Tipărire
Categorie: Economie
Accesări: 86
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Africa este al doilea continent ca mărime de pe Terra şi cel mai populat după Asia. Cu peste 800 de milioane de locuitori în 54 de ţări, Africa este gazdă a unei şeptimi din populaţia totală de pe glob. Economia Africii este destul de eterogenă, căci aici există state cu nivel economic destul de înalt cum ar fi Africa de Sud, dar în acelaşi timp Africa este continentul subdezvoltării.

În anul 2009, PIB-ul continentului african este preconizat să scadă la 2,8% faţă de 5,7% în anul 2008 şi acest lucru se va reflecta prin scăderea nivelului de trai, creşterea inflaţiei, escaladarea şomajului şi adîncirea conflictelor politice şi sociale. Pentru anul 2010, într-o prognoză optimistică se aşteaptă o creştere a PIB-ului continentului la 4,5%. Unul din sectoarele principale ale economiei continentului african, aducător de venituri importante din export, sectorul minier, a fost şi cel mai afectat de criza economică globală din 2008, datorită scăderii drastice a cererii în ţările din Europa şi America. Aceasta a condus la o reducere a exportului ţărilor africane şi, în plus, la scăderea preţului la materiile prime. Din cele 52 de ţări ale continentului, în patru s-au înregistrat contracţii puternice ale economiei în anul 2009, respectiv Angola - cea mai importantă ţară africană exportatoare de petrol, a trecut de la o creştere economică de 15,8% în 2008 la -0,4% în 2009, Seychelles -0,4%, Republica Democratică Congo -0,6% şi Ciad -0,7%. Ţările din Africa Centrală au înregistrat, în medie, o creştere de 0,2%, în timp ce ţările din Africa de Est de 3,5%. Africa de Sud, ţara cu cea mai puternică economie de pe continentul african a înregistrat o scădere a PIB-ului de la 3,1% în 2008 la 1,1% în 2009. Deteriorarea rapidă a deficitului de cont curent, asociată cu scăderea cererii de produse minerale, determină tot mai multe ţări africane să apeleze la ajutorul Fondului Monetar Internaţional pentru a evita devalorizarea monedelor locale.

Multe ţări africane au înregistrat în anul 2008 incidente datorate procurării de alimente, iar Africa de Sud s-a confruntat cu conflicte grave de natură "xenofoba". Loviturile militare din Mauritania, Guineea şi Guineea Bissau precum şi conflictul din Somalia continuă deja de 18 ani.

Astăzi ţările în dezvoltare din Africa se confruntă cu un şir de probleme. Statisticele din aceste state sunt înfiorătoare, mai ales în plan social:

  1. sănătatea - doar 2/3 din populaţia acestor ţări are acces la serviciile de sănătate; 1,3 miliarede de oameni nu au acces la apă potabilă, iar în Africa Subsahariană un adult din 40 este seropozitiv;
  2. educaţia - gradul de alfabetizare a crescut la 65%, restul populaţiei adulte fiind analfabetă;
  3. venituri şi sărăcie - 1,3 miliarde trăiau în sărăcie absolută în anul 2000, în 2008 datorită anumitor progrese această cifră s-a micşorat la 800 milioane. În Africa aproape jumătate din populaţie se află sub pragul de sărăcie;
  4. copii - în ultimii 30 de ani, mortalitate infantilă a fost redusă cu mai mult de 50%, dar cu toate acestea malnutriţia şi bolile în general ucid mai mult de 34.000 de copii în fiecare zi;
  5. femeile - două treimi din totalul analfabeţilor din ţările cele mai sărace ale lumii sunt femei. Femeile acced într-un număr de două ori mai mic decât bărbaţii în învăţământul superior;
  6. securitate - aproximativ 35 de milioane de oameni sunt refugiaţi;
  7. mediul - în ultimii 20 de ani ponderea familiilor rurale cu acces la apă potabilă a crescut de la sub 10% la 60% - pădurile tropicale sunt distruse în fiecare secundă cu o suprafaţă egală cu mărimea unui teren de fotbal.

