Pin It

Problemele legate de mediul înconjurător au ajuns din inconştienţă să afecteze întreaga umanitate. De aceea, una din provocările majore ale vremurilor de astăzi este legată de contracararea eficace a efectelor nocive produse până acum, dar mai ales de prevenirea posibilităţii ca natura să fie afectată pe viitor. Gestionarea/managementul eficace al aspectelor de mediu are loc într-un cadru din ce în ce mai complex (legislativ, economic, uman), unde aşteptările clienţilor şi ale publicului larg sunt numeroase şi diverse: produse/servicii ecologice, cu risc de contaminare scăzut, investiţii minime cu randamente sporite faţă de poluare etc.

Aşadar, sistemul de management al mediului (SMM) este o structură, un cadru general, în care se pot integra activităţile organizaţiilor în vederea identificării, măsurării, gestionării şi controlului eficient al riscurilor sau impactului acestor activităţi asupra mediului. De asemenea, sistemul de management al mediului stabileşte modalităţile de îmbunătăţire a performanţelor de mediu şi mutarea centrului de greutate spre o continuitate sau durabilitate prin regulile de bună practică

Mai mult ca oricând este recunoscut faptul că un control efectiv al poluării nu se poate realiza exclusiv pe soluţii tehnologice, ci acesta trebuie abordat în baza unui sistem de management de mediu, integrat managementului general al întreprinderii.

            În numeroase ţări implementarea sistemelor de management de mediu, deşi o acţiune voluntară, a reuşit să convingă, nu numai prin beneficiile financiare obţinute, dar şi prin creşterea credibilităţii în obţinerea de credite bancare, în atragerea investitorilor şi a noilor beneficiari. În acest sens, în prezent, pe plan mondial se poate constata o orientare a preocupărilor companiilor către introducerea sistemelor de management de mediu.

            Caracteristicile de bază ale unui sistem de management de mediu, pentru a putea fi conferite sistemului, trebuie avute în vedere pe tot parcursul proiectării, realizării şi implementării sistemului respectiv. Aceste caracteristici sunt sintetizate în tabelul următor[1].

Tabel 1. Caracteristicile de bază ale unui sistem de management de mediu

Caracteristică

Descriere

Precizie

SMM nu trebuie să conţină ambiguităţi. El va indica foarte clar care sunt obiectivele de management de mediu şi cine are un rol important pentru fiecare obiectiv în parte.

Organizare sistematică

Componentele sistemului nu trebuie să fie abordate separat. Ele vor trebui conexate într-o schemă coerentă, uşor de înţeles şi de aplicat.

Realism

SMM trebuie să fie adaptat particularităţilor organizaţiei, problemelor sale specifice de mediu, resurselor materiale şi umane de care dispune, specificului său istoric şi cultural.

Grad de acoperire

SMM va acoperi toate activităţile şi întregul personal al organizaţiei.

Cu adresare precisă fiecărui nivel de decizie

SMM va fi conceput şi realizat  astfel încât fiecare nivel managerial din organizaţie să fie implicat direct, cu propriile sale sarcini şi responsabilităţi. El trebuie să prevadă foarte clar cine are nevoie, de ce informaţii şi în ce moment.

Înregistrarea informaţiilor

Trebuie să se asigure înregistrarea în scris a tuturor datelor şi acţiunilor. Acest aspect va trebui să fie avut în vedere pe toată durata proiectării sistemului.

Integrat/ integrabil

Este important ca SMM să fie cât mai mult integrat sistemelor de management deja existente în organizaţie şi să fie conceput astfel încât să permită integrarea ulterioară a altor/ cu alte sisteme de management care vor fi implementate.

Flexibil/ dinamic

SMM trebuie să fie capabil să răspundă rapid şi corespunzător modificărilor tehnice şi organizatorice apărute; el trebuie să asigure un proces dinamic de adaptare şi reînnoire.

Să asigure îmbunătăţirea continuă

SMM trebuie să asigure un feed-back continuu al rezultatelor asupra sistemului însuşi şi asupra conducerii şi personalului.

