1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

O.P.E.C. sau Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol este o organizaţie interguvernamentală permanentă, care coordonează şi uniformizează politicile în domeniul petrolului ale ţărilor membre, în vederea asigurării unor preţuri stabile şi echitabile pentru producători.

Organizaţia are 12 state membre. Ele sunt listate mai jos conform datei aderării. Africa:

  • Algeria (iulie 1969)
  • Angola (1 ianuarie 2007)
  • Libia (decembrie 1962)
  • Nigeria (iulie 1971) Orientul Mijlociu:
  • Iraq (septembrie 1960)
  • Iran (septembrie 1960)
  • Kuwait (septembrie 1960)
  • Qatar (decembrie 1961)
  • Arabia Saudită (septembrie 1960)
  • Emiratele Arabe Unite (noiembrie 1967) America de Sud:
  • Venezuela (septembrie 1960) Asia de Sud-Est:
  • Indonezia (decembrie 1962; statut de membru discutat deoarece Indonezia nu mai este considerată de OPEC ca exportator de petrol)

În mai 2008, Indonezia, care a devenit importator net de petrol, a anunţat că se va retrage din OPEC. Indonezia a înregistrat o scadere a producţiei de petrol începand cu anul 1995, devenind importator net. Statele candidate la poziţia de viitori membri ai organizaţiei sunt: Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria, Sudan. Ideea existenţei acestei organizaţii datează din anii '60, când companiile monopoliste au luat măsuri de scădere la jumătate a preţului petrolului brut exportat de ţările producătoare. Acest lucru a dus la pagube materiale semnificative în economiile ţărilor producătoare, care au fost obligate să se gîndească la noi modalităţi de asigurare a intereselor lor şi de prevenire a irosirii surselor lor de venit.

Astfel în luna septembrie a anului 1960, Irak-ul a invitat la Bagdad o serie de ţări producătoare de petrol, printre care Venezuela, Iran, Arabia Saudită si Kuwait. La această întîlnire s-a născut ideea înfiinţării unei organizaţii de apărare a intereselor producătorilor, luînd astfel fiinţă Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol - O.P.E.C. Sediul central al OPEC (din 1965) este situat în Viena, Austria. Organizaţia este considerată de mulţi observatori drept un cartel.

Scopul principal al organizaţiei, conform statutului ei, este determinarea celor mai bune modalităţi pentru apărarea intereselor statelor membre, în mod individual şi colectiv; întocmirea şi adoptarea metodelor pentru a garanta stabilizarea preţurilor pe pieţele acţiunilor petroliere internaţionale în vederea eliminării fluctuaţiilor dăunătoare şi inutile; considerarea continuă a intereselor naţiunilor producătoare şi a necesităţii securizării venitului stabil a ţărilor membre; susţinerea eficientă, economică şi regulată cu petrol a naţiunilor consumatoare şi o întoarcere cinstită a capitalului pentru investitorii în industria petrolieră.

Influenţa OPEC pe piaţă nu a fost întotdeauna una de stabilizare. Ea a alarmat lumea favorizînd inflaţia atât în ţările în curs de dezvoltare, cît şi în cele dezvoltate prin folosirea „armei petrolului" în criza petrolului din 1973. Capacitatea OPEC de a controla preţul petrolului s-a diminuat considerabil de atunci, ca urmare a descoperirii şi dezvoltării unor mari exploatări de petrol în Golful Mexic şi Marea Nordului. Oricum, OPEC are încă o mare influenţă asupra preţului petrolului. O.P.E.C. nu controlează în totalitate piaţa petrolului, ţările membre producând aproximativ 40% din ţiţeiul mondial şi 14%din gazele naturale. Oricum exporturile de petrol ale O.P.E.C. reprezintă cam 60% din petrolul comercializat la nivel mondial şi tocmai de aceea O.P.E.C. poate avea o influenţă puternică asupra pieţei petrolului mai ales atunci când decide reducerea sau creşterea nivelului producţiei.

In cadrul O.P.E.C. deciziile se iau prin consens . Fiecare ţară are, teoretic, suveranitate absolută asupra producţiei sale de petrol. Ţările membre decid, însă, prin vot unanim asupra nivelului maxim al producţiei pe întreaga organizaţie, dar şi defalcat pe fiecare ţară membră.