Principalele caracteristici ale ţărilor în dezvoltare din Africa sunt:

-l- Şomajul este o problemă specifică unde rata medie se ridică la aproximativ 20% în mediul

urban şi afectează 30% din tinerii apţi de muncă ; -l- Agricultura ramîne sectorul preponderent în ciuda scăderii ponderii sale în favoarea

industriei şi serviciilor; -l- Prezenţa încă a economiei naturale, care reprezintă până la 35% din PIB Africa. -I- Gradul scazut de industrializare; 4- PNB/c.loc este mai puţin de 725$; -l- Indicele dezvoltării umane jos - IDU - 0.500 şi mai puţin;

Ţări cu populaţie numeroasă, ceea ce face ca situaţia lor să fie cu atât mai dramatică; Mare discrepanţă în distribuirea veniturilor; Decalajul puternic între mediul urban şi rural;

Acces redus la educaţie pentru cea mai mare parte a populaţiei, ceea ce face ca majoritatea forţei de muncă să fie slab calificată, cu salarii extrem de reduse;

Starea de dependenţă profundă faţă de nordul dezvoltat. Această dependenţă se manifestă îndeosebi pe plan financiar, alimentar şi tehnologic; Foametea şi malnutriţia.

Astăzi ţările subdezvoltate din Africa Subsahariană constituie o problemă globală pentru întreaga omenire. În soluţionarea ei sunt implicate toate ţările dezvoltate cît şi organismele financiare internaţionale. Totuţi ar trebui să se implice chiar populaţia autohtonă cît şi structurile locale de conducere. Ar fi necesar să se înfăptuiască un şir de măsuri, cum ar fi:

S atragerea eficientă a investiţiilor străine;

S formarea cadrelor naţionale şi folosirea judicioasă a forţei de muncă;

S crearea unui nucleu industrial propriu, suficient de diversificat, capabil să satisfacă nevoia crescândă de bunuri de echipament;

S promovarea exporturilor de produse prelucrate;

S extinderea suprafeţelor cultivate;

S sporirea randamentului la hectar şi pe animal productiv;

S exploatarea unor noi resurse naturale şi producerea de alimente pe cale sintetică;

S asigurarea unor politici durabile de dezvoltare;

S promovarea comerţului exterior;

În ceea ce priveşte Instituţiile financiare internaţionale, cea care promovează o politică de accelerare a dezvoltării economice a ţărilor în dezvoltare, dar şi a celor subdezvoltate este UNCTAD (Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare). UNCTAD a fost creată în 1964 în urma primei sesiuni a conferinţei care a avut loc la Geneva şi face parte din sistemul Naţiunilor Unite, fiind specializată în probleme comerţului şi dezvoltării pe plan mondial. Are 188 de ţări membre la care se adaugă şi numeroase organisme interguvernamentale şi ONG, care participă la lucrările sale în calitate de observatori. Rezultatele concrete pe care le-a obţinut în activitatea sa UNCTAD în scopul susţinerii dezvoltării statelor rămase în urmă economic sunt:

  1. în domeniul comerţului cu produse de bază:
  1. referitor la produsele manufacturate (p.m):

Un rol important îl are şi Banca Mondială, care anual acordă ajutor material, financiar şi

moral ţărilor subdezvoltate. Banca Mondială a fost formată în anii de după război pentru a ajuta la combaterea sărăciei în lume. Astăzi este o instituţie cu 185 de membri, care îşi concentrează activitatea în ţările în curs de dezvoltare, iar banii pe care îi împrumută la o dobîndă mică se duc în special către proiecte de infrastructură, ecologie şi de îmbunătăţire a administraţiei publice. Anual, banca împrumută peste 22 miliarde de dolari ţărilor subdezvoltate. Banca Mondială e responsabilă pentru aproximativ 10 la suta din ajutorul financiar oferit ţărilor sărace. În 2009, ea intenţionează să acorde fonduri în valoare de pînă la 100 de miliarde de dolari (79,8 mld. euro) ca ajutor financiar pentru ţările în curs de dezvoltare, pe fondul temerilor că efectele crizei financiare care cuprinde tot mai multe regiuni la nivel mondial ar putea provoca un adevarat dezastru în statele sărace. În 2007, ajutorul acordat de BIRD pentru ţările în curs de dezvoltare s-a ridicat la 13,5 mld. $.

