte a terenului arabil este cultivată şi predomină populaţia rurală; o dependenţa înaltă faţă de exterior;

o venituri scăzute şi distribuţia inegală a lor, deoarece predomină sectorul agrar şi aproape toată populaţia este implicată în munca agricolă. Datorită faptului că este un domeniu instabil, ce depinde de condiţiile climaterice şi veniturile sunt nesigure; o piaţa internă cu greu stimulează viaţa economică; o grad de alfabetizare mediu spre redus; o comunităţi etnice care nu s-au constituit în naţiuni; o speranţa de viaţă este puţin peste 50 de ani; o slaba dezvoltare instituţională;

o infrastructură slab dezvoltată, în unele ţări practic inexistentă; o nivelul înalt al săraciei;

o posibilităţi minime de angajare a populaţiei în activităţi economice;

o mortalitatea infantilă înaltă;

o cota mică a comerţului exterior în comerţul mondial;

o unele ţări în dezvoltare sunt confruntate cu datorii externe foarte mari, iar unele au fost contractate cu 20- 30 de ani în urmă.

După analiza acestor parametri specifici de dezvoltare, observăm că aceste state mai au mult de parcurs în vederea atingerii unui anumit progres. Noile estimări ilustrează faptul că mai bine de jumătate dintre toate ţările în curs de dezvoltare s-ar putea confrunta cu o creştere a numărului de persoane extrem de sărace în anul 2009. Această proporţie poate deveni încă şi mai mare în rîndul ţărilor cu venituri scăzute şi al ţărilor din Africa sud-sahariana - două treimi şi, respectiv, trei pătrimi. Se estimează că încă 55 - 90 milioane persoane vor fi prinse în capcana sărăciei extreme în anul 2009, din cauza recesiunii mondiale începute în 2007. Se aşteaptă ca numărul oamenilor afectaţi de foamete cronică să ajungă la peste 1 miliard în acest an, anulînd creşterile înregistrate în combaterea malnutriţiei şi urgentînd în mod deosebit investiţiile în agricultură.

Criza financiară din aceşti ani a afectat toate ţările în curs de dezvoltare, prin diminuarea nivelurilor exporturilor, scăderea preţurilor, scăderea cererii pe pieţele interne, remiteri scăzute şi investiţii străine diminuate, acces redus la finanţare şi venituri din ce în ce mai mici. Se estimează că ritmul de creştere al ţărilor în curs de dezvoltare va scădea la 1,6% în 2009, de la o medie de 8,1% în anii 2006-07, conform unor noi proiecţii ale FMI. Totuşi, Banca Mondială consideră că pentru a redresa situaţia în aceste ţări este nevoie de o finanţare externă de 1.300 miliarde dolari, incluzînd aici deficienţele de cont curent, de circa 330 miliarde dolari, şi banii necesari pentru datoriile private ajunse la maturitate, de 970 miliarde dolari.

Politici şi strategii de dezvoltare a ţărilor rămase în urmă economic

Există o mare varietate de obiective, căi şi mijloace folosite pentru dezvoltarea ţărilor în curs de dezvoltare. Acestea cad în sarcina factorilor de decizie din aceste ţări, dar există preocupări şi din partea comunităţii internaţionale. Există numeroase strategii internaţionale - ONU, organisme regionale, rezoluţii, recomandări, rapoarte, studii - care vizează problematica globală a acestei ţări. S-au detaşat câteva modele şi strategii ale dezvoltării economice:

