Există anumite categorii de clasificare a asigurărilor de persoane: în funcţie de riscul asigurat şi în funcţie de numărul de persoane cuprinse în asigurare.
Asigurările de persoane în funcţie de riscul asigurat:[1]
Asigurările de supravieţuire
Asigurătorul se obligă să plătească asiguratului suma asigurată, dacă acesta este în viaţă la sfârşitul perioadei pentru care s-a încheiat contractul. În perioada de valabilitate a asigurării încheiate, asiguratul, care plăteşte primele, determină acumularea unei sume de bani la dispoziţia asigurătorului, el putând să dispună de aceasta (integral sau eşalonat, sub formă de rentă) la expirarea contractului.
Suma asigurată este atribuită asiguratului numai dacă este în viaţă la expirarea contractului. Dacă însă acesta a decedat înainte ca termenul de valabilitate al contractului să expire, asigurătorul nu mai are nici o obligaţie faţă de moştenitorii asiguratului, primele rămânând asupra sa.
O formă a asigurării de supravieţuire este asigurarea de rentă. În acest caz suma asigurată este pusă la dispoziţia asiguratului sub forma unor plăţi periodice cu titlu de rentă, care se pot efectua în două moduri: plata rentei începe imediat după perfecţionarea contractului de asigurare sau la o dată ulterioară (de exemplu: după ieşirea la pensie a asiguratului). Fondul din care se distribuie aceste sume, se constituie fie pe seama unei prime unice plătite de către asigurat la încheierea contractului, fie pe seama primelor achitate treptat (anual, semestrial, trimestrial, lunar) pe toată durata valabilităţii contractului. Acest fond va fi utilizat pentru plata rentei, numai dacă asiguratul va fi în viaţă la expirarea contractului, dacă acesta va deceda anterior datei de expirare, asigurătorul nu are nici o obligaţie faţă de moştenitorii asiguratului.
Petru a evita pierderea primelor achitate de asigurat, în cazul decesului acestuia în perioada de valabilitate, în contract se înscrie clauza contrasigurării: asigurătorul reţine prima aferentă riscului de deces, încasează suma asigurată, în timp ce o parte din primele pentru riscul de deces rămân de drept asiguratului, societatea de asigurări reţinând o anumită cotă.
Asigurarea de viaţă variabilă
Asigurarea de viaţă variabilă cu prime de asigurare fixe se caracterizează prin faptul că nivelul primelor este constant, iar acumulările de capital pot deveni surse de împrumuturi. În acest caz, riscul investiţiei este plasat în totalitate asiguratului: dacă acesta a făcut o alegere bună şi investiţia se dovedeşte a fi performantă, el primeşte o acoperire de asigurare adiţională sub forma creşterii beneficiilor de deces, dacă investiţia este neperformantă, i se reduc beneficiile de deces.
Cele mai importante însuşiri ale acestei categorii de asigurări de viaţă sunt următoarele: proprietarul poliţei de asigurare are posibilitatea de a alege una din opţiunile de investiţie pe care societatea de asigurare i le pune la dispoziţie; beneficiile poliţei de asigurare sunt în funcţie de valoarea investiţiilor; beneficiile de deces nu pot fi mai mici decât sumele asigurate, dar pot fi mai mari dacă investiţiile au fost profitabile.
Asigurarea de viaţă universală
Acest tip de asigurare are următoarele elemente definitorii: asiguratul poate, la anumite intervale de timp, să modifice valoarea beneficiilor de deces; el poate schimba valoarea şi data efectuării plăţii primelor de asigurare, fără a avea obligaţia de a anunţa anticipat societatea de asigurări; primele de asigurare sunt plasate într-un cont, din valoarea lor scăzându-se la un moment dat cheltuielile de deces. Tot în acest cont se varsă şi dobânzile obţinute; asiguratul are posibilitatea de a retrage anumite sume din economiile acumulate.
Deşi societatea de asigurări este cea care decide cum vor fi investiţi bani, garantând o rată minimă de rentabilitate, o parte din riscul de deces şi o parte din riscul investiţional este transferat posesorului poliţei de asigurare.
Asigurările de viaţă sunt instrumente de investire, având valoare capitalizată.[2] Valoarea capitalizată este un fond care se acumulează pe întraga perioadă de viaţă a poliţei şi la care deţinătorul de poliţă poate avea acces în mai multe moduri: poate face împrumuturi, poate opta pentru cumpărarea unei poliţe de asigurare de viaţă cu plata integrală sau poate răscumpăra poliţa.
Asigurările de deces
Acest tip de asigurare protejează asiguratul în cazul apariţiei riscului de deces, indiferent de data la care survine acesta.
Pentru a beneficia de o astfel de asiguare, posesorul poliţei se angajează să plătească prime toată viaţa, existând posibilitatea ca această plată să se realizeze până la o anumită dată stabilită de asigurat. Acestuia i se dă posibilitatea transferării unei asigurări viagere de deces, într-o asigurare viageră opţională, care constă în transformarea la un moment dat a asigurării viagere de deces într-o asigurare de rentă viageră.
Acest tip de asigurare este exact opusul asigurării de supravieţuire: asigurătorul se obligă să achite suma înscrisă în contract, cu condiţia ca decesul asiguratului să survină în perioada de valabilitate a acestuia. La expirarea contractului, dacă asiguratul este în viaţă societatea de asigurări este exonerată de orice obligaţie faţă de asigurat.
