loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Creşterea intensităţii migraţiei internaţionale la etapa contemporană a determinat statele lumii să recurgă la reglementarea ei şi la o mai bună gestionare a acestea. În timp ce majoritatea ţărilor lumii, sub influenţa organizaţiilor economice internaţionale sau a companiilor transnaţionale liberalizează fluxurile comerciale, financiar-valutare, tehnologiile, aproape majoritatea limitează accesul migranţilor pe teritoriul lor.

În prezent, doar Australia mai este oficial deschisă pentru imigranţi, în timp ce Canada, Israel, SUA, statele Europei Occidentale sunt parţial deschise. Selectarea migranţilor de către statele recipiente este rigidă şi poartă, în multe privinţe, un caracter discriminatoriu.

Deşi mai multe organizaţii internaţionale se arată preocupate de reglementarea migraţiei, nici una dintre ele, deocamdată, nu au mandatul oficial pentru a realiza acest lucru, această problematică fiind prerogativa statelor/guvernelor.

Baza juridică internaţională a migraţiei forţei de muncă o constituie Declaraţia Generală despre Drepturile Omului din 1948, pactul internaţional asupra dreptului civil şi politic din 1966, Actul final al Hotărârii asupra Securităţii Umane şi Cooperare în Europa din 1986, Convenţia ONU pentru drepturile muncitorilor-migranţi şi a membrilor familiilor lor. Dintre organizaţiile economice internaţionale cel mai mult se apropie de problematica monitorizării migraţiei internaţionale a forţei de muncă OMM (organizaţia mondială a muncii), responsabilă de elaborarea şi coordonarea standardelor internaţionale cu privire la piaţa muncii. Aceste standarde servesc ca recomandări guvernelor statelor lumii şi vizează:

  • remunerarea minimală a muncii;
  • asigurarea posibilităţilor de angajare nediscriminatorie;
  • asigurarea egalităţii între muncitorii migranţi şi locali;
  • asigurarea unei sistem de asigurări sociale pentru migranţi;
  • stabilirea vârstei minimale a forţei de muncă;
  • cooperarea statelor în domeniul migraţiei de muncă etc.

Dar, deocamdată nu sunt pârghii şi mecanisme concrete de control sistematic, Ele sunt implementate benevol de către autorităţile naţionale. Unele state au legi speciale pentru reglementarea migraţiei. În SUA, spre exemplu, funcţionează „Legea migraţiei" din 1990. Legi similare sunt şi în alte state OCDE. În mai multe state sunt create structuri speciale care se ocupă de imigranţi, fie că este vorba de structuri din cadrul Ministerelor de Justiţie, de Interne sau a Muncii. În SUA serviciul pentru Imigraţie şi Naturalizare (SIN) reprezintă unul dintre cele mai puternice structuri statale, ţinându-se cont de efectele pe care le are migraţia asupra tuturor sferelor vieţii în această ţară. Servicii şi structuri similare sunt în toate statele Europei

Occidentale. Statele naţionale au aplicat politici migratorii care au variat dea lungul timpului în funcţie de interesele şi nevoile statelor, măsurile fiind de la permisive - la restrictive, de la democratice - la discriminatorii. Un rol important în politica migraţională îl ocupă reglementările migraţiei de muncă.

În linii mari politica migraţională a statelor vizează 2 aspecte:

  • reglementarea migraţiei;
  • stimularea reemigraţiei.

Cât priveşte reglementarea imigraţiei majoritatea statelor folosesc o abordare selectivă.

  1. Un prim criteriu în selectarea migranţilor îl reprezintă calificarea În general, sunt acceptate acele categorii profesionale de care are nevoie ţara şi limitează sau interzice celelalte. Un interes practic îl are atragerea muncitorilor, care ar putea îndeplini activităţi fizice grele, monotone, care nu prezintă interes pentru populaţia titulară.

