loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În funcţie de modalitatea juridică de constituire, există două categorii de firme: firma independentă (persoană independentă sau asociaţia familială) şi firma societară.

Dacă în cazul firmei independente predomină proprietatea particulară, la firma societară domină proprietatea privată a asociaţilor, precum şi forme de proprietate mixtă.

Societatea comercială este o persoană juridică colectivă, ce reuneşte persoane juridice sau fizice, în calitate de asociaţi sau acţionari, care, prin părţi sociale, respectiv acţiuni, participă la formarea unui capital social, în scopul desfăşurării unei activităţi şi obţinerii unor rezultate, care urmează să fie împărţite, potrivit contractului de societate. Bunurile aduse de asociaţi, respectiv de acţionari vor forma un patrimoniu separat de patrimoniul fiecăruia dintre aceştia.

Potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, din punct de vedere al formei juridice de constituire, există următoarele categorii de societăţi comerciale:

  1. Societatea în nume colectiv presupune asocierea unor persoane care s-au acceptat reciproc şi îşi recunosc diverse calităţi individuale. Este deci o formă de organizare în care predomină elementul personal, iar aportul la constituirea capitalului social se face sub forma părţilor sociale. Toţi asociaţii sunt responsabili privind modul de gestionare a afacerii.
  2. Societatea în comandită presupune ca acţionarii să participe cu o sumă de bani la constituirea capitalului social şi să-şi asume răspunderea faţă de creditori în eventualitatea înregistrării de pierderi, dar numai în limita capitalului (aportului) adus. Persoana care comanditează (finanţează) afacerea, numită comanditar, aduce fie o parte din capital, fie tot capitalul, primind, în schimb, o parte din profit, în funcţie de rezul­tate şi de aportul adus. Persoana sau întreprinderea care se asociază cu comanditarul, respectiv comandidatul, răspunde nelimitat faţă de creditori pentru capitalul societăţii.

Există două forme de societăţi în comandită: simplă şi pe acţiuni, aportul îmbrăcând forma părţilor sociale, în primul caz, sau a acţiunilor, în cel de-al doilea.

  1. Societatea cu răspundere limitată constituie o formă intermediară între societăţile de persoane (societăţi în nume colectiv şi cele în comandită simplă) şi societăţile de capitaluri (societăţile pe acţiuni şi cele în comandită pe acţiuni). Poate îmbrăca forma SRL cu asociat unic sau a SRL cu mai mulţi asociaţi, pentru constituirea acesteia din urmă fiind necesar, alături de statutul societăţii, şi contractul de asociere. În cadrul societăţilor comerciale înregistrate la Registrul comerţului, societăţile cu răspundere limitată deţin cea mai mare pondere, acest lucru datorându-se formalităţilor mult mai simple de constituire, faptului că se pot constitui cu un capital social mic, chiar foarte mic (2 milioane lei în cazul SRL-ului cu asociat unic), şi, nu în ultimul rând, faptului că răspunderea asociaţilor se limitează la capitalul social subscris.
  2. Societatea pe acţiuni este o formă de organizare proprie firmelor mari, care urmăreşte atragerea în circuitul economic a disponibilităţilor existente la o serie de persoane juridice sau fizice. Capitalul unei astfel de societăţi (denumită şi societate anonimă) este împărţit în acţiuni, care constituie, de fapt, titluri de proprietate, ce pot fi cumpărate sau vândute în mod liber, fără acordul celorlalţi proprietari. Constituirea capitalului social se face prin subscrierea integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv. Atunci când se consideră necesar, creşterea capitalului social se poate face prin subscriere publică. În ceea ce priveşte acţionarii, aceştia nu pot fi mai puţini de cinci, fiecare dintre ei participând, în calitate de membri, în Adunarea generală a acţionarilor, la gestionarea societăţii. În cazul obţinerii de beneficii, acţionarii primesc dividende, în funcţie de aportul fiecăruia la constituirea capitalului social, răspunderea lor faţă de creditorii firmei întinzându-se în limita acestui aport.

Într-o economie reală, sistemul societăţilor pe acţiuni se manifestă prin societatea pe acţiuni propriu-zisă, prezentată mai înainte, holdingul, superholdingul, grupul, consorţiul, societatea şi compania naţională, compania, corporaţia, bursa, societatea de gestiune, societatea multinaţională, lanţul de concesiune. Deşi problematica acestor forme de existenţă a societăţilor pe acţiuni face obiectul unei discipline de specialitate (Dreptul comercial), vom prezenta în continuare, în mod succint, câteva aspecte despre fiecare în parte.

