Tipărire
Categorie: Economie
Accesări: 69
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

In abordarea şi explicarea fenomenului migraţional sau implicat mai mulţi analişti, teoreticieni, curente ştiinţifice, fiecare încercând să explice atât fenomenul migraţional al forţei de muncă, cât şi efectele acestuia pentru ţările de emigraţie şi cele de imigraţie. Printre cele mai cunoscute teorii şi abordări pot menţionate:

Mercantilismul - unul dintre primele curente ştiinţifice occidentale care au abordat problematica migraţiei. Considerând creşterea populaţiei şi dispunerea banilor (aurului) ca sursă importantă de prosperitate a statelor, reprezentanţii mercantilişti (T. Men, J. - B. Colber, sec. XVII) încurajau atragerea muncitorilor străini, în special a meseriaşilor, punându-se accentul pe interdicţiile emigraţiei cetăţenilor proprii.

Teoria neoclasică (adepţi A. Lewis, Starc, Massey, Harris ş.a.) explică fenomenul migraţiei atât la nivel macroeconomic, cât şi microeconomic. La nivel macro migraţia internaţională a forţei de muncă (MIFM) se datorează nivelului diferit al costului muncii, iar mişcarea forţei de muncă are loc din statele cu nivel scăzut al remunerării spre statele cu nivel înalt, mişcarea capitalului are direcţia inversă. La nivel micro, teoria neoclasică încearcă să explice motivele care î-l determină pe individ să migreze. Adepţii abordării neoclasice considerau că migraţia forţei de muncă contribuie la creşterea economică a ambelor state - donatoare şi receptoare de migranţi, sau cel puţin situaţia economică în ţara de emigraţie nu se înrăutăţeşte.

Teoria marxistă (adepţi K. Marx, F. Enghels) a încercat să explice fenomenul migraţuional prin câteva teze:

Teoria marxistă încearcă să explice fenomenul migraţiei la nivel macro, partea slabă a acestei abordări este că nu a luat în consideraţie şi alte legităţi ale migraţiei forţei de muncă.

Teoria dezvoltări extensive a economiei. Această teorie a fost concepută De A. Lewis în 1954. Ideea de bază constă în creşterea economică cu ajutorul forţei de muncă nelimitate. Această creştere este posibilă prin atragerea forţei de muncă ieftine din exterior, menţinând nivelul scăzut al salariilor în economie. Dezvoltarea extensivă a economiilor occidentale s-a realizat în perioada postbelică, în condiţiile de restabilire a economiilor care au avut de suferit de pe urma celui de-al doilea război mondial.

Teoria keynesistă şi neokeynesistă. Migraţia forţei de muncă a intrat şi în preocupările economistului englez J. Keynes. Spre deosebire de abordările clasice şi neoclasice, acesta neagă rolul economiei de piaţă în reglarea ocupării forţei de muncă, inclusiv prin participarea forţei de muncă străină. J. Keynes a explicat caracterul imperfect şi necontrolabil al migraţiei de muncă, eliminând şomajul din motivele de bază ale migraţiei. În condiţiile în care economiile reglementate de stat luptă pentru ocuparea deplină a forţei de muncă, formarea pieţelor muncii prin intermediul migraţiei constituie o sursă de conflict dintre state. Neokeynesiştii considerau că în rezultatul MIFM situaţia economică se înrăutăţeşte în statele de emigraţie, în mod special, dacă migraţia este pe contul forţei de muncă calificată şi, corespunzător, economiile receptoare de migranţi sunt în câştig. În acest sens, neokeynesiştii propun introducerea unor impozite pentru „exodul de inteligenţă".

Teoria dependenţei. Această teorie, apărută în anii '70 a fost aplicată pentru analiza migraţiei de muncă. Principalul adept al teoriei dependenţei a fost Singer. Teoria se concentra asupra migraţiei interne din mediul rural spre cel urban. Această mobilitate creează probleme între centrele mari polarizatoare şi periferiile agrare. Acelaşi lucru are loc şi între state. Statele cu o poziţie centrală se dezvoltă pe seama periferiei, dezvoltarea căreia este încetinită de relaţiile asimetrice de dependenţă.

Teoria segmentări pieţei muncii a apărut la sfârşitul anilor '70 (adepţi Pior, Portes, Soloy etc.). În cadrul acestei teorii MIFM este privită ca rezultat al cererii continue a forţei de muncă străină din partea statelor înalt dezvoltate postindustriale, cerere determinată de costul mic al forţei de muncă străină. Fluxurile migraţionale sunt generate de nivelul diferit de dezvoltarea al statelor. Piaţa munci este segmentată cel puţin în două segmente distincte: primar, ce cuprinde activităţi cu calificări înalte, bine plătite, cu condiţii ridicate de muncă, în care este antrenată populaţia autohtonă şi, secundar cu condiţii de muncă precare, puţin prestigioase, care implică munca fizică, cu remunerarea muncii scăzute, în care sunt antrenaţi migranţii. Cu toate că economiile dezvoltate nu pot asigura angajarea stabilă a forţei de muncă proprii, având şi o rată a şomajului mare ei recurg la forţa de muncă străină pentru activităţile puţin prestigioase, neatractive pentru populaţia autohtonă.

Teoria sistemului mondial (adepţi Porter, Sassen, Valershtern). Conform acestei teorii migraţia internaţională a forţei de muncă este o consecinţă directă a globalizării. Noile tehnologii aduse în ţările în curs de dezvoltare permit eliberarea forţei de muncă. În consecinţă forţa de muncă disponibilă devine potenţialii migranţi orientându-se către statele înalt dezvoltate în sectoarele cu cererea mare a forţei de muncă ieftine. Teoria explică creşterea intensităţii migraţiei pe seama globalizării pieţelor.

Teoria reţelelor migraţionale. A apărut în anii '90 ai sec. trecut, unul dintre adepţii căruia fiind Massey. Ideea principală rezidă în faptul că fiecare migrant creează în mod involuntar o reţea între el şi rudele sale, prietenii apropiaţi din ţara de origine. Prin intermediul acestei reţele, migrantul efectuează transferuri de bani şi informaţii celor rămaşi în ţară. În aşa fel acesta ajută persoanele din ţara de origine să migreze şi ei sau să se acomodeze în ţară şi să-şi găsească un loc de muncă.