La fel de importantă în acest scop este şi Uniunea Europeană, care este cel mai mare donator din lume, în anul 2008 ajutorul acordat de UE însumînd 49 de miliarde de euro, adică 0,40 din venitul naţional brut. Valoarea ajutoarelor trebuie să crească pînă la 69 de miliarde de euro în 2010 pentru a se păstra angajamentul de a dona 0,56% din venitul naţional brut al UE, asumat la întâlnirea la nivel înalt G8 din 2005 de la Gleneagles.Aceasta presupune suplimentarea efortului UE cu încă 20 de miliarde de euro. În plus, Comisia Europeană propune o mai bună utilizare a ajutorului de dezvoltare pentru facilitarea accesului la alte fonduri, inclusiv prin Banca Europeană de Investiţii - fiecare euro cheltuit prin acordarea de ajutor trebuie să atragă investiţii private în valoare de cinci euro.

Agricultura — ramura de bază a africanilor

În aproape toate ţările din Africa agricultura continuă să fie cea mai importantă activitate economică, în ciuda expansiunii industriei şi serviciilor şi a importanţei din ce în ce mai mari a acestor activităţi. Agricultura este o ramură cu un caracter dualist, utilizînd atît tehnici rudimentare, tradiţionale, cît şi tehnici moderne, de mare randament. În Africa există un amestec de forme de proprietate şi de sisteme de exploatare a terenurilor, determinate de condiţiile naturale, dar şi de cele sociale. Coexistă în acest continent sistemul citemene (agricultura itinerantă) cu plantaţiile intensive sau păstoritul nomad cu fermele zootehnice moderne.

Agricultura însumează aproximativ 1/6 din produsul intern brut al Africii, în timp ce industria însumează cam 1/3 şi serviciile in jur de jumătate.

În ciuda faptului că este continentul cu cel mai mare procent din populaţia activă ocupată în agricultură, Africa nu produce destul pentru a-şi hrăni populaţia. Motivele sunt multiple, unul din cele mai importante este sporul natural mare, alt motiv este pierderea forţei de muncă din agricultură datorată exodului rural, populaţia fiind atrasă de oraşele mari. Exportul de produse agricole nu are prioritate mare şi investiţiile în tehnologie agricolă modernă lipsesc. Multe ţări din Africa trebuie să importe alimente de bază şi necesită ajutoare.

Cele mai importante recolte exportate sunt: de cafea, bumbac, boabe de cacao, arahide, palmieri de ulei, tutun. Cerealele sunt mai puţin cultivate în Africa decît în celelalte continente, pentru că cer agrotehnici mai pretenţioase. Meiul este cultivat mai ales în Africa mediteraneană nordică şi în Sahel, dar productivitatea sa este slabă (200-300 kg/ha). În unele zone a fost înlocuit cu porumbul. Dintre plantele cu tuberculi, în Africa se cultivă cu precădere maniocul şi ignamele, în timp ce batatele şi taro, aduse din America, nu dau rezultate prea bune. Palmierul de ulei este cultivat în plantaţii în Câmpia Mozambicului, pe litoralul Golfului Guineii şi în areale disjuncte în cuveta zaireză. Randamentul este slab, 300-400 kg/ha (în Malaysia se obţin 5000 kg/ha). Numeroase plante de cultură aparţin focarului abisiniano - yemenit (cafea, varietăţi de grâu, mei, orz, eleusină) sau celui ecuatorial african, dar au fost introduse şi plante alohtone, care s-au adaptat bine la condiţiile climatice africane.

Sunt cultivaţi în Africa numeroşi alţi arbori fructiferi. În zona mediteraneană sunt plantaţii intensive de plante citrice şi de măslin, iar în zonele ecuatoriale şi subecuatoriale se cultivă cocotierul, bananierul, mango, avocado, papaya, goyave ş.a. În multe zone ale Africii se practică sistemul monoculturilor pentru export, mai ales de arahide, ananas, cafea, cacao, susan sau mirodenii.

