loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Etimologic, termenul „comerţ" provine din latinescul commercium, care înseam­nă „cu marfă", respectiv acea activitate economică ce se ocupă de mărfuri. Prezenţa comerţului s-a făcut necesară chiar din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. În timp, pe măsura dezvoltării civilizaţiei şi economiei, nevoile oamenilor, mai mulţi şi mai exigenţi, nu au mai putut fi satisfăcute decât prin schimb, prin intermediul comerţului. Desigur, la început, schimburile se efectuau direct, prin intermediul trocului (produs contra produs). În timp, s-a trecut la folosirea monedei, care este de fapt tot o marfă, una intermediară, trocul despărţindu-se în două operaţiuni: vânzarea (marfă-monedă) şi cumpărarea (monedă-marfă).

Din acest moment se poate vorbi de comerţ în adevăratul sens al noţiunii.

Începând din secolul al Xl-lea, când s-au creat puternice centre de producţie şi de consum, apare şi se manifestă o adevărată „revoluţie comercială". Acum apar doi mari poli ai comerţului european: zonele mediteraneene şi cele de la Marea Nordului, între acestea formându-se o zonă comercială puternică, ce cuprindea Anglia, Flandra, Champagne şi ţările de pe Rin. Tot în acest context apare negustorul „mercator", la început itinerant, iar apoi stabilit în diferite oraşe. Apar astfel primele puncte de întâlnire dintre mărfurile din sud şi cele din nord, care ulterior vor ceda locul iarmaroacelor, bâlciurilor şi marilor târguri comerciale. În secolul al XII-lea au apărut un fel de manuale de comerţ, denumite „practici de comerţ" , care enumerau şi descriau mărfurile, tarifele vamale şi itinerarele comerciale, stipulau reguli sau chiar consiliau negustorii, încercând să-i ajute la înţelegerea şi utilizarea mecanismelor economice.

Un moment propice dezvoltării comerţului l-a constituit descoperirea, în secolul al XVI-lea, a Americii, care, prin mijloacele financiare (bani şi aur) puse la dispoziţie, a ajutat comercianţii, mulţi dintre aceştia devenind foarte puternici. În această perioadă au loc transformări spectaculoase în societate, cele mai însemnate referindu-se la per­fecţionarea mijloacelor de comunicaţie, a tehnicilor de realizare a produselor, crearea unor modalităţi noi de aprovizionare, apariţia manufacturilor şi a producţiei la scară mare şi în serie, generalizarea diviziunii muncii, toate acestea constituind elemente importante, care au condus la creşterea numărului comercianţilor, apariţia primilor specialişti în domeniul comerţului, mai ales negustori şi bancheri, aceştia contribuind la apariţia şi dezvoltarea revoluţiei industriale. Revoluţia franceză din 1789 a marcat o perioadă în care dezvoltarea comerţului a fost încetinită. Avem în vedere încercările de frânare a concurenţei şi, implicit, a schimburilor comerciale, prin introducerea protec- ţionismului local, cu zonele sale foarte rigide.

În cea de-a doua parte a secolului al XVIII-lea a triumfat însă liberalismul, opus corporaţiilor şi reglementărilor rigide, care au fost suspendate sau cărora li s-a diminuat puterea de acţiune.

În secolul următor, al XIX-lea, industria progresează vertiginos, în acelaşi timp cu o serie de aspecte adiacente, precum criza din anii 1873-1895, restabilirea în unele ţări europene a protecţionismului, susţinerea liberalismului şi altele, toate acestea contribuind la dezvoltarea comerţului. Distribuţia se separă tot mai mult de producţie, micii şi marii comercianţi devin simpli intermediari, acţionând, după caz, în funcţie de interesele producătorilor. Într-un asemenea context, la începutul secolului al XX-lea, apare fenomenul de concentrare a activităţii comerciale, mai întâi prin crearea „coope­rativelor de consum", iar apoi prin apariţia marilor magazine, a întreprinderilor cu sucursale multiple, chiar a comerţului integrat şi a altor asemenea forme.

Rezultă din cele prezentate că, de-a lungul timpului, în contextul dezvoltării economico-sociale, comerciantului i-a revenit permanent un important rol în dezvoltarea comerţului, conturându-se trei importante etape:

  1. O primă etapă este cea a dezvoltării comerţului în cadrul economiei prein- dustriale, în care vânzarea produselor nu ridică nici un fel de problemă, comerţul având doar sarcina „asigurării unei proximităţi de timp şi loc pentru populaţia consumatoare, care caută produsele respective"2.

Pe piaţă se manifestă penurie de mărfuri, deoarece meşteşugarii produceau foarte puţine produse.

  1. Cea de-a doua etapă este cea a evoluţiei comerţului în cadrul economiei de producţie, în care producţia de bunuri era una în serie. Acum, comerţul devine cu adevărat indispensabil vieţii economice şi sociale şi, drept urmare, se dezvoltă puternic. Producţia obţinută trebuie vândută pe o piaţă greu de saturat, pe o piaţă largă, situată atât în cadrul frontierelor, cât şi în afara acestora. Pe de altă parte însă, atât activitatea comerţului, cât şi influenţele sale sunt limitate doar la zonele de intermediere. Produsul se situează în centrul atenţiei, iar consumatorul caută doar prezenta şi calitatea intrinsecă a acestuia, nu şi alte facilităţi sau trăsături necorporale ale sale.
  2. c) A treia etapă, care a început la jumătatea secolului al XIX-lea şi care este în plină desfăşurare şi în prezent, este cea a evoluţiei comerţului într-o economie de consum. Acum, producţia de masă atinge apogeul său, penuria cedând locul unei puternice concurenţe, atât între producători, cât şi, mai ales, între distribuitori; o concurenţă atât în cadrul pieţei interne, cât şi în afara acesteia, existând o luptă acerbă pentru acapararea pieţelor de desfacere. Într-o economie care se conduce după principiile pieţei libere, problemele distribuţiei nu mai sunt date exclusiv de produs, ci de vânzarea acestuia, care devine tot mi anevoioasă şi mai costisitoare. Este timpul şi locul pătrunderii în activitatea agenţilor economici, fie producători, fie distribuitori, a metodelor şi tehnicilor de marketing. Acest lucru înseamnă eforturi continue pentru păstrarea pieţei şi pentru cucerirea unor noi segmente ale acesteia. În acest scop, se modifică optica de abordare a pieţelor, trecându-se de la ideea de a vinde ceea ce se produce la concepţia potrivit căreia trebuie produs în permanenţă ceea ce se cere şi se vinde.

Pe de altă parte, consumatorul devine tot mai exigent, actul de vânzare- cumpărare se transformă într-un fenomen cu adevărat complex, generator de plăceri şi de satisfacţii emoţionale.

În aceste condiţii, comerţului îi revin sarcini noi, multiple „adăugând produsului, pe lângă utilităţile sale intrinseci, proximităţile de spaţiu şi timp, servicii complexe, eşalonate pe întregul parcurs al actului de cumpărare şi utilizare, precum şi o serie de condiţii ambientale privind realizarea actului de vânzare"[1].

 

[1] D. Patriche, V. Ionaşcu, M. Popescu, Economia comerţului, Editura Uranus, Bucureşti, 2002, pag.22.

Loading...