loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Datorită specificului procesului de fabricaţie caracteristic evoluţiei cererii şi modului de organizare a mediului rural, produsele agricole se comercializează mult mai greu, acest lucru punându-şi amprenta asupra structurii canalelor de distribuţie. Dificultăţile comercializării produselor agricole se referă în principal la:

  • producţia agricolă este localizată cu totul neregulat şi dispersat, în spaţiu şi timp. Produsele sunt, aproape în totalitate, perisabile şi cele mai multe apar pe piaţă în acelaşi timp. Mai mult, în timp ce cererea de consum individuală este inelastică, cererea industrială este speculativă, aşteptând supraproducţia, pentru a obţine o scădere a preţului, care să permită o aprovizionare profitabilă;
  • procesul de achiziţionare a produselor este lung şi mai ales costisitor, ca urmare a dispersării şi divizării exploataţiilor agricole. Conservarea produselor agricole de natură perisabilă necesită investiţii mari, atât în ceea ce priveşte stocajul şi transportul, cât şi dotările tehnice.

Distribuţia produselor agricole poate fi îmbunătăţită prin introducerea unor noi metode de vânzare, prin perfecţionarea procesului de comercializare, mai ales pe pieţele internaţionale. Pe de altă parte, statul poate interveni pe mai multe planuri: fixarea unui „preţ plafon" şi a unui „preţ maxim", urmărindu-se astfel pro­tecţia consumatorilor, regularizarea pieţei prin intermediul unor organisme de inter­venţie, crearea pieţelor de interes naţional pentru a raţionaliza distribuţia, reducând cheltuielile de comercializare, pentru simplificarea funcţiei de gros şi a aprovizio­nării comercianţilor cu amănuntul. Un exemplu concludent în acest sens îl con­stituie în ţara noastră pieţele de gros pentru produsele horticole şi alte produse agricole.

În condiţiile celor prezentate, în distribuţia produselor agricole trebuie să fie folosite toate tipurile de circuite. Astfel:

  1. canalele directe şi cele foarte scurte apar în mod frecvent în comercia­lizarea produselor agricole, deoarece majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele lor în mod direct consumatorului final, fie la domiciliul producătorului, uneori chiar al cumpărătorului, fie, în cele mai multe cazuri, în pieţele agricole;
  2. canalele scurte sunt destul de des utilizate, deoarece o parte din comer­cianţii cu amănuntul au posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie de produse, pe care apoi le oferă consumatorilor prin inter­mediul diferitelor forme de vânzare;
  3. canalele de distribuţie de lungime medie sunt folosite atunci când o centrală de cumpărare are posibilitatea achiziţionării unor produse de la exploa­tările agricole, asumându-şi responsabilitatea depozitării şi condiţionării în perioa­dele stocajului, pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele de vânzare cu amănuntul;
  4. canalele lungi sunt utilizate în condiţiile în care o serie de agenţi econo­mici, specializaţi în însilozarea şi condiţionarea produselor agricole pe perioade mai lungi de timp, preiau produsele respective de la producători, le stochează şi apoi le vând, fie către diverşi angrosişti, fie comercianţilor cu amănuntul, care, la rândul lor, le pun la dispoziţia consumatorilor. De asemenea, circuitele lungi apar şi în situaţiile în care produsele agricole circulă prin intermediul agenţilor econo­mici cu caracter mixt. Având ca obiect de activitate preluarea, prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, asemenea agenţi economici îşi pot asuma responsabilitatea însilozării şi a vânzărilor eşalonate către angrosişti sau comerci­anţii cu amănuntul existenţi pe pieţele interne sau chiar externe.
Loading...