loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Alături de comerţul independent şi de cel asociat, comerţul integrat reprezintă un sistem de organizare a activităţii comerciale, în cadrul căruia întreprinderile cumulează atât funcţiile comerţului cu ridicata, cât şi funcţiile celui cu amănuntul.

Pornind de la natura participanţilor la actul de comerţ şi a formelor de proprietate, comerţul integrat se poate structura în două mari categorii:

  • formele capitaliste ale comerţului integrat, cuprinzându-se aici marile magazine, magazinele populare şi magazinele cu sucursale;
  • formele cooperatiste ale comerţului integrat.

1. Formele capitaliste ale comerţului integrat

Aşa cum menţionam, intră în această categorie de comerţ integrat marile magazine, magazinele cu sucursale şi magazinele populare.

1.1. Marile magazine

Marile magazine, privite ca formă de comerţ integrat, dispun de o mare suprafaţă de vânzare, în care se vând aproape toate bunurile de consum, grupate în 62 ' Universitatea SPIRU HARET raioane. Vânzarea mărfurilor este însoţită de o serie de servicii comerciale, iar fiecare raion în parte face obiectul unui magazin specializat. De regulă, marile magazine sunt amplasate în centrul oraşelor.

Marile magazine se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, ce ţin de statutul, locul şi rolul lor în peisajul comercial al oraşului. Principalele asemenea caracteristici sunt:

  • reprezintă mari suprafeţe comerciale, în cadrul cărora clienţii se pot deplasa mult, dispunând de un spaţiu luminos, atrăgător şi profitabil, ce asigură un cadru avantajos de aprecieri şi comparaţii. În asemenea magazine, clientul poate găsi simultan numeroase produse şi servicii;
  • procesul de vânzare se desfăşoară pe o suprafaţă comercială foarte mare, structurată pe raioane, care, la rândul lor, reprezintă, prin ele însele, magazine specializate, oferind clienţilor un sortiment larg de mărfuri, ce acoperă practic toate nevoile dintr-un anumit domeniu;
  • preţurile produselor comercializate sunt mai mici decât în magazinele tradiţionale. În ultimul timp însă, în condiţiile în care comercianţii independenţi încearcă să alinieze preţurile lor la nivelul preţurilor practicate în cadrul marilor magazine, o asemenea caracteristică pierde din importanţă;
  • serviciile comerciale se interferează tot mai mult cu produsele oferite, o ase­menea interferenţă dând profilul activităţii comerciale desfăşurate în aceste magazine. Desigur, serviciile comerciale oferite sunt numeroase şi tot mai complexe, contribuind la creşterea satisfacerii consumatorilor;
  • se asigură intrarea liberă a clientelei, care nu este solicitată în mod direct şi, mai ales, nepresată de personalul comercial pentru a cumpăra ceva. Astfel, actul de cumpărare, în cazul în care acesta intervine, se transformă într-un act de plăcere;
  • se practică în mod consecvent sistemul restituirilor, dându-i-se astfel clientului posibilitatea, în cazul că nu este satisfăcut de produsul cumpărat, să-l schimbe într-un anumit termen şi în condiţiile stabilite aprioric şi cunoscute de cumpărător. Printr-un asemenea sistem, magazinul nu numai că nu înregistrează pierderi, dar chiar câştigă, prin creşterea încrederii cumpărătorilor şi sporirea prestigiului său.

Funcţionarea marilor magazine, care integrează atât funcţia comerţului cu amănuntul, cât şi funcţia comerţului cu ridicata, scoate în evidenţă o serie de elemente specifice, ca, de exemplu:

  • operaţiunile de cumpărare a mărfurilor, ca funcţie a comerţului cu ridicata, se realizează prin firme ce aparţin grupului, numite „centrale de cumpărare", care, în relaţiile cu furnizorii, se comportă ca orice alt grosist;
  • operaţiunile de vânzare a produselor către cumpărători, ca funcţie a comerţului cu amănuntul, sunt realizate prin unităţile proprii, deschise clientelei, fiecare raion funcţionând, aşa cum, de altfel, am mai menţionat, ca un magazin specializat. În cadrul unor asemenea raioane, se utilizează forme diverse de vânzare, precum vânzarea bazată pe preselecţia produselor, vânzarea prin sistemul de autoservire, vânzarea tradiţională, bazată pe preselecţia şi intervenţia vânzătorului, şi vânzarea bazată pe comenzi prealabile, cu ajutorul catalogului sau prin corespondenţă.

