loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Prin sarcinile asumate, prin complexa sa activitate desfăşurată, comerţul joacă un rol hotărâtor în realizarea produselor şi serviciilor, nu numai în raport cu producătorii, ci şi în raport cu utilizatorii finali şi intermediari.

  1. a) În raport cu producătorii, în analiza rolului comerţului trebuie avute în vedere cel puţin următoarele aspecte:
  • comerţul asigură o regularizare a procesului de fabricaţie, permiţând o eşalonare a producţiei pe întregul an calendaristic. Prin politica sa de stocare şi prin sistemul comenzilor, comerţul armonizează oscilaţiile cererii, diminuând astfel efectele scăderilor sau creşterilor bruşte asupra procesului de realizare a mărfurilor;
  • comerţul participă la diminuarea eforturilor financiare ale producătorilor, achitând contravaloarea mărfurilor pe care le stochează, chiar dacă nu are certitudinea vânzării lor;
  • comerţul permite producătorilor să-şi orienteze producţia în orice zonă, folosind reţeaua de distribuţie, relaţiile pe care le au comercianţii în cadrul pieţei, ca şi acţiuni publicitare destinate susţinerii şi realizării unei bune vânzări a produselor şi serviciilor oferite. Trebuie însă remarcat faptul că interesul celor doi parteneri, producătorul şi comerciantul, este reciproc, obiectivul lor comun fiind vânzarea unui volum cât mai mare de mărfuri.
  1. b) În raport cu consumatorii, comerţul are, de asemenea, un rol tot atât de important, respectiv:
  • pune la dispoziţia consumatorilor, acolo unde aceştia se găsesc şi atunci când este nevoie, produsele solicitate, în cantitatea şi calitatea dorite şi la preţul pieţei;
  • oferă consumatorilor finali sau intermediari posibilitatea de a evita efectuarea unor cumpărături mari şi foarte mari, care să le imobilizeze sume importante de bani, contribuind astfel la reducerea cheltuielilor consumatorilor legate de achiziţionarea celor necesare, determinate de deplasări costisitoare;
  • asigură informarea consumatorilor, comerţul controlând, de fapt, întregul sistem de comunicaţii legat de vânzarea produselor şi aprovizionarea cu mărfuri a populaţiei.

În contextul celor prezentate, comerţul îndeplineşte mai multe funcţii, destinate să asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum. Vom prezenta, în cele ce urmează, doar câteva dintre aceste funcţii, din care rezultă rolul comerţului, atât în raport cu producătorii, cât şi cu utilizatorii finali sau intermediari.

