Politica comercială este o parte componentă a politicii economice generale a unui stat, parte care vizează sfera comerțului, a relațiilor economice externe.[1] Această politică poate să genereze câștiguri mai mari sau mai mici pentru statul ce îl practică, deoarece reglementările vizează cooperarea economică și tehnico-științifică din operațiunile de comerț exterior.

Într-un sens mai larg, prin politică comercială se intelege totalitatea reglementărilor adoptate de către stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar,etc.) în scopul promovării sau al restângerii schimburilor comerciale externe și al protejării economiei naționale de concurența străină. În general, în domeniul politicii comerciale se acționează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente și măsuri:

1. de natură tarifară (vamală)
2. de natură netarifară (inclusiv paratarifară)
3. de natură promoțională (de promovare și de stimulare)[2]

De obicei instrumentele politicii comerciale de natură tarifară și de natură netarifară vizează  restrângerea importului iar cele de natură promoțională vizează impulsionarea exportului.

Primul și cel mai important instrument de aplicare a politicii comerciale a unui stat/guvern rezidă în tipul de politică vamală la care recurge acel stat, ceea ce înseamnă, implicit și /sau asociat, un anumit teritoriu vamal de raportare și nivelul taxelor vamale prevazute în Tariful vamal al statului respectiv.

1. Instrumente de politică comercială tarifară

Politica vamală este o componentă a politicii comerciale a unui guvern și reprezintă cea mai importantă pârghie prin care un stat poate interveni asupra fluxurilor comerciale derulate cu exteriorul[3]. Politica vamală este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de stat care vizează intrarea sau ieșirea în/din țară a mărfurilor și a mijloacelor de transport , care implică controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat, a mărfurilor și a mijloacelor de transport, cu îndeplinirea formalităților vamale și plata taxelor vamale (impunerea vamală).[4]

      Politica vamală cuprinde o serie de instumente ce ajută la îndeplinirea tuturor reglementărilor și regulilor adoptate de către stat în ceea ce privește schimbul de mărfuri, transportul de persoane și nu numai, importarea de tehnologii performante de înaltă calitate, dar și schimburi de servicii ce ajută la libera circulație a populației. Aceste taxe obstrucționează importurile într-o anumită măsură, ceea ce duce la o cunoaștere mai diminuată a mărimii ofertei străine de către producătorii din țară. Pe baza acestora, guvernul, încasându-le la bugetul de stat generează noi venituri. Oferta de bunuri din import se poate modifica în urma creșterii competitivității producătorilor străini sau a existenței unui curs favorabil lor. Dacă cererea oscilează foarte puțin în funcție de prețul unui produs atunci tariful nu are eficiență economică. Cu ajutorul lor este mai scăzut riscul de lobby politic și de creștere a corupției.  Aceste instrumente sunt: taxele vamale, tariful vamal, codul vamal și teritoriul vamal.

Dacă am prezenta toate instrumentele politicii vamale într-o schemă ar arăta astfel:

Taxa vamală reprezintă un impozit care se aplică mărfurilor trecute peste granița vamală a unei țări. Taxa vamală poate avea ca scop cunoașterea veniturilor bugetare de stat sau/și protecția producătorilor interni de concurenții străini. Reprezentând un impozit indirect, taxa vamală determină pe consumatori să prefere bunurile economice autohtone, care sunt, în principiu mai ieftine. Pentru consumatori, taxa vamală poate reprezenta și un mijloc de apărare față de prețurile înalte sau uneori, exagerate practicate de producătorii interni ori față de reducerea calitații produselor indigene. Taxa vamală constituie un instrument important al politicii vamale care acționează asupra prețului mărfurilor importante în vederea reducerii importurilor și eliminării sau, cel puțin reducerii, deficitului balanței comerciale.[5]

Tipologia taxelor vamale:

1. După scopul impunerii (sau dupa nivelul impunerii):

• taxe vamale cu caracter fiscal
• taxe vamale cu caracter protecționist

2. După obiectul impunerii (felul operației de comerț exterior)

• taxe vamale de import
• taxe vamale de export
• taxe vamale de tranzit

3. După modul de percepere (de așezare):

• taxe vamale ad-volarem
• taxe vamale specifice
• taxe vamale mixte

4. Dupa modul de stabilire (fixare de către stat):

• taxe vamale autonome (generale)
• taxe vamale convenționale (contractuale)
• taxe vamale preferențiale (de favoare)
• taxe vamale de retorsiune (răspuns):taxe antidumping; taxe compensatorii; [6]

În tariful vamal se prevăd mărfurile supuse impunerii vamale şi cuantumul taxelor percepute pe fiecare marfă. În conţinut, tariful vamal este un catalog în care sunt nominalizate toate produsele supuse impunerii vamale şi mărimea taxelor vamale percepute pe fiecare produs sau grupă de produse.  Alături de legislaţia în materie, regulamente, dispoziţii administrative privind comerţul exterior etc. tariful vamal este componenta principală a regimului vamal al unei ţări.[7] Suplimentar, ca excepţie, se pot nominaliza şi mărfuri scutite la import pe anumite relaţii comerciale.