Cu toate că marile magazine cunosc succese reale pe piaţă, având o poziţie privilegiată, ele se confruntă totuşi cu o serie de greutăţi, de dificultăţi, atât de ordin interior, cât şi de ordin exterior.

  1. Dificultăţile de ordin interior sunt rezultatul faptului că marile magazine, beneficiind de un preţ de revenire mai scăzut (datorită centralelor de cumpărare din cadrul grupului) şi de posibilităţi mai largi de promovare a unor tehnologii comerciale moderne, vor trebui să compenseze asemenea eforturi prin creşterea vânzărilor şi printr-o gestiune riguroasă a personalului propriu, a bazei tehnico-materiale şi a resurselor financiare. Or, aşa cum bine remarcă literatura de specialitate, „într-un astfel de magazin, personalul este numeros, cheltuielile de întreţinere a clădirilor, cele de asigurări, pază şi siguranţă, încălzire şi curăţenie, sunt foarte ridicate"9. La asemenea eforturi trebuie adăugate cheltuielile pentru asigurarea prestigiului şi penetrarea pe piaţă, care, de asemenea, sunt foarte mari.
  2. Dificultăţile provenite din mediul extern sunt mult mai complexe. Avem în vedere, în principal, următoarele aspecte:
  • crearea unor noi tipuri de comerţ cu amănuntul, care concurează în mod direct marile magazine. Este vorba de magazinele populare, vânzările cu discount, distribuţia directă, televânzarea, toate acestea făcându-şi tot mai mult loc pe piaţă;
  • revenirea în centrul atenţiei şi revigorarea micilor comercianţi specializaţi, tot mai dinamici, care concurează marile magazine, prin flexibilitatea capacităţilor de adaptare la cerinţele pieţei;
  • abandonarea de către populaţie a cumpărării de mărfuri din cadrul magazinelor situate în centrele orăşeneşti, între care un loc important îl ocupă marile magazine, în favoarea efectuării cumpărăturilor în magazinele de cartier, situate la parterul ansamblurilor de locuinţe. Abandonarea menţionată este urmarea firească a circulaţiei tot mai anevoioase, a lipsei căilor de acces auto, a parcajelor, toate acestea conducând la creşterea timpului necesar pentru realizarea actului de cumpărare.

Cu toate acestea, marile magazine, reprezentând firme puternice, cu cifre de afaceri şi beneficii ridicate, sunt capabile să răspundă dificultăţilor de genul celor prezentate, posibilităţile de adaptare a activităţii lor structurându-se pe două planuri: gestionar şi clientelă.

  1. Pe plan gestionar, se are în vedere raţionalizarea canalelor de distribuţie, a cumpărărilor de mărfuri, a stocurilor şi a circuitelor administrative. La asemenea preocupări trebuie adăugată promovarea unui management performant, cu toate aspectele ce ţin de acest lucru. Nu în ultimul rând, se urmăreşte formarea unui personal care să răspundă cerinţelor unui comerţ modern şi care să-şi apropie cumpărătorul.
  1. În ceea ce priveşte clientela, măsurile de adaptare trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, remodelarea unor practici tradiţionale marilor magazine, iar pe de altă parte, introducerea unor noi metode de prezentare şi vânzare a mărfurilor către consumatori. În relaţiile cu aceştia, marile magazine vor trebui să se conecteze direct la cerinţele şi exigenţele urbanismului comercial, să descentralizeze activitatea comercială, mai ales din punct de vedere geografic, înfiinţând unităţi similare în noile centre comerciale zonale sau de cartier, magazine de mari dimensiuni, care să asigure un sortiment larg de mărfuri. În acelaşi timp, marile magazine trebuie să studieze în permanenţă nevoile populaţiei şi motivaţiile de cumpărare (sau necumpărare) ale acesteia, împreună cu reprezentanţii consumatorilor, şi să ofere astfel soluţii practice unor probleme de organizare şi management. În sfârşit, tot în ceea ce priveşte clientela, sunt necesare forme noi, care să conducă la atragerea unor noi cumpărători sau să contribuie la creşterea gradului de satisfacere a clientelei existente. Există asemenea forme, două dintre ele impunându-se deja în ultimii 20-25 de ani: introducerea în cadrul marelui magazin a unor „raioane concesionate" (comercianţi de un înalt profesionalism, care, pe baza unui comision, îşi desfăşoară activitatea sub marca marelui magazin) şi a unor raioane de tip rack jobbing. Această ultimă formulă (bazată pe sistemul american rack jobbing) implică girarea unor raioane din cadrul marelui magazin, respectiv asumarea de către specialişti de înalt profesionalism a unor responsabilităţi în domeniul alegerii şi comandării produselor ce urmează a se vinde prin raionul respectiv, stabilirea graficelor de aprovizionare, dimensionarea şi structurarea stocurilor, etalarea mărfurilor etc. În acest sistem, toate activităţile comerciale operative din procesul de vânzare, ca şi gestionarea mărfii se asigură cu personalul propriu al marelui magazin.

