Economie

1. Noțiuni introductive ale pieței financiare din Paris

În Franța a existat o piață a aurului și a efectelor de comerț încă din anul 1141. Comercianții specializați în negoțul cu efecte de comerț dețineau monopolul operațiunilor de schimb. În 1719 s-a înființat prima bursă ( John Law ), iar în 1724, după eșecul Law, Bursa din Paris a făcut obiectul unei reglementări regale. De-a lungul vremii, activitatea bursei a fost modestă. În urma reformei din 1978 ( legea Monroy ), care aduce importante avantaje fiscale, are loc o creștere a numărului titlurilor străine negociate. Reformele din 1983, 1987, urmate de cele din 1990 și 1991 au dus la o dezvolatare accentuată a activității pe piețele bursiere franceze.

Există 7 burse franceze: Paris, Bordeaux, Lille, Lyon, Marseille, Nancy și Nantes. Bursa din Paris este cea mai importantă, realizându-se prin intermediul ei peste 95 % din volumul tranzacțiilor. La 24 ianuarie 1991 a intrat in vigoare piața națională, care reunește toate valorile cotate în Franța într-o piață unică. Bursele franceze constituie deci un ansamblu care funcționează pe aceleeași principii și reguli, fiind coordonate prin aceleași instanțe. Acest fapt permite tuturor societăților de bursă să aibă acces direct la negocierea tuturor valorilor mobiliare, concomitent având loc și o amplificare a canalelor de trasmitere a ordinelor de piață. În cadrul acestora își desfășoară activitatea agenții de schimb. Până în ianuarie 1988, aceștia erau reuniți în cadrul unei corporații a agenților de schimb, denumită Camera Sindicală a Agenților de Schimb, care coordona întreaga activitate a burselor de valori. Prin reforma activității bursiere din ianuarie 1988, monopolul de negociere deținut de agenții de schimb a fost înlocuit cu cel al societăților de bursă, societăți supuse normelor de drept privat și aflate sub autoritatea Consiliului Burselor de Valori.

Noua organizare a pieței financiare franceze se sprijină, în prezent, pe trei organisme^[1]:

Consiliul Burselor de Valori este considerat o autoritate de piață formată din zece membri aleși de societățile de bursă, un reprezentat al societăților cotate și un reprezentat al personalului din cadrul bursei. Consiliul Burselor de Valori elaborează regulamentul general de organizare a pieței valorilor mobiliare, reglementeză condițiile de admitere sau radiere a titlurilor, urmărește și respectarea regulilor privind funcționarea bursei.

Societatea Burselor Franceze reprezintă un organism executiv al Consiliului Bursei de Valori, care asigură buna funcționare a pieței și aplicarea deciziilor adoptate de Consiliul Burselor de Valori, administrează sistemul informatic al cotațiilor, oferă servicii, supraveghează piața. Societatea burselor franceze poate suspenda unele titluri de cotație, susține pregătirea procedeelor de ofertă publică, urmărește funcționarea organismelor de compensație și de lichidare a operațiunilor realizate la bursă.

Asociația Franceză a Societăților de Bursă este constituită pentru a asigura reprezentarea colectivă a societăților, apărarea drepturilor investitorilor și concilierea diferendelor pe care le pot avea societățile de bursă cu Societatea Burselor Franceze.

Pe lângă Societatea Burselor Franceze există un organism cu un rol important, denumit Comisia Operațiunilor de Bursă. Este formată dintr-un președinte numit de guvern și opt membri numiți de Ministerul Economiei și Finanțelor cu un mandat ce se poate reînnoi o singură dată și care are drept obiective:

• Supravegherea funcționării piețelor de valori;
• Aprobarea spre listare oficială la bursă a titlurilor de valoare;
• Protecția plasamentelor de orice natură;
• Informarea investitorilor asupra funcționării bursei;
• Autorizarea constituirii societăților de investiții cu capital variabil și a fondurilor comune de plasament;
• Veghează la desfășurarea tranzacțiilor la bursa de valori și la realizarea transparenței.