Clasificarea mărfurilor în cadrul tarifului vamal se poate face:

• după originea mărfii (produse vegetale, animale, minerale);
• funcţie de gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate, finite);
• alfabetic;
• combinat.[8]

Codul vamal comunitar stabilește și definește legislația aplicabilă importurilor și exporturilor de mărfuri între Comunitate și țările terțe. Obiectul acestui cod este de a facilita comerțul ,garantând totodată un înalt nivel de siguranță la frontiere.[9]

Teritoriul vamal este teritoriul pe care se aplică un anumit regim vamal, o anumită legislație vamală; de regulă, teritoriul vamal coincide cu teritoriul național, dar sunt și situații (numeroase în zilele noastre ) când teritoriul vamal este mai mare sau mai mic ca cel național. Așadar, în perioada postbelică au luat amploare două direcții/strategii cu privire la teritoriul vamal, anume:

• Extindere teritoriului vamal, când două sau mai multe state convin să formeze împreună o uniune vamală, care va îngloba teritoriul statelor participante.
• Restrângerea teritoriului vamal, când statele hotărăsc ca anumite porturi, zone sau localități să fie exceptate de la aplicarea regimului vamal obișnuit.[10]

Dacă doua sau mai multe state convin să formeze împreună o uniune vamală , atunci teritoriul vamal însumează teritoriul statelor participante la această uniune. În acest caz are loc extinderea teritoriului vamal.

Uniunile vamale reprezintă principala formă de extindere a teritoriului vamal și sunt de două feluri :

1. Perfecte (sau complete), când sunt vizate toate produsele care se schimbă reciproc și cu terții;
2. Imperfecte (incomplete), când sunt vizate numai o parte din produsele care se schimbă reciproc și cu terții.

O formă secundară de extindere a teritoriului vamal o constituie și zona de liber schimb. În cazul acestora, țările participante la zonă elimină barierele tarifare și netarifare în relațiile cu terții nu instituie o politică comercială comună, fiecare țară membră păstrându-și independența în materie de politică comercială. Cele perfecte vizează toate produsele care se schimbă reciproc, iar cele imperfecte vizează numai o parte din produsele care se schimbă reciproc.

Restrângerea teritoriului vamal este exceptarea de la regimul vamal în vigoare a unei porțiuni dintr-un stat național (un port, o parte dintr-un port sau altă zonă comercială sau industrială ). In aceste zone nu se percep taxe vamale de import. Aceste zone exceptate de la regimul vamal în vigoare al unui stat poartă denumirea de zone libere. Pe plan internațional ele au diferite denumiri cum sunt , de exemplu : zone portuare scutite de impozite, zone libere comerciale, zone economice, porturi libere etc. Tot aici și antrepozitele vamale.[11]

2  Instrumente de politică comercială netarifară

Barierele netarifare sunt un complex de măsuri și reglementări de politică comercială (publice sau private ) care împiedică, limitează sau deformează fluxul internațional de bunuri și de servicii și care au ca principal scop apărarea pieței interne de concurența străină și/sau echilibrarea balanței de plăți.[12]

Barierele netarifare presupun exigențe legate de normele sanitar-veterinare, standarde de calitate, cerințe legate de protecția mediului, ambalarea produselor etc. Prin aceste măsuri se pot bloca importurile. In ultimii ani, barierele netarifare au o incidență din ce în ce mai mare asupra comerțului internațional[13]. Barierele netarifare prezintă următoarele particularități:

1. prin formele pe care le îmbracă, barierele netarifare urmăresc mărfurile pe tot parcursul lor de la exportator și până la consumatorul final, acționând eșalonat, din momentul în care s-a efectuat comanda pentru un produs ce urmează să fie importat și până în momentul consumului final al acestuia;
2. marea diversitate și gradul lor diferențiat de protecție;
3. domeniile extrem de variate de aplicabilitate, legate de sfera relațiilor economice internaționale;
4. în marea lor majoritate , aceste bariere sunt mai greu de cunoscut de către exportatori și din această cauză se evaluează mult mai greu gradul lor de protecție și mai ales gradul lor de discriminare;
5. barierele netarifare pot influența direct volumul fizic al mărfurilor importate (în sensul limitării acestuia ), pot influența volumul importurilor prin mecanismul prețurilor sau pot crea alte condiții care să îngreuneze realizarea importurilor.

