loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Fenomenul financiar-monetar internaţional a apărut în secolul XlX-lea, cunoscînd cîteva etape de evoluţie:

  1. bimetalismul monetar
  2. etalonul aur
  3. sistemul monetar aur-devize
  4. sistemul monetar de la Jamaica.

Sistemul etalonului-aur a fost predominant în sec. XIX, conveţuind cu sistemul etalonului-argint. Se distingea de acesta din urmă prin importanţa pe care o dobîndeau treptat biletele de bancă şi moneda scripturală. Evoluţia sistemului de aur se caracteriza prin convertibilitatea în aur cît şi prin apariţia instituţiilor capabile să asigure garantarea convertibilităţii în aur.

La sfîrşitul primului război mondial, convertibilitatea în aur a fost suspendată aproape în toate ţările cu excepţia SUA, care a interzis băncilor sale, abia în 1933, plăţile în aur şi deţinerea aurului de către particulari. Astfel s-au creat condiţii de apariţie a noului sistem monetar bazat pe o deviză-cheie. Aşa s-a ajuns la regimul „Gold Exchange Standard". Caracteristica acestui sistem, constă în faptul că băncile centrale puteau constitui rezerve atît în aur, cît şi în devize forte. SUA - ţara emitentă al devizei cheie- fixa raportul de schimb al dolarului contra aur.

Conjunctura economică a anilor 30, precum şi stadiul cooperării internaţionale au făcut ca sistemul să nu supraveţuiască.

Ca o reacţie la dezordinile ce au caracterizat perioada anilor 30-40, guvernele au căzut de acord să reglementeze relaţiile comerciale şi monetare prin sistemul monetar Bretton Woods, instituit în 1944. S-a pus bazele pentru crearea unui mecanism instituţional de asigurare al lichidităţii, reglementarea decontărilor şi facilitarea stabilităţii financiare internaţionale. La fel s­au adoptat statutele FMI şi Băncii Mondiale Caracteristicile sistemului se baza pe următoarele elemente:

  • parităţi fixe, ajustabile însă într-o marjă de fluctuaţie cu dolarul + 1 %, pînă ăn 1971, 1971-1973 * 2,5%
  • fixarea cursurilor valutare faţă de dolarul SUA, la un preţ prestabilit (35 dol. Uncia) - păstrarea rezervelor valutare atît în dolari şi în aur.

Sistemul cursurilor fixe presupune marele inconvenient de a permite operatorilor să speculeze fară riscuri. Principalul avantaj constă în cadrul stabil, oferit schimburilor comerciale, comparativ cu perioada după 1978.

Sistemul monetar Bretton-Woods a guvernat relaţiile internaţionale din 1944-1971.

De fapt sistemul a funcţionat pînă în 1957, situaţia începînd să se degradeze în 1958, din mai multe motive. Cel mai important fiind deficitul balanţei comerciale americane şi creşterea volumului dolarilor deţinuţi de nerezidenţi, în afara SUA.

Perioada noiembrie1967-august 1971 a fost marcată de devalorizări şi reevaluări, însoţite sau provocate de mai multe crize speculative, care au destabilizat sistemul parităţii fixe. In august 1971, valoarea rezervelor în aur de la Fort Knox a scăzut sub pragul de 10 mlrd.dolari, convertibilitatea a fost suspendată, sistemul încetînd să mai funcţioneze.

Ca o reacţie la decizia americană, majoritatea ţărilor dezvoltate au adoptat un sistem de cursuri flotante. La 18 decembrie 1971, în cadrul unei reuniuni la Washington, primele 10 ţări, cele mai bogate din lume, să reinstituie un regim al cursurilor fixe, cu o lărgire a marjelor de fluctuaţie faţă de dolar, de -+2,25%. S-a revizuit totodată parităţile. Dolarul, lira italiană şi francul elveţian au fost devalorizate. Astfel a fost creat sistemul monetar de la Jamaica 1976, pus în aplicare din 1978. Acest sistem are la bază mai multe monede naţionale de circulaţie internaţională şi cursurile valutare se stabilesc în dependenţă de cerere şi ofertă, paritatea monetară în aur fiind anulată

În acest sistem cel mai serios inconvient constă în faptul că intervine incertitudinea asupra rezultatelor financiare. Deaceea pune la riscuri scumpirea importurilor şi ieftinirea exporturilor. Totuşi avantajul cel mai mare al acestui sistem este eliminarea speculaţiilor faţă de risc, pentru că cursurile la vedere şi la termen nu mai sunt garantate prin intervenţia băncii centrale.