1.2. Magazinele cu sucursale

Această formă capitalistă a comerţului integrat este cunoscută în practica comercială şi sub denumirea de întreprinderi cu sucursale multiple. Prin ambele denumiri sunt desemnate firmele comerciale care posedă mai multe magazine de vânzare cu amănuntul, prin intermediul cărora se distribuie produse alimentare şi nealimentare, achiziţionate prin intermediul comerţului cu ridicata sau fabricate chiar de firmele în cauză.

Caracteristicile sistemului de organizare a magazinelor cu sucursale sunt date de modul în care sunt îmbinate şi realizate cele două funcţii, de comerţ cu ridicata şi de comerţ cu amănuntul, ce le conferă statutul de comerţ integrat.

  1. Funcţia de comerţ cu ridicata se realizează prin mai multe căi, respectiv:
  • înfiinţarea unei „centrale de cumpărare" proprii, prin intermediul căreia firma îşi asigură întreaga activitate de comerţ cu amănuntul;
  • afilierea firmei la una sau mai multe centrale de cumpărare, prin intermediul căreia îşi poate realiza o parte din atribuţiile funcţiei de comerţ cu ridicata;
  • producerea prin forţe proprii a bunurilor ce formează obiectul comercializării, existând destul de multe firme din această categorie, ce posedă capacităţi de producţie care le asigură cea mai mare parte din mărfurile comercializate. De regulă, este vorba de produse alimentare, dar şi de unele nealimentare, precum produsele de mercerie, cosmetică, menaj şi întreţinere. În acest din urmă caz, firma va trebui să apeleze la o serie de centrale de cumpărare pentru a-şi asigura completarea sortimentului de mărfuri, cu produse pe care nu le poate realiza prin mijloace proprii.
    1. Funcţia de comerţ cu amănuntul se realizează în mod obişnuit, după sistemul clasic, prin intermediul magazinelor pe care le posedă fiecare societate comercială cu sucursale. Caracteristic însă funcţiei cu amănuntul în cadrul firmelor cu sucursale multiple îl constituie faptul că sortimentul mărfurilor comercializate este format, cu preponderenţă, din mărfuri alimentare, la care se adaugă o serie de sortimente de mărfuri nealimentare, precum cele de mercerie, tricotaje, produse de menaj şi de întreţinere etc.

Funcţionarea magazinelor cu sucursale sau a întreprinderilor cu sucursale multiple se bazează pe o serie de elemente specifice, structurate pe două categorii de componente: serviciile centrale şi sucursalele.

