loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În perioada postbelică, în condiţiile în care interdependenţele economice internaţionale s­au adâncit, o reglementare a relaţiilor economice între state a devenit obiectivă, reglementare prin care s-a urmărit coordonarea modului de acţiune a statelor în domeniul politicii comerciale. Ca urmare, în afara unor reglementări a relaţiilor economice dintre state, în cadru bilateral, regional sau subregional, apare tendinţa de multilateralizare a relaţiilor economice externe prin intermediul unor acorduri ce au încercat să codifice anumite principii şi reguli, în ceea ce priveşte folosirea diferitelor instrumente şi măsuri de politică comercială în relaţiile reciproce.

În acest domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o activitate specifică a dezvoltat Acordului General pentru Tarife si Comerţ (GATT) care, de la 1 ianuarie 1995, a devenit Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Până la apariţia OMC, în practica relaţiilor comerciale externe s-a arătat că multe state au elaborat şi aplicat diverse instrumente de politică comercială tot mai variate, prin care au încălcat chiar diverse reglementări şi statuări, urmare a anumitor acorduri privind folosirea acestor instrumente în relaţiile economice reciproce, în acelaşi timp cu promovarea unor puternice tendinţe de regionalizare a schimburilor.

În anul 1947, Naţiunile Unite au iniţiat „Carta de la Havana" ce prevedea fondarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care să supravegheze funcţionarea sistemului comercial global. Deşi Carta nu a fost ratificată ideea unei OMC a persistat. În ciuda eforturilor depuse de statele lumii, Organizaţia Mondială a Comerţului a luat fiinţă abia la 1 ianuarie 1995, după aproape cincizeci de ani în care relaţiile comerciale dintre naţiuni au funcţionat într-un cadru instituţional ce nu a avut, de jure, statutul de organizaţie internaţională. 1

Prin „Declaraţia de la Marrakesh", se afirmă că rezultatele Rundei Uruguay „vor întări economia mondială şi vor imprima un avânt comerţului, investiţiilor, utilizării forţei de muncă şi veniturilor în întreaga lume". Crearea OMC reprezintă - dincolo de sinuozităţile şi pertractările ce au caracterizat acest proces - un succes al comunităţii internaţionale, judecând cel puţin din prisma perspectivelor de colaborare pe care le deschide pentru viitor.

Accesiunea la OMC. Începând cu 1 ianuarie 1995, membrii GATT (124 la acea dată) au devenit membri de drept ai OMC. În anul 2001, numărul membrilor era 143, iar în 2010 a devenit 153. Una din sarcinile cele mai importante ale OMC este aceea de a face ca noul sistem al comerţului multilateral să devină cu adevărat mondial. Cei 153 de membri ai organizaţiei, înregistraţi în 2010 reprezintă mai mult de 95 la sută din comerţul mondial. 2 Multe din naţiunile care nu fac parte din sistemul mondial al comerţului au solicitat oficial să devină membre ale OMC şi se găsesc în diferite faze ale procesului de aderare (accesiune). Acest proces a devenit mai complex pentru că şi aria de cuprindere a OMC este mai largă decât a GATT. Membru al OMC poate deveni orice stat al lumii care se bucură de autonomie în ce priveşte elaborarea şi aplicarea politicii comerciale.

Negocierile privind aderarea abordează de regulă, toate aspectele politicii şi practicilor comerciale ale statului candidat, cum ar fi: - concesiile şi compromisurile privind accesul la pieţele bunurilor şi serviciilor; - legislaţia menită să garanteze respectarea drepturilor de proprietate intelectuală; - toate celelalte măsuri ce se regăsesc în politica comercială a unui guvern.

