loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Asupra structurii comerţului internaţional nemijlocit influenţează politica cu privire la import şi export practicate de state. Dezvoltarea unei politici de import este necesară pentru dezvoltarea economică a unei ţări. Argumentele ce susţin acest lucru sunt următoarele:

  1. Asigură completarea unei economii naţionale cu bunuri şi servicii externe de care are nevoie. Producţia oricărui stat, indiferent de gradul de dezvoltare şi dotare cu resurse, nu poate să satisfacă integral cu bunuri şi servicii necesităţile de consum ale economiei respective, necesităţi care să corespundă nivelului progresului etapei respective. O condiţie esenţială pentru dezvoltarea economică a unei ţări este şi aceea de a completa necesităţile de producţie şi servicii ale economiei ţării respective cu bunuri şi servicii din afară graniţelor.
  2. Fiecare ţară trebuie să aibă răspunsul la întrebarea: "Ce trebuie adus din import ?". Structura importului fiecărui stat este determinată absolut de:
  • gradul de dezvoltare al acestuia:
  • potenţialul său industrial şi agricol;
  • profilul profesiilor populaţiei active şi de nivelul tehnico- ştiinţific al acestor profesii;
  • bogăţiile naturale de care dispun;
  • condiţiile de climă şi sol;
  • gradul de integrare în diviziunea mondială a muncii;
  • politica economică externă pe care o promovează statul respectiv.

Ideal ar fi să se importe:

  1. bunuri ce nu se produc în economia respectivă;
  2. bunuri ce se produc în economia respectivă, dar în cantităţi insuficiente;
  3. bunuri ce se produc în economia respectivă, dar cu parametrii tehnico-calitativi deosebiţi;
  4. bunuri ce nu intră pe teritoriul naţional, dar care se consumă de către persoanele fizice şi cele juridice naţionale ce se află în străinatate;
  5. bunuri destinate reexportului cu sau fără intrare pe teritoriul naţional;
  6. diferite servicii prestate fie pe teritoriul naţional, fie în afara acestuia.

Din prima categorie de bunuri fac parte: materiile prime, materialele, maşinile, echipamentele industriale, produsele finite şi semifinite necesare unor sectoare ale economiei naţionale.

În cea de-a doua categorie se încadrează bunurile produse în capacităţi foarte reduse sau cele pentru care nu există condiţii de producţie. Specific pentru ţara noastră, ce are resurse variate şi destule, dar nu suficiente, în această categorie de bunuri intră: cărbunii, gazele naturale, petrolul, grâul, porumbul.

Bunurile din cea de-a treia categorie sunt bunurile ce dau importului un caracter pozitiv pentru că în ţara importatoare se realizează o concurenţă ce-i stimulează pe producătorii interni.

În a patra categorie intră serviciile ce dau naştere la importul invizibil: transferurile valutare, consumurile diferitelor delegaţii sportive, economice, culturale.

Reexportul a căpătat proporţii deosebite şi pentru că asigură o dezvoltare a producţiei, a relaţiilor economice internaţionale, duce la creşterea veniturilor importului specializat. Astfel, au fost create numeroase firme specializate în operaţii de import în vederea reexportului.

Pentru reexport se importă bunuri ce pot fi păstrate şi conservate în depozite corespunzătoare pe perioade îndelungate şi care sunt vândute în perioade optime din puctul de vedere al conjuncturii economice (când există o cerere mare). Pentru reexport se mai crează situaţii de păstrare şi conservare atunci când există producţii excedentare faţă de cererea existentă, acestea creându-se pe riscul intermediarului exportator.

De asemenea se mai importă pentru reexport şi o serie de bunuri ce au o prelucrare inferioară şi care necesită un proces de îmbunătăţiri pentru reexport (le înnobileaza valoarea).

Regulile de reexport se respectă, în special, în cazul zonelor libere, motiv ce a dus şi la dezvoltarea volumului reexportului (cu foarte mulţi intermediari).

În concluzie, importul pentru reexport implică cheltuieli şi eforturi mari, precum şi un risc comercial al revânzării.

În ultima categorie se înscriu: serviciile de transport, serviciile bancare, cele poştale, de telecomunicaţii, de asistenţă tehnică, juridică, serviciile medicale, de şcolarizare, lucrările în diverse sectoare.

Rezultatul firesc al diviziunii internaţionale a muncii este dezvoltarea pieţei mondiale şi a schimburilor economice internaţionale sub diferite forme şi fluxuri.

Piaţa mondială reprezintă ansamblul pieţelor naţionale legate între ele prin diviziunea internaţională a muncii şi cuprinde ansamblul tranzacţiilor care au loc între agenţii econonomici de pe glob.

Caracteristicile principale ale pieţei mondiale sunt:

  • compoziţie extrem de eterogenă

■ segmente specifice tranzacţiilor cu diferite categorii de bunuri şi servicii.

  • între segmentele pieţei mondiale există o condiţionare reciprocă
  • toţii agenţii participanţi trebuie să se supună unor reguli comune (cerere, ofertă, concurenţă, preţ).

Componentele pieţei mondiale sunt: piaţa de mărfuri; piaţa serviciilor, piaţa financiară; piaţa valutară; piaţa muncii; etc.

Piaţa mondială se caracterizează prin existenţa unor pieţe de referinţă pe care se formează preţurile mondiale şi servesc drept etalon de orientare în negocierea oricărei tranzacţii de mărfuri.

Preţurile internaţionale au următoarele funcţii: de transmitere a informaţiei privind evoluţia cerinţelor pieţei; de stimulare a intereselor producătorilor; de recuperare a costurilor şi de recompensare a întreprinzătorilor, de distribuire a venitului în funcţie de activităţi.

