Tipărire
Categorie: Economie
Accesări: 68
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  1. La etapa contemporană un rol important în dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale o are migraţia internaţională a forţei de muncă. Migraţia a devenit un fenomen global care a afectat aproape toate statele lumi, fie în calitate de stat de origine, tranziţie sau destinaţie. Migraţia forţei de muncă a căpătat dimensiuni foarte mari, contribuind în mare măsură la formarea pieţelor forţei de muncă, atât pentru ţările de emigrare, cât şi pentru cele de imigrare. Fluxurile migraţioniste, de asemenea, au un impact major asupra distribuirii populaţiei pe Terra. Acestea, prin structura lor cantitativă, dar mai ales calitativă, influenţează securitatea demografică, socială şi economică a statelor lumii. Migraţia forţei de muncă are, în aşa fel, un rol deosebit în funcţionalitatea economiei mondiale.

Statele lumii, din punctul de vedere al poziţiei faţă de migranţi, pot fi clasificate în ţări de imigraţie (în special, statele dezvoltate, bogate) şi ţări de emigraţie (statele în dezvoltare).

Actualmente practic toate statele s-au antrenat într-un proces activ al migraţiei. Chiar şi statele cu regimuri închise participă tot mai activ în circuitul migraţional internaţional, fenomenul emigrării fiind supus aici unui control foarte dur, comparativ cu imigrarea.

Forţa de muncă, de regulă, se deplasează din statele cu surplus de forţă de muncă, sau care nu sunt în stare să valorifice potenţialul uman existent, către statele cu insuficienţă de forţă de muncă. Statele dezvoltate în prezent se află într-o competiţie directă în atragerea capitalului uman calificat (brain drain) lansând mai multe programe şi strategii atractive pentru aceste categorii de persoane. În prezent creşte numărul statelor care sunt, în acelaşi timp, ţări de emigraţie şi ţări de imigraţie.

Prin migraţie internaţională a forţei de muncă se înţelege mişcarea populaţiei apte de muncă peste hotarele propriei ţări cu scopul de a fi antrenată în relaţii de muncă cu angajatorii din alte state. În categoria migraţiei de muncă nu sunt incluşi comercianţii, precum şi persoanele care se deplasează peste hotare în scop de serviciu (dacă lipseşte contractul cu angajatorii străini).

Creşterea intensităţii migraţiei de muncă la etapa contemporană este determinată de un şir de factori:

Aceştea pot fi grupaţi în factori de natură economică (şomaj, relocalizarea activităţilor economice, globalizarea producţiei şi a capitalurilor), de natură politică (instituţionalizarea REI, modificarea raporturilor de forţă geopolitică, transparenţa frontierelor etc.), de natură socio- demografică şi socio-culturală (căsătorii mixte, răspândirea religiilor şi activitatea de misionarism a unor culte religioase, creşterea naturală inegală a populaţiei etc.). Dintre alţi factori care pot influenţa migraţia pot fi de ordin ecologic, psihologic, umanitar, cultural care se vor intensifica pe măsură ce nivelul de dezvoltare socio-economică a statelor se va apropia.

La diferite etape de dezvoltare a societăţii umane factorii migraţionali erau diferiţi. Iniţial factorul principal era cel natural. Ulterior un factor semnificativ în perioada războaielor interminabile de cucerire, colonizare a teritoriilor a fost factorul politic. Multiplele conflicte militare care au avut loc pe parcursul sec. XX au fost însoţite de creşterea migranţilor în căutarea de azil politic, fluxurile migraţionale îndreptându-se spre teritorii cu un grad de securitate mai înalt. In perioada contemporană un rol semnificativ l-a avut factorul economic, fluxurile migraţionale, intensificându-se în perioada crizelor economice şi după cele două războaie mondiale.