Două mari puteri comerciale, Rusia şi China au rămas multă vreme în afara sistemului GATT datorită, nu atât statutului lor de ţări comuniste cât politicilor restrictive pe care le-au promovat în materie comercială. China a solicitat să redevină membru cu drepturi depline (statut pe care l-a pierdut în 1950) la 1 ianuarie 1995, când a luat fiinţă OMC, dar cererea i-a fost refuzată.4 Opoziţia cea mai puternică a venit din partea Statelor Unite, din două motive principale, primul economic, al doilea politic. Motivul economic îl constituia existenţa multiplelor bariere (în special taxe vamale de import) pe care China continua să le menţină în calea importurilor. Motivul politic era legat de pretenţiile Chinei ca Taiwanul să nu aibă reprezentare proprie. În final, s-a ajuns la un compromis: China şi Taiwanul au devenit membri în 2001.

Sistemul OMC de reglementare a diferendelor. Pentru ca un sistem multilateral de comerţ să funcţioneze în mod corespunzător şi fără fricţiuni, nu este suficientă existenţa unui set convenit de reguli. Regulilor trebuie să li se adauge alte reguli care să permită ţărilor sancţionarea încălcărilor regulilor cât şi reglementarea neînţelegerilor şi diferendelor. Dezvoltarea unui puternic sistem multilateral de reglementare a diferendelor, care să înlăture unele slăbiciuni ale anteriorului sistem GATT, a constituit cele mai critice obiectivele ale negocierilor din Runda Urugoay.

Organul de reglementare a diferendelor (ORD). Acordul OMC prevede un sistem comun de reguli şi proceduri aplicabile diferendelor ce ar putea apare în cadrul oricăruia dintre instrumentele sale legale. Principala responsabilitate în aplicarea acestor reguli şi proceduri este în sarcina Consiliului General care acţionează ca Organ de Reglementare a Diferendelor. - Importanţa consultărilor şi a concilierilor: Unul dintre principiile importante înscrise în Înţelegerea cu privire la regulile şi procedurile reglementării diferendelor, adoptată în finalul Rundei Uruguay, este acela că un diferend trebuie prezentat la ORD de către guvernul ţării membre, în vederea reglementării, numai după ce au eşuat încercările de rezolvare a neînţelegerii prin consultări bilaterale. Procedurile mai prevăd că, pentru ajungerea la o soluţie reciproc acceptabilă, cele două părţi pot cere Directorului General sau unei alte persoane să folosească bunele sale oficii pentru conciliere şi mediere între ei. 5

Doar dacă consultările sau eforturile de conciliere nu au dat rezultate aşteptate, într-un termen de 60 de zile, partea vătămată poate cere ORD declanşarea formală a mecanismului de reglementare a diferendelor, prin stabilirea unui panel care să examineze plângerea. Pentru a urgenta reglementarea diferendelor şi pentru a avea certitudinea că formarea unui panel nu este întârziată de ţara pârâtă, procedurile cer ORD să formeze panelul de îndată ce acest lucru este cerut de partea care se plânge, cu excepţia cazurilor în care există un consens împotriva formării panelului.

  • Paneluri: în mod normal, un panel este format din trei persoane, dacă părţile implicate în diferend nu convin că trebuie să fie cinci persoane. Numele persoanelor numite pentru panel sunt propuse de secretariatul OMC din lista proprie care cuprinde experţi guvernamentali şi neguvernamentali. Persoanele înscrise în această listă sunt experţi înalt calificaţi, persoane oficiale din ţări la OMC, oficialităţi înalte care au lucrat în secretariat precum şi persoane care au predat drept comercial internaţional sau politici comerciale internaţionale.6 Într-o perioadă de şase până la nouă luni, panelurile trebuie să prezinte ORD rapoartele lor şi recomandările lor, în baza evaluării obiective a faptelor din cazul respectiv precum şi a conformităţii măsurilor examinate cu prevederile relevante din instrumente legate.
  • Organul de apel: convocarea organul de apel - un fel de curte de apel - este un lucru nou adăugat sistemului de reglementare a diferendelor. Organul este format din şapte persoane cu autoritate notorie, cu practică în domeniul legal, comerţ internaţional şi problematica acoperită de diverse acorduri. Ele trebuie să fie independente de oricare guvern. Din cele şapte persoane doar trei vor fi solicitate pentru oricare dintre cazuri. Apelul poate fi făcut de oricare dintre părţile în diferend. Raportul organului de apel, care se va referi la aspectele legale din cauză precum şi interpretarea legală dată, trebuie să fie prezentate la ORD într-un interval de 60 până la 90 de zile.
  • Luarea în considerare, de către ORD, a rapoartelor: raportul panelului sau al organului de apel, pentru cazurile în care vreuna din părţi a făcut apel la raportul panelului, este supus ORD pentru a formula recomandări, decizii şi reglementări corespunzătoare. Pentru a se asigura reglementarea promptă a diferendului este prevăzut ca perioada „de la data formării panelului de către ORD' şi data la care „va examina raportul panelului sau al organului de apel' să nu depăşească nouă luni, atunci când la raportul panelului nu se face recurs (apel) şi 12 luni dacă se face apel.
  • Punerea în aplicare a rapoartelor: procedurile prevăd posibilitatea ca rapoartele panelurilor să fie puse în aplicare de către părţi, într-unul din cele trei moduri următoare: 