Un rol deosebit de important îl are Societatea Bureselor Franceze care are o serie de atribuțiuni, dintre care mai importante sunt:

• Urmărește modul de prezentare a hârtiilor de valoare, înscrise în cotația oficială, în cadrul ședințelor la bursă;
• Avizează, suspendă sau retrage calitatea de agent oficial de schimb;
• Urmărește modul de adresare a oridenelor de vânzare- cumpărare a titlurilor de valoare;
• Stabilește modalitățile de cotare;
• Urmărește modul de determinare a cursurilor de schimb a hârtiilor de valoare în fiecare moment;
• Verifică efectuarea propriu- zisă a tranzacțiilor;
• Întreține relații bursiere cu organizații similare din alte țări, etc.

Societatea Burselor Franceze dispune de servicii funcționale și de buget propriu. Ca autoritate bursieră, la nivelul Societăților Burselor Franceze funcționează un serviciu de bursă și un serviciu de studii financiare. Ca autoritate a Comisiei Naționale a Agenților de Schimb, Societatea Burselor Franceze are serviciu de personal, serviciu juridic și fiscal, serviciu de trezorerie și de contabilitate, centru de calcul electronic pentru prelucrarea informațiilor, etc.

Activitatea Societăților Burselor Franceze are un caracter permanent existând obligația, din partea ei, de a prezenta anual un raport de activitate în fața Consiliului Burselor de Valori. Veniturile sale provin din: curtaj ( prețul perceput pentru tranzacțiile cu hârtii de valoare ), diferite comisioane și alocații de la bugetul statului, utilizate îndeosebi pentru funcționarea Comisiei Operațiunilor de Bursă.

Conform legislației franceze, investitorii ce tranzacționează acțiuni cu drept de vot, în cazul devierii portofoliului lor de la limitele 5%, 10%, 2 0%, 33,3% și 66,6%, sunt obligați în termen de 5 zile să informeze bursa, iar în termen de 15 zile - emitentul - despre efectuarea tranzacției.

Bursa prezintă informația despre modificarea pachetului investitorilor publicând informația în Bullletin de la Cote Officiele. Statutul unor companii poate prevedea limite și mai mici.

Neînștiințarea poate priva investitorul de dreptul de vot pe un termen de 2 ani, comisia de arbitraj poate priva investitorul de dreptul de vot pe un termen de 5 ani

Investitorii ce nu provin din țările membre ale Uniunii Europene, în caz că doresc să achiziționeze un pachet de 20% din capitalul acționar al unei societăți pe acțiuni trebuie să obțină autorizație de la Ministerul de Finanțe.

2. Organizarea burselor pe plan internațional

Potrivit practicii internaționale, organizarea și conducerea burselor se realizează diferit de la o țară la alta și chiar de la o bursă la alta. Indiferent de aceste particularități specifice, se consideră că managementul bursier cuprinde trei categorii distincte de organisme², fiecare având rolul său în asamblul bursei.

• Organismele de decizie

Organismul suprem cu rolul de conducere a bursei este format din membrii plini ai instituției și poartă denumiri diferite: adunarea generală ( în cazul burselor constituite ca societăți pe acțiuni ) sau asociația bursei ( în cazul asociaților fără scop lucrativ ).

Adunarea generală se întrunește periodic ( o dată sau de două ori pe an ) sau ori de câte ori este nevoie, în ședințe extraordinare. Printre atribuțiile acestui organism se numără:

• Elaborarea și modificarea statutului bursei;
• Aprobarea regulamentului de funcționare;
• Desemnarea organelor de conducere permanentă și- a comitetelor bursei;
• Numirea, aprobarea/ avizarea cadrelor de conducere;
• Supravegherea și controlul activității bursei.

Organul de conducere permanentă stabilește direcțiile desfășurării activității bursei și are denumiri diferite de la o țară la alta: Consiliul Director sau Comitetul Guvernatorilor.