Cerinţele pentru majoritatea statelor sunt identice. Cele mai tipice dintre ele sunt: garantarea calificării în forma unei diplome de studii, stagiul de muncă etc. În Australia, ţară tipic migraţională, se acceptă specialişti cu calificare profesională care au un stagiu nu mai mic de 3 ani, în SUA majoritatea companiilor private nu acceptă la serviciu persoane care nu au o experienţă profesională mai mică de 5 ani, chiar dacă există locuri vacante. Un loc aparte în politica migraţională îl ocupă atragerea persoanelor calificate „brain drain". Statele dezvoltate sunt într-o competiţie directă în ceea ce priveşte atragerea unui număr cât mai mare de specialişti. Câştigurile de pe urma atragerii acestei categorii de persoane sunt foarte mari, în special, are loc fortificarea potenţialului uman pe termen lung. În linii mari statele recipiente acordă un regim preferenţial următoarelor grupe profesionale:

  • muncitorii necalificaţi, care pretind la munci nesolicitate de populaţia autohtonă;
  • specialiştii în ramurile cu o dezvoltare rapidă;
  • reprezentanţii profesiilor rare;
  • specialiştii de calificare înaltă şi liber profesioniştii;
  • antreprenorii care transferă activele lor în aceste state, creând şi locuri de muncă.
  1. Reglementări cu privire la cerinţele solicitate privind caracteristicile personale ale muncitorilor imigranţi. Legislaţia ţărilor receptoare impun restricţii asupra limitelor de vârstă. Acestea doresc să primească muncitori tineri (preferenţial în limitele vârstei de 20-40 ani), de la care se poate obţine un efort maxim. Persoanele tinere, căsătorite, cu copii, au prioritate, acest fapt contribuind şi la îmbunătăţirea parametrilor capitalului uman. Cheltuielile pentru formarea capitalului uman sunt foarte mari, prin achiziţia acestor categorii de persoane statele dezvoltate înregistrează câştiguri enorme, în special, pe termen lung. Un „filtru" pentru selectarea muncitorilor străini îl reprezintă şi starea de sănătate, unele state recurgând la teste medicale şi psihologice, lipsa antecedentelor penale pentru potenţialii imigranţi. În unele state se limitează sau se interzice chiar intrarea pe teritoriul lor a persoanelor care fac parte din anumite partide extremale, totalitare, considerându-se că prezenţa lor ar aduce prejudiciu statelor date.
  2. Un alt tip de reglementare se realizează prin cota numerică (cota imigraţională) care stabileşte ponderea imigranţilor acceptaţi în anumite ramuri sau în economie, per ansamblu. Anual se stabileşte o cotă imigraţională. Cota imigraţională a SUA începând cu 1965 este de 675 mii persoane. În unele state cota directă se stabileşte ca raportul între muncitorii străini şi locali. Grecia, spre exemplu, interzice activitatea străinilor la întreprinderile unde lucrează mai puţin de 5 muncitori de origine greacă. Dacă la întreprindere lucrează un număr mai mare de muncitori, raportul dintre locali şi străini trebuie să fie de cel puţin 10:1.
    1. Legislaţia imigraţională conţine limitări de ordin spaţial şi temporal. Politica migraţională a unor state acordă preferinţe muncitorilor din anumite regiuni, state fie că este vorba de proximitatea geografică, de rudenie lingvistică, culturală sau etnică. SUA până în anii '90 ai sec. trecut a acordat prioritate persoanelor din Asia, America Latină, Africa, iar după anii 90 prioritate au avut-o imigranţii din Europa. În prezent aceeaşi politică migraţională selectivă o duce majoritatea statelor postindustriale. Statele din cadrul UE, actualmente, acordă prioritate migranţilor din Europa Centrală şi de Sud Est. Deşi aceste reglementări comportă o doză de discriminare în raport cu migranţii din alte regiuni sau state, statele nu doresc să-şi amplifice tensiunile sociale, dar şi din considerente a securităţi etnice şi statale. Naturalizarea persoanelor de provenienţă civilizaţională diferită cere mai mult timp şi bani, naturalizarea fiind o procedură foarte dificilă, implicând costuri mari. Franţa, acordă pretendenţilor străini cetăţănia franceză doar după 10 ani de şedere în ţară, cu condiţia ca aceştea să cunoască limba, istoria, cultura ei. O politică diferenţiată în atragerea migranţilor este şi în cadrul statelor, imigraţia fiind încurajată în regiunile mai slab dezvoltate, regiunile în plină ascensiune şi descurajată în oraşele mari, în aglomeraţiile urbane şi megapolise pentru a evita supraaglomerările spaţiale. Limitările temporale se fac cu scopul de a stabili un termen de încercare, după care are loc prelungirea termenului.
    2. Reglementarea economică cuprinde un şir de condiţii:
  • prioritate o au migranţii care investesc sume mari de bani în economia statelor recipiente (în SUA se acordă anual 10 mii de vize acestor categorii de persoane);
  • impunerea unor plăţi sub forma impozitelor angajatorilor care utilizează muncitorii străini;
  • stabilirea plăţilor pentru imigranţi a impozitelor pentru angajare etc.