Conformarea: în primul rând, procedurile subliniază că partea care este în culpă faţa de respectarea obligaţiilor sale, trebuie să se conformeze, prompt, cu recomandările panelului sau ale organului de apel. Dacă nu este posibil ca această parte să pună imediat în aplicare recomandările, ORD poate, la cerere, să acorde o perioadă rezonabilă pentru punerea în aplicare.

Prevederea privind compensarea: în al doilea rând, dacă partea în culpă nu se conformează, într-o perioadă rezonabilă de timp, partea care a invocat procedura de reglementare a diferendului poate cere compensaţii. În mod asemănător, partea în culpă poate oferi plata compensaţiei.

Autorizarea măsurilor pentru retaliere: în al treilea rând, dacă partea în culpă nu se conformează şi refuză compensarea, partea vătămată poate cere la ORD autorizare pentru luarea unor măsuri de retaliere prin suspendarea concesiilor sau a altor obligaţii asumate prin acorduri, astfel încât să fie afectat comerţul primei ţări.

În general, prevederile privind compensările şi autorizarea măsurilor de retaliere de către ORD sunt totuşi măsuri temporare. Soluţia ultimă pentru ţara în culpă este de punere în aplicare a recomandărilor. Regulile cer ORD să ţină sub supraveghere aceste cazuri, până la realizarea deplinei lor conformări.

Mecanismul de examinarea a politicii comerciale (TPRM). În plus faţă de asigurare unui mecanism de reglementare a diferendelor, OMC acţionează ca un forum de examinare periodică a politicilor comerciale ale ţărilor membre. Obiectivele acestei examinări au două scopuri. Pe de o parte, ea are ca scop determinarea gradului în care ţările membre respectă disciplinele şi angajamentele asumate în cadrul acordurilor multilaterale (şi atunci când este cazul, al acordurilor plurilaterale).8 Pe de altă parte, un alt obiectiv important al acestor examinări vizează realizarea unei mai mari transparenţe şi înţelegere a politicilor comerciale şi a practicilor ţărilor membre. Periodicitatea examinărilor depinde de procentul pe care fiecare ţară îl deţine în comerţul mondial. Cadrul legal pentru aceste examinări este asigurat de - un raport complet pregătit de Membrul a cărui politică comercială este examinat; şi - raportul pregătit de secretariat, pe propria răspundere, cu luarea în considerare a informaţiilor furnizate de Membru şi alte informaţii, inclusiv cele obţinute cu ocazia vizitelor în acea ţară. Examinările sunt efectuate de Consiliul General, care, în acest scop, acţionează ca Organ de Examinare a Politicilor Comerciale. Raportul ţării şi rapoartele pregătite de secretariat, împreună cu procesele verbale ale discuţiilor, sunt publicate imediat după examinare.9 Principiile şi structura instituţională

Acordurile OMC sunt voluminoase şi complexe din considerente că acestea reprezintă texte juridice ce cuprind o gamă largă de activităţi, care se referă la agricultură, industria textilă şi îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde industriale, proprietatea intelectuală şi multe alte domenii. Şi totuşi, la baza tuturor acestor documente stau un şir de principii care constituie fundamentul sistemului comercial multilateral. Aceste principii sunt:10

