1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În evoluţia comerţului internaţional postbelic s-au conturat câteva trăsături specifice, între care trei sunt considerate mai speciale privind dinamica şi volumul acestuia:

  1. a) În această perioadă, comparativ cu perioada anterioară, comerţul internaţional a înregistrat cel mai înalt ritm de creştere şi cea mai susţinută dinamică.

Statistica internatională arată că rata medie de creştere a exportului mondial, din punct de vedere al volumului valoric, a fost, în perioada 1950 - 2008, de aproximativ 12 %. Acest ritm a fost, pe decenii, următorul:

  • 1950 - 1960 de 6.4 %;
  • 1960 - 1970 de 9.3 %;
  • 1970 - 1980 de 20.3 %;
  • 1980 - 1995 de 7.5 %
  • 1996 - 2008 de 12%.

Acest ritm de creştere a determinat creşterea volumului valoric al exportului mondial de aproximativ 200 de ori. În intreaga perioadă 1950 - 2008 acesta a crescut la 15,8 trilioane. $ în 2008, faţă de 61 de mld. $ în 1950.

Această creştere se explică prin: creşterea volumului fizic al exportului de aproximativ 28 ori; creşterea preţurilor pe piaţa internaţională de aproximativ 6,5 ori.

Atât creşterea volumului fizic, cât şi evoluţia preţurilor s-au produs în mod diferit, atât pe ţări, cât şi pe grupe de produse. De exemplu: exportul ţărilor dezvoltate a crescut în perioada 1950 - 1980 cu aproximativ 12 %, pentru ca apoi exportul să scadă cu aproximativ 10 % în perioada 1980 - 1985, iar în perioada 1985 - 1995 să crească din nou. De asemenea, exportul ţărilor în curs de dezvoltare a crescut cu aproximativ 11 %, în mod diferentiat pe decenii: în deceniul al 6-lea cu aproximativ 6 %, în deceniul al 7-lea cu 7%, iar în deceniul al 8-lea cu 26 %.

  1. Spre deosebire de perioada anterioară, ritmul de creştere al comerţului internaţional a devansat ritmul de creştere al PNB, respectiv PIB, atât producţia industrială, cât şi producţia agricolă la nivelul momentului.

În această perioadă, revoluţia tehnico-stiinţifică a determinat o relaţie nouă între dinamica exportului şi dinamica producţiei, în sensul că producţia a fost devansată de export.

În această perioadă, în condiţiile diviziunii mondiale a muncii, au apărut noi tendinţe de specializare, dezvoltându-se un nou proces economic în cadrul economiei mondiale, şi anume cooperarea economică internaţională în producţie - în primul rand, ceea ce a determinat realizarea, pe calea schimbului comercial internaţional, a unei cote tot mai mari din producţia statelor lumii.

La nivelul anilor 2008 se apreciază că aproximativ 30% din producţia mondială se realiza pe calea comerţului internaţional, faţă de procentul de 5% presupus a corespunde anului 1950.

Ritmul diferit de creştere pe grupe de ţări a comerţului internaţional în raport cu producţia industrială este efectul:

  • structurilor economice diferite ale ţărilor ce aparţin acestor grupe;
  • evoluţiei diferite a producţiei pe cele două grupe mari de produse (de bază şi manufacturate);
  • măsurilor de politică comercială promovate de ţările capitaliste.
    1. Cea de-a treia trăsătura rezultă din compararea ritmului de creştere cu evoluţia rezervelor de aur şi devize centralizate la nivelul ţărilor capitaliste (sunt luate în calcul doar ţările capitaliste pentru că ţările socialiste nu comunicau date privind aceste rezerve).

În perioada antebelică, volumul rezervelor de aur şi devize centralizate al lumii capitaliste depăşea volumul total al importului cu 17%. În perioada postbelică, şi anume la nivelul anilor 1980, rezervele de aur şi devize reprezentau doar 24% din volumul valoric al importurilor ţărilor lumii capitaliste.

Criza sistemului financiar-monetar internaţional (începută în 1975 şi care continuă încă) afectează comerţul internaţional în ansamblul lui şi, în special, afectează comerţul exterior al ţărilor în curs de dezvoltare.

Evoluţia structurii comerţului internaţional în această perioadă evidenţiază schimbările de structură ce s-au produs în economia mondială.