  1. a) "Dezvoltarea spre interior" - în centrul procesului dezvoltării stă accelerarea creşterii economice, sporirea venitului naţional pe calea industrializării economiei naţionale prin substituirea importurilor cu produse proprii şi creşterea exporturilor;
  2. "Dezvoltarea spre exterior" - accelerarea dezvoltării prin participarea cât mai intensă şi mai eficace a economiei la relaţiile economice internaţionale;
  3. "Dezvoltările endogene" - definesc dezvoltarea drept un proces complex, care integrează toate sferele producţiei sociale, toate ramurile de bază ale economiei - industrie şi agricultură. Îmbinarea şi corelarea optimă a producţiei de bunuri cu sistemele structurii sale economice, sociale, politice, culturale şi educaţionale etc;
  4. dezvoltarea agriculturii în corelaţie cu promovarea unor politici de industrializare a producţiei agricole, utilizînd forţa de muncă, îndeosebi a "şomajului deghizat", valorificarea resurselor naturale;
  5. promovarea în întreaga economie a progresului tehnico-ştiinţific, a inovaţiilor şi invenţiilor;
  6. formarea cadrelor calificate şi înalt specializate, naţionale, în concordanţă cu nevoile stringente ale economiei şi cu tendinţele de perspectivă din ştiinţă şi tehnologie: dezvoltarea învăţământului, diminuarea exodului de forţă de muncă;
  7. formarea capitalului şi realizarea de investiţii;

Comisia economică şi socială a ONU pentru Asia şi Pacific a adoptat în 1980, liniile directoare ale strategiei dezvoltării ţărilor regiunii: dezvoltare economică accelerată, reducerea şomajului total şi parţial, satisfacerea nevoilor de bază, participarea crescută a populaţiei la procesul dezvoltării, sporirea gradului de autosatisfacere a nevoilor în domeniul alimentar, energetic, tehnologic, industrial şi financiar.

Principalii factori care contribuie la dezvoltarea ţărilor slab dezvoltate sunt:

  • Comerţul exterior - este o cale sigură de a avea acces la piaţa mondială. Aceasta le permite ţărilor în dezvoltare să-şi promoveze propriile produse pe pieţele externe şi să-şi întărească imaginea la nivel global. Datorită importului au posibilitate să utilizeze tehnică modernă în procesul de producţie;
  • Capitalul străin - este un factor decisiv în dezvoltarea infrastructurii acestor ţări. Cele mai atractive regiuni pentru ISD sunt Asia de Sud Est şi America Latină. În anul 2007 stocul de ISD în Asia de Sud Est a fost de 345 mlrd.$, iar în America Latină 124 mlrd. $. Principalii investitori în aceste ţări sunt corporaţiile transnaţionale;
  • Asistenţă tehnică şi financiară - aceasta vine de obicei sub formă de granturi, credite preferenţiale, ajutoare, donaţii. Cel mai mult beneficiază de ele ţările din Africa, însă cei mai mari donatori sunt Banca Mondială, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional;
  • Transfer de tehnologie - permite schimbarea şi îmbunătăţirea procesului de producţie. Deobicei noile tehnologii ce vin în ţările slab dezvoltate sunt deja cu ciclul de viaţă expirat sau în cel mai bun caz la maturitate. Ele se numesc noi, deoarece aici se utilizează pentru prima dată. Cu toate acestea ele sunt destul de binevenite, căci statele slab dezvoltate nu dispun de ele;
  • Asistenţă în vederea dezvoltării managementului autohton - aici se înscriu două modalităţi. Prima ar fi plecarea tinerilor din ţările nedezvoltate la studii şi stagii în ţările dezvoltate sau venirea unui reprezentant din statele puternice economic pentru a împărtăşi experienţa sa colegilor din ţările rămase în urmă economic. Se organizează mese rotunde, treninguri, şcoli de vară, work-shop etc.

Toţi aceşti factori contribuie într-o anumită măsură la dezvoltarea statelor sărace, dar în acelaşi timp ei sunt nişte factori de risc, căci utilizarea lor permanentă va crea dependenţă de statele dezvoltate, iar aceasta va duce la o stare de regres continuu.

