1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Traficul de droguri.

Traficul ilicit de droguri reprezintă o infracţiune internaţională de o deosebită gravitate, având în vedere în special pericolul deosebit de mare pe care îl prezintă consumul de droguri asupra sănătăţii oamenilor. Făcând din cel care a început să consume droguri un sclav al acestora, pe lângă faptul că va cheltui sume enorme pentru procurarea acestora, îi vor fi afectate puternic capacităţile fizice, de muncă, cele psihice, se va produce o degradare a acestuia din toate

punctele de vedere şi îl va pune în situaţia să comită şi alte infracţiuni: furturi, tâlhării, crime, etc, pentru a procura banii pe care îi presupune obţinerea drogurilor.

Prima reuniune internaţională, în vederea instituirii controlului asupra utilizării substanţelor care produc modificări de comportament, a avut loc în anul 1909, la Shanghai, iar trei ani mai târziu, la Haga, s-a semnat prima convenţie internaţională privind circulaţia unor astfel de substanţe. În 1909, la Bangkok, s-au pus bazele cooperării poliţieneşti în domeniu şi, în prezent, INTERPOLUL asigură coordonarea activităţii poliţiilor statelor membre pe plan internaţional, desfăşoară o laborioasă activitate pe linia combaterii traficului de droguri şi crimei organizate.

Conform Statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, se constată o tot mai mare creştere a traficului de droguri în ultima perioadă, aceasta rezultând atât din creşterea numărului ţărilor în care se săvârşesc asemenea fapte, a numărului persoanelor implicate şi din cifrele afacerilor rezultate din această activitate infracţională. Astfel, în Statele Unite ale Americii, profitul de pe urma acestei activităţi este de peste 40 milioane dolari, iar în Canada, de 9,4 milioane dolari, anual.

Desigur că atunci când se vorbeşte despre traficul de droguri se are în vedere numai traficul ilicit al acestora, aşa cum este el definit în Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 (art.l), pentru că drogurile sunt utilizate şi în medicină şi farmacie pentru prepararea unor medicamente şi tratarea unor anumite maladii, dar în aceste situaţii avem de-a face cu o utilizare a acestora în limitele legii, sub control strict şi de către persoane autorizate, iar dozele utilizate sunt ştiinţific determinate.

Pe plan internaţional s-au adoptat următoarele instrumente juridice:

  • Convenţia unică asupra stupefiantelor - 13 mai 1961;
  • Protocolul de amendare a Convenţiei - 1972;
  • Convenţia Naţiunilor Unite privind substanţele psihotrope - 21 februarie 1971;
  • Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului de stupefiante şi substanţe psihotrope - Viena, 20 decembrie 1988.[1]

Traficul de autoturisme furate. În ultimii ani furtul de autoturisme şi traficarea acestora a devenit una dintre formele cele mai active de manifestare a crimei organizate.

Atât pe continentul nord-american cât şi în Europa, bande de clasa internaţională, asemănătoare clanurilor mafiote, organizează furturi şi acţtiuni de contrabandă cu autoturisme, la un nivel îngrijorator. Numai în Canada se apreciază că într-un an sunt furate autoturisme în valoare de aproximativ un miliard de dolari şi numai 12% dintre hoţi sunt prinşi. Acest lucru supune la mari pierderi companiile de asigurări din această ţară.

De asemenea, anual în Germania, sunt declarate drept furate aproape 100.000 de autoturisme, ceea ce prejudiciază societăţile de asigurări cu aproape 500 de milioane de euro.

Traficul cu fiinţe umane.

O altă formă a crimei organizate îndreptată direct împotriva oamenilor ca fiinţe, în cel mai crud mod cu putinţă, este traficul cu fiinţe umane. Prin aceste activităţi criminale renasc relaţii sociale apuse în Europa în urmă cu două milenii, când o parte dintre oameni erau simple obiecte în proprietatea altora.

Aceasta forma de criminalitate, în special când vizeaza minori sau femei tinere, pentru exploatare sexuala, a devenit o problema majora si îngrijoratoare datorita expansiunii rapide din ultimii ani. Fenomenul este în crestere si are o dezvoltare transnationala, sensul deplasarii persoanelor exploatate fiind întotdeauna din zonele sarace catre zonele bogate ale lumii. Organizatiile ilegale au dezvoltat noi retele foarte agresive în ceea ce priveste exploatarea, în special a minorilor si femeilor tinere, precum si violarea drepturilor fundamentale ale acestora.

Amploarea fenomenului este uluitoare. Potrivit unei evaluari realizate în anul 2003 de Guvernul S.U.A., între 800 si 900 de mii de persoane sunt traficate anual peste granitele din întreaga lume, ele fiind cumparate, vândute, transportate si tinute în conditii de sclavie, pentru exploatare sexuala si munca fortata. Cifra corespunde si aprecierii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare în Europa.

Veniturile realizate din această activitate, deşi nu se ridică la nivelul celor obţinute din traficul de droguri, sunt la cote foarte ridicate. Numeroasele cazuri prezentate în presa românească şi străină arată nivelul veniturilor realizate din traficul de carne vie în economia criminală.

O hartă a traficului de carne vie cuprinde teritoriile de provenienţă a victimelor şi imigranţilor, teritoriile absorbante (ţintă), precum şi traseele (rutele de deplasare).

In general imigranţii, prostituatele şi victimele traficului cu organe umane provin din zonele sărace ale lumii.