Trăsăturile caracteristice ale aceastei evoluţii sunt:

  1. permanenta şi rapida îmbogăţire a nomenclatorului de produse ce se comercializează pe piaţa mondială;
  2. schimbarea continuă a structurii acestui nomenclator, prin apariţia de produse noi şi dispariţia altor produse la perioade de timp din ce în ce mai scurte, în special la produsele manufacturate (în prezent durata de vârstă a acestor produse este de 5 ani). Se apreciază că mai puţin de 1/4 din totalul produselor din circulaţia internaţională au o durata medie de viaţă de 10 ani.

Progresul tehnic s-a impus foarte rapid şi a determinat accentuarea deosebită a ceea ce se numeşte uzura morala (reducerea duratei de folosinţă a activităţii de reînnoire permanentă a producţiei).

Industria se află într-un permanent proces de innoire, de modernizare, de diversificare, deci apar noi tendinţe de specializare şi, drept urmare, ale loc o permanentă înnoire si diversificare a nomenclatorului de produse. Acest lucru a dus la un proces de militarizare a economiei existent în ţările socialiste. Apariţia măsurilor de antipoluare şi de protejare ecologică a vieţii reprezintă alte procese care au facut ca acest nomenclator să se îmbogăţească.

Din necesitatea de urmărire a procesului de evoluţie a comerţului internaţional la nivelul Sistemului Naţiunilor Unite s-a procedat la o clasificare a mărfurilor care circulă si fac obiectul comerţului internaţional. Împărţirea sintetică a acestor marfuri a determinat apariţia a doua grupe:

  1. produse de bază şi
  2. produse manufacturate.

Până la al doilea război mondial (perioada antebelica), grupa produselor de bază a deţinut ponderea valorică cea mai mare din comerţul internaţional (2/3 din acesta). în perioada postbelica însă, situatia s-a schimbat în favoarea produselor manufacturate ce au făcut obiectul comerţului internaţional şi, drept urmare, de la mijlocul secolului VI, ponderea produselor manufacturate a depăşit-o pe cea a produselor de bază.

Specialiştii au apreciat că schimbarea ponderii produselor manufacturate în comerţul internaţional este rezultatul accentuării caracterului industrial al economiei mondiale al ţărilor dezvoltate, în primul rând sub influenţa revoluţiei tehnico-stiinţifice. De aceea, se spune că, în perioada actuală, structura comerţului mondial are un pronunţat caracter industrial. În cadrul acestuia predomină produsele cu un grad înalt de prelucrare.

COMERŢUL CU PRODUSE DE BAZĂ

Exportul produselor de bază se caracterizează prin următoarele elemente:

  • în primul deceniu, ponderea acestei grupe în comerţul internaţional a deţinut-o grupul ţărilor în curs de dezvoltare;
  • în perioada următoare (anii 1960-1962), această pondere atingea nivelul de 55 %;
  • după acest deceniu, ţările în curs de dezvoltare şi-au redus ponderea, astfel încât ponderea era deţinută de ţările dezvoltate;
  • creşterea ponderii ţărilor dezvoltate în exportul produselor de bază este urmare a faptului că acestea au acordat atenţie dezvoltării agriculturii proprii şi industriei extractive proprii, astfel încât să crească gradul de autosatisfacere din producţia naţională a nevoilor, ba chiar să producă în cantităţi mari produse de bază destinate exportului;
  • multe ţări, care înainte erau importatoare de produse agricole, au devenit mari exportatoare de produse agricole;

În importul de produse de bază, atât în perioada interbelică, cât şi în cea postbelică, ponderea cea mai mare, dar cu o tendintă de scădere, în ultimile 2-3 decenii a revenit ţărilor dezvoltate. Acest lucru se explică prin faptul că în aceste ţări este concentrată cea mai mare parte a industriei prelucrătoare.

În concluzie, 3/4 din importul produselor de bază îl realizează ţările dezvoltate.

COMERŢUL CU PRODUSE MANUFACTURATE

Participarea diverselor grupuri de ţări la comerţul cu produse manufacturate este diferită faţă de comertul cu produse de bază, pentru că ţările dezvoltate deţin monopolul industriei prelucrătoare, deci şi monopolul exportului cu produse manufacturate. Se apreciează că acest lucru va exista înca mult timp, pentru că decalajul dintre grupele de ţări s-a accentuat.

