loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dată fiind natura complexă şi, mai ales, diferită a acestor bunuri, marea lor diversitate, atât în ceea ce priveşte provenienţa, cât şi destinaţia in consum, circuitele de distribuţie sunt diferite în funcţie de caracteristicile fiecărei grupe de produse. Astfel, pentru bunurile de consum individual pot fi avute în vedere următoarele canale de distribuţie:

  • Bunurile de consum curent, în cele mai multe cazuri produse de primă necesitate, generează cumpărături frecvente, acest lucru reclamând canale de distri­buţie care trebuie să asigure cumpărătorilor proximitate, rapiditate, facilitate. În asemenea cazuri, sunt recomandate circuite scurte, prin intermediul detailiştilor, sau circuite medii, prin intermediul centrelor de cumpărare. Avem în vedere aici produ­sele alimentare curente, articole de mercerie-pasmanterie, tutunul etc.
  • Bunurile cu caracter de noutate, care, în cele mai multe cazuri, au un preţ mult mai ridicat în raport cu valoarea lor reală, satisfăcând nevoi de ordin psihologic sau de un anumit moment, ca şi bunurile de necesitate medie, se distribuie, în general, prin magazine de tip „boutique" sau gen „mari suprafeţe comerciale", în funcţie de calitatea sau de specificul fiecărui produs în parte. Asemenea bunuri se comercializează prin intermediul tuturor categoriilor de canale - scurte, medii şi lungi -, dar în urma selectării detailiştilor şi al determinării acestora prin mijloace specifice.
  • Bunurile de folosinţă îndelungată, datorită specificului în ceea ce priveşte durata lor de viaţă şi preţului relativ ridicat, solicită o distribuţie specifică. Asemenea produse se vând prin magazine specializate, reclamând, în majoritatea cazurilor, vânză­tori calificaţi, de preferinţă tehnic. Din această cauză, mulţi producători îşi distribuie produsele din această categorie direct prin intermediul unei reţele de reprezentanţe, sprijinite de magazine în care au loc demonstraţii practice şi expoziţii, dar şi de o puternică reţea de service, care să poată acorda asistenţa de specialitate necesară, atât în perioadele de garanţie, cât şi în cele de post garanţie.
Loading...