Economie

Funcţia esenţială a distribuţiei rămâne schimbarea proprietăţii asupra produsului, altfel spus, realizarea actului de vânzare-cumpărare. Drumul parcurs de mărfuri în circuitul lor economic, respectiv modalităţile de trecere a unui produs de la producător la consumator, formează circuitul de distribuţie al acestora, sau, altfel spus, canalul de distribuţie. Canalul de distribuţie va cuprinde „intermediarii având aceeaşi natură şi aceeaşi specializare, care participă la fluxul unui produs de la locul său de producţie la locul său de consum"⁶. Pornind de la o asemenea constatare, se poate spune că un canal de distribuţie se sfârşeşte şi începe altul din momentul în care bunurile se modifică prin anumite prelucrări.

Desigur, canalul de distribuţie nu trebuie avut în vedere exclusiv ca un itinerar al deplasării fizice, materiale a produselor, ci, mai degrabă, ca o succesiune de transferuri ale titlului de proprietate a produsului, între diferite verigi componente ale lanţului de distribuţie ce leagă producţia de consum. El se extinde până ajunge la consumatorul final ce cumpără produsul, fără a produce însă o schimbare semnificativă în forma sa. De fapt, din momentul în care va fi modificată forma produsului, prin anumite prelucrări, va rezulta un produs nou şi va începe un alt canal de distribuţie.

Rezultă din cele prezentate că în toate cazurile un canal de distribuţie va cuprinde producătorul şi consumatorul (utilizatorul) final. Cei doi formează punctele extreme, de intrare şi de ieşire, ale unui canal de distribuţie, alcătuit dintr-un lanţ de verigi prin care mărfurile trec în mod succesiv. Rolul unor asemenea verigi intermediare îl joacă agen­ţii economici specializaţi în activitatea de distribuţie. Într-un asemenea context, canalul de distribuţie reprezintă un sistem complex, care include nu numai producătorul, intermediarii şi consumatorii, ci şi relaţiile de interdependenţă ce iau naştere între aceştia, scopul acestui sistem fiind acela de a aduce mărfurile, pe căi cât mai eficiente, la îndemâna cumpărătorilor.

Canalul de distribuţie are un caracter tridimensional, structura acestuia având dimensiuni legate de lungime, lăţime şi adâncime.

1. a) Lungimea canalului este dată de numărul verigilor intermediare prin care trece produsul până ajunge la consumatorul final. Este deci vorba de numărul de etape, de verigi, şi nu de distanţa în spaţiu parcursă de produsul sau serviciul în cauză. Astfel, un produs care merge direct de la producător la destinatarul său final va parcurge cel mai scurt canal de distribuţie, chiar dacă cei doi factori plasaţi la extremele canalului sunt despărţiţi de mii de kilometri, în timp ce un altul, în itinerarul căruia intervin mai mulţi intermediari, aflaţi în aceeaşi localitate cu destinatarul final, parcurge un canal de distribuţie lung. În funcţie de această dimensiune a canalului de distribuţie (lungime), canalele de distribuţie pot fi:

• directe, când în procesul de distribuţie nu intervine nici un intermediar, putându-se vorbi în acest caz de canale de distribuţie foarte scurte. Un exemplu concludent îl reprezintă vânzarea îngheţatei de la aparatul de fabricat acest produs direct către client;
• scurte, care nu comportă între producător şi clientul final decât un inter­mediar, care, de regulă, este un detailist. Un exemplu în acest sens îl reprezintă distri­buţia aparatelor electrotehnice sau electrocasnice, în general a produselor de folosinţă îndelungată, ca, de altfel, şi a bunurilor de utilizare productivă;
• medii, când în procesul de distribuţie intervin doi sau chiar trei intermediari. Astfel, pantofii produşi în fabrica de încălţăminte trec mai întâi pe la un mare angrosist (de exemplu, fostele întreprinderi comerciale cu ridicata), apoi la o filială a acestuia, pentru ca, în final, vânzarea propriu-zisă să se facă de către un detailist;
• lungi şi foarte lungi, când numărul intermediarilor este mare sau foarte mare cum, din păcate, se întâmplă în distribuţia mărfurilor în ţara noastră.

În acelaşi timp, trebuie remarcat faptul că un produs poate urma diferite circuite pentru a ajunge la destinatarul său. Există însă situaţii în care, din cauza naturii produsului, canalele de distribuţie trebuie să capete o mai mare complexitate, antrenând mai mulţi intermediari şi multiple mutaţii de produse în cadrul fluxului producător- consumator.

1. Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului în cauză. Lăţimea canalului creşte pe măsura apropierii de ultima sa sec­venţă, respectiv cea a contactului cu consumatorul. O astfel de dimensiune nu rămâne constantă de-a lungul întregului canal, fiind mai mare în partea sa inferioară, difuzarea produselor la consumator realizându-se printr-o multitudine de puncte de vânzare. Pe de altă parte, o asemenea dimensiune nu va apărea în cazul circuitului direct, unde livrările de produse au loc direct de la producător la consumator. În toate celelalte cazuri însă, fenomenul apare, materializându-se în numărul de intermediari, fie ei angrosişti, centrale de cumpărare, curtieri şi agenţi comerciali, detailişti etc.
2. Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc efectiv actele de vânzare a produselor asigură măsura în care procesul de distribuţie oferă o proximitate de loc cât mai adecvată din punctul de vedere al consumatorului. O asemenea dimensiune are în vedere „gradul în care canalul asigură penetraţia şi implicit apropierea produselor de locurile efective de consum, fie prin amplasarea unităţilor de desfacere, fie prin formele de comercializare practicate"⁷. Desigur, cel mai adânc canal se referă la formele de distribuţie care presupun aducerea mărfurilor chiar la domiciliul consumatorului, acesta intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la locul de consum.