În calitate de obiect al reglementării migraţionale se află nu numai imigraţia dar şi reemigrarea. Începând cu anii '70 ai sec. trecut mai multe state au început să stimuleze

repatrierea imigranţilor, implementând un şir de programe în acest sens. Printre acestea pot fi menţionate:

  • ajutoare materiale doritorilor de a reemigra sub forma creditelor, donaţiilor băneşti;
  • ajutoarele acordate statelor exportatoare de forţă de muncă prin dezvoltarea infrastructurilor sociale, crearea întreprinderilor, în care ar putea fi angajaţi migranţii repatriaţi;
  • pregătire profesională a migranţilor pentru activităţi în ţara de origine etc.

13.5. Efectele migraţiei internaţionale a forţei de muncă

Efectele migraţiei forţei de muncă sunt multiple. Acestea influenţează viaţa social- economică a tuturor statelor lumii, dovadă fiind preocuparea tot mai activă faţă de fenomenul migraţional. Migraţia are efecte pozitive şi negative, atât pentru ţările receptoare, cât şi pentru cele donatoare (tab. 1).

Tabelul 2. Efectele migraţiei internaţionale a forţei de muncă

Pentru statele recipiente

Pentru statele donatoare

Pozitive

1.          Stimularea concurenţei produselor naţionale ca rezultat al diminuării costurilor de producţie, prin utilizarea forţei de muncă mai ieftine

2.        Efectul multiplicator (stimularea de către forţa de muncă străină a producţiei şi a ocupării în ţara de adopţie)

3.      Economii ce ar fi trebuit să fie făcute la instruirea şi pregătirea profesională a forţei de muncă (la importul forţei de muncă clificate)

4.      Menţinerea stabilităţii sociale prin plata impozitelor

1.    Transferurile băneşti în valută convertibilă în ţară

2.      Diminuarea presiunilor din partea resurselor de forţă de muncă în surplus şi a tensiunii sociale

3.       Instruirea şi pregătirea profesională gratuită a forţei de muncă proprii, cunoaşterea acesteea cu formele de organizare a muncii avansate

4.         Primirea finanţărilor şi a ajutoarelor din partea statelor recipiente şi a organizaţiilor internaţionale specializate pentru programele de dezvoltare social- economice, orientate către crearea locurilor noi de muncă

Negative

1.     Creşterea tensiunilor pe piaţa forţei de muncă locală

2.      Intensificarea, ca consecinţă a creşterii cererii pe piaţa forţei de muncă, tendinţa de scădere a costului forţei de muncă

3.        Provocarea conflictelor naţionale şi etnice dintre populaţia locală şi imigranţi, tensiuni sociale manifestate prin discriminări şi aversiune faţă de imigranţi