În perioada anilor 85 lumea este divizată în trei zone monetare de influenţă egală. Dolarul fiind valuta dominantă. Celelate euro, yenul fiind mai mult monede de tranzacţie, sau de calcul. Începînd cu 1978, FMI autorizează aproape toate regimurile monetare. Regimul flotării guvernează principalele monede internaţionale. Începînd cu anul 1985, guvernele occidentale, nemaifiind convinse în eficienţa absolută a pieţei de schimb valutar, s-a instituit regimul flotării impure sau dirijată. Potrivit acestui sistem, cursurile la fel sunt stabilite de piaţă, dar autorităţile monetare pot interveni pentru a aduce aceste cursuri la nivelul dorit de puterea centrală.

Moneda internaţională se deosebeşte prin faptul că este emisă de un alt organ decat cel naţional şi se utilizează în tranzacţiile internaţionale.

Drepturile Speciale de Tragere. Consiliul Guvernatorilor din cadrul Fondul Monetar Internaţional a hotărât în anii 1968-1969 crearea Drepturilor Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă a sistemului valutar. Drepturile Speciale de Tragere au fost create pentru a contribui la extinderea comerţului internaţional şi a activităţii economice, la promovarea unui sistem multilateral de plată, la susţinerea stabilităţii cursurilor valutare şi corectarea dezechilibrelor din balanţele de plăţi.

DREPTUL SPECIAL DE TRAGERE (SPECIAL DRAWING RIGHT) reprezintă o unitate monetară de cont şi de rezervă emisă şi utilizată de Fondul Monetar Internaţional în vederea derulării relaţiilor de cooperare monetară cu ţările membre pe baza următoarelor principii:

  • Operaţiunile de emisiune şi utilizare a Drepturilor Speciale de Tragere se efectuează printr - un cont special, diferit de contul ce reflectă operaţiile curente ale Fondului Monetar Internaţional;
  • Ţările membre ale Fondul Monetar Internaţional care participă la contul DST devin eligibile să primească alocări în această monedă şi o pot utiliza în operaţiile dintre ele;

Evaluarea DST la 30 aprilie 2001

Tabelul 1.

 

Cantitate

Rata de schimb

Dolari echivalenţe

Euro

0,4260

0,88710

0,377905

Yen japonez

210,000

123,5

0,169999

Lira sterlină

0,0984

1,43180

0,140889

Dolar american

0,5770

1,00000

0,5770000

     

1,265793

  • • Drepturile Speciale de Tragere se emit în urma constatării insuficienţei lichidităţii internaţionale de către Consiliul Guvernatorilor din cadrul FMI.

Drepturile Speciale de Tragere sunt considerate active create de Fondul Monetar Internaţional pentru a suplimenta activele de rezervă existente. Drepturile Speciale de Tragere se aseamănă cu drepturile de tragere ale membrilor din contul resurselor generale, dar se deosebesc datorită expresiei „special" care reflectă caracterul acestei monede internaţionale. Emisiunea Drepturilor Speciale de Tragere se fundamentează pe baza cerinţelor globale de lichidităţi internaţionale pe termen lung şi se aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu o majoritate de 85% din total.

De la 1 ianuarie 1981, numărul valutelor din coş s-a redus de la 16 la 5 şi anume dolarul SUA, marca germană, francul francez, lira sterlină şi yenul japonez. Cursul de schimb s-a calculat în funcţie de cantitatea de monedă ce se include în coşul DST care se transformă în dolari SUA pe baza cursurilor de schimb de pe piaţă. Dolarii echivalenţi se însumează şi se obţine valoarea unui DST în dolari SUA. Cursurile monedelor din coş faţă de dolarul SUA ce se folosesc la evaluarea DST reprezintau media între cursurile de vânzare şi cursurile de cumpărare de pe piaţa din Londra. În cazul în care piaţa din Londra era închisă se utilizează cursurile de pe piaţa din New York, iar dacă şi această piaţă era închisă se aplică cursurile de pe piaţa din Frankfurt.