Consiliul este compus dintr- un număr de membri ( diferă de la o bursă la alta ), se întrunește lunar și poate lua decizii strategice sau decizii specifice unui organ executiv. Deciziile specifice adoptate de Consiliul Director vizează elaborarea și urmărirea respectării regulamentului bursei, aprobarea structurii organizatorice a instituției, anagajarea cadrelor de conducere, respectiv a funcționarilor superiori din aparatul executiv, coordonarea și supravegherea modului de funcționare a bursei, etc.

• Organismele de execuție

Activitatea curentă a bursei este posibilă prin munca unui aparat executiv format din anagajați cu funcții de conducere care alcătuiesc împreună managementul instituției și grupul de lucrători operativi³.

Conducătorul acestui aparat este Președintele bursei ( sau Directorul General al bursei ) ales de Comsiliul Director al bursei și aprobat de Adunarea Generală. De regulă, Președintele nu este membru al bursei, ci un manager prin formație, iar rolul său este de a urmări aducerea la îndeplinire a deciziilor luate de Adunarea Generală și Consiliu.

Atribuțiile principalelor departamente operative în cadrul bursei sunt arătate în tabelul 1⁴.

Tabelul 1. Atribuțiile departamentelor operative

• Organismele consultative

Acestea reunesc consultații de specialitate și experți prin intermediul următoarelor comitete consultative:

> Comitete permanente, respectiv:

• Comitetul de supraveghere;
• Comitetul pentru membri;
• Comitetul pentru disciplină;
• Comisia de arbitraj;
•  Arbitrii

> Comitete speciale, cuprinzând:

• Informatizarea și amenajarea bursei;
• Comitetul de supraveghere, cu rolul de a veghea la respectarea normelor și procedurilor legale și regulamentare pricomitetul vind încheierea și derularea tranzacțiilor pe piața bursieră;
• Comitetul pentru membri care controlează modul de respectare a criteriilor și normelor stabilite în vederea dobândirii, păstrării sau pierderii calității de membru asociat, afiliat sau afiliat străin;
• Comitetul de disciplină care răspunde de respectarea normelor de etică și deontologie bursieră de către cei care desfășoară activități în cadrul bursei, la cererea Comitetului sau Adunării Generale;
• Comitetul pentru introducerea pe piața bursieră a noi titluri de valoare, a unor noi operații bursiere, precum și a unor inovații financiare;
• Comisia de arbitraj formată din arbitri desemnați de Adunarea Generală care au rol în soluționarea litigiilor aferente activității din cadrul bursei.

Pe lângă existența și funcționarea acestor comitete onsultative permanente, Adunarea Generală poate dispune constituirea unor comitete speciale cu activitate permanentă, periodică sau ocazională, pentru rezolvarea unor probleme specifice.

3 Funcționarea pieței financiare din Paris

• Funcționarea bursei franceze

Rolul principal al unei burse de valori constă în faptul că permite prin confruntarea cererii și ofertei, formarea prețului la care se realizează maximum de tranzacții cu titluri financiare.

Bursa franceză este compusă din patru compartimente:

• Piața bursieră obișnuită sau reglementare lunară;
• Numerarul;
• Piața secundară;
• Piața din afara cotării.

Cotarea oficială la bursă cuprinde reglementarea lunară ( au reglement mensuel- RM ) și numerarul. RM este cel mai important segment fiind format din 268 de firme franceze și străine de tipul blue chips ( cele mai semnificative firme ), printre care: Danone, Alcatel, Peugeot, Renault, Bouygues, etc.

Reglementarea lunară ( RM ) este acea piață care permite cumpărarea pe credit și reglementarea de conturi lunară.

O dată pe lună, în ziua de lichidare, investitorii fac bilanțul angajamentelor optând pentru una din două posibilități: încheierea operațiunii de vânzare sau de cumpărare, ori prelungirea operațiunii cu încă o lună.