În perioada 1985-2009, ţările dezvoltate au înregistrat o pondere în scădere în cadrul comerţului cu produse manufacturate, în timp ce ţările în curs de dezvoltare au înregistrat o creştere a acestei ponderi. Astfel în 2009 ponderea ţărilor în curs de dezvoltare a atins circa 35 - 37% în comerţul mondial. Subgrupa produselor alimentare

Înainte de cel de-al 2-lea război mondial, această subgrupă deţinea primul loc, ca pondere, în comerţul internaţional, din punct de vedere valoric. După război, ponderea ei s-a redus treptat şi în ultimul deceniu a reprezentat 9-10 % din comerţul internaţional.

Ritmul de creştere al producţiei acestei subgrupe a fost relativ scăzut, chiar negativ. Această evoluţie s-a datorat următoarelor cauze:

  1. ţările dezvoltate şi-au refăcut acest sector al agriculturii, după cel de-al 2-lea război mondial, într-un timp scurt şi l-au dezvoltat, asigurându-şi aprovizionarea cu produse alimentare din producţia proprie, concomitent cu reducerea importului de produse alimentare;
  2. la rândul lor, ţările în curs de dezvoltare şi-au redus exportul de produse alimentare din două motive:
  • a crescut consumul intern, datorită creşterii demografice;
  • a crescut nivelul de trai.
    1. multe ţări în curs de dezvoltare, după câştigarea independenţei politice, au trecut de la producţia de monocultură la o producţie diversificată şi acest lucru a dus la participarea lor la comerţul cu produse alimentare;
      1. modificarea, în timp, a preţurile la produsele agricole.

Din punctul de vedere al volumului fizic, comerţul cu produse agricole a crescut în această perioadă, dar cu un ritm de creştere mai lent.

Au avut loc numeroase modificări şi în structura producţiei alimentare, evoluţie determinată, în mai mică măsură, de influenţa revoluţiei tehnico-ţtiinţifice şi, în mai mare masură, de consumul alimentar al populaţiei.

Ţările dezvoltate deţin o pondere de « 70 % din comerţul cu produse alimentare (atât la import, cât şi la export), iar ţările în curs de dezvoltare « 30 %.

Subgrupa materiilor prime

Din punct de vedere valoric, această subgrupa a înregistrat, după al 2-lea război mondial, o însemnată scădere a ponderii sale valorice în comerţul internaţional. Astfel, dacă înainte de război reprezenta 22 % din totalul comerţ, la nivelul anilor 1970 a ajuns la 11 %, pentru ca în a doua parte a deceniului 1 0 să reprezinte doar 5 %.

Cauzele acestei evoluţii au fost:

  1. revoluţia tehnico-ştiinţifică care a dus la procesul de industializare, la înlocuirea parţială a unor materii prime naturale, socotite clasice, cu altele noi, sintetice;
  2. evoluţia preţurilor la materiile prime naturale;
  3. politica constituirii stocurilor strategice de materii prime practicată de ţările dezvoltate participante la diverse blocuri militare.

Paralel cu scăderea ponderii valorice a subgrupei în comerţul internaţional, din punctul de vedere al volumului fizic, s-a produs o îmbogăţire a nomenclatorului de materii prime prin introducerea în circuitul economic a unor noi materii prime naturale care şi-au găsit utilizare ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice (materii prime folosite în industria atomică, diverse materiale rare utilizate în industria aerospaţiului sau în electronică).

Subgrupa combustibililor minerali, carburanţilor şi lubrefianţilor

Din punct de vedere valoric, această subgrupă a înregistrat o creştere neînsemnată, până la sfârşitul secolului al VII-lea, pentru ca apoi creşterea să fie considerabilă. Evoluţia acestei subgrupe a fost de:

  • 7% - înainte de al 2-lea război mondial;
  • 10% - după al 2-lea război mondial şi
  • 24% - după „70
  • 20% - în 2009.

Această subgrupă a înregistrat cea mai sinuoasă evoluţie, cu oscilaţii importante. În această subgrupă fiecare componentă a avut o evoluţie diferită.

Subgrupa produselor chimice

Această subgrupă a înregistrat, în perioada postbelică, o pondere relativ însemnată în comerţul internaţional. Astfel, dacă înainte de al 2-lea război mondial această pondere era 4 %, la sfârşitul războiului ponderea a crescut la 8-9 %, în present ponderea acesteia fiind de cca 15%.

Volumul valoric a avut oscilaţii în timp, determinate de revoluţia tehnico-ştiinţifică ce a dus la apariţia diferiţilor înlocuitori sintetici: biostimulatori, antidăunători, lacuri, vopsele, coloranţi, produse medico-farmaceutice şi cosmetice, îngrăşăminte chimice, materii radioactive etc.