De la 1 ianuarie 1999, Fondul Monetar Internaţional a înlocuit cantitatea de mărci germane şi franci francezi din structura compozită a DST cu o cantitate echivalentă de EURO pe baza ratelor de schimb dintre EURO, marca germană şi francul francez.

Fiecare membru care încheie cu Fondul Monetar Internaţional un contract prin care îşi asumă obligaţiile faţă de Departamentul DST adoptă măsurile necesare şi devine participant la Departamentul DST.

Fondul Monetar Internaţional poate deţine Drepturi Speciale de Tragere în contul de resurse generale, poate accepta şi utiliza DST în operaţiile şi tranzacţiile dirijate prin cont împreună cu participanţii şi în conformitate cu prevederile statutului. Fondul Monetar Internaţional poate desemna şi alţi deţinători dintre cei care nu sunt membri, dintre membrii care nu sunt participanţi sau din rândul altor instituţii oficiale. Termenii şi condiţiile în care deţinătorii desemnaţi pot deţine, accepta şi utiliza Drepturi Speciale de Tragere în operaţiile

şi tranzacţiile cu participanţii sau cu alţi deţinători desemnaţi se aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu majoritate de 85% din puterea totală de vot. Prin decizia Consiliului Guvernatorilor în cadrul deţinătorilor de DST printre nemembri se înscriu Banca Africană de Dezvoltare, Fondul African de Dezvoltare, Banca Centrală a Statelor Americane, Banca Reglementelor Internaţionale, BIRD, AID, Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare Islamică, Banca de Investiţii Nordică.

Suma în Drepturi Speciale de Tragere ce se alocă unei ţări membre participante la cont depinde de cota de contribuţie a acesteia. Ţările membre care beneficiază de alocaţii de Drepturi Speciale de Tragere pot obţine în schimbul lor sume în valută de la alte ţări participante la contul DST prin tranzacţiile de desemnare. Fondul Monetar Internaţional poate să desemneze o ţară membră pentru a ceda valută în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere în funcţie de rezervele valutare şi de capacitatea de a asigura echilibrul valutar. Ţările membre pot obţine cu acordul unei alte ţări participante sume echivalente în monedă naţională sau în moneda altei ţări în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere în vederea derulării operaţiilor comerciale internaţionale.

Conform prevederilor art. XIX din statutul Fondul Monetar Internaţional participanţii ale căror balanţe sunt considerate suficient de puternice pot fi solicitaţi de Fondul Monetar Internaţional să furnizeze valută convertibilă în schimbul unor sume specificate în Drepturi Speciale de Tragere. Mecanismul permite ca în caz de necesitate participanţii să folosească Drepturile Speciale de Tragere pentru a obţine valute liber utilizabile.

Din anul 1997 tranzacţiile de desemnare au fost înlocuite de tranzacţiile prin care statele au încheiat acorduri cu FMI pentru a vinde sau cumpăra Drepturi Speciale de Tragere în schimbul valutelor liber utilizabile.

Ţările membre ale căror deţineri în DST depăşesc alocările cumulative nete primesc dobândă, iar ţările la care deţinerile sunt mai mici decât alocările cumulative nete plătesc dobândă.

Ţările membre ale FMI pot utiliza Drepturile Speciale de Tragere în diverse operaţii pe care le realizează:

  • în aranjamentele SWAP prin care un stat membru al FMI transferă DST unui alt stat membru în schimbul unor sume echivalente în valută;
  • ţările membre pot cumpăra sau vinde DST cu cedarea la o dată viitoare (operaţie la termen) în schimbul unor sume în valută sau a altui activ monetar la o rată de schimb convenită;
  • contractarea unor împrumuturi în DST la o rată a dobânzii şi scadenţe stabilite de părţi;
  • ţările membre ale FMI pot constitui garanţii în DST ce se înregistrează într-un cont

special sau o sumă în DST ce se transferă sub formă de garanţii pentru îndeplinirea unor obligaţii contractuale.