Căderea „Cortinei de Fier" a transformat Europa Centrala si de Est într-un rezervor urias de prostituate ieftine si imigranti dispusi sa munceasca pe bani putini în Occident, dar oricum mai bine platiti decât în tarile de origine.

Ţinte ale acestor persoane sunt ţările bogate ale Europei Occidentale precum Germania, Italia, Franţa, Spania, Olanda, ţările scandinave ş.a. Sunt cunoscute cel putin trei rute europene ale traficului cu fiinţe umane.

Prima, numită şi „balcanica", trece prin Balcani şi ajunge în Germania, având ca rute secundare Bulgaria-Ungaria-Germania, sau Bulgaria-Macedonia-Albania-Italia-Germania.

O altă rută cunoscută sub denumirea de „ruta baltică", este utilizată mai ales de persoanele din Asia Centrală. Această ruta trece prin Estonia, Lituania, Letonia şi ajunge în ţările scandinave.

A treia rută cuprinde ţări de la graniţa Europei de Est cu legislaţie tolerantă: România, Republica Moldova, Polonia, Republica Cehă şi Ucraina.

Cele mai reprezentative ţări care alimentează în mare parte traficul cu copii sunt Cambodgia şi Nepal (în Asia), Benin şi Togo (în Africa).

O altă ţintă importantă pentru traficul cu fiinţe umane o reprezintă Statele Unite ale Americii.

Aici întâlnim imigranţii, donatorii ilegali de organe, prostituatele şi sclavii sexuali minori, din toate zonele sărace ale lumii: Europa de Est, Asia Centrală şi de Sud, Africa şi America Latină.

Tendinţe în economia subterană

In ce priveşte dimensiunile şi evoluţia economiei subterane, estimarea acesteia în întreaga lume, a fost realizată de profesorul Friedrich Schneider, de la Universitatea Johannes Kepler din Linz, în intervalul de timp 1999-2005. In acest studiu relevă următoarea evoluţie a economiei subterane în ţările O.C.D.E. (Anexa 1, Tabel 1). Analizând dezvoltarea economiei subterane în ţările O.C.D.E. putem să observăm o scădere a acestora din 1999/2000 până în 2004/2005. Mărimea medie a economiei subterane în 1999/2000 a fost de 16.8% din PIB, ajungând la 14.8% din PIB în 2004/2005. Dacă analizăm în mod individual evoluţia Greciei, Italiei şi Spaniei observă, că aceste ţări au cea mai mare economie subterană în 2004/2005, deţinând 26.3%, 23.2% şi 20.5% din PIB. Ţara care deţine o pondere medie este Irlanda cu 14.1%. In partea opusă se află SUA, Elveţia şi Japonia cu o economie subterană de 7.9%, 8.5% şi 8.8% din PIB. (Figura 1)[2].

Evoluţia economiei subterane în ţările cu o economie în tranziţie diferă esenţial de evolutia economiei subterane în tările dezvoltate. Dimensiunea medie a economiei subterane în cele 25 de ţări cu economie în tranziţie ale Europei Centrale şi de est a fost în anii 1999-2000, 38,1% în total PIB, şi a crescut pînă 38,8% în 2004-2005. Ponderea medie a economiei subterane a atins punctul de vîrf în anii 2002-2003, cînd a constituit 40,1% din PIB. Dacă analizăm în mod individual evoluţia economiei subterane în Georgia, Azerbaidjan şi Ucraina, pentru anii 2004-2005, aceste ţări deţin cea mai mare pondere în mărime de 66,4%, 59,4% şi respectiv 55, 3%. Ţara care deţine ponderea medie între aceste ţări este Bulgaria(36,5%), după care urmează Serbia şi Muntenegru, cu 37,3% şi România cu 35, 4%. În partea opusă se află Republica Cehă, cu 18, 3%, Republica Slovacă, cu 18. 2% şi Ungaria cu 24,3% din PIB. 

Evoluţia economiei subterane în tările în curs de dezvoltare (Anexa3 , tabelul 3), de pe continentul African, este în continuă creştere. În medie ponderea economiei subterane în aceste 37 de state pentru perioada 1999-2000 a atins nivelul 41.3%, majorîndu-se apoi pînă la 42.8% în perioada 2004-2005. Nivelul maxim însă a fost atins în perioada 2002-2003, cînd ponderea economiei subterane în total PIB era de 43.8%. Dacă analizăm în mod individual evoluţia economiei subterane în Zimbabwe, Nigeria şi Tanzania pentru anii 2004-2005, aceste ţări deţin cea mai mare pondere în mărime de 64.6%, 59.5% şi 58.2% respectiv. Ţara care deţine ponderea medie între aceste ţări este Mozambic (43.5%). Ponderea cea mai mică a economiei subterane a fost înregistrată în Africa de Sud (28.2%), după care urmează Lesotho cu 32.3% şi Namibia cu 32.4% din PIB. (Anexa 4, figura 3). Ponderea ridicată a economiei subterane în ţările Africane este determinată de nivelul înalt al presiunii fiscale în aceste ţări, precum şi de intervenţia statului în economie ceea ce creează o economie locală limitată, adică cetăţenii nu dispun de salarii care ar acoperi minimul de existenţă şi singura modalitate de a acoperi această deficienţă este economia subterană.

 

[1]   I. Roibu, A. Mircea, Flagelul drogurilor, Editura Mirton, Timişoara, 1997, p. 104

[2] Friedrich, Schneider, Shadow Economies and Corruption All Over the World:New Estimates for 145 Countries/ Economics No.2007-9, 2007, July 24; p.19

Loading...