  • Holdingul este o societate pe acţiuni rezultată dintr-un şir de asocieri, luând naştere astfel o structură independentă, într-un sistem piramidal. Holdingul dispune de un capital suficient pentru deţinerea pachetului de acţiuni necesar executării controlului asupra firmelor ce compun această structură. Holdingul îşi poate schimba capitalul de bază propriu pe acţiuni originale ale posesorilor sau poate cumpăra acţiunile de care are nevoie. De menţionat că holdingul nu deţine active comerciale proprii.
  • Superholdingul este o structură piramidală de proporţii foarte mari, rezultată în urma grupării mai multor holdinguri. Deşi posedă un capital redus, o asemenea structură controlează un imperiu de afaceri.
  • Grupul este o persoană juridică rezultată din reuniunea mai multor societăţi comerciale aparent autonome, cu o anumită cotă de acţiuni, având o conducere economică centralizată, asumată de una sau mai multe dintre societăţile constitutive. În componenţa unui grup se pot regăsi societăţi cu obiecte de activitate diferite, legăturile dintre societăţile participante concretizându-se într-un scop comun, susţinut prin participaţie.
  • Consorţiul este o formă de cooperare, având calitatea organizatorică de a reuni mai multe întreprinderi într-o administraţie, într-o gestiune pe termen lung asupra gamei sau gamelor de produse. O asemenea structură se regăseşte şi în domeniul bancar, reprezentând „înţelegeri între grupuri bancare pentru plasarea unor împrumuturi publice particulare, interne sau externe"[1].
  • Societatea naţională şi compania naţională iau naştere în urma restructurării regiilor autonome. Statul, prin capitalul public, poate participa la constituirea capita­lului social al unor asemenea structuri, care, în ultimă instanţă, reflectă fenomene de integrare, de concentrare a capitalurilor, de specializare.
  • Compania este o societate pe acţiuni cu mare tradiţie în lumea afacerilor. În toate cazurile, denumirea companiei reprezintă un garant al calităţii produselor şi serviciilor oferite, un purtător de imagine.
  • Corporaţia reprezintă cea mai înaltă formă de organizare în special în economia americană, putând lua forma corporaţiei private sau a celei publice. Ea este compusă dintr-un număr de cel puţin trei acţionari, care sunt posesori legali. Atunci când se constituie o corporaţie privată, organizatorii încheie cu statul (guvernul) un document oficial, denumit statut de încorporare, prin care se împuterniceşte viitoarea companie ca entitate legală separată şi distinctă de persoanele care deţin acţiunile. Deşi în ţara de origine corporaţia nu este specifică comerţului, Ph. Kotler consideră drept corporaţii în comerţul cu amănuntul lanţurile corporative de magazine şi conglomeratul de comercializare.
  • Bursa este o societate comercială pe acţiuni, având ca obiect de activitate mărfuri sau valori, de aici rezultând cele două categorii de bursă: bursa de mărfuri şi bursa de valori mobiliare. În cadrul bursei de mărfuri, membrii fondatori dispun de un număr de agenţi de bursă, respectiv brokerii, joberii etc., aceştia aparţinând membrilor fondatori ai bursei, în funcţie de mărimea aportului lor la capitalul social.
  • Societatea de gestiune este creată în scopul conducerii unuia sau mai multor societăţi.
  • Lanţul de concesiune reprezintă un tip aparte de structură, în care se regăsesc atât forma juridică de societate cu răspundere limitată, cât şi cea de societate pe acţiuni. Printr-o asemenea structură, se promovează concesiunea, ca metodă de distribuire a produselor şi serviciilor. Principalele forme ale lanţului de concesiune sunt franciza, franchisingul şi businessul format. Firma care acordă concesiunea (concedentul) îşi împrumută marca şi sistemul de afaceri unui sau mai multor concesionari, care, în schimbul siguranţei, instruirii şi puterii de piaţă asigurate de marca concesionată, renunţă parţial la independenţa sa economică, supunându-se unor proceduri şi controale stabilite de concedent. În cazul concesiunii sub forma businessului format, concedentul stabileşte pentru concesionar un plan complet pentru conducerea şi exploatarea afacerii.
  1. e) Societatea cooperatistă pe acţiuni, specifică, în principal, sistemului cooperatist, se organizează pe baza contractului de societate şi a statutului propriu, elaborate în concordanţă cu legislaţia în domeniu şi cu prevederile statutului cadru acceptat de congresul cooperaţiei (meşteşugăreşti sau de consum). Societatea cooperatistă pe acţiuni are o serie de fonduri, precum: capitalul social, fondul de rezervă, fondul de educaţie şi promovare etc. Acţiunile unei asemenea societăţi sunt nominale şi nominative de valori, stabilite prin contract şi statut. Membrii societăţii pot fi acţionari, ei primind dividende, sau salariaţi, care primesc salariu.

 

[1] D. Patriche, V. Ionaşcu, M. Popescu, Economia comerţului, Editura Uranus, Bucureşti, 2002, pag. 57.

Loading...