Fondul Monetar Internaţional poate să primească DST de la ţările membre sub forma plăţilor pentru folosirea resurselor, răscumpărări şi subscrieri de cotă. La rândul său Fondul Monetar Internaţional poate să transfere DST către ţările membre cu ocazia cumpărărilor, remuneraţiilor, rambursărilor şi dobânzilor.

Drepturile Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă prezintă mai multă stabilitate şi completează rezervele valutare internaţionale.

EURO - moneda Uniunii Europene

Emisiunea şi lansarea în circulaţie a monedei EURO este expresia dorinţei popoarelor europene de a adânci cooperarea pe plan economic, monetar şi financiar, de a apropia oamenii şi de a beneficia de avantajele pieţei europene unice. EURO în calitate de monedă a ţărilor participante la Uniunea Economică şi Monetară Europeană îndeplineşte următoarele funcţii:

  • funcţia de etalon al cursurilor valutare care asigură măsurarea valorii bunurilor şi serviciilor din relaţiile economice internaţionale;
  • funcţia de mijloc de plată în relaţiile comerciale dintre ţările Uniunii Europene precum şi în schimburile internaţionale;
  • funcţia de mijloc de rezervă;

Bancnotele EURO se emit în valoare de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 EURO de culori diferite şi în mărimi crescătoare în funcţie de valoarea lor. Bancnotele de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 EURO au o grafică ce se inspiră din tema „Epoci şi stiluri în Europa" în care sunt reflectate ferestrele, porţile şi podurile şi stilurile arhitecturale ce caracterizează evoluţia culturii europene: clasicismul, romantismul, renaşterea, arhitectura barocă, arhitectura rococo, arhitectura care utilizează fierul şi sticla.

Moneda metalică EURO cuprinde piesele de 1, 2 EURO şi 1, 2, 5, 10, 20, 50 cenţi. Fiecare monedă EURO are o faţă naţională şi o faţă comună. Ferestrele şi porţile care sunt reprezentate pe prima faţă a bancnotelor EURO ilustrează spiritul de deschidere şi cooperare care domneşte în interiorul Uniunii Europene. Stelele exprimă dinamismul şi armonia Europei contemporane. Podurile reflectate pe cealaltă faţă a bancnotelor în EURO simbolizează legăturile care unesc popoarele Europei între ele şi Europa de restul lumii.

Bancnotele EURO mai reflectă numele monedei, drapelul U.E., iniţialele Băncii Centrale Europene (BCE, ECB, EZB, EKT, EKP) şi semnătura preşedintelui băncii. Bancnotele de 5 EURO sunt colorate în gri, 10 EURO în roşu, 20 EURO în albastru, 50 EURO în portocaliu, 100 EURO în verde, 200 EURO în galben şi 500 EURO în violet. Bancnotele au dimensiune crescătoare în funcţie de valoarea lor nominală. EURO are drept simbol € care s-a inspirat din epsilon (greacă) şi de la prima literă a Europei, fiind tăiat de două linii paralele pentru a reflecta stabilitatea monedei.

La 1 ianuarie 2002 s-au pus în circulaţie monedele şi bancnotele exprimate în EURO, iar la 2 iulie 2002 a început retragerea din circulaţie a biletelor şi monedelor exprimate în devize naţionale. Efectele introducerii monedei EURO

Moneda unică EURO este concepută să stimuleze realizarea pieţei unice europene deschisă celor 370 milioane consumatori pe care circulă liber bunurile, capitalurile şi persoanele. EURO are misiunea să impulsioneze dezvoltarea schimburilor economice internaţionale în cadrul Uniunii Europene şi în raporturile cu alte ţări. Prin utilizarea monedei EURO se suprimă unele costuri ale tranzacţiilor în devize, se îmbunătăţeşte fluiditatea şi transparenţa tranzacţiilor comerciale. EURO în calitate de monedă unică pentru spaţiul european este chemată să stimuleze cadrul concurenţial între ţările Uniunii Europene. Preţurile mărfurilor şi serviciilor fiind exprimate într-o singură monedă se pot face comparaţii asupra nivelului şi eficienţei producţiei din diferite ţări şi cumpărătorii sunt avantajaţi.