1. Sisteme de management de mediu recunoscute

            Pentru ca un sistem performant de management de mediu să îndeplinească cerinţele de bază, trebuie avute în vedere trei reguli majore:

  1. să fie asigurată conformitatea şi să fie respectată legea (obligaţie);
  2. să se înregistreze totul în scris, astfel încât să se poată demonstra totul (cerinţă);
  3. să se prefere sistemele certificabile; ele dispun de metode şi mijloace de evaluare/ control conforme standardelor internaţionale şi asigură premisele performanţei dorite (optime)[2].

            Începând cu anul 1992 au fost recunoscute şi aplicate trei modele mai importante de sisteme de management de mediu (SMM). Acestea s-au bazat pe următoarele documente de referinţă: standardul BS 7750, regulamentul SMMA, standardul ISO 14.001. După 1996 au rămas două modele de SMM-uri (standardul BS 7750 fiind înlocuit cu standardul ISO 14.001).

  • Standardul BS 7750

Este primul standard din lume referitor la managementul de mediu, fiind elaborat în 1992 de British Standards Institute (BSI)  şi intitulat : „Specification for Environmental Management Systems ”. Structura standardului BS 7750 a fost concepută folosind o abordare cât mai apropiată de cea a standardelor pentru managementul calităţii existente la acea dată. Acest standard naţional a fost verificat timp de un an printr-un program-pilot. Ca urmare a rezultatelor obţinute şi a comentariilor formulate de diverse organisme, standardul a fost revizuit în 1994, urmărindu-se şi compatibilizarea sa cu Sistemul de Management de Mediu şi Audit (SMMA) care tocmai apăruse.

  • Regulamentul SMMA (EMAS)

SMMA (Sistem de Management de Mediu şi de Audit) în română, EMAS (Eco Management and Audit Scheme) în engleză, SMEA (Syteme de Management Environmental et d’Audit) în franceză, este denumirea Regulamentului Eco-Audit. El permite participarea voluntară şi aderarea companiilor europene din sectorul industrial la schema comunitară de eco – management şi audit. SMMA a intrat în vigoare la data de 13 iulie 1993 şi a devenit operaţional în aprilie 1995.

  • Standardul ISO 14.001

Standardul ISO 14.001 este componenta de bază a seriei de standarde ISO 14.000. Titlul exact al acestui standard este, în versiunea românească, „SR EN ISO 14.001 Sisteme de management de mediu – Specificaţii şi ghid de utilizare”. Acest standard a fost adoptat în septembrie 1996. În plus, Comitetul European de Standardizare l-a adoptat ca standard european. Standardul român echivalent a apărut în noiembrie 1997. Prin apariţia standardului ISO 14.001, standardele naţionale referitoare la sistemele de management de mediu (inclusiv BS 7750) au fost înlocuite de către acesta.

În completarea standardului ISO 14.001 au mai fost şi vor fi elaborate şi alte standarde referitoare la protecţia mediului, toate în seria ISO 14.000. Dintre acestea, cel mai strâns legat de problematica implementării unui SMM este ISO 14.004 „Sisteme de management de mediu – Ghid privind principiile, sistemele şi tehnicile de aplicare” adoptat ca standard internaţional concomitent cu ISO 14.001, preluat ca standard român în anul 1998.

2. Analiza comparativă a Regulamentului SMMA şi a standardului ISO 14.001

            În prezent, sistemele de management de mediu utilizate şi recunoscute pe plan european şi mondial se bazează fie pe Regulamentul Eco-Audit (SMMA), fie pe standardul ISO 14.001. Între aceste două referenţiale există multe puncte comune, dar şi diferenţe semnificative.

Tabel 3.2 Diferenţe între standardul ISO 14.001 şi Regulamentul SMMA[3]

SMMA

ISO 14.001

§  Reglementare legislativă în cadrul UE (1836/29.06.1993)

§  Standard internaţional (1996)

§  Aplicabilă numai în ţările Uniunii Europene

§  Aplicabilă la scară internaţională

§  Restrictivă la amplasamente specifice activităţii industriale

§  Aplicabilă tuturor tipurilor de activităţi (industrie, servicii, administraţie etc.)