Măsurile actuale de redresare a situaţiei economice din ţările slab dezvoltate

Fluxurile nete de capital privat către ţările în curs de dezvoltare înregistrează o scădere abruptă şi ar putea scădea cu peste 700 miliarde USD în 2009, în comparaţie cu maximul înregistrat în 2007. Pentru a compensa golurile financiare din ţările aflate în curs de dezvoltare, liderii G-20 au convenit la 2 aprilie 2009 să sprijine triplarea resurselor pentru FMI la 750 miliarde USD. De asemenea, ei au mai sprijinit şi ideea unei alocări a unor drepturi speciale de tragere (DST) în suma de 250 miliarde USD, din care 100 miliarde USD vor merge direct către ţările în curs de dezvoltare. G-20 a sprijinit de asemenea o creştere a împrumuturilor băncilor de dezvoltare multilaterale cu 100 miliarde, ceea ce va totaliza 300 miliarde în următorii trei ani. Ei vor sprijini Cadrul Băncii Mondiale pentru Vulnerabilitate (World Bank's Vulnerability Framework), care finanţează proiecte de infrastructură, programe de sprijin tip safety net, precum şi finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Asistenţa oficială venită din partea membrilor Comitetului de Asistenta pentru Dezvoltare al OECD a crescut cu aproximativ 10% în termeni reali în 2008. Aceasta vine după ce anterior în 2006 şi 2007 asistenţa s-a diminuat. În timp ce creşterea din 2007 a fost binevenită, asistenţa din 2008 a fost totuşi mai scăzută cu 29 miliarde USD faţă de obiectivul de 130 miliarde pe an pînă în 2010 stabilit la Gleneagles, iar ajutorul acordat ţărilor din Africa sub-sahariană a fost mai redus cu aproximativ 20 miliarde USD decît obiectivul de 50 miliarde pe an pentru anul 2010.

Numărul persoanelor care trăiesc cu mai puţin de 1,25 USD/zi în ţările în curs de dezvoltare în 2005 era de 1,375 miliarde, sau 25% din populaţie. Obiectivul Băncii Mondiale este acela de a înjumătăţi rata sărăciei din 1990 (41,7%) la 20,9% pînă în 2015. Deşi se are în vedere scăderea gradului de sărăcie extremă cu pînă la 15% pînă în 2015, se pare totuşi că obiectivul va fi îndeplinit, dar această situaţie se poate modifica avînd în vedere că rata de reducere a gradului de sărăcie încetineşte odată cu creşterea aflată în declin. Eforturile de îndeplinire a obiectivelor din domeniul sănătăţii şi învăţămîntului includ şi consolidarea sistemelor de protecţie tip safety net, precum şi un sprijin mai substanţial din partea finanţatorilor, cheltuieli eficientizate, şi o mai bună implicare şi sprijin din partea sectorului privat. În Africa sub-sahariana şi Asia de Sud, jumătate din necesarul pentru servicii maternale, reproductive şi de sănătate a copiilor provine din sectorul privat (inclusiv organizaţii ale societăţii civile). În Asia de Sud, 30% din învăţămîntul primar şi secundar este asigurat de către instituţii private.

Ţările în curs de dezvoltare au nevoie de aproximativ 900 miliarde USD (7-9% din propriul PIB) pe an, pentru a-şi putea întreţine infrastructura şi pentru a demara noi proiecte, însă de fapt numai jumătate din această valoare este cheltuită. Golul de finanţare pentru noile proiecte de infrastructură a crescut cu aproximativ 20 miliarde USD pe an, iar perspectivele cu privire la finanţarea provenind din sectorul privat scad şi ele. În replică, Banca Mondială lansează o nouă Platformă de Reabilitare a Infrastructurii şi Activelor (Infrastructure Recovery and Assets - INFRA), care ar putea oferi cel puţin 15 miliarde USD pe an în următorii trei ani, pentru a ajuta ţările aflate în curs de dezvoltare şi pentru a pune bazele unei reabilitări rapide în urma crizei economice globale.

Loading...