Factori ce determină nivelul preţurilor la nivel mondial sunt: schimbările în nivelul producţiei, stocurilor, consumului, investiţiilor, creditelor, portofoliului de comenzi; acţiunea factorilor specifici, proprii diferitelor grupe de produse; politicile comerciale; stările conflictuale politice şi militare; reglementările specifice de comerţ exterior ale unor state; evoluţia navlurilor; fluctuaţia cursurilor valutare.

Politicile principale în ceea ce priveşte determinarea preţurilor sunt: preţuri orientate spre profitul maxim, preţuri orientate spre volum mare de vânzări şi deţinerea unei cote mai mari de piaţă, preţuri orientate spre stabilizarea poziţiei de plată pentru a face faţă concurenţei.

Pe piaţa internaţională sunt identificate următoarele tipuri de preţuri: preţuri de tranzacţie formate pe baza negocierilor directe; preţuri formate în cadrul licitaţiilor organizate de importatori; preţuri formate pe baza cotaţiilor de bursă; alte categorii de preţuri (preţuri de dumping, preţuri limită, preţuri glisante, preţuri de transfer, preţuri de cartel, preţuri medii).

Rolul determinant în formarea preţurilor pe pieţele internaţionale îl are, de regulă, legea cererii şi ofertei, dar şi o multitudine de alţi factori: evoluţia situaţiei economice, politice, financiare şi tehnologice din regiunile sau ţările care deţin o pondere însemnată în producţia şi consumul mondial; evoluţia ciclului conjunctural din ţările dezvoltate; evoluţia inflaţiei din ţările dezvoltate; fluctuaţia cursurilor de schimb ale principalelor monede utilizate ca mijloace de plată internaţionale etc.

Indicii preţurilor internaţionale şi de comerţ exterior au funcţia de a măsura schimbarea medie în timp a preţurilor, pentru un produs sau grupă de produse, sau pe ansamblul unui nomenclator de produse. Principalii indici care se elaborează în lume: Indicele ONU, Indicii MOODY şi DOW-JONES în SUA, Indicii REUTER, FINANCIAL TIMES şi ECONOMIST în Marea Britanie, Indicii HWWA şi DIW în Germania, Indicele AGEFI în Belgia, Indicele OSCE în Uniunea Europeană.

Sistemul comercial mondial constituie o intensă reţea de legături comerciale la care participă toate economiile şi este influenţat de: infrastructura mondială de transporturi şi comunicaţii, promovarea liberalizării la nivel global a comerţului prin instituţionalizarea unui sistem comercial mondial; internaţionalizarea producţiei.

În funcţie de obiectul tranzacţiilor de afaceri, piaţa mondială se împarte în: piaţa de mărfuri, piaţa serviciilor, piaţa financiară, piaţa muncii. La rândul lor, aceste pieţe pot fi împărţite în pieţe mondiale caracteristice şi necaracteristice. Pieţele caracteristice pot fi accesibile şi neaccesibile.

Factorii care au influenţat dinamica comerţului internaţional: urmările politice şi economice ale celui de-al doilea război mondial, evoluţia economiei mondiale în perioada postbelică, apariţia proceselor de integrare economică, măsurile de politică comercială, criza economică mondială din deceniul opt, şocul dobânzilor înalte, şocul aprecierii-deprecierii dolarului, colapsul comunismului din Europa, recentele crize mondiale.

Trăsăturile dinamicii comerţului internaţional în perioada postbelică, comparativ cu perioadele anterioare: comerţul internaţional a înregistrat, în această perioadă, cel mai înalt ritm de creştere, care a devansat nu numai ritmul PIB-ului şi producţiei industriale şi agricole la nivel mondial, ci şi pe cel al creşterii rezervelor de aur şi devize centralizate ale ţărilor nesocialiste. Produsele manufacturate au depăşit ponderea produselor de bază; structura comerţului mondial are un pronunţat caracter industrial; ţările dezvoltate deţin monopolul exportului de produse manufacturate.

Clasificarea produselor conform ONU: - produse de bază: produse alimentare; materii prime; combustibili;

- produse manufacturate: produse chimice, maşini, utilaje şi mijloace de transport; alte produse manufacturate.

Participarea la diviziunea mondială a muncii este esenţială pentru ţările care nu au un nivel ridicat de dezvoltare, făcând astfel posibilă eliminarea decalajul care le separă de ţările dezvoltate. Acest lucru este necesar, însă, şi pentru întreaga economie mondială pentru că, pe viitor, interdependenţele dintre ţări se vor intensifica, iar existenţa unor diferenţe mari pe plan economic poate genera fenomene de instabilitate economică, de criză, ce vor afecta întrega economie mondială şi, deci, toate ţările lumii.

Această participare la diviziunea mondială a muncii va avea ca efecte: accentuarea procesul de transnaţionalizare a economiei mondiale prin activitatea desfăşurată de societăţile transnaţionale, producerea, la nivelul economiei mondiale, a trecerii de la era industrială (ce a durat peste 2 secole) la era informaţională.

Drept urmare, se va accentua procesul de globalizare la nivelul economiei mondiale, se vor produce noi modificări în sistemul de diviziune a muncii, acestea ducând la modificări în cadrul decalajelor dintre naţiuni.

Se aprecieaza că, toate aceste fenomene cumulate vor avea urmări diferite în plan social şi politic, ce ar putea promova dezvoltarea dar, în acelaşi timp, ar putea frâna progresul economic şi social.

Loading...