În ziua lichidării se încheie operațiile în curs, obținându-se o fotografie a activității bursiere numită ” poziția pe piață ”, înainte de a demara un nou termen bursier de o lună. Lunile bursiere nu coincid cu cele calendaristice, ele fiind cuprinse între 22 ale lunii curente și 23 ale lunii următoare. Poziția de piață se face pe data de 23 a fiecărei luni.

Cumpărarea de titluri la termen conferă investitorului la lichidare 3 posibilități:

• Să i se elibereze acțiunile cumpărate ( le plătește la cursul lor plus cheltuielile de curtaj );
• Să vândă acțiunile cumpărate cu un anumit beneficiu;
• Să prelungească angajamentul la termen, plătind o taxă de report, pentru a obține dreptul de a- și declara operațiunile.

Acest tip de credit încorporează cheltuieli cu impozitul de bursă, curtajul și TVA.

În cazul unui report, cursul de cumpărare este adus la zi, adică la începutul lunii este echivalent cu cel de la încheierea lunii precedente, fiind numit curs de compensare. Acest curs de compensare va servi ca nivel de referință pnetruu toate tranzacțiile până la următoarea lichidare.

Depunerea unui avans fără acoperire sau cedarea la bursă a valorilor pe care nu le deții poartă numele de cumpărare descoperită. Invers, cedarea către bursă a acțiunilor pe care nu le deții, cu condiția de a reglementa situația la sfârșitul lunii bursiere, cumpărându-le efectiv, se numește vânzare descoperită.

Atunci când numărul de cumpărători descoperiți este mare, piața se așteaptă la o creștere potențială a cursurilor; invers, prezența unui număr mare de vânzători descoperiți reprezintă un semnal al scăderii cursurilor.

Reglementarea lunară ( RM ) mai este caracterizată prin două particularități: cumpărarea prin cantități minime de titluri ( tranzacții pe 5, 10, 20 de titluri- număr afișat de valoarea lor ) și necesitatea de a dispune de fonduri.

În cazul în care se cumpără foarte puține acțiuni ( una sau două ) se vorbește de ” rupere ”, reglementarea se face imediat, iar taxele sunt mai mari.

Dacă creditul este gratuit pe piața cu reglementare lunară, cumpărătorii și vânzările trebuie să ateste posesia financiarului necesar, plătind o taxă de acoperire echivalentă cu 20 % din totalul riscului asumat.

Pe piața de numerar, reglementarea se face pe loc. Această piață cuprinde mult mai multe întreprinderi ( 380 de societăți franceze și străine ), fiind mai puțin atractivă pentru marii investitori, datorită volumului redus al tranzacțiilor.

Din 1991 toate acțiunile cotate pe bursa pariziană au fost clasificate în categoriile 1, 2 sau 3, după importanța schimburilor la care participă.

Din categoria 1 fac parte acțiunile cu reglementare lunară ( titluri foarte tranzacționate ), din categoria 2- acțiuni tranzacționate pe piața de numerar și din categoria 3- acțiunile care nu sunt cotate zilnic, având un volum reduc al tranzacțiilor ( tabelul 2 )⁵.

Tabelul 2. Categorii de cotare la Bursa din Paris

Apartenența la una din aceste trei categorii este indicată pentru fiecare dintre valorile precizate în tabelul 2, după titulatura firmei participante la cotație.

Componentele cotării oficiale de tip RM sau numerar nu sunt accesibile tuturor valorilor. Astfel, pentru a fi cotată, o întreprindere trebuie să îndeplinească anumite condiții:

• Să pună cel puțin 25% din capitalul propriu la dispoziția publicului pentru a forma o ofertă importantă;
• Să obțină beneficii și să acorde dividente cu trei ani înainte de admiterea la bursă;
• Să se angajeze că va publica cu regularitate rezultatele activității și că va furniza orice informație legată de viața întreprinderii;
• Să obțină o capitalizare bursieră de cel puțin 150 de milioane de franci în echivalentul euro.

Informarea periodică presupune publicarea cifrelor de afaceri trimestriale în maximum 45 de zile de la încheierea fiecărui trimestru în buletinele bursiere.