Agenţii economici din ţările Uniunii Europene beneficiază de acces la credite în aceeaşi monedă. Amplificarea concurenţei în domeniul serviciilor bancare şi financiare determină îmbunătăţirea calitativă a serviciilor şi reducerea costurilor.

Înlăturarea fluctuaţiilor monedelor şi reducerea riscului valutar stimulează activităţile comerciale ale întreprinderilor din Uniunea Europeană. Stabilitatea economică va favoriza o evoluţie corespunzătoare a ratelor dobânzii. EURO permite aplicarea unor inovaţii în domeniul financiar şi ameliorarea serviciilor întreprinderilor. EURO protejează întreprinderile în cadrul Uniunii Europene împotriva efectelor devalorizării monedelor din alte state.

EURO stimulează creşterea economică în cadrul Uniunii Europene. Utilizarea monedei EURO de către ţările Uniunii Europene contribuie la întărirea climatului de

stabilitate care favorizează creşterea economică şi investiţiile. Ţările Uniunii Europene care utilizează moneda unică îşi coordonează politicile economice şi concentrează eforturile în direcţia creşterii economice şi a reducerii şomajului.

Analiza evoluţiei criteriului de convergenţă privind dobânzile şi adoptarea unor măsuri corespunzătoare sunt de natură să creeze condiţii de relansare a investiţiilor şi de reducere a şomajului. Ţările din Uniunea Europeană se angajează să acţioneze în direcţia îmbunătăţirii gestiunii finanţelor publice. Utilizarea monedei EURO reprezintă o garanţie a coordonării acţiunilor şi eforturilor în vederea încadrării în deficitul bugetar şi a asigurării unei gestiuni eficiente în domeniul finanţelor publice. Mecanismele instituţionale şi financiare ale Uniunii Europene urmărind asigurarea stabilităţii preţurilor, favorizează îmbunătăţirea repartiţiei

Zona

Populaţi

Ponderea în

Ponderea în

Ponderea

Rezerve

economică

a, mii.

totalul PIB al

comerţul

exporturilor

valutare,

resurselor

loc

ţărilor membre

internaţional,

în PIB, %

mild. dolari

   

ale OCDE, %

%

 

SUA

1. SUA

267

32,5

19,6

8,2

49,1

2. Japonia

126

20,5

10,5

9

172,4

3. Uniunea

370

38,3

20,9

10,2

349,8

Europeană

 

materiale şi financiare.

In calitate de Monedă de schimb şi de rezervă EURO intră în competiţie cu monedele ţărilor dezvoltate şi modifică schimburile economice internaţionale. Spaţiul european permite întreprinderilor şi băncilor să obţină avantaje din tranzacţiile internaţionale ce se decontează în EURO şi să reducă impactul monedelor ţărilor dezvoltate. Moneda unică va permite membrilor Uniunii Europene să-şi exprime schimburile comerciale şi să limiteze dependenţa de dolarul SUA. Moneda unică susţine afirmarea şi întărirea poziţiei Uniunii Europene şi Monetare Europene de pol economic principal în cadrul economiei mondiale.

Moneda EURO exercită influenţă asupra activităţii întreprinderilor din ţările Uniunii Europene pe următoarele planuri:

  • stabilitatea monetară stimulează dezvoltarea producţiei şi a activităţii comerciale;
  • diminuează riscul valutar şi costul de asigurare;
  • elimină costurile generate de schimbul valutar;
  • simplifică riscurile în domeniul investiţiilor;
  • asigură facturarea, încasarea şi plata în aceeaşi valută;
  • îmbunătăţeşte accesul la credite şi reduce dobânzile;
  • reducerea costurilor tranzacţiilor şi a costurilor de producţie ca urmare a concurenţei se va reflecta în rentabilitate şi în competitivitatea întreprinderilor.