§  Solicită evaluarea iniţială a impactului asupra mediului

§  Analiza iniţială de mediu este opţională (nu este specificată în standard)

§  Urmăreşte îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu la nivelul celei mai bune tehnologii disponibile a momentului

§  Urmăreşte îmbunătăţirea continuă a SMM, reflectată prin creşterea performanţei de mediu

§  Impune o declaraţie publică de mediu, se permite accesul la politica şi programul de mediu

§  Sugerează comunicarea externă, dar este la latitudinea companiei să decidă conţinutul informaţiilor; impune accesul public doar la politica de mediu

§  Frecvenţa de realizare a auditului de mediu la maxim 3 ani

§  Ciclul de auditare a sistemului nu este determinat în standard

§  SMM cere existenţa unui registru al efectelor asupra mediului

§  Nu se impune

            Din analiza comparativă realizată, se poate observa că Regulamentul SMMA şi standardul ISO 14.001 au puncte comune (ambele cer o analiza iniţială de mediu, implicarea activă a angajaţilor în implementare şi publicarea informaţiilor relevante), dar există şi diferenţe notabile, Regulamentul SMMA fiind mai sever în unele cerinţe (cere o analiză iniţială care să fie verificată, iar politica, programele, sistemul de management de mediu şi detaliile legate de performanţa organizaţiei să fie făcute publice).

            Sistemul de management de mediu va diferi în funcţie de tipul, natura, mărimea, complexitatea activităţii, produselor şi serviciilor companiei. Există totuşi un număr de elemente de bază care se regăsesc în comun tuturor SMM. Printre aceste sunt[4]:

  • Obţinerea angajamentului din partea managerului general al companiei privind dorinţa şi sprijinul în implementarea sistemului de management de mediu;
  • Au ca obiectiv comun promovarea unui management de mediu eficient. Comisia Europeană a recunoscut că Standardul European pentru Sisteme de Management de Mediu, ISO 14.001, poate oferi o bază pentru SMMA;
  • Analiza iniţială: stabilirea exactă a poziţiei unde se află compania în relaţie cu mediul. Constituie bază de pornire în implementarea SMM, faţă de care se va judeca ulterior şi îmbunătăţirea performanţei de mediu;
  • Politica de mediu, de obicei publicată în scris ca Declaraţie a Politicii de Mediu, exprimând angajamentul managerului general de a se conforma legislaţiei de mediu şi de a urmări îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. În felul acesta, se asigură nu numai responsabilitatea pentru implementarea politicii de mediu, ci şi suportul necesar acesteia;
  • Programul de mediu porneşte de la identificarea aspectelor de mediu şi a impactului asociat acestora, conţine măsurile ce vor fi luate de-a lungul unei perioade de timp. Acesta traduce politica de mediu a companiei în obiective şi ţinte, identifică activităţile necesare atingerii acestora, defineşte responsabilităţile angajaţilor şi resursele financiare corespunzătoare;
  • Structuri şi responsabilităţi: definirea, atribuirea şi comunicarea structurilor, responsabilităţilor şi autorităţii de mediu necesare pentru a implementa SMM. Conştientizare, motivare şi furnizarea de cunoştinţe corespunzătoare printr-un program de instruire. Va fi desemnat un reprezentat al managementului companiei, responsabil cu activitatea de protecţie a mediului;
  • Integrarea managementului de mediu în managementul general al companiei, ce include proceduri pentru înglobarea cerinţelor de mediu în toate sectoarele companiei, cum ar fi: aprovizionare, marketing, cercetare-dezvoltare, serviciu financiar etc.

                       

3. Avantajele implementării unui sistem de management de mediu (SMM)

            Scopul major al fiecărui manager este de a-şi dezvolta afacerea cât mai profitabil, în limitele cadrului legal stabilit. Optimizarea performanţelor afacerii depinde însă de un complex de factori care trebuie gestionaţi cu profesionalism, iar dintre aceştia cei legaţi de protecţia mediului joacă un rol din ce în ce mai important.