  1. acordarea reciprocă şi necondiţionată, în relaţia dintre statele părţi, a clauzei naţiunii cele mai favorizate (NMF). În conformitate cu acordurile OMC, ţările nu trebuie să manifeste discriminare faţă de partenerii lor comerciali. În cazul în care se acordă unui partener o favoare specială (cum ar fi o taxă vamală mai redusă pentru un produs oarecare), acest lucru urmează să fie aplicat şi faţă de toţi ceilalţi membri ai OMC.
  2. acordarea clauzei tratamentului naţional, fapt ce presupune o atitudine egală faţă de bunurile de import şi cele autohtone, cel puţin după momentul pătrunderii bunurilor de import pe piaţă. Nu este permis unei ţări să impună asupra unui produs importat, după ce acesta a intrat în teritoriul vamal şi s-au plătit taxele vamale la frontieră, taxe interne (cum ar fi taxele asupra vînzării) la nivele mai ridicate decît produsele interne similare. Acelaşi lucru trebuie să se aplice atît faţă de serviciile acordate de străini şi cele acordate de naţionali, cît şi faţă de mărcile naţionale şi cele străine, dreptul de autor şi brevete.
  3. eliminarea restricţiilor cantitative şi aplicarea acestora între ţările membre numai în situaţii de excepţie, admise de acord pe o bază nediscriminatorie, avîndu-se în vedere că protejarea economie naţionale faţă de concurenţa străină să se facă în exclusivitate pe calea tarifelor vamale. Regula este supusă totuşi unor excepţii specificate. O excepţie importantă permite ţărilor care întîmpină dificultăţi ale balanţei de plăţi să restricţioneze importurile pentru a-şi salvgarda poziţia financiară externă. Această excepţie acordă o flexibilitate mai mare ţărilor în curs de dezvoltare faţă de ţările dezvoltate, în utilizarea restricţiilor cantitative la importuri, dacă aceste restricţii sunt necesare pentru prevenirea unui declin serios al rezervelor monetare.
  4. neadmiterea concurenţei neloiale, constînd din practicarea de subvenţii şi preţuri de dumping la export. Regulile nediscriminatorii - NMF şi tratamentul naţional - sînt elaborate în aşa fel ca să asigure condiţii loiale pentru comerţ. Multe dintre acordurile OMC au scopul să susţină concurenţa loială. De exemplu, în domeniul agriculturii, proprietăţii intelectuale, serviciilor. Acordul privind achiziţiile publice contribuie la extinderea regulilor referitoare la concurenţă şi asupra achiziţiilor efectuate de mii de instituţii publice în multe ţări.
  5. utilizarea unei metodologii de evaluare vamală care să reflecte valoarea reală a mărfurilor, în scopul de a realiza funcţionarea corectă a taxelor vamale rezultate din negocierile multilaterale.
  6. instituirea angajamentului ţărilor-părţi de a negocia pe plan multilateral reducerea şi eliminarea taxelor vamale şi a altor obstacole din calea comerţului internaţional. Ţărilor li se cere ca, ori de cîte ori este posibil, să reducă sau să elimine protecţia producţiei interne, prin reducerea taxelor vamale şi înlăturarea celorlalte bariere din calea comerţului. Taxele vamale astfel reduse sunt consolidate împotriva unor majorări posibile şi sunt cuprinse în listele naţionale ale ţărilor membri. 
  1. încurajarea reformei de dezvoltare şi reformei economice. Este bine cunoscut faptul că sistemul OMC contribuie la dezvoltare. Ţările mai puţin dezvoltate au nevoie de flexibilitate pe parcursul perioadei cînd acestea încearcă să implementeze acordurile. Iar acordurile, ca atare, au moştenit prevederile anterioare ale GATT, care permit acordarea unei asistenţe speciale şi a unor concesiuni comerciale ţărilor în curs de dezvoltare.