Serviciile centrale cuprind în structura lor trei componente:

  1. Direcţia generală, aceasta având ca atribuţii conceperea, fundamentarea şi aplicarea politicii generale promovate de societatea comercială cu sucursale, respectiv: formularea, fundamentarea şi întocmirea planurilor de dezvoltare; crearea sau definirea magazinelor; stabilirea metodelor de vânzare; coordonarea activităţii sucursalelor; cumpărarea mărfurilor necesare în procesul de vânzare realizat în cadrul magazinelor cu amănuntul.
  2. Direcţia comercială se ocupă de studierea pieţei, de selectarea furnizorilor şi de logistica comercială. De fapt, direcţia comercială reprezintă însăşi întreprinderea cu sucursale multiple, având în subordine sucursale comerciale.
  3. Depozitul central are drept rol principal colectarea loturilor industriale de mărfuri, recepţionarea şi depozitarea acestora, transformarea lor în partizi comerciale şi pregătirea în vederea expedierii spre magazinele cu amănuntul.

Sucursalele pot fi magazine sau diverse puncte de vânzare, având două grupe de atribuţii: gestionarea unităţii şi vânzarea mărfurilor.

  • Atribuţiile privind gestionarea fiecărei sucursale se referă, în principal, la: aprovizionarea cu mărfuri, în primul rând prin intermediul serviciilor centrale, aplicarea politicii de preţuri stabilite de serviciile centrale, realizarea bugetului financiar al sucursalei, participarea la formarea şi perfecţionarea responsabililor de magazine şi, nu în ultimul rând, exercitarea întregii activităţi a sucursalei sub însemnele firmei comerciale din care face parte sau sub sigla comună a societăţilor afiliate la o supercentrală de cumpărări.
  • Atribuţiile legate de realizarea procesului de vânzare au în vedere: urmărirea respectării structurii sortimentale şi a serviciilor comerciale stabilite pentru sucursala în cauză, respectarea disciplinei în muncă şi organizarea unor acţiuni individuale în cadrul fiecărei sucursale, de promovare la locul vânzării etc.

Pornind de la structura sistemului şi ţinând seama de aspectele menţionate, se apreciază că pentru adaptarea activităţii întreprinderilor cu sucursale multiple la cerinţele, tot mai pretenţioase, ale pieţei sunt necesare o serie de măsuri de perfecţionare, ce pot fi structurate în următoarele două direcţii:

  1. La nivelul politicii generale a unei astfel de societăţi trebuie acţionat pentru lichidarea activităţii magazinelor nerentabile şi înlocuirea lor cu alte tipuri de magazine sau puncte de vânzare ce şi-au dovedit viabilitatea ori sunt mai adecvate condiţiilor concrete ale pieţei, alinierea la cerinţele şi evoluţia exigenţelor urbanismului comercial specific fiecărei localităţi sau zone, crearea unor sucursale care să se ocupe de organizarea unui comerţ mobil motorizat itinerant, în zonele rurale etc.
  2. La nivelul sucursalelor sau al punctelor de vânzare pot fi adoptate măsuri precum: transformarea responsabililor de sucursale în salariaţi ai întreprinderii comerciale, înlocuirea metodelor tradiţionale de vânzare în magazinele cu amănuntul prin diverse metode de autoservire, continuarea politicii de specializare a magazinelor, astfel încât acestea să ofere posibilitatea clientelei de a găsi într-o asemenea unitate maximum de produse şi sortimente posibil a fi comercializate, lărgirea gamei articolelor comercializate şi, mai ales, îmbinarea vânzării produselor alimentare cu cele nealimentare şi îmbunătăţirea serviciilor comerciale asigurate de către fiecare sucursală în parte.

1.3. Magazinele populare

Cea de-a treia formă de organizare a comerţului integrat o reprezintă magazinele populare, care dispun, în acelaşi local, de raioane multiple, în cadrul cărora se vinde, în 66        Universitatea SPIRU HARET sistemul autoservirii sau al preselecţiei, un sortiment larg, dar mai puţin profund, de produse, practicând un nivel relativ scăzut al preţurilor şi o gamă restrânsă de servicii comerciale. În cele ce urmează vom prezenta trei probleme privind asemenea magazine, respectiv principalele caracteristici, elementele specifice privind organizarea şi funcţionarea lor, precum şi preocupările existente privind adaptarea activităţii acestor magazine la cerinţele pieţei.

  1. Caracteristicile specifice magazinelor populare rezidă în preţurile practicate, serviciile comerciale asigurate şi limitarea sortimentului de mărfuri comercializate.

