loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Ca noţiune, comerţul are un conţinut complex, având ca obiect marfa, respectiv operaţiunile de vânzare-cumpărare ale acesteia, determinând o funcţie economică a cărei menire constă în a cumpăra materii prime sau produse, pentru ca apoi să le revândă în acelaşi stadiu fizic (cu excepţia sectorului de alimentaţie publică), dar în condiţii convenabile consumatorilor. În teoria economică, noţiunea de comerţ este înţeleasă ca:

  • ramură a economiei naţionale, ce cuprinde activitatea unor agenţi economici - persoane juridice sau fizice- specializaţi în efectuarea de acte de comerţ;
  • categorie economică, noţiune folosită mai ales în teoria economică;
  • profesiunea unor persoane - juridice sau fizice- care acţionează în cadrul pieţei, asigurând actele de schimb. Comerţul reprezintă o activitate autonomă, al cărei obiect îl constituie deci cumpărarea mărfurilor în scopul revânzării. O asemenea activitate este obiectiv necesară în toate orânduirile sociale în care există producţie de mărfuri, natura, amploarea şi rolul comerţului în societate fiind deter­minate de condiţiile concrete în cadrul cărora se desfăşoară.

Sub aspect juridic, conceptul de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra produselor sau serviciilor, precum şi a prestaţiilor de servicii realizate între diferitele stadii ale producţiei sau între producător şi consumator.

Prin activitatea sa, prin locul pe care îl deţine în circuitul economic al bunurilor şi serviciilor, conţinutul comerţului este complex, el reprezentând o fază intermediară esenţială între funcţia de producţie şi cea de consum, funcţia comerţului constând în aducerea bunurilor şi serviciilor la dispoziţia utilizatorilor, în condiţii de loc, de timp şi de mărime. Deşi profund influenţat de cele două faze ale circuitului economic- producţia şi consumul-, comerţul are un rol activ în asigurarea echilibrului dintre acestea.

În condiţiile transformărilor continue şi, mai ales, profunde intervenite în evoluţia societăţii, activitatea de comerţ a cunoscut modificări de amploare, transformându-se dintr-o simplă activitate de intermediere într-o activitate creatoare de utilităţi, crescân- du-i astfel gradul de complexitate. Astfel, dacă în primele sale etape de dezvoltare comerţul era considerat drept un ansamblu de operaţiuni care se realizează din mo­mentul în care produsul, sub forme utilizabile, intră în magazinul producătorului sau al ultimului transformator, până în momentul în care consumatorul preia livrarea, în prezent, interpretarea dată conceptului de comerţ este una mult mai largă, comerciali­zarea fiind considerată ca reprezentând o punere a produsului la dispoziţia consuma­torului, prin cercetări, pe baza studiilor de piaţă şi determinarea nevoilor reale sau latente ale acestuia, precum şi prin suscitarea, reliefarea şi argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul potenţial nu le-a sesizat. Fie şi numai din această definiţie, rezultă faptul că activităţilor clasice de intermediere a actelor de vânzare şi celor legate de distribuţia fizică li se adaugă altele noi, precum: cercetarea pieţei, informarea popu­laţiei, educarea consumatorilor, publicitatea, promovarea unei game largi de servicii comerciale, crearea unui cadru ambiental propice actului de vânzare-cumpărare etc.

Dezvoltarea cu adevărat vertiginoasă a societăţii în ultimele decenii a condus la sporirea responsabilităţii comerţului, astfel încât, în prezent, literatura de specialitate defineşte comerţul ca fiind „ un ansamblu de activităţi care privesc un produs din momentul investiţiei sau al manifestării intenţiei de a-l crea, până la distrugerea sa în procesul de consum, indiferent care ar fi forma acestuia"[1].

Prin relaţiile pe care le generează, comerţul influenţează toate sectoarele economiei, contribuind la asigurarea unui anumit standard de viaţă al populaţiei. O asemenea influenţă înseamnă de fapt putere, dar şi responsabilitate. Mai ales într-o economie concurenţială, o economie condusă după regulile dure ale pieţei, comerţul reprezintă o activitate indispensabilă pentru populaţie, contribuind din plin la satisfacerea nevoilor de consum ale acesteia. De fapt, societatea „presează" comerţul pentru o mai intensă implicare a acestuia într-un număr relativ mare de probleme sociale şi pentru a întreţine relaţii directe şi, mai ales, corecte cu:

  • consumatorul, acest lucru însemnând o informare promptă şi pertinentă privind produsul, ambalajul, reclama, calitatea şi siguranţa bunurilor, garanţiile şi serviciile oferite, un dialog permanent şi eficient între cele două părţi;
  • mediul, comerţul fiind chemat să contribuie la diminuarea poluării de orice fel, în ultimă instanţă la păstrarea unui echilibru dorit de toată lumea;
  • individul ca atare, comerţul trebuind să practice acţiuni corecte, nediscri­minatorii şi de angajare cinstită şi să asigure siguranţa locului de muncă;
  • comunitatea, comerţul având un rol deosebit în dezvoltarea urbană şi rurală, urbanismul comercial constituind o preocupare permanentă atât a responsabililor din comerţ, cât şi a edililor, pentru aceasta fiind necesară o cooperare permanentă cu administraţia locală;
  • puterea publică, cu guvernanţii, comerţul trebuind, pe de o parte, să respecte legislaţia generală, dar, mai ales, pe cea specifică, să-şi îndeplinească obligaţiile legale faţă de stat şi de comunitatea locală şi să coopereze cu acestea pentru rezolvarea problemelor sociale;
  • societatea, cu principalele grupe de interese ale acesteia.

În contextul celor prezentate, responsabilitatea socială a comerţului, în general, a fiecărui comerciant, în particular, devine tot mai mare, înţelegând prin aceasta obligaţia comerciantului faţă de grupuri din societate, altele decât acţionarii, asociaţii, sindicatele, guvernul, oficialii etc.

Importante aspecte economice şi juridice sunt generate şi de structurarea comerţului din punct de vedere geografic.

Potrivit acestui criteriu, comerţul se poate structura astfel:

  1. Comerţul interior, respectiv acea activitate în cadrul căreia atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii implicaţi în realizarea actului de vânzare-cumpărare se găsesc în cadrul graniţelor unui stat. Problematica comerţului interior constituie, de fapt, obiectul lucrării de faţă.
  2. Comerţul exterior, care presupune o activitate în cadrul căreia fie vânzătorul, fie cumpărătorul se găseşte în afara graniţelor ţării. Este vorba de importuri, în primul caz (producţie străină, cumpărători autohtoni), sau de exporturi, în cel de-al doilea caz (producţie românească, cumpărători străini).
  3. Tranzitul, un proces economic în cadrul căruia nu se face altceva decât să se traverseze teritoriul ţării (producătorul şi cumpărătorul sunt străini).

 

[1] D. Patriche (coordonator), Bazele comerţului, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 40.

Loading...