Subgrupa maşinilor, utilajelor şi mijloacelor de transport

Această subgrupă a înregistrat, până la nivelul anilor '70, cel mai înalt ritm de creştere în cadrul comerţului international, dar şi cel mai înalt ritm de creştere a ponderii valorice. Astfel, de la 8 % înainte de război, ajunge în anii „70 la 30 %, iar în 2009 la 39 %, adică exportul mondial cu produsele ce apartin acestei subgrupe a crescut de 80 de ori în 2009 faţă de 1950.

Cauzele acestei evoluţii sunt:

  1. modernizarea continuă şi permanentă a ramurii industriale şi a celorlalte ramuri (agricultură, transport, servicii);
  2. apariţia şi dezvoltarea de noi ramuri şi subramuri în ţările dezvoltate, cum ar fi: industria electronică, industria aerospatială, industria petrochimică;
  3. adâncirea diviziunii mondiale a muncii, ca urmare a adâncirii tendinţei de specializare a ţărilor dezvoltate pentru a intensifica comerţul dintre ele;
  4. extinderea ramurilor industriei extractive, ceea ce a dus la apariţia de noi ramuri în industria prelucrătoare;
  5. dezvoltarea diverselor construcţii cu caracter militar;
  6. dezvoltarea industriei de război;
  7. creşterea comerţului din punct de vedere valoric, datorită creşterii preţurilor la produsele din această subgrupă.

Subgrupa altor produse manufacturate

Specific acestei subgrupe este faptul că a deţinut o pondere însemnată în comerţul internaţional, cu o tendinţă de creştere permanentă până în deceniul 7 şi cu oscilaţii în perioadele următoare. Astfel, în 1937 această pondere a fost de 24%, apoi în 1970 de 29%, pentru ca în ultimul deceniu să oscileze între 25 % şi 29 %.

Această subgrupă este foarte eterogenă ca structură, cuprinzând o gamă foarte largă de produse finite şi semifinite, la care contribuie toate ramurile industriei prelucrătoare.

Dinamismul acestei subgrupe a fost influenţat de:

  1. revoluţia tehnico-ştiinţifică;
  2. factori ecologici şi
  3. factorul moda.

Atât structura comerţului internaţional, cât şi participarea diverselor grupe de ţări la exportul şi importul diferitelor subgrupe de produse, permite desprinderea câtorva trăsături caracteristice ale perioadei postbelice:

  • nomenclatorul produselor comerciale s-a îmbogăţit şi reînnoit permanent în cadrul comerţului mondial, predominând produsele manufacturate cu un grad înalt de prelucrare industrială şi nepoluante;
  • în cadrul produselor manufacturate s-au detaşat, ca pondere valorică: întâi produsele industriei constructoare de maşini, apoi alte produse manufacturate şi, la urmă, produsele chimice;
  • comerţul cu produse manufacturate atât la import, cât şi la export, a fost şi continuă să fie dominat de grupa ţărilor dezvoltate, cu o tendinţă de scădere a ponderii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare;
  • comerţul cu produse de bază, deşi valoric şi fizic a înregistrat o crestere, ca pondere valorică a înregistrat o scădere faţă de perioada dinainte de cel de-al 2-lea război mondial şi a pierdut loc în favoarea produselor manufacturate;
  • în cadrul grupei produselor de bază evoluţia a fost neuniformă: ponderea valorică a combustibililor a crescut, în timp ce ponderea produselor alimentare şi a materiilor prime a scăzut;
  • la nivelul produselor de bază ponderea ridicată la export o au ţările în curs de dezvoltare, iar la import ţările dezvoltate (evoluţie diferită faţă de grupa produselor manufacturate).
  • s-au produs modificări şi în repartizarea geografică a comerţului internaţional, fiind create noi curente şi direcţii de schimburi comerciale. În perioada postbelică au apărut peste 100 de ţări noi, independente şi, drept urmare, atât din motive economice, cât şi din motive ideologice, multe fluxuri comerciale au fost reorientate.

În primele şase luni ale anului 2010 volumului importului mondial de bunuri a înregistrat o creştere faţă de aceeaşi perioada a anului 2009, cu 38%, atingînd valoarea de 7,2 trilioane dolari SUA. Se prognozează ca valoarea importurilor în 2010 sa se apropie de nivelului anului 2008.