Cu toate că are la dispoziţie o diversitate mai mare de plante de cultură, populaţia rurală africană suferă încă de malnutriţie, atât datorită lipsei cantităţilor necesare de hrană, cît şi datorită monoalimentaţiei. Sărăcia ţăranului african este determinată de câteva trăsături ale agriculturii practicate în cea mai mare parte la un nivel tehnologic rudimentar. Practica sistemului citemene, pîrlogirea îndelungată (uneori 7-10 ani), slaba utilizare a animalelor de tracţiune, lipsa îngrăşămintelor, a surselor de investiţii, preponderenţa femeii în muncile cîmpului, lipsa specialiştilor sunt cîteva din cauzele care determină obţinerea unor randamente agricole slabe, deşi efortul fizic este mare. Beneficiile foarte reduse ale ţăranilor africani, care formează majoritatea populaţiei active, nu pot susţine bugetele statelor prin impozite pe venitul agricol.

Pe ansamblul Africii un hectar hrăneşte în medie 3-4 persoane. Depinde şi de planta de cultură. Astfel, un hectar cultivat cu manioc poate întreţine 15 persoane cu 20 tone tuberculi, în timp ce un hectar cultivat cu mei, cu 500 kg, întreţine doar două persoane. Sunt şi triburi care utilizează tehnici intensive. Insula Ukala din lacul Victoria are o densitate de 250 loc./km2. Cei 74 km2 ai insulei hrănesc peste 20.000 de oameni prin culturi duble şi chiar cu 5 recolte la doi ani. Există amenajări funciare de tipul îndiguirilor şi terasărilor. Se cresc peste 10.000 de bovine, dar nu pentru consumul laptelui, ci pentru utilizarea gunoiului drept îngrăşămÎnt. Pe insula vecină, Ukerewe, densităţile sunt mult mai mici deoarece nu se practică sistemul vecinilor din insula Ukala.

Agricultura intensivă, de mare randament, se practică doar în Republica Africa de Sud, pe Valea Nilului, parţial în ţările Maghrebului şi în cîteva puncte izolate de pe coasta Guineii sau din estul continentului.

Investiţiile Străine în Africa

O modalitate de dezvoltare a Africii ar fi atragerea investiţiilor străine. În Africa, influxurile de ISD au crescut la 53 miliarde de dolari americani în 2007 - un nou record. Prosperitatea pieţelor de mărfuri, profitabilitatea în creştere a investiţiilor - cea mai ridicată dintre regiunile în curs de dezvoltare în 2006-2007 - şi politicile mai favorabile au alimentat influxurile. Ţările cel mai puţin dezvoltate (LDC) din Africa au înregistrat încă un an de creştere a influxurilor de ISD. O mare parte dintre proiectele sub formă de ISD lansate în 2007 au fost legate de extracţia de resurse naturale. Creşterea preţurilor la mărfuri a ajutat Africa să menţină un nivel relativ ridicat de ISD, în valoare de 6 miliarde de dolari americani în 2007.

În ciuda nivelului mai ridicat de influxuri, procentul acoperit de Africa în ISD globale a rămas la aproximativ 3%. CTN din SUA şi Europa au fost principalii investitori în regiune, urmaţi de investitorii africani, în special din Africa de Sud. CTN din Asia s-au concentrat în principal asupra extracţiei de petrol şi gaze şi asupra infrastructurii. Studiul realizat de UNCTAD arata ca aproape toate CTN şi-au menţinut sau chiar şi-au mărit nivelurile actuale de investiţii în Africa.

În anul 2008 investiţiile străine directe au ajuns la un record de 88 miliarde dolari SUA. În Africa. Cu toate acestea, în primul trimestru al anului 2009 au scăzut cu aproximativ 67%. Scăderea drastică a investiţiilor străine directe pe continentul african din primul trimestru al anului 2009 a avut consecinţe importante pentru activităţile de dezvoltare, ISD fiind o contribuţie majoră la formarea brută de capital fix: cota lor a fost de 29% în 2008. În plus, influxurile de ISD către cele 33 de ţări cel mai puţin dezvoltate din Africa (LDC), care au atins punctul culminant în 2008, după opt ani consecutivi de creştere economică, sunt pe punctul de a se prăbuşi. Acest lucru se datorează unui răgaz al crizei indus de cererea mondială de marfuri, atracţia majoră pentru ISD în aceste economii.

Perspectivele pentru ISD în Africa sunt strîns legate de redresarea pieţelor globale. În timp ce China a devenit un investitor important acolo, ţările dezvoltate, în special Statele Unite ale Americii şi statele membre ale Uniunii Europene, rămîn pieţe şi surse de capital importante.