Asigurările mixte de viaţă
Supravieţuirea şi decesul sunt riscuri alternative, care nu se pot produce simultan. Asigurările mixte de viaţă oferă, prin intermediul unui singur contract, acoperirea ambelor riscuri. Datorită faptului că se oferă acoperire pentru două riscuri alternative, asiguraţii vor avea câştig de cauză în ambele situaţii; în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate pentru deces; iar în caz de supravieţuire, asiguratul încasează personal suma asigurată pentru supravieţuire prevăzută în contract. Acest beneficiu poate fi obţinut prin plata celor două tipuri de prime, datorate atât pentru riscul de deces, cât şi pentru riscul de supravieţuire.
Asigurările de accidente
Prin această asigurare se urmăreşte protejarea persoanelor fizice de consecinţele nefaste ale unor evenimente neprevăzute care le poate afecta viaţa, integritatea corporală sau capacitatea de muncă. Persoanele accidentate vor primi cu titlu de indemnizaţie o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de îngrijire medicală, refacere şi compensare a pierderii de venit.
În caz de invaliditate permanentă, asigurătorul datorează asiguratului întreaga sumă sau numai o parte, în funcţie de gradul de invaliditate apărut în urma accidentului suferit. Dacă acesta este destul de ridicat, capacitatea de muncă a posesorului poliţei fiind total sau parţial afectată, asigurătorul poate refuza reînnoirea contractului la expirarea acestuia.
Asigurarea de boală
Această asigurare urmăreşte protejarea persoanelor care au suferit o incapacitate temporară de muncă determinată de boală.
Asigurarea de sănătate
Rolul acestei asigurări este de a acoperi total sau parţial cheltuielile cu ocrotirea sănătăţii, diferenţa fiind suportată de stat sau de asigurat. În cele mai multe cazuri, aceste asigurări se contractează pe perioade lungi de timp şi sunt precedate de controale medicale generale.
Aceste asigurări se pot clasifica în:
- asigurări de accidente;
- asigurări de boală;
- asigurări de sănătate permanentă.
În ceea ce priveşte natura serviciilor de asigurare de sănătate pe care societăţile de asigurări le pot oferi potenţialilor clienţi, se disting următoarele tipuri de poliţe:
- asigurarea cheltuielilor de spitalizare;
- asigurarea pentru intervenţii chirurgicale;
- asigurarea medicală de bază;
- asigurarea medicală majoră;
- asigurarea medicală comlexă.
Asigurarea de sănătate permanentă
Acest tip de asigurare urmăreşte să elimine sărăcia, adesea asociată cu incapacitatea de muncă de durată, provocată de un accident sau de o boală. Dacă în urma examenului medical un asigurat a fost acceptat pentru o asigurare de sănătate permanentă, asigurătorul nu poate rezilia contractul de asigurare pentru un anumit număr de ani. Persoana care beneficiază de o astfel de poliţă, are dreptul la o indemnizaţie de asigurare, care se acordă periodic, atât timp cât se menţine starea de incapacitate, sau până când asiguratul atinge vârsta de pensionare ori decedează. Asiguraţii salariaţi beneficiază de această asigurare o perioadă cuprinsă între o lună şi un an. Această limitare se datorează faptului că, în perioada de boală, salariaţii au dreptul la o parte din salariu.
Mărimea indemnizaţiei se stabileşte între cele două părţi la data încheierii contractului, ea neputând să depăşească 75% din câştigul asiguratului realizat înainte de îmbolnăvire.
Asigurarea dotală
Este o modalitate de constituire treptată a dotei unui copil până când acesta ajunge la majorat. Asigurătorul îşi onorează obligaţiile dacă beneficiarul asigurării este în viaţă la data atingerii majoratului; dacă acesta a decedat anterior acestei date, societatea are obligaţia de restitui sumele reprezentând primele de asigurare, numai în condiţiile în care în contract este prevăzută clauza contraasigurării
Asigurarea de nupţialitate
În baza acestei asigurări, asigurătorul se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratului, dacă acesta se căsătoreşte înainte de a împlini o anumită vârstă.
Asigurarea de natalitate
Asigurarea de natalitate constă în obligaţia asigurătorului de a plăti o anumită sumă de bani asiguratului căruia i s-a născut un copil, într-un animit termen.
O altă clasificare a asigurărilor de persoane se referă la numărul de persoane cuprinse în asigurare:[3]
Asigurarea individuală- se caracterizează prin faptul că se încheie pentru o singură persoană, precis determinată în poliţa de asigurare. O astfel de asigurare se poate încheia atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice.
Asigurarea colectivă- spre deosebire de asigurările individuale, unde în asigurare este cuprinsă o singură persoană, asigurările colective se încheie pentru două sau mai multe persoane.
Pentru persoanele fizice, asigurările colective iau de obicei forma asigurărilor familiale de accidente, persoanele cuprinse în asigurare fiind determinate în raport cu asiguratul principal.
Pentru persoanele juridice, asigurările colective se prezintă cel mai des sub forma asigurării forţei de muncă. Astfel, persoana juridică îşi asigură angajaţii pentru riscul de deces, invaliditate permanentă sau incapacitate de muncă, survenite în timpul exercitării obligaţiilor de serviciu.
Asigurarea colectivă este mai puţin costisitore, o parte din primă fiind suportată de contractantul asigurării (agent economic, bancă), iar cealaltă parte cade în sarcina asiguratului.
[1] Purcaru, Ion, “Asigurări de persoane şi bunuri”, Ed. Economică Bucureşti 1998. Pag. 193-197
[2] Tănăsescu, Paul, “Asigurări şi reasigurări”, Ed. “Semne” Bucureşti 1999, pag. 214
[3] Purcaru, Ion, “Asigurări de persoane şi bunuri”, Ed. Economică Bucureşti 1998. Pag. 193-197