            Cea mai importantă îmbunătăţire pe care un sistem de management de mediu o aduce afacerii este o abordare sistematică şi controlabilă a problematicii de mediu din organizaţie. Funcţionarea corectă a unui SMM asigură ameliorarea performanţelor organizaţiei, prin impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra următoarelor componente:

  1. a) Management:
  • Oferă un cadru bine organizat pentru gestionarea problemelor de mediu;
  • Adaugă standardelor de calitate existente alte standarde care vizează nu doar mediul, ci şi aspecte referitoare la calitate;
  • Permite o abordare managerială unitară a diverselor informaţii provenind din toate sectoarele de activitate;
  • Ajută la o corectă previzionare legislativă, la relaţii mai bune cu organismele de control şi cele care eliberează autorizaţii.
  1. b) Marketing:
  • Îmbunătăţeşte imaginea organizaţiei şi relaţiile sale cu diverşi parteneri;
  • Reprezintă un avantaj în disputa concurenţială;
  • Întăreşte poziţia pe piaţa de capital.
  1. c) Cost:
  • Evită penalităţile şi alte costuri datorate neconformităţilor;
  • Asigură planificarea în timp, graduală, a costurilor pentru acţiuni de mediu, evitarea unor costuri mari pe termen scurt, neplanificate, datorate unor exigenţe legislative.
  1. d) Monitorizare:
  • Permite identificarea substanţelor dăunătoare care rezultă din procesul de producţie;
  • Oferă elemente pentru îmbunătăţirea proceselor şi a randamentelor;
  • Ajută la identificarea din timp a unor impacturi care se vor produce;
  • Creează şi dezvoltă o bază de date detaliată şi relevantă, referitoare la mediu.
  1. e) Instruire
  • Îmbunătăţeşte receptivitatea salariaţilor faţă de problematica de mediu;
  • Personalul operaţional devine conştient de justeţea responsabilităţilor ce îi revin, referitoare la mediu;
  • Conduce la creşterea randamentului salariaţilor;
  • Contribuie la reducerea incidentelor şi a accidentelor de mediu prin înţelegerea mai corectă a legăturilor dintre proces şi mediu:
  1. f) Percepţia publică:
  • Generează o creştere a încrederii în calitatea managementului organizaţiei;
  • Demonstrează interes şi grijă pentru mediu;
  • Reflectă o anticipare a legislaţiei şi nu o reacţie a legislaţiei.
  • Implică firma în activităţi de responsabilitate socială
  1. g) Altele:
  • Favorizează obţinerea unor autorizaţii specifice (de funcţionare, IPC – Controlul Integrat al Poluării etc.)
  • Facilitează comunicarea şi colaborarea cu investitorii, societăţile de asigurare, concesionarii etc.

Pe lângă aceste numeroasele avantajele pe care organizaţia le obţine, introducerea unui sistem de management de mediu prezintă şi unele minusuri, care îi descurajează pe mulţi manageri să treacă pe lista priorităţilor implementarea acestuia. Printre cele mai importante dezavantaje sunt cele legate de costuri, deoarece necesită resurse semnificative pentru implementare: timp, bani, resurse umane, logistică; amortizarea acestei investiţii nu este, întotdeauna, realizată în termeni cuantificabili; necesită costuri de funcţionare, întreţinere, revizie, reînnoire a certificării etc. Alte dezavantaje: poate genera o rezistenţă  la schimbare din partea personalului operaţional, poate să conducă la remanieri de personal, obligă la scoaterea din producţie, pe anumite perioade, a celor care participă la programe de instruire, generează în prima fază posibile confuzii, dificultăţi în utilizarea aparaturii, prelucrări şi interpretări eronate etc.

 

[1] Cicerone Ionescu – Cum să construim şi să implementăm un sistem de management de mediu în conformitate cu ISO 14.001, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 58

[2] Cicerone Ionescu  (2000) – op. cit., pag. 39-41

[3] Cicerone, Ionescu – Managementul mediului. ISO 14.001:2004, calea spre excelenţă, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 23

[4] Rojanschi, Vladimir (2004) – op. cit., pag. 403-404