În ceea ce priveşte structura instituţională organul suprem din cadrul OMC, responsabil pentru luarea deciziilor este Conferinţa Ministerială, care se reuneşte la fiecare doi ani. Ea va exercita funcţiile OMC şi va lua măsuri necesare în acest scop. Ea va fi abilitată să ia decizii cu privire la toate aspectele ţinînd de orice Acord comercial multilateral dacă un Membru solicită aceasta. De la înfiinţarea OMC au avut loc patru Conferinţe Ministeriale : 12 Singapore (1996) - în cadrul acestei Conferinţe au fost examinate evoluţiile în cadrul comerţului internaţional precum şi problemele şi aspectele de implementare a diverselor Acorduri OMC. Miniştrii ţărilor participante au decis includerea în programul de lucru al OMC şase noi subiecte care au impact asupra dezvoltării comerţului internaţional, şi anume: - comerţul şi mediul înconjurător; - comerţul şi politica concurenţei; - facilitarea comerţului; - comerţul electronic; - comerţul şi investiţiile; Geneva (1998) - Conferinţa Ministerială de la Geneva a autorizat Consiliul General al OMC să stabilească un program de activităţi şi negocieri ulterioare în cadrul OMC luînd în consideraţie şi alte cîteva aspecte importante: - problemele apărute în urma implimentării Acordurilor OMC; - prevederile agendei incorporate în diferite Acorduri; - de a face o retrospectivă a evoluţiei comerţului internaţional. Seattle (1999) - la Seattle miniştrii şi-au propus ca scop lansarea unei noi runde de negocieri dedicată reducerii de mai departe a barierelor în calea comerţului. Cu toate că Consiliul General al OMC a stabilit programul de lucru cu mult înainte de începerea Conferinţei, din păcate aceasta nu s-a soldat cu succes. Doha (2001) - Conferinţa Ministerială de la Doha poate fi considerată un succes atît pentru ţările membre cît şi pentru OMC. S-a depus o muncă enormă atît de Secretariatul OMC, cît şi de ţara gazdă. În acest sens, trebuie să reţinem trei evenimente importante care s-au derulat la Doha: - au fost obţinute rezultate excelente în cea ce ţine de Acordul TRIPS (s-au dus negocieri în vederea creării unui sistem multilateral de notificări şi înregistrare a indicaţiilor geografice a pentru vin şi băuturi spirtoase, în conf. Cu art. 23.4 al TRIPS etc); aderarea Chinei şi a Taiwanului la OMC (China a devenit cea de-a 143 ţară membră a OMC după 15 ani de negocieri. Pe 12 noiembrie ,2001, cu o zi după semnarea Protocolului de Aderare a Chinei la OMC, Taiwan-ul, ţară rivală Chinei, a devenit formal cea de-a 144-a membră a OMC).

Următoarele conferinţe ministeriale au avut loc la Cancun, Mexic în 2003, Hong Kong în 2005 şi Geneva 2009, care au continuat agenda de la Doha, cea de la Cancun avînd rezultate modeste, iar cea de la Hong Kong finalizîndu-se cu declaraţia cu privire la eliminarea subvenţiilor de către ţările dezvoltate pînă în 2013, iar cea de la Geneva a avut pe ordinea de zi creşterea gradului de implicare a ţărilor în curs de dezvoltare în comerţul internaţional şi situaţia economică mondială actuală, evoluţia politicilor comerciale pe fonul crizei financiare.

Consiliul General este cel mai înalt organ de luare a deciziilor din cadrul OMC, sediul său aflîndu-se la Geneva. El este compus din reprezentanţii ai tuturor guvernelor membre şi are autoritatea de a acţiona în numele Conferinţei Ministeriale a OMC în perioadele dintre reuniunile acesteia, trimiţîndu-le în mod direct rapoarte. Este, de asemenea, responsabil pentru examinarea politicilor comerciale ale ţărilor membre, pe baza rapoartelor pregătite de Secretariatul OMC. OMC dispune de un Secretariat, condus de un director general, care este asistat de trei directori generali adjuncţi. Conferinţa Ministerială numeşte Directorul General pe o perioadă de 4 ani şi adoptă regulile referitoare la puterile, atribuţiile, condiţiile de lucru şi durata mandatului. Secretariatul OMC are un personal de 500 de angajaţi, de naţionalităţi diferite. În îndeplinirea sarcinilor lor, atît Directorul General, cît şi personalului OMC li se solicită "să nu ceară sau să accepte nici un fel de instrucţiuni de la vre-un Guvern sau de la vre-o Autoritate din afara OMC", menţinîndu-se astfel caracterul internaţional al Secretariatului. În prezent, Director General este Mike Moore.13