Factorii de natură economică se manifestă prin dezvoltarea inegală a statelor din punct de vedere economic. Forţa de muncă migrează din statele cu venituri mici, standarde de viaţă scăzute spre statele cu nivelul veniturilor înalte, cu infrastructuri sociale dezvoltate, cu nivelul de trai avansat. Un alt motiv care ţine de factorul economic constă în gradul de asigurare cu resurse de forţă de muncă diferit. Statele cu un surplus de forţă de muncă, cu un nivel al şomajului ridicat stimulează migraţia de muncă şi invers, statele cu deficit al forţei de muncă, cu insuficienţa unor categorii socio-profesionale, descoperirea unor resurse importante, dezvoltarea puternică a unor ramuri industriale sau a sferei serviciilor atrag fluxuri de forţă de muncă tot mai numeroase. Tot de factorul economic ţine şi migraţia profesională de tranzit care însoţeşte mişcare capitalurilor. Transnaţionalizarea vieţii economice a atras după sine şi apariţia acestui tip de migraţie. Liberalizarea mişcării factorilor de producţie a servit ca catalizator al migraţiei forţei de muncă care continuă şi în prezent.

Mişcarea internaţională a forţei de muncă este influenţată şi de factori noneconomici: sociali, politici, ecologici, naturali. Factorii sociali, spre exemplu, sunt în strânsă legătură cu factorul economic, bunăstarea materială şi cea socială fiind adesea corelate. Fluxurile migraţionale sunt selective din punct de vedere social. Migrează, de regulă, persoanele tinere (20-40 ani), care se adaptează mai uşor condiţiilor de viaţă noi decât populaţia în vârstă. Bărbaţii sunt predispuşi migraţiei mai des decât femeile. Nivelul instruirii este de asemenea o variabilă importantă în selecţia migranţilor, persoanele cu un nivel de instruire mai înalt sunt preferabile celor fără o calificare concretă.

Pentru analiza fenomenului migraţional al forţei de muncă la scară internaţională vom opera cu termeni acceptaţi şi de către OMM (organizaţia mondială a muncii).

Migraţia internaţională a forţei de muncă - cuprinde deplasarea resurselor de forţă de muncă dintr-o ţară în alta pe un anumit termen. Migraţia urmată de schimbările locului de trai poartă denumirea de migraţie definitivă, permanentă sau ireversibilă. Migraţia determinată de deplasarea forţei de muncă pe termen scurt poartă denumirea de migraţie temporară sau reversibilă. Este dificil de cuantificat numărul total al migranţilor temporari şi definitivi, întrucât aceştea î-şi pot modifica statutul în timp.

După motivul deplasării deosebim migraţie benevolă şi migraţie forţată. Migraţia benevolă se realizează conform deciziei sinestătoare a migrantului, în timp ce migraţia forţată se poate realiza prin prisma unor evenimente de ordin natural (calamităţi naturale), politic (lipsa democraţiei, prezenţa unor regimuri dictatoriale), economic (crizele economice, şomajul), social- culturală (intoleranţă etnică, religioasă etc.). Migraţia forţată cel mai adesea i-a naştere din motive ce nu depind de migrant.

După caracterul mişcării forţei de muncă deosebim migraţie periodică - ce include deplasări sporadice ale migranţilor cu întoarcere la locul de trai; migraţie sezonieră - cauzată de caracterul sezonier al activităţilor economice (activităţi agricole, servicii sezoniere) şi migraţia pendulară care poartă un caracter local, cu deplasări zilnice către locul de muncă şi seara către locul de trai (gasterbaiterii, lucrătorii transfrontalieri). Migraţia pendulară are loc frecvent în regiunile transfrontaliere, intensificându-se în prezent prin simplificarea regimului de trecere a frontierelor sau prin excluderea barierelor în mişcarea persoanelor.

Totalitatea persoanelor care migrează în afara hotarelor propriei ţări formează fluxuri migraţionale. Conform clasificării OMM, deosebim 5 fluxuri internaţionale ale migraţiei:

  1. Migraţii definitive - la această categorie se referă persoanele care migrează în alte state pentru trai permanent. Fluxul principal al migranţilor definitivi se îndreaptă către state înalt dezvoltate, postindustriale - SUA, Canada, statele din Europa Occidentală, Australia, noua Zeelandă. Acest flux, de regulă, începe cu unul dintre membrii familiei care ulterior îi atrage şi pe ceilalţi membri (migraţia „cuiburilor").
  2. Muncitorii pe contract. Termenul de şedere pentru aceşti muncitori în statele de imigrare este limitat. Importul forţei de muncă încurajat de guvernele unor state se datorează atât costului mic al forţei de muncă străine, cât şi lipsei forţei de muncă de anumite calificări, lipsei solicitărilor pentru anumite activităţi grele, nesolicitate, neprestigioase. Aceste motive au determinat guvernele unor state să invite pe contract muncitori din alte state. La expirarea contractului muncitorii se reîntorc în ţara de origine.
  3. Profesioniştii de tranzit - sunt muncitorii de calificare înaltă, cu o experienţă avansată, care, de regulă, se deplasează însoţind investiţiile de capital. Creşterea mobilităţii capitalului pe plan internaţional a determinat majorarea numărului migranţilor din această categorie, fenomenul amplificându-se şi din cauza facilitării circulaţiei persoanelor, acceptate prin acordurile bi şi multilaterale. Spre deosebire de brain drain, acest tip de migraţie are un sens invers.
  4. Migranţii ilegali - sunt persoanele care intră în statele receptoare fără un statut legal. Numărul migranţilor ilegali a crescut foarte mult, în pofida restricţiilor aplicate de statele lumii prin politici migraţionale dure. Actualmente este dificil de cuantificat numărul exact al migranţilor. Numărul migranţilor oficiali din Republica Moldova, spre exemplu, este de 11 005 persoane (2007), dar de fapt numărul acestora este cu mult mai mare. Astfel, datele ultimului recensământ au arătat că numărul celor plecaţi din ţară este de 273 mii persoane (2004), experţii estimează că numărul celor plecaţi variază între 500-700 mii persoane.
  5. Migranţii forţaţi. Plecarea lor în exteriorul ţării de origine este cauzat de războaie, încălcarea drepturilor omului, politica de genocid faţă de anumite categorii de persoane, cataclisme naturale sau catastrofe ecologice.

Migraţia internaţională a forţei de muncă include fluxurile imigraţionale şi fluxurile emigraţionale şi corespunzător state de imigraţie şi state de emigraţie. Statele sunt identificate ca state de imigraţie (conform clasificării OMM) dacă:

3) Banii primiţi de către emigranţi constituie nu mai puţin de % din PIB.

Proximitatea geografică, relaţiile stabilite în trecut, în special în perioada colonială, comunitatea de cultură şi limbă, sferele de influenţă stabilite de marile puteri în timp, au constituit şi continuă să rămână factorii principali ce determină formarea fluxurilor migraţionale internaţionale.

Reemigraţia (migraţia inversă) - întoarcerea migranţilor după un anumit interval de timp pentru trai permanent în ţara de origine. Fluxurile remigraţionale sunt mult mai mici ca intensitate decât cele emigarţionale. Acest tip de migraţie este caracteristic pentru populaţia ce revine în patria istorică după o anumită perioadă de şedere în străinătate şi pentru persoanele în etate.

Actualmente o răspândire tot mai mare o are migraţia virtuală sau telemunca, a cărei esenţă derivă din faptul că căutarea de lucru, primirea comenzilor, prezentarea lucrului efectuat şi remunerarea se realizează prin Internet. Specific acestei migraţii este că angajatul se află într-o ţară, iar angajatorul în altă ţară. Angajaţi nu migrează de fapt, ci doar rezultatul muncii lor. Migraţia virtuală este în creştere, acesta fiind actualmente un segment al pieţei internaţionale a forţei de muncă.

Migraţia internaţională a forţei de muncă la etapa contemporană se caracterizează prin câteva particularităţi:

  1. Migraţia de muncă a cuprins, practic, toate statele, continentele, căpătând un caracter global. La începutul sec XXI-lea în lume se numărau peste 200 mil. persoane cu statut de migrant;
  2. Motivul principal al migraţiei rămâne a fi cel economic;
  3. S-au modificat şi direcţiile migraţiei. Dacă în anii '50-80 direcţia principală a migraţiei era dinspre ţările în dezvoltare (ŢCD) către ţările dezvoltate (ŢD), începând cu anii ' 80 se atestă şi procesul invers, migraţia de muncă din ŢD, însoţind capitalul, migrează în ţările în curs de dezvoltare. O creştere constantă a avut-o şi migraţia pe direcţia ŢCD - ŢCD;
  4. Actualmente s-a intensificat mult migraţia ilegală a forţei de muncă. Circa 20-40 la sută dintre migranţi sunt ilegali, în UE 10-15% (2008);
  5. În migraţia internaţională au loc schimbări nu numai cantitative, dar şi calitative, exprimate prin creşterea ponderii personalului calificat care migrează;
  6. În prezent are loc o implicare tot mai activă a statelor în monitorizarea şi dirijarea procesului migraţional.