Influenţa comerţului exterior asupra creşterii economice

Creşterea economică a oricărei ţări este rezultatul acţiuni conjugate a două categorii de factori: interni şi externi. Cei interni, legaţi de eforturile pe care le face fiecare popor pentru a-şi dezvolta economia, au un rol determinant. Cei externi, legaţi de participarea ţărilor la circuitul economic mondial influenţează creşterea economică în mod nemijlocit, prin intermediul factorilor interni multiplicându-le sau diminuându-le forţa.

Printre factorii externi, un rol deosebit de important şi în continuă creş-tere are comerţul exterior. Influenţa acestui factor asupra creşterii economice se exercită sub mai multe forme.

În primul rând, comerţul exterior asigură înfăptuirea realizării produsului social chiar în condiţiile în care structura cererii diferă de structura ofertei.

Se ştie că asigurarea unei eficienţe a producţiei presupune un anumit volum minim al acesteia. Dacă acest volum depăşeşte capacitatea de absorbţie a pieţei interne, asigurarea unei producţii eficiente impune apelarea la piaţa externă. Pe de altă parte, anumite produse fie că nu pot fi obţinute în producţia internă fie că nu se justifică din punct de vedere economic a se obţine din producţia internă. Şi într-un caz şi în celălalt aceste produse se pot obţine numai de pe piaţa externă.

În al doilea rând, comerţul exterior determină sporirea sau diminuarea venitului naţional produs în exterior, în funcţie de raportul dintre valoarea naţională şi valoarea internaţională a mărfurilor care fac obiectul comerţului exterior.

Eficienţa economică a comerţului exterior

Ca parte a eficienţei economice în general, eficienţa economică a comerţului exterior este oglindită de raportul dintre efectele obţinute de pe urma schimburilor de pe pieţele externe şi eforturile făcute în acest domeniu.

În condiţiile unor efecte numeroase şi eficienţa economică a comerţului exterior se oglindeşte prin intermediul mai multor indicatori. Din această multitudine, o importanţă deosebită prezintă indicatorii rentabilităţii. În condiţiile existenţei unor cursuri comerciale diferite, principalii indicatori ai rentabilităţii comerţului exterior sunt următorii:

  1. a) cursul de revenire brut la export (Cre), care se determină ca un raport între preţul intern de producţie sau livrare (Pp) plus cheltuielile de cir-culaţie până la frontieră (Ce) şi preţul extern în valută franco-frontiera ţării noastre (Pe), adică:

Cre = (Pp + Ce) / Pe

  1. cursul de revenire brut la import (Cri), care se determină ca un raport între preţul produsului pe piaţa internă în lei (Pi) plus taxele de import percepute pe marfa respectivă (Ti) şi costul în valută al acestei mărfi franco-frontieră (Pe), adică:

Cri = (Pi + Ti) / Pe

  1. indicele raportuluide schimb (Irs), care se determină ca un raport între indicele preţului mediu la export (Ipe) şi indicele preţului mediu la import (Ipi), adică:

Irs = Ipe / Ipi

  1. aportul net în devize (And), care se determină prin raportarea diferenţei dintre preţul de vânzare la extern în lei valută a unui produs (Pe) şi valoarea în lei valută a materiilor prime şi combustibilului importate (mi) şi exportabile (me), la preţul vânzare în lei valută (Pe), adică:

And = [Pe - (mi + me)] / Pe

  1. indicatorul rentabilităţii unei cooperări tehnico-ştiinţifice (Rcts), care se determină prin raportarea cheltuielilor interne de realizare a proiectului respectiv în moneda naţională (C) la diferenţa dintre preţul în valută a proiectului respectiv (P) şi cheltuielile în valută pentru realizarea în ţară a proiectului (V), adică:

Rcts = C / (P - V)

Aprecierea eficienţei comerţului exterior nu se reduce însă la indicatorii rentabilităţii, care oglindesc doar o parte a eficienţei economice a comerţului exterior. În timp ce rentabilitatea reflectă doar efectele băneşti directe şi imediate înregistrate pe măsura efectuării operaţiilor de import-export, eficienţa exprimă efectul total al comerţului exterior asupra accelerării creşterii economice, contribuţia acestuia la asigurarea unor proporţii judicioase în cadrul economiei naţionale, la folosirea completă şi raţională a forţei de muncă, la valorificarea superioară a resurselor naturale, la folosirea raţională a capacităţilor de producţie.

Loading...