În general, magazinul popular seamănă, prin anumite trăsături ale sale, cu marile magazine analizate mai înainte, funcţionarea sa caracterizându-se însă printr-o serie de trăsături specifice, precum:

  • raioanele care comercializează produse alimentare reprezintă punctul de atracţie al unor astfel de magazine, prin aprovizionarea bogată a lor, prin sortimentul larg de mărfuri şi prin preţurile, de regulă, mai mici în raport cu cele practicate de comercianţii independenţi;
  • celelalte raioane din structura magazinelor populare comercializează o gamă relativ restrânsă de articole curente, respectiv 13-14 mii de poziţii, faţă de 20-30 mii de poziţii care se pot comercializa în marile magazine;
  • practică metode de vânzare şi stimulare a vânzărilor în masă, mai ales autoservirea, cu toate avantajele acesteia;
  • asigură servicii comerciale mai restrânse, în prezent manifestându-se însă o tendinţă de lărgire a gamei acestora.
    1. Pentru reuşita unei astfel de organizări a activităţii comerţului integrat, este necesar să se pună accentul pe elemente specifice privind organizarea şi funcţionarea sa, care se constituie, în acelaşi timp, în condiţii de reuşită:
  • afilierea la cele mai importante centrale de cumpărare, cu dever ridicat şi costuri scăzute, folosirea celor mai adecvate canale de distribuţie şi realizarea unei logistici comerciale simple şi eficiente;
  • o politică de stocuri eficientă, de regulă sub forma stocurilor restrânse, dar care să asigure o aprovizionare uşoară, fluidă şi oportună. În acest sens, trebuie să se apeleze la serviciile centralei de cumpărare, bine echipată din punct de vedere informatic, pentru a asigura o gestionare eficientă a stocurilor;
  • apelarea la serviciile centralelor de cumpărare sau la instituţii specializate pentru realizarea unor studii de piaţă, care să aibă în vedere atât producătorul, cât şi consumatorul;
  • asigurarea unor rotaţii rapide ale mărfurilor din stoc, cu implicaţii în creşterea rentabilităţii întregii activităţi;
  • reducerea cheltuielilor cu munca vie, folosirea unui personal nu foarte numeros;
  • renunţarea la toate cheltuielile neeconomicoase şi inutile în procesul de vânzare;
  • limitarea formelor de vânzare la sistemul autoservirii şi excluderea altor forme specifice marilor magazine, dar costisitoare, concomitent cu prestarea numai a acelor servicii comerciale care sunt absolut necesare şi utile cumpărătorilor.
  1. În vederea adaptării activităţii magazinelor populare la cerinţele pieţei sunt necesare preocupări permanente din partea celor responsabili, cele mai semnifi­cative fiind:
  • lărgirea continuă a sortimentului comercial, ajungându-se, în unele cazuri, la o acoperire de până la 20.000 poziţii în cadrul fiecărui raion;
  • renunţarea la cartierele modeste, ca loc principal de desfăşurare a activităţii magazinelor populare, şi pătrunderea acestora în alte zone, inclusiv în cartierele în care locuieşte populaţie cu venituri ridicate;
  • asigurarea şi promovarea unor practici şi tehnologii comerciale caracteristice marilor magazine. Trebuie să se aibă în vedere asigurarea unor servicii comerciale superioare, elevate, precum legăturile telefonice pe mari distanţe, unele servicii de alimentaţie publică, redactări şi copieri de documente etc.;
  • crearea unor mărci proprii de distribuţie, prin intermediul cărora să se acţioneze în cadrul pieţei;
  • creşterea suprafeţelor comerciale a magazinelor, sporirea capacităţii economice a firmei şi descentralizarea activităţii;
  • stabilirea unor orare de funcţionare care să răspundă cât mai eficient cererii populaţiei din punctul de vedere al proximităţii cu care populaţia poate apela la serviciile lor, pe o perioadă cât mai lungă de timp, în cursul zilei sau nopţii;
  • creşterea rolului publicităţii, prin diversificarea metodelor, suporturilor şi mesajelor folosite, eventual chiar crearea unui stil publicitar propriu, individualizat, „care să devină simbolul imaginii magazinelor populare în rândul consumatorilor"10.