4.      Creşterea ratei şomajului

1.    Pierderile economice ca rezultat al diminuării potenţialului uman şi în special al segmentului populaţiei în vârstă de muncă

2.    Pierderile de pe urma instruirii şi pregătirii profesionale a emigranţilor

3.    riscul demografic exprimat prin diminuarea potenţialului de reproducere a populaţiei şi erodarea institutului familiei

4.    emigrarea ilegală lipseşte de orice drept social, politic sau economic individul

Monitorizarea procesului migraţional pentru o cât mai bună gestionare a acestuia devine o necesitate pentru toate statele, indiferent de statutul pe care îl au în cadrul fluxurilor migraţionale. Principalele consecinţe ale migraţiei, din punctul de vedere al interesului pe care-l urmărim, sunt asupra pieţei forţei de muncă, asupra situaţiei demografice, asupra situaţiei economice.

Efectele migraţiei asupra pieţei forţei de muncă. Fluxurile migraţiei internaţionale influenţează direct pieţele forţei de muncă atât din ţările donatoare, cât şi ţările receptoare. Migraţia poate contribui la diminuarea şomajului în statele cu surplus de forţă de muncă, iar în ţările receptoare poate diminua oferta pieţei forţei de muncă. Imigraţia completează locurile de muncă în sectoarele nesolicitate de muncitorii locali. În Belgia, spre exemplu, / din mineri, în SUA - 70% dintre agricultori, în Elveţia circa 40% din muncitorii în construcţii sunt străini. Imigraţia are o influenţă asupra pieţelor regionale a forţei de muncă. Prin migraţie se asigură redistribuirea forţei de muncă în corespundere cu cerinţele actuale.

Întreprinzătorii din ţările recipiente câştigă de pe urma muncii imigranţilor. Aceştea sunt gata să muncească în condiţiile unei remunerări mai mici decât standardele de remunerare din această ţară şi, în aşa fel angajatorii reţin majorarea salariilor lucrătorilor locali. În mai multe state funcţionează o piaţă a muncii cu standarde duble: pe una are loc cumpărarea forţei de muncă autohtonă calificată şi înalt remunerată, iar pe alta cea străină gata să muncească la munci grele, prost plătite. Imigraţia, în aşa fel contribuie la intensificarea concurenţei pe piaţa forţei de muncă puţin calificată, care contribuie la micşorarea salariului real pentru categoriile de muncitori locali, fapt ce contribuie la creşterea tensiunilor sociale şi a presiunilor făcute de către aceştea clasei politice, în vederea înăspririi condiţiilor de acceptare a imigranţilor.

În acelaşi timp, migranţii pot obţine calificări mai înalte în ţările receptoare, experienţă ce poate fi ulterior adusă acasă. Activitatea de antreprenoriat poate să se învioreze, ca rezultat al experienţei şi investiţiilor făcute în businessul autohton de către migranţii reîntorşi în patrie.

Efectele migraţiei pe plan demografic.

Mişcarea populaţiei produce efecte importante asupra unor variabile demografice cum ar fi numărul, structura populaţiei, densitatea, presiunea demografică etc. Acestea pot fi cuantificate prin soldul migraţional în formă absolută şi relativă. Efectele demografice pozitive din cadrul ţărilor de imigraţie sunt însoţite de efecte negative în ţările de emigraţie. Astfel, migraţia populaţiei tinere contribuie la întinerirea populaţiei şi la îmbunătăţirea parametrilor potenţialului uman în ţările receptoare şi, invers, la îmbătrânirea populaţiei şi diminuarea potenţialului uman în statele donatoare. Pe de o parte are loc depopularea unor state sau regiuni, medii de trai, iar pe de altă parte creşterea densităţii, a concentrării populaţiei în anumite areale (zone industriale, oraşe mari, aglomeraţi urbane, tehnopolise etc).