In timpul întâlnirilor ordinare sau extraordinare, ţările membre stabilesc (sau nu) cote de producţie. Penru că O.P.E.C. este o sursă majoră de petrol, deciziile O.P.E.C. de a creşte sau reduce producţia pot micşora sau majora preţul ţiţeiului. Acest lucru nu este valabil în cazul produselor petroliere, ca, de exemplu, benzina, unde participă mai mulţi factori. In unele ţări impozitele reprezintă 70% din preţul final plătit de consumatori, aşadar chiar o schimbare majoră în preţul ţiţeiului poate avea o influenţă minoră asupra preţurilor.

Principalele obiective ale O.P.E.C. sunt:

  1. Coordonarea şi unificarea politicii petroliere a statelor membre şi găsirea celor mai bune metode de apărare a intereselor individuale şi colective, astfel încât să se asigure preţuri corecte şi stabile pentru producătorii de petrol ;
  2. Asigurarea unei aprovizionări regulate, economice şi eficiente cu petrol a ţărilor consumatoare ;
  3. Acţionarea în vederea stopării modificărilor iraţionale privind preţurile petrolului pe piaţa mondială şi apărarea intereselor statelor exportatoere de petrol ;
  4. Asigurarea unui venit stabil; asigurarea de dobânzi promoţionale cu capitalul investit de către statele membre, precum şi o redistribuire corectă a veniturilor obţinute de către cei care investesc în industrie.

Venitul ţărilor membre OPEC din exportul de petrol a ajuns la 1.251 de miliarde de dolari la finele anului 2008. Profitul net pentru exporturile de petrol a crescut cu 86% în anul 2008, de la 671 de miliarde de dolari, cît s-a înregistrat în 2007, şi a crescut cu 3% pînă la 1.322 miliarde în 2009.

În prima jumătate a anului 2008, OPEC a înregistrat venituri de 645 miliarde de dolari. Din această sumă, cea mai mare parte, aproape o treime, a revenit Arabiei Saudite care s-a ales cu 192 de miliarde de dolari. Veniturile înregistrate de Irak au ajuns la 39 de miliarde de dolari, cu un miliard mai mult decît toată suma castigată în anul 2007.

Din cauza rezervelor de ţiţei insuficiente, marii consumatori mondiali au cerut Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) să marească producţia. În ciuda condiţiilor unui mediu extrem, capacitatea de producţie a cîmpului petrolier Shaybah, situat între dune deşertice roşiatice, a fost extinsă pînă la 750.000 de barili/zi, în 2008. Mărirea capacităţii de producţie a cîmpului petrolier face parte dintr-un program de 80 de miliarde de dolari (55 de miliarde de euro) menit să crească producţia de petrol din Arabia Saudită de la 11,3 milioane de barili/zi, cît este în prezent, la 12,5 milioane de barili/zi, în 2009. Datorită creşterii economice din ţările aflate în dezvoltare, apetitul global pentru energie ar putea avansa semnificativ în următorii 25 de ani, potrivit Agenţiei Energetice Internaţionale (IEA), autoritatea de supraveghere energetică a statelor vestice. IEA estimează că nivelul consumului de petrol va creşte de la 85 de milioane de barili/zi la 116,3 milioane de barili/zi în 2030. OPEC speră că eforturile sale investiţionale vor tempera îngrijorările că cererea de petrol va depăşi producţia, din cauza consumului excesiv de ţiţei din ţări emergente cum ar fi China şi India, ceea ce ar conduce la o apreciere a preţurilor.

Aceste ingrijorări, evidenţiate de avertismentele IEA privind o criză a stocurilor de ţiţei pînă în 2015, au urcat recent preţul petrolului pînă aproape de 100 de dolari/baril. Datorită faptului că deţine 25% din rezervele mondiale de petrol, Arabia Saudită contribuie la construcţia de noi capacităţi de producţie pentru a asigura stocurile necesare. În afara cîmpului petrolier din Shaybah, compania saudita de stat Saudi Aramco lucreaza la alte patru mari proiecte majore: Hawiya, care produce 310.000 barili/zi începînd cu jumătatea anului 2007, Khursaniya - 500.000 de barili/zi începînd cu primele luni ale lui 2008, Khurais - 1,2 milioane barili/zi din 2009 si Manifa - 900.000 de barili/zi din 2011.

În concluzie, putem menţiona că există un paradox în ţările exportatoare de petrol, căci anume ele deţin aurul negru din lume, dar situaţia lor economică este destul de precară. De ce oare? Poate pentru că aşa doresc marile puteri.Pentru a complica şi mai mult situaţia, întreaga industrie petrolieră se confruntă cu costurile tot mai mari din construcţii, dar şi cu probleme legate de lipsa forţei de muncă şi a materialelor, lucruri care ar putea întîrzia şi mai mult realizarea proiectelor în acest domeniu.

Loading...