  1. Principala funcţie a comerţului, care, de fapt, caracterizează însuşi conţinutul activităţii acestuia, o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori (în cazul producţiei agricole uneori foarte dispersate) şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau inter­mediari. O asemenea funcţie, mai ales constituirea acesteia într-un domeniu distinct de activitate, reprezintă însăşi premisa apariţiei comerţului ca ramură de activitate independentă în cadrul economiei. Vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile, confirmând transferul acestora din sfera producţiei şi distribuţiei în cea a consumului.
  2. O a doua funcţie a comerţului o reprezintă stocarea mărfurilor, care ia forma unor preocupări permanente pentru asigurarea echilibrului dintre oferta şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei. O asemenea funcţie, ce derivă din rolul de intermediar al comerţului între producţie şi consum, asigură echilibrul care trebuie să existe între acestea, în condiţiile când în activitatea curentă există tendinţe diferite de evoluţie şi, implicit, de dezechilibru. Realizarea de către comerţ a funcţiei de stocaj presupune studierea continuă a nevoilor de consum, stabilirea direcţiilor în care acestea vor evolua. În aceste condiţii, comerţul va exercita permanent o presiune asupra producţiei, influenţându-o să se adapteze nevoilor reale ale consumatorilor. În acelaşi timp însă, prin politica sa de stocaj şi de echilibrare a ofertei cu cererea, comerţul va căuta să influenţeze consumul, aliniindu-l la evoluţiile mai largi care decurg din continua dezvoltare şi perfecţionare a producţiei. Funcţia de stocare a mărfurilor are în vedere şi implicaţiile sezonalităţii producţiei şi a consumului, comerţul trebuind să constituie şi să păstreze stocuri mari de mărfuri, pentru a acoperi distanţa şi timpul care separă producţia de consum.
  3. Cea de-a treia funcţie a comerţului constă în fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri livrate de producţie, asortarea acestora, formarea sortimentelor comerciale şi asigurarea micilor partizi de mărfuri care urmează să fie puse la dispoziţia consumatorilor. Realizarea acestei funcţii ţine mai întâi de natura produselor, iar apoi de structura cererii populaţiei. Se are în vedere deci pregătirea mărfurilor pentru vânzare, cea mai mare parte a acestora neputând intra în consumul populaţiei decât în urma unor operaţiuni prealabile de pregătire. Mai mult, însăşi satisfacerea cererii consumatorilor ridică o serie de exigenţe speciale în legătură cu produsele oferite. Realizarea funcţiei în cauză presupune organizarea în cadrul reţelei comerciale a unor operaţiuni specifice, precum: porţionarea, dozarea şi preambalarea mărfurilor, sortarea lor în funcţie de o serie de criterii comerciale, controlul calităţii acestora, iar în cazul alimentaţiei publice, prelucrarea mărfurilor, aici această operaţiune constituind, de fapt, activitatea de bază.
  4. O a patra funcţie a comerţului are în vedere transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi vândute celor interesaţi. Realizarea unei asemenea funcţii presupune o organizare judicioasă a mişcării mărfurilor, în condiţiile în care, de regulă, vânzarea mărfurilor se realizează în punctele de consum, acest lucru impunând o bună orientare a mărfurilor, manipularea şi transportul acestora de la locul de producţie la cel de consum. Pentru realizarea unor asemenea condiţii sunt necesare, mai întâi, o bună cunoaştere a pieţei pe care acţionează fiecare agent economic cu activitate de comercializare a mărfurilor, cu condiţiile, restricţiile şi avantajele sale specifice, iar apoi, alegerea celor mai apropiaţi furnizori, a celor mai scurte şi directe căi de transfer şi de transport al mărfurilor.
  5. O funcţie strict specifică comerţului, generată de cele prezentate deja, o reprezintă crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare. Pentru aceasta, comerţul trebuie să dispună de o bază tehnico-materială adecvată, în principal de o reţea de distribuţie corespunzătoare, şi să aibă la dispoziţie un personal specializat, care să asigure derularea corespunzătoare a procesului de vânzare-cumpărare.
  6. Cea de-a şasea funcţie a comerţului constă în asigurarea promovării produ­selor, apelându-se la tehnici diferite, moderne, precum publicitatea la locul vânzării, merchandising-ul, publicitatea prin mass-media etc. O asemenea funcţie presupune o serie de activităţi realizate atât de către producători, cât şi de către comercianţi, care să asigure o comunicare permanentă cu piaţa, o informare atentă şi promptă a consuma­torilor potenţiali, a intermediarilor, dar şi o serie de acţiuni specifice de influenţare a comportamentului de cumpărare şi de consum, de sprijinire a procesului de vânzare. În condiţiile complexităţii economiei contemporane, ale concurenţei tot mai puternice ce se manifestă, în principal, între comercianţi, comerţul este chemat să iniţieze o serie de acţiuni privind cunoaşterea pieţei, a motivelor de cumpărare, a gesturilor, preferinţelor şi exigenţelor populaţiei, toate acestea însemnând, de fapt, materializarea funcţiei de promovare a produselor.
  7. Ultima funcţie a comerţului, dar nu ultima ca importanţă, o constituie cerce­tarea doleanţelor consumatorilor, ale utilizatorilor, a sugestiilor acestora, a capacităţilor de cumpărare, a gradului de instruire şi a obiceiurilor de consum. Realizarea în practică a cerinţelor unei asemenea funcţii presupune acţiuni complexe, un arsenal de metode şi tehnici adecvate, dar şi un personal de înaltă calificare, capabil să înţeleagă problemele pe care le presupun mecanismul comercial, confruntarea cererii cu oferta, atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, la nivelul fiecărui agent economic în parte. Materializarea funcţiei antrenează deopotrivă comercianţii şi producătorii, implicând însă, în primul rând, comerţul, în condiţiile în care în prezent nu produsele sunt cele ce ridică probleme, ci vânzarea acestora pe piaţă.
Loading...