Un alt indicator demografic cu implicare directă asupra dezvoltării economice îl reprezintă modificarea presiunii demografice în sensul creşterii acesteea pentru statele de emigarţie, exprimat prin diminuarea populaţiei economic active în favoare celorlalte două categorii de vârstă neantrenate în activităţi economice: copiii şi pensionarii, scăderea ratei de fertilitate prin emigrarea populaţiei de vârstă reproductivă, feminizarea sau masculinizarea populaţiei şi, prin aceasta, crearea unui dezechilibru între genuri. În anii 2000 soldul migraţional a asigurat 56% din creşterea demografică a statelor dezvoltate şi circa 90% din creşterea demografică a statelor din UE, fiind firească îngrijorarea acestor state vis-a-vis de pericolul asupra securităţii demografice de perspectivă, în condiţiile scăderii ratei natalităţii, ratei fertilităţii şi a sporului natural a populaţiei titulare. Imigranţii deja constituie ponderi considerabile în unele state alcătuind 5-12% din totalul populaţiei şi 0-25% din populaţia economic activă.

Efectele economice ale migraţiei pot fi exprimate în principal prin efectele asupra balanţei de plăţi şi asupra bugetului consolidat. Fluxurile migraţiei internaţionale determină importante transferuri de capital, atât din ţările de emigraţie aduse de emigranţi pentru instalarea sau dobândirea cetăţăniei, dar în mod special, prin transferurile făcute de imigranţi în ţara de origine. Aceste sume sunt mult mai mari dacă aparţin unor investitori, ţările de imigraţie încurajând orice investiţie din partea imigranţilor. De regulă, sumele pentru instalare acţionează ca stimulente ale consumului. Transferurile de fonduri băneşti în străinătate ale emigranţilor în ţările de origine se concretizează sub câteva forme ale balanţei de plăţi:

  1. plăţi ale lucrătorilor (workers remmitance) care reprezintă valoarea transferurilor către ţara de origine efectuate de către emigranţi aflaţi în străinătate;
  2. transferuri ale migranţilor - care reprezintă alte fluxuri de bunuri şi active financiare asociate cu migranţii internaţionali.

Pentru relevarea importanţei transferurilor de capital efectuate de emigranţi către ţara de origine este util ca acestea să fie comparate cu mărimea PIB-ului, cu cea a exporturilor şi cu cea a investiţiilor de capital străin.

Având în vedere că aceste transferuri pot influenţa semnificativ desfăşurarea activităţii economice şi sociale în ţara de origine apare nevoia şi oportunitatea analizei şi a altor aspecte circumscrise procesului menţionat anterior şi anume:

  1. ponderea diferitor forme de transfer (cash, prin bănci, în natrură, prin barter);
  2. modul de efectuare a schimbului valutei în moneda naţională;
  3. modul de utilizarea a sumelor de bani trimise din străinătate (consum curent, bunuri de folosinţă îndelungată, cumpărarea de locuinţe, terenuri, rambursarea împrumuturilor, deschiderea de depozite bancare, demararea de afaceri, cheltuieli pentru educaţia şi instruirea copiilor etc.
  4. identificarea efectelor de antrenare ale transferurilor pe plan local şi naţional).

Efectele migraţiei asupra bugetului consolidat. Fluxurile migraţiei internaţionale au efecte deloc neglijabile asupra funcţionării serviciilor publice şi a sistemelor de protecţie socială. Are loc majorarea cheltuielilor pentru întreţinerea şomerilor imigranţi şi a familiilor lor, de asemenea cheltuieli ce ţin de:

  • instruirea copiilor;
  • dezvoltarea infrastructurii sociale;
  • acordarea asistenţei sociale/plata indemnizaţiilor sociale etc.

Statele de imigraţie suportă cheltuieli mari din bugetele publice, pe cînd cele de emigraţie sunt scutite de ele.

Loading...