Piaţa unică şi moneda unică sunt de natură să facă mai atractiv spaţiul european pentru investitori şi depunători europeni sau străini. EURO permite persoanelor fizice să compare direct preţurile bunurilor din ţările Uniunii Europene, stimulează concurenţa firmelor în satisfacerea cerinţelor persoanelor, în reducerea preţurilor, simplifică operaţiunile la deplasarea persoanelor în străinătate şi protejează economiile personale. Euro şi suveranitatea naţională

Emisiunea unei monede internaţionale a fost analizată pornind de la faptul că moneda reprezintă un simbol al suveranităţii naţionale. Rezervele manifestate faţă de moneda EURO au invocat implicaţiile sale asupra suveranităţii şi identităţii naţionale. Ţările membre ale Comunităţii Europene au constatat că nu se poate realiza o piaţă unică fără o monedă unică. Piaţa unică susţinută de ţările Uniunii Europene poate fi decompartimentată prin suprimarea barierelor sau de altă natură. În realitate se manifestă o recompartimentare datorită fluctuaţiilor monedelor ţărilor membre care reclamă politici protecţioniste. Politicile monetare autonome în contextul amplificării interdependenţelor dintre economiile naţionale nu mai au efectele scontate. „Adevărata problemă care se pune este: avem noi interesul să cedăm o parte din suveranitatea naţională şi să o gestionăm în colaborare cu partenerii noştri sau să urmăm politica monetară pe care ei o vor decide, pentru a păstra integralitatea a ceea ce nu ar fi decât o suveranitate iluzorie? Într-un context al creşterii interdependenţelor dintre economii, adoptarea unei politici monetare naţionale ar fi o opţiune fără ieşire".

Experienţa Comunităţii Economice Europene a arătat că transferul progresiv al unor laturi ale suveranităţii naţionale care poate fi gestionat în comun, reprezintă un transfer de suveranitate partajată ceea nu înseamnă diminuarea suveranităţii naţionale. Băncile centrale ale statelor membre participând la gestiunea comună a politicii monetare reflectă o suveranitate partajată. Politicile economice sunt promovate de guvernele statelor membre în funcţie de orientările Consiliului European. EURO presupunând un transfer partajat de suveranitate de la nivel naţional la nivel european stimulează promovarea liberului schimb şi procesul tranzacţiei spre o uniune politică.

Relaţiilor financiar valutare îndeplinesc următoarele funcţii:

  1. contribuţia pe care o au acestea la construcţia circuitului economic mondial. Această construcţie se bazează pe sistemul relaţiilor financiar-valutare.
  1. finanţarea internaţională - repartizarea fondurilor băneşti din zonele de acumulare către alte zone care au nevoie de aceste fonduri, conducând la dezvoltarea economică şi socială a acestora. Resursele de finanţare sunt disponibilităţi băneşti ale băncilor, ale caselor de economii, resurse financiare ale altor organisme internaţionale
  2. creditarea internaţională- relaţia de creditare internaţională - se constituie şi se repartizează resursele financiare constituite fie în cadrul organismelor financiare internaţionale, fie în cadrul instituţiilor financiare naţionale, fie de la persoane fizice sau juridice. Creditarea internaţională este diferită de finanţarea internaţională, aceasta stabilindu-se pe baza unui acord de credit, apărând obligaţii reciproce pt părţile contractante.

Toate aceste funcţii formează sistemul de relaţii financiar-valutare.

Finanţarea are un spectru mult mai larg şi cuprinzător. Sistemul financiar valutar cuprinde : FMI; BM; Banca Reglementelor Internaţionale; BERD; BIRD, precum şi totalitatea sistemelor financiar- bancare naţionale.

În condiţiile internaţionalizării activităţii economice se măresc interdependenţele dintre economiiile naţionale, se activizează măsurile de reglementare. Luînd în consideraţie aceste particularităţi se observă următoarele tendinţe

  • se intensifică funcţiile monedelor naţionale pe plan internaţionale
  • dispare delimitare dintre circulaţia monetară pe plan intern şi internaţional
  • lipseşte o monedă unică internaţională
  • se măreşte piaţa eurovalutelor
  • se intensifică rolul FMI în susţinerea viabilităţii sistemului internaţional de plăţi.
Loading...