La fiecare 6 luni întreprinderea este obligată să prezinte un raport semestrial detaliat. La sfârșitul anului se editeză, pentru uz intern, un raport ce conține bilanțul activității, destinat exclusiv acționarilor.

Pentru simplificarea regulilor de admitere, există piața secundară ( de inspirație engleză ) unde au acces toate firmele, fără obligația de a obține beneficii în anii anteriori sau de a fi vărsat dividente pentru acționari.

Valoarea minimă ce trebuie pusă la dispoziția publicului pe piața secundară este de 10% față de 25% obligatorii la cotarea oficială.

Întreprinderile de pe piața secundară obțin aprobarea autorităților bursiere pentru a fi admise la cotare și au obligația de a informa regulat publicul despre activitatea lor.

Titlurile cotate pe piețele financiare franceze cuprind: acțiunile ordinare, acțiunile prioritare, acțiuni privilegiate, acțiuni cu dividente prioritare si certificate de investiții.

Obligațiile emise din sectorul privat pot îmbrăca forma: obligațiilor cu dobândă fixă, cu dobândă variabilă, obligațiuni cu bon de subscripție, obligațiuni convertibile în acțiuni, obligațiuni rambursabile în acțiuni. Bonurile de tezaur și obligațiunilor pe termen lung sunt titlurile negociabile emise de stat.

Piața financiară franceză cuprinde: piața oficială, piața a doua, piața în afara “cotei”.

Piața oficială este destinată realizării tranzacțiilor cu titlurile marilor societăți comerciale franceze și străine. Admiterea la cotarea oficială a societăților depinde de nivelul capitalizării bursiere, de accesul a 25% din active în mod public, încheierea a trei exerciții cu rezultate financiare favorabile, precum și difuzarea unor informații asupra situației și evoluției societății comerciale.

Piața a doua este deschisă societăților comerciale mijlocii, la care capitalizarea bursieră are un nivel mai mic, 10 % din acțiuni sunt difuzate public și se publică informații asupra situației economice- financiare.

Piața în afara cotei asigură negocierea titlurilor care nu sunt cotate pe piața oficială și pe a doua piață și pe care nu sunt exigențe în privința mărimii capitalului și a difuzării informațiilor asupra situației economico- financiare.

MATIF ( Marche a Terme des Instruments Financiers ) a fost creată în anul 1986 în calitate de piață pe care se realizează operațiuni de vânzare și cumpărare a contractelor cu livrare viitoare. Contractele la termen au scadențe trimestriale ( martie, iunie, sepembrei și decembrie ).

MONEP ( Marche des Options Negociables de Paris ), piața opțiunilor negociabile a fost înființată în anul 1987 pentru a asigura cadrul de negociare a contractelor de opțiuni standardizate.

Principalele prevederi ale legii bursiere din anul 1988 se referă la: diminuarea monopolului agenților de bursă și trecerea la societățile de bursă, asigurarea accesului la capitalul societăților de bursă de către societății comerciale, industriale și financiare și eliminarea unor deosebiri între instituțiile care acționează pe piața secundară și cele de pe piața primară.

• Mecanismul de tranzacționare pe piața acțiunilor

La bursa de la Paris se tranzacționează aproximativ 1000 de acțiuni, 70 % din care sunt titluri autohtone. Pentru primele două piețe ( 200 și 150 titluri ) tranzacționarea se efectuează în regim intermitent, pentru 500 acțiuni din clasa terță cursul se stabilește de 2 ori pe zi la orele 11.30 și 16.00, iar pentru cele mai puțin lichide o dată pe zi la ora 15.00.

Sunt stabilite următoarele reguli ale bursei: pentru cele mai lichide titluri nu se permite creșterea cursului pe zi cu 21,25 % și scăderea cu 18,75 %. Cursul de deschidere nu poate depăși pe cel de închidere din ziua precedentă cu 10 %. Dacă cursul de deschidere depășește cursul de închidere cu 12 %, tranzacția se va efectua la 12 %, însă bursa se va închide pentru stabilizare pentru 15 minute.

