loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Revoluţia industrială, declanşată în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea în Anglia a condus la apariţia şi dezvoltarea industriei ca ramură nouă care avea să joace un rol hotărâtor în formarea economiei mondiale şi în crearea unei noi civilizaţii. Aşa cum se relevă în literatura economică, ea a permis demarajul economiei britanice care a trecut de la economia artizanală la cea industrială în două faze: 1760-1830, când, pe baza maşinii cu abur (inventată de James Watt în 1784) şi altor creaţii a fost revoluţionată (industria textilă) şi 1830-1850, când Anglia a cunoscut un al doilea demaraj sau o "aventură economică", în cadrul căreia pe primul plan a trecut industria metalurgică, stimulată de căile ferate.

Odată cu aceasta teoria şi practica economică şi-au creat şi un concept specific: industrializarea.

Acest concept are două accepţiuni. În sens larg, ca un proces, cu referire la toate ţările, definit de cunoscutul economist farncez Francois Perroux în felul următor: "industrailizarea este un proces cumulativ, care structuraeză ansamblul social, prin utilizarea intensivă a sistemelor de maşini şi permite sporirea, cu costuri descrescătoare, a bunurilor, utile colectivităţii umane".

În sens restrâns, industrializarea este abordată ca o cale şi o problemă - a învingerii subdezvoltării: "definim industrializare prin substituirea importurilor ca fiind satisfacerea într-o proporţie mai mare a cererii interne din producţia de bunuri de consum; apoi, în mod progresiv, prin utilizarea la faţa locului a materiilor prime, în scopul de a economisi devize şi de a reduce dominaţia ţărilor industrializate".

Industrializarea s-a desfăşurat în etape şi condiţii diferite, cu efecte benefice mari asupra economiilor naţionale. La fiecare etapă ea a avut la bază creaţii tehnice şi ştiinţifice diferite, care şi-au pus amprenta asupra profilului şi structurii industriei în diferite ţări.

Se apreciază că în această privinţă următoarele invenţii şi creaţii tehnice au jucat rolul hotărâtor, în timp, pentru dezvoltarea industriei: maşina cu abur; căile ferate; locomotiva şi vaporul; electricitatea; chimia; automobilul şi avionul; automatizarea; genetica; computerul; electronica şi telecomunicaţiile.

Conform unor evaluări, nouă zecimi din produsele pe care le utilizează oamenii în prezent sunt creaţia ultimelor două secole. De asemenea, se apreciază că acum o jumătate de secol, în anii '50, în lume se producea numai o 1/7 din produsele manufacturate care se produc în present, şi numai o treime din mineralele utilizate. Totodată, nivelul de dezvoltare este apreciat în strânsă legătură cu gradul de industrializare, aflându-se într-o relaţie inversă, ţările dezvoltate dispunînd şi de o industrie puternic dezvoltată, iar ţările slab dezvoltate, dimpotrivă, caracterizîndu-se printr-un grad scăzut de industrializare.

Secolul al XX-lea a debutat şi a trăit o perioadă de timp cu imaginea industriei venite din secolul anterior, care avea în centru ramurile grele ale industriei carbonifere şi metalurgice, dar el a adus, totodată şi o schimbare radicală de imagine. La început în Statele Unite, iar apoi şi în Europa au cunoscut o dezvoltare importantă fordismul bazat pe automatizare şi "banda rulantă" şi pe taylorism, care au determinat dezvoltarea producţiei de mare serie şi care, alături de creşterea veniturilor aveau să conducă, în perioada de după al doilea Război Mondial, la ceea ce a căpătat denumirea de societatea de consum. Anii care au urmat acestui război s-au caracterizat printr-o creştere viguroasă a producţiei industriale, creştere întreruptă de criza energetică (şi eonomică) de la mijlocul anilor '70, criză a cărei "detonator" a fost cvadruplarea în 1973 a preţului la ţiţei pe piaţa mondială.

Criza din 1973-1974 a determinat modificări importante, obligând, în primul rând, întreprinderile, să parcurgă la o medernizare accentuată a tehnologiilor şi aparatului de producţie, precum şi la o orientare mai accentuată spre ridicarea calificării personalului şi managementului, în vederea economisirii energiei şi a creşterii productivităţii. Ca urmare, consumul de energie pe unitatea de PIB în ţările OCDE s-a redus cu 1-3 % pe an.

Totodată s-a accentuat procesul de modernizare a tehnicilor de producţie, pe baza informaticii, electronicii telematicii, deschizându-se drumul către o a treia revoluţie industrială. Se modifică substanţial modurile de producere a bunurilor, are loc o afirmare puternică în domeniul industriei a Japoniei şi a altor ţări asiatice.

În prezent industria este numită "inima economiei mondiale". Această apreciere poate să pară exagerată sal inacceptabilă, îndeosebi pentru cei care se orientează după ponderea mare a serviciilor în producerea P.I.B. în ţările dezvoltate.

Înainte de a ne referi la această problemă, să reamintim că prin industrie înţelegem acel sector al economiei naţionale care cuprinde toate activităţile de transformare a materiilor prime sau semifabricatele în produse finite ce vor intra în consumul oamenilor ca bunuri de consum curent şi de uz îndelungat sal în producţie, ca maşini, unelte, utilaje etc. pentru producerea altor bunuri. Într-o clasificare mai generală, în sens larg, indutsria cuprinde următoarele trei categorii de activităţi:

  1. industria "manufacturieră" sau prelucrătoare, considerată de unii "industrie în sens strict";
  2. industria agro-alimentară;
  3. producţia de energie.

Industria "manufacturieră" (prelucrătoare) cuprinde următoarele subramuri:

  • Industria care produce bunuri intermediare: siderurgia; metallurgia; sticlăria; hârtia; materialele plastice;
  • Industria echipamentelor pentru întreprinderi: maşini-unelte; electronica; construcţii navale; aeronautică;
  • Industria bunurilor de consum curent (farmacie; textile; mobilă; presă-editura; ş.a.)

Pentru caracterizarea locului şi rolului industrie în economia unei ţări şi în economia

mondială se folosesc mai mulţi indicatori: contribuţia ei la formarea produsului intern (naţional) brut, la ocuparea forţei de muncă, la acoperirea pieţei interne şi la susţinerea comerţului exterior al ţării.

Principalii indicatori utilizaţi pentru a exprima producţia şi rolul industriei în dezvoltarea economică a unei ţări sunt gama de bunuri fizice create, iar în formă valorică, produsul intern brut indutrial şi, respectiv, valoarea adăugată în industria manufacturieră (VAM sal MVA - Manufacturing Value Added).

Pe total economia mondială, din totalul produsului mondial, de circa 65 trilioane dolari în 2009, PIB-ul industrial reprezenta circa %.

Chiar dacă în perioada postbelică au avut loc modificări importante în structura economiei ţărilor dezvoltate, printr-o reducere a ponderii agriculturii şi industriei în favoarea serviciilor, industria furniza în deceniul 1990-2000 circa 43% din produsul intern brut al ţărilor membre ale OCDE şi ale ţărilor din Uniunea Europeană.

Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte rolul industrie în ocuparea forţei de muncă.

Loading...