Votarea. Acordul stipulează că OMC va continua practica GATT a luării deciziilor prin consens. Se consideră că s-a ajuns la consens , atunci cînd în momentul luării unei decizii, nici o ţară membră nu se opune adoptării ei. Cînd consensul nu este posibil, Acordul prevede luarea deciziei cu majoritatea de voturi, fiecare stat avînd un singur vot.

Deciziile în domeniul relaţiilor comerciale sau în stabilirea proiectelor de investiţii sînt influenţate de o multitudine de factori. În orice caz, stabilitatea, transparenţa cadrului economic, politic, juridic şi instituţional dintr-o ţară pot crea un climat favorabil atragerii investiţiilor străine directe. 14 Practica a demonstrat că măsurile luate de guverne în domeniul investiţiilor străine directe sunt adesea influenţate de tradiţii, structuri economice şi administrative, orientări politice. Aceste aspecte pot fi reglementate prin acorduri bilaterale de garantare a investiţiilor.

Ideea creării OMC a fost avansată pentru prima dată în 1990, de către Comunităţile Europene şi Canada şi avea în vedere ca noua organizaţie să se constituie într-un mecanism eficient şi pragmatic pentru: 

  • implementarea rezultatelor Rundei Uruguay;
  • încorporarea în cadrul multilateral de drepturi şi obligaţii comerciale a rezultatelor obţinute în noile domenii de reglementare (servicii, măsuri investiţionale, drepturi de proprietate intelectuală);
  • aplicarea amendamentelor aduse unor articole ale G.A.T.T;
  • eliminarea caracterului provizoriu prelungit al existenţei şi funcţionări GATT.

Acordul de la Marrakesh privind înfiinţarea OMC, în preambulul său prevede obiectivele de bază, similare cu cele ale G.A.T.T.- ului, dar care au fost extinse pentru a acorda OMC mandatul de a trata comerţul cu servicii. Acestea sunt:

  • ridicarea standardelor de viaţă şi a veniturilor;
  • utilizarea deplină a forţei de muncă;
  • expansiunea producţiei şi a comerţului;
  • utilizarea optimă a resurselor mondiale.

OMC serveşte drept forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu servicii prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de reguli în noi domenii legate de comerţ. Pe lîngă aceasta, ea îndeplineşte următoarele funcţii:

  • facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor juridice ale Rundei Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;
  • soluţionarea diferendelor comerciale;
  • examinarea politicilor comerciale naţionale;
  • cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor economice la scară mondială.

Astfel, în scopul asigurării unei mai mari coerenţe în elaborarea politicilor economice la nivel mondial, OMC va coopera, după cum va fi adecvat, cu FMI şi cu BIRD.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este responsabilă pentru supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evaluat treptat în ultimii 50 de ani. De asemenea, OMC constituie un forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii, prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de noi reguli în domeniile legate de comerţ. Acordurile OMC prevăd un mecanism comun de reglementare a diferendelor, prin care membri îşi apără drepturile şi reglementează divergenţele care apar între ei. 16

La ora actuală în afara sistemului OMC au rămas doar unele ţări care în trecut aveau economii planificate şi o parte din ţările în curs de dezvoltare. Ţările cu economiile în tranziţie privesc la OMC ca la o structură ce oferă o posibilitate importantă de integrare în economia mondială şi de perfecţionare a bazei legislative naţionale în domeniile economic şi comercial.

Loading...