Pentru a-și întări pozițiile sale în Europa, Bursa de la Paris la începutul anilor 1980 a efectuat o reformă radicală în domeniul decontărilor pe piața de capital. În 1983 toate hârtiile de valoare au devenit dematerializate aflându-se pe conturi distincte în Depozitarul Central SICOVAM.

• Indicii bursieri

Principalii indici^[6] ce caracterizează piața acțiunilor franceze sunt:

• indicele C.A.C. 40 ( Compagnie des Agents de Change ), reflectă evoluția a 40 de acțiuni dintre cele mai reprezentative pe piață și care dețin ponderea însemnată în capitalizarea bursieră;
• indicele S.B.F. ( Societatea Burselor Franceze) , măsoară performanța globală a bursei din Paris și se calculează pe baza mediei aritmetice a acțiunilor a 250 de emitenți, considerate cele mai importante pentru evoluția pieței;
• Indicele C.A.C. 250, se calculează pe baza a 250 acțiuni cotate pe piață;
• Indicele S.B.F, se calculează pe baza a 120 acțiuni care prezintă interes pentru investitori;
• Indicele A.G.E.F.I., cu baza la 21 decembrie 1981 exprimă evoluția valorilor de pe piața a doua și la termen;
• Indicele I.N.S.E.E., cuprinde 258 valori de pe piața reglementată și secundar.

În cadrul modernizării burselor franceze s- a introdus cotarea asistată de calculator, s- a îmbunătățit accesul la bursă a societăților de bursă și a investitorilor. Utilizare sistemului Minitel a contribuit la creșterea tranzacțiilor și la dinamizarea activității la bursă.

La 22 Septembrie 2000, Bursa de la Amsterdam ( AEX ), Bursa de la Bruxelles ( BXS ) și Paris Bourse au fuzionat, creând prima bursă europeană, EURONEXT NV. Aceasta a fost prima fuziune din lume a trei burse din trei țări diferite. Apoi, la 3 octombrie 2000, Euronext publică primii săi indici bursieri: Euronext 100 și Next 150.

EURONEXT este prima bursă care oferă clienților o soluție completă de tranzacții, clearing plată prin compensare ) și settlement (reglementare a afacerilor) la nivel European. EURONEXT oferă un sistem simplu și flexibil de reglementări. Tranzacțiile se realizează conform unui singur regulament și regulile de preluare ( take-over ), continuă să fie impuse local. Bursa din Paris se orienteză spre cotarea titlurilor, bursa din Amsterdam realizează tranzacții cu produse derivate ( futures și opțiuni ) și bursa din Bruxelles asigură operațiile de compensare a titlurilor.

Intermediarii de pe piețele financiare franceze sunt reprezentate de societățile de bursă organizate sub forma societăților comerciale de drept comun, al căror capital este deschis partenerilor francezi și străini. Societăților de bursă trebuie să dispună de un minim de fonduri proprii, să respecte regulile prudențiale cu privire la rata de acoperire a riscurilor, rata de lichiditate și rata de divizare a riscului.

În cadrul activităților intermediarilor de bursă se încadrează negocierea titlurilor la ordinul clienților sau pentru contul propriu, operații de compensații, operații de conservare și administrare a titlurilor.

Bibliografie

1. Voinea Gheorghe, Instituții financiar- bancare internaționale, suport de curs
2. Stoica Victor, Gruia Adriana, Piețe de capital și produse bursiere, Universitară, Buc. 2006
3. Stoica Victor, Corbu lon, Murariu loana, Sistemul bursier internațional, Fundației România de Mâine, Buc. 2006
4. euronext.com

^[1] Gheorghe Voinea, Instituții financiar- bancare internaționale, suport de curs, p. 126

^[6] Gheorghe Voinea, Instituții financiar- bancare internaționale, suport de curs, p. 128