loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Privită ca mijloc de legătură între producţie şi consum, distribuţia se înscrie cu un rol esenţial în dinamica activităţii economice. În contextul în care comerţul, ca fază intermediară esenţială între producţie şi consum (sau utilizare), trebuie să asigure echilibrul necesar în cadrul pieţei şi fluiditatea actelor de vânzare-cumpărare, distri­buţiei îi revine rolul de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum şi de a satisface nevoile consumatorilor. În contextul celor prezentate, este de remarcat faptul că prin intermediul distribuţiei se finalizează activitatea economică, se încheie ciclul economic al produselor: producătorul, respectiv comerciantul redobân­deşte, în formă bănească, resursele investite în producerea (comercializarea) bunurilor, precum şi un anumit profit, iar consumatorul (utilizatorul) intră în posesia bunurilor dorite. Dacă, sub aspect spaţial, distribuţia are rolul de a pune în contact cerinţele de producţie cu cele de consum (de cele mai multe ori aflate la distanţe apreciabile), conectând, în acelaşi timp, la circuitul economic naţional şi internaţional diferite zone cu profilul lor specific în ceea ce priveşte producţia şi consumul, sub aspect temporal, distribuţia apare drept un „regulator" între producţie şi consum, sprijinindu-le desfăşurarea lor specifică, concentrată temporal, sezonier sau uniform, şi „armonizând" efectele unor eventuale nesincronizări ale lor.

În prezent, în condiţiile dinamismului economico-social ce caracterizează mediul extern al firmei, rolul distribuţiei creşte tot mai mult, pe măsura dezvoltării societăţii, în general, a progresului economic şi social, în special. În acest sens, distribuţia are mai întâi menirea de a asigura desfacerea unei mase de produse şi servicii, aflată într-o creştere continuă şi mai ales într-o diversificare apreciabilă, iar apoi de a răspunde exigenţelor tot mai mari ale consumatorilor, sporindu-şi în mod cuprinzător capacitatea de lucru şi perfecţionându-şi formele şi metodele de realizare.

La nivel microeconomic, al agenţilor economici, procesul de distribuţie are acelaşi rol important. Aceasta deoarece toţi agenţii economici, indiferent de domeniul lor de activitate, sunt conectaţi la problematica distribuţiei, fiind astfel explicabilă preocuparea lor continuă în acest domeniu. Şi la acest nivel, activităţile ce compun procesul de distribuţie trebuie să fie atent fundamentate, iar politicile şi strategiile în domeniu să fie elaborate şi dezvoltate având la bază aceeaşi fundamentare riguroasă.

Condiţiile cu totul specifice de păstrare, de etalare, prezentare şi comerciali­zare a mărfurilor, alături de amploarea procesului de difuzare a acestora la consumatori (utilizatori), determină practicarea unor forme de distribuţie specifice: extensivă, selectivă sau exclusivă.

  1. Distribuţia extensivă rămâne forma cea mai cuprinzătoare de care benefi­ciază cele mai multe produse. Este vorba de produsele care nu reclamă condiţii speciale de păstrare şi etalare şi care, de regulă, sunt cunoscute de cumpărători prin marca lor. În aceste condiţii, distribuţia unor astfel de produse poate beneficia de cele mai variate tipuri de unităţi, magazine generale sau specializate, tarabe, chioşcuri, comerţ ambulant etc.
  2. Distribuţia selectivă este specifică mărfurilor care reclamă anumite condiţii pentru păstrare, expunere şi vânzare, dar şi eventual de încercare a lor de către clienţi ori de verificare a modului lor de funcţionare. O asemenea distribuţie, ce se localizează în magazinele specializate sau în raioanele specializate din cadrul magazinelor universale, are în vedere produsele alimentare perisabile, produsele electronice şi electrocasnice, confecţiile, încălţămintea etc.
  3. Distribuţia exclusivă are o arie mai restrânsă în raport cu cele două forme prezentate mai înainte. Ea se regăseşte în două variante:
  • produsele care prin însuşirile şi destinaţia lor reclamă condiţii tehnico- materiale adecvate (vânzarea benzinei), sau un personal cu o pregătire cu totul specială (farmacişti);
  • acordarea dreptului de exclusivitate în desfacerea anumitor produse, urmare a înţelegerii dintre producător şi distribuitor.

În ceea ce priveşte funcţiile distribuţiei, literatura de specialitate le prezintă, în multe cazuri, în mod diferit. Astfel, într-o lucrare în domeniu[1], se vorbeşte de trei funcţii, respectiv: funcţia de disponibilizare (aducerea produsului în faţa consumatorului), funcţia de informare (în ambele sensuri, de la producător la consumator şi invers) şi funcţia de creare de cerere. În aceeaşi lucrare, se vorbeşte despre funcţii obligatorii ale distribuţiei, dar şi de funcţii complementare, cu menţiunea că asemenea funcţii pot fi analizate la nivel microeconomic, deci la nivelul fiecărui agent economic în parte, respectiv şase funcţii: pregătirea vânzării, impulsionarea vânzării, menţinerea de stocuri pentru vânzare, realizarea vânzării, derularea financiară a vânzării şi relaţiile cu clientela. Într-o lucrare mai veche a noastră[2], este drept, o lucrare de marketing, consideram că distribuţia are cinci funcţii, respectiv: crearea unor utilităţi de timp şi spaţiu pentru consumatori, repartizarea produselor potrivit cererii, asortarea produselor, colectarea mărfurilor şi culegerea de informaţii. Desigur, în lucrarea respectivă, analizam şi prezentam funcţiile distribuţiei din perspectiva marketingului şi mai puţin din cea a economiei comerţului. Într-o lucrare de referinţă în domeniu5, se prezintă drept funcţii ale distribuţiei următoarele patru:

  • schimbarea proprietăţii asupra produsului, respectiv efectuarea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator, prin inter­mediul actelor de vânzare-cumpărare;
  • deplasarea produselor de la producător la consumator, prin intermediul activităţilor de transport, stocare, condiţionare, manipulare, demontare sau asam­blare, ambalare, etalare, vânzare etc;
  • informarea, consilierea şi asigurarea service-ului după vânzare, în vederea realizării unei bune informări a clientelei cu privire la posibilităţile de satisfacere a diverselor trebuinţe, facilitării operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajutării în procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate ;
  • finanţarea unor operaţiuni comerciale, funcţie ce are în vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează producătorul în procesul de cumpărare şi stocare a produselor în unele perioade în care mărfurile sunt produse şi nu pot fi vândute imediat consumatorului final (legumele şi fructele pentru perioada rece a anului).

Apreciem că această ultimă structurare reprezintă cea mai fericită prezentare a funcţiilor distribuţiei.

Prin funcţiile sale, distribuţia regularizează activitatea de producţie, permiţându-i acesteia o eşalonare pe parcursul întregului an prin comenzi şi stocaj, dar îi şi permite producătorului să-şi orienteze producţia şi să-şi trimită produsele sale în toate locurile unde este nevoie de ele, pe baza intereselor reciproce, prin participarea la organizarea şi realizarea acţiunilor promoţionale destinate asigurării unei desfaceri eficiente a produselor şi serviciilor comerciale.

 

[1]  A. L. Ristea, Th. Purcărea, C. Tudose, Distribuţia mărfurilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag. 12.

[2] Gh. M. Pistol, op.cit., pag. 183.

Loading...