2. Formele cooperatiste ale comerţului integrat

Structura sistemului cooperatist cuprinde două forme, respectiv comerţul realizat de cooperaţia de consum şi cel organizat de cooperativele marilor întreprinderi sau ale administraţiei.

  1. Cooperativele de consum reprezintă societăţi ai căror membri se unesc pentru a-şi asuma o funcţie de distribuţie. În cadrul cooperativei, membrii săi dispun de puteri egale, beneficiile realizate fiind repartizate între ei. Trebuie precizat încă de la început faptul că vânzarea mărfurilor prin magazinele aparţinând unui asemenea sistem se face către orice fel de consumator, actul ca atare nefiind limitat prin calitatea de membru cooperator.

Sistemul de organizare a activităţii comerciale desfăşurate de către cooperaţia de consum se distinge de alte sisteme printr-o serie de principii şi trăsături caracteristice.

În cadrul principiilor de organizare, cele mai semnificative sunt:

  • asigurarea liberei adeziuni pentru orice persoană care îndeplineşte condiţiile stabilite pentru aderarea la activitatea unei asemenea organizaţii, este de acord cu acestea şi poate să subscrie o parte (o acţiune) din capital;
  • promovarea strictă a ideii că fiecare membru aderent are dreptul la un singur vot, independent de puterea economică pe care o deţine, astfel încât toţi membrii cooperativei participă la gestionarea activităţii acesteia în condiţii egale;
  • repartizarea către membrii societăţii cooperatiste a unei părţi din beneficiul realizat, proporţional însă cu valoarea capitalului subscris;
  • desfăşurarea unor activităţi de educare a consumatorilor, sub diverse forme, precum: informarea continuă a acestora, consultanţă, conferinţe pe teme diferite privind actul de vânzare-cumpărare şi consumul propriu-zis, editarea de pliante, cataloage şi ziare proprii etc.

În ceea ce priveşte trăsăturile caracteristice prin care se distinge activitatea desfăşurată de cooperativele de consum, acestea sunt, de fapt, obiective ce stau la baza constituirii unor astfel societăţi, atrăgând atenţia, în mod deosebit, următoarele:

  • obiectivul de bază îl constituie o cât mai bună aprovizionare şi servire a consumatorilor, înlocuindu-se astfel ideea luptei pentru realizarea unui profit cât mai ridicat. De fapt, scopul mişcării cooperatiste îl reprezintă o cât mai bună aprovizionare şi servire a consumatorilor, şi nu beneficiul în sine;
  • principala preocupare a societăţilor comerciale ale cooperativei de consum rămâne servirea cumpărătorilor în condiţii cât mai bune, acest lucru însemnând practicarea unor preţuri cât mai reduse, garantarea calităţii produselor oferite, promovarea unor servicii comerciale cât mai adecvate nevoilor consumatorilor, exigenţelor acestora, apărarea drepturilor consumatorilor şi, nu în ultimul rând, o intensă activitate de educare a acestora;
  • societăţile comerciale ale cooperaţiei de consum reprezintă asociaţii de persoane, şi nu de capitaluri, fiind societăţi cu capital variabil, fiecare aderent având posibilitatea să subscrie una sau mai multe părţi sociale;
  • societăţile comerciale organizate de cooperaţia de consum reprezintă forme importante ale comerţului integrat, asumându-şi, în mod specific, atât funcţii ale comerciantului cu ridicata, cât şi funcţii ale celui cu amănuntul.

Structura generală a sistemelor comerciale organizate de cooperaţia de consum este diferită, eterogenă. Din multitudinea structurilor ce caracterizează sistemele de organizare a comerţului, cooperaţiei de consum îi sunt caracteristice următoarele aspecte:

  1. Mai întâi, trebuie menţionat că se disting două tipuri de structuri funcţionale: una centrală, formată din organismele de coordonare, din organismele tehnice şi din organismele financiare, cealaltă structură, teritorială, formată din cooperative de consum locale.
  2. În al doilea rând, trebuie subliniat faptul că, la rândul lor, structurile teritoriale sunt diferite, de la o ţară la alta, putând exista societăţi comerciale cooperatiste (ce deservesc populaţia unei anumite localităţi), societăţi comerciale cooperatiste specializate (ce comