loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Din 1989 încoace, în ţările Central şi Est Europene s-au înregistrat progrese în domeniul democratizării vieţii social-politice şi economice şi s-au produs schimbări în politica acestor ţări şi transformări radicale în economie prin căutarea celor mai benefice modalităţi de tranziţie la economia de piaţă cu eforturi cît mai mici şi cu costuri sociale cît mai scăzute.

Procesul de tranziţie al ţărilor din ECE către o economie de piaţă şi democraţie a scos în evidenţă numeroase lipsuri şi slăbiciuni manifestate, atît la nivel de stat, cît şi la nivelul instituţiilor societăţii civile.

Situaţia economică din ţările ECE a fost precară şi aceasta genera riscuri de instabilitate economică şi politică. Chiar dacă unele dintre aceste ţări aveau milioane de locuitori ca forţă de

muncă şi resurse naturale suficiente, ele n-au făcut faţă crizei economice. Ca urmare a proceselor de reforme economice s-a produs stagnare în dezvoltarea economică pentru o perioadă. Sarcina principală a guvernelor naţionale a fost de a aloca resursele în modul cel mai eficient şi să susţină, doar acele activităţi care duceau la mărirea venitului naţional. Au creat condiţii pentru investiţiile străine pentru a dobîndi resurse financiare, pe lîngă cele naţionale, care să le susţină dezvoltarea.

Transformările politice şi teritoriale de la începutul anilor 1990 au stimulat ţările ECE să înceapă procesul de integrare economică şi politică în Uniunea Europeana. Ulterior, prin semnarea Acordurilor europene de asociere, şi-au manifestat intenţia de a deveni membri ai Uniunii. Pînă la urmă, s-a adeverit prin programele de transformare, că de fapt procesul de tranziţie este strâns legat de cel al pregătirii pentru aderare. Costul extinderii spre Est a Uniunii Europene a fost estimat, într- un document în lucru pregătit de Comitetul Bugetar al Parlamentului European, la aproximativ 393 miliarde de euro primul deceniu.

Prima ţară din ECE care a pus în practică politici economice de tranziţie radicale după 1989 a fost Polonia. Reforma „terapiei de şoc" a pus fundamentul dezvoltării economice din 1992 şi a propulsat economia poloneză spre o creştere economică, în medie de 5.1% pe an în perioada 1993­1999. Ca urmare, Polonia a fost prima ţară din această regiune care a înregistrat în 1994 depăşirea PIB -ului din 1989, în valori comparative. Dar creşterea economică a scăzut la 4.1% în 1999, în principal datorită înrăutăţirii mediului economic extern, însă din anul 2000, s-a revenit iar la o creştere economică ascendentă".

În Slovenia îmbunătăţirile macroeconomice din '92-'93, deşi impresionante, au fost obţinute pe aceleaşi fundaţii economice care au condus la hiperinflaţie şi stagnarea economică din anii '80. Punctul de turnură pentru evoluţia economiei slovene l-a constituit anul 1993. Creşterea economică s-a stabilizat, fiind în medie de 4.2% în perioada 1994-1999.

În Cehia, România, Slovacia, Letonia şi Lituania s-a mărit rata de creştere a PIB începînd cu anul 2000. Activitatea economică s-a menţinut după datele prognozate doar în Bulgaria şi Estonia.

Situaţia economică a ţărilor din ECE s-a bucurat de îmbunătăţiri semnificative abia la începutul noului mileniu, în urma unor reforme reuşite şi ajutoare acordate de statele dezvoltate.

Produsul intern brut şi Produsul intern brut pe locuitor în ECE(2007)

Tabelul 1

Ţara

PIB mil.$

PIB.c.loc$

Bulgaria

40 174

5 259

Cehia

173 211

17 004

 

Estonia

20 659

15 471

Letonia

27 355

12 013

Lituania

37 741

11 133

Polonia

418 054

10 978

România

165 620

7 726

Slovenia

44 791

22 379

Slovacia

75 232

13 958

Ungaria

137 010

13 660

Sursa: UNCTAD/Statisticsbook 20»8.*-estimări

 

Din datele tabelului ataşat, observăm, că nu este mare diferenţă între valorile PIB-ului în ţările din Europa Centrală şi de Est. Dar, dacă am face o comparaţie cu ţările din vestul Europei, atunci ţările ECE sunt depăşite semnificativ de ţările cu economie de piaţă dezvoltată. Slovenia este cea mai prosperă ţară din Europa Centrală şi de Est, cu un venit pe cap de locuitor anual aproximativ egal cu cel al Greciei şi Portugaliei. Economia slovenă s-a orientat mai repede spre servicii şi industrie, care deţin 60%, şi respectiv 32%, din venitul ţării. Cel mai anevoios se dezvoltă Bulgaria cu un PIB c.loc de doar 5000 de dolari.

In concluzie

În primii ani ai tranziţiei, majoritatea ţărilor au liberalizat preţurile şi comerţul, iar cîteva dintre ele au atins niveluri substanţiale ale privatizării întreprinderilor mici şi mijlocii. În majoritatea ţărilor, privatizarea este aproape încheiată, mai fiind în derulare marea privatizare. Sectorul privat contribuie cu cca. 70% la formarea PIB -ului în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est. În alte domenii, însă, progresele nu au fost atît de importante. Domeniul financiar, reforma sectorului public, protecţia socială, restructurarea fostelor întreprinderii şi concurenţa continuă să înregistreze realizări mai puţin importante. Subestimarea necesităţii luptei împotriva sărăciei şi insistarea pe privatizarea rapidă, pentru dezvoltarea sectorului privat, în absenţa unui support legal şi instituţional, au dus la cronicizarea unor fenomene negative.

În plus, a fost ignorată lipsa resurselor financiare, ceea ce a condus la îndatorarea multor ţări din regiune, unele dintre ele acumulînd datorii foarte mari, cu efecte economice negative. Un aspect interesant în legătură cu tranziţia la economia de piaţă îl reprezintă aprecierea încheierii acestui proces. În opinia noastră, încheierea tranziţiei este în mare măsură o decizie politică, ce ţine de contextul particular al situaţiei din această regiune. Ţările din fostul lagăr comunist şi-au manifestat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană încă din primii ani ai deceniului 10. Ţările Europei Occidentale au considerat, dincolo de interesele lor economice, o datorie morală şi o

reparaţie adusă tolerării timp de o jumătate de veac a unui regim comunist totalitar în zonă, ceea ce a determinat o atitudine extrem de favorabilă faţă de aderarea la UE.

Loading...