 GATT-ul a clasificat barierele netarifare în cinci mari grupe:

1. bariere care implică o limitare cantitativă directă a importurilor (restrictii cantitative la import);
2. bariere care implică o limitare indirectă a importurilor prin mecanismul prețurilor;
3. bariere care decurg din formalitățile vamale și administrative la import;
4. bariere care decurg din participarea statului la activitățile comerciale;
5. bariere care decurg din standardele aplicate produselor importate și celor indigene (obstacole tehnice).[14]
6.    Bariere care implică o limitare cantitativă directă a importurilor

În această grupă de bariere sunt prezente instrumente de politică comercială ce au drept scop limitarea în mod direct in special cantitativ importurile de mărfuri.Aceste restricții cantitative sunt deseori extinse  peste exporturi și peste alte componente ale relațiilor economice internaționale.

Aceste bariere netarifare sunt de cinci feluri:

1. prohibiția sau interdicția la import
2. cotele sau constringente de import/export
3. licențele de import sau export
4. limitări voluntare la export
5. acorduri pentru comercializarea ordonată a produselor

1. Bariere netarifare care implică indirect limitarea importurilor prin mecanismul prețurilor

Cele mai importante instrumente de politică comercială de natură netarifară ce au dreptul de restricții prin mecanismul prețurilor sunt :

1. Prevederile variabile la import (taxe de prelevare);
2. Prețurile minime și maxime la import;
3. Impozitele indirecte și alte taxe cu caracter fiscal;
4. Taxele de retorsiune (taxele anti-dumping și taxele compensatorii);
5. depunerile (depozitele) prealabile în valută la import.[15]

1. Bariere netarifare care decurg din formalitățile vamale și administrative privind importurile

Deși, formalitățile vamale și administrative la import sunt simple cerințe de ordin tehnic, aplicarea lor în practică, în unele cazuri, discriminarea comercială și limitarea importurilor .

Aceasta decurge din obligația prezentării de către importator a numeroase documente, cât și din formalități vamale greoaie și complicate care se cer a fi îndeplinite în unele țări. Cele mai frecvent folosite sunt:

1. evaluarea valorii mărfii în vamă (evaluarea vamală);
2. documente și formalități suplimentare cerute la import și respectiv export.

1. Bariere netarifare care derivă din participarea statului la activități comerciale

Cele mai importante bariere care decurg din participarea statului la activitățile comerciale sunt:

1. achizițiile guvernamentale ( sau piața publică) ;
2. comerțul de stat ;
3. monopolul de stat asupra importului anumitor produse.[16]

1. Bariere netarifare care decurg din standerdele aplicate produselor importate și celor indigene (ostacole tehnice)

Astfel de bariere netarifare, localizate frecvent în practica țărilor dezvoltate ( SUA, UE, Japonia), sunt relativ dificil de contracarat și pot constitui obstacole serioase în calea importurilor, mai ales dacă se aplică selectiv; incudem în această categorie :

1. norme sanitare și fitosanitare ce se cer a fi îndeplinite în țările dezvoltate la importul unor produse ca alimente, medicamente, produse chimice, etc. ; interpretarea și/sau aplicarea acestor norme revine instituțiilor de stat, ceea ce dechide calea unor discriminări cu privire la importuri.
2. norme de securitate și alte condiții impuse la importuri destinate consumului productiv (mașini-utilaje sau mijloace de transport ); este vorba de securitate în exploatare, consum, utilizare etc.
3. norme de ambalare, marcare și etichetare : pot deveni obstacole ce îngreunează derularea unor schimburi comerciale normale între țări, îndeosebi prin caracterul excesiv și/sau selectiv
4. standardele de muncă și protecție a mediului[17]

3 Politica comercială promoțională și de stimulare a exporturilor de mărfuri

Politica comercială promoțională și de stimulare a exporturilor de mărfuri cuprinde totalitatea măsurilor și reglementărilor adoptate de către stat și întreprinderi care vizează impulsionarea globală a exportului țării respective. Din analiza teoriei și practicii internaționale în acest domeniu al politicii comerciale rezultă că instrumentele și măsurile folosite pentru dezvoltarea exporturilor pot fi împărțite în două categorii:

1. Măsurile promoționale au drept obiectiv influența potențialilor clienți externi pentru a cumpăra anumite produse care sunt disponibile sau care vor fi disponibile într-un viitor apropiat pentru export. Acestea sunt în general măsuri care se iau la nivel macroeconomic și care îmbracă o multitudine de forme concrete, cum sunt:
   • Negociere și încheierea de tratate de comerț și navigație, acorduri comerciale și de plăți, acorduri de cooperare economică internațională sau alte convenții economice
   • Participarea la târguri și expoziții internaționale și organizarea de astfel de manifestări pe teritoriul propriu
   • Reprezentarea comercială în țările partenere, altfel spus, organizarea de agenții și reprezentanțe comerciale în străinătate
   • Prestarea unor servicii de informare și orientare a clienților externi, acordarea de asistență și consultanță de specialitate acestora
   • Diverse modalități de publicitate externă pentru a face cunoscute produsele destinate exportului
2. Măsurile de stimulare au drept scop sporirea competitivității mărfurilor destinate exporturilor și creșterea gradului de cointeresare a producătorilor și exportatorilor în vederea impulsionării exportului. Acestea sunt grupate în patru grupe:
   1. Măsuri de natură bugetară
   2. Măsuri de natură fiscală
   3. Măsuri de natură financiar-bancară
   4. Măsuri valutare[18]

1. a) Măsuri de natură bugerată

Aceste măsuri îmbracă trei forme mai importante:

• Subvențiile directe de export
• Primele directe de export
• Subvențiile indirecte pentru impulsionarea exporturilor[19]

1. b) Măsuri de natură fiscală

Acestea urmăresc creșterea competitivității exporturilor pe seama reducerii sau eliminării acelor componente ale costurilor de producție datorate diverselor taxe sau impozite și cointeresarea exporturilor prin sporirea câștigului net realizat la export.

Aceste măsuri se împart în două mari categorii:

• Facilități fiscale pentru mărfuri exportate
• Facilități fiscale acordate exportatorilor

1. c) Măsuri de natură financiar-bancară

                Pârghiile principale utilizate pe plan internațional în acest domeniu sunt:

• Creditele de export
• Asigurarea și garantarea creditelor de export

             d)Măsuri de natură valutară

 Prin intermediul lor se urmărește atât sporirea competitivității mărfurilor de export, prin reducerea prețurilor externe, cât și creșterea gradului de cointeresare a exporturilor în majorarea exporturilor pe baza suplimentării câștigurilor în moneda națională. Principalele forme sunt:

• Primele valutare
• Deprecierea monedei naționale.[20]

[1]              C.Fota, - Politici comerciale , Editura Arta Grafică, 1993,  p.120

[2]              Gabriela Prelipcean – Relații economice internaționale, Editura Universitară Suceava, 2001,  p.34

[3]              Aurel Burciu – Tranzacții Comerciale Internaționale, Editura Universitară Suceava,  p.68

[4]              Gabriela Prelipcean – op.cit., p.35

[5]              Silvia Cristea – Drept vamal și fiscal, Biblioteca-digitală, www.ase.ro, accesat la data de 19.01.2013

[6]              Mirela Diaconescu – Economie europeană. Fundamente și etape ale construcției europene,  Ed.Uranus, București, 2004, p.98

[7]              I Popa - Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1997, p.75

[8]              Aurel Burciu – op. cit.,  p.74

[9]              http://europa.eu/legislation_summaries/customs/do0001_ro.htm, accesat la data de 28.01.2013

[10]             Aurel Burciu - op.cit.,  p.80

[11]             Gabriela Prelipcean – op. cit., p.46

[12]             Sută Nicolae, Sultana Sută- Selejan – Istoria comerțului mondial și a politicii comerciale, Ed. ALL, 1997, p. 86

[13]             Dinu Marin, Cristian Socol, Marius Marinaș - Economie europeană. O prezentare sinoptică, Ed. Economică, București, 2004, p. 240

[14]             Gabriela Prelipcean – op.cit., p.47

[15]             Gabriela Prelipcean – op. cit., p.50

[16]             Nicolae Sută, Sultana Sută-Selejan – op. cit., p. 90

[17]             Aurel Burciu – op. cit., p.100

[18]             Nicolae Sută, Sultana Sută-Selejan – op. cit., p.95

[19]             Gabriela Prelipcean – op.cit., p.55

[20]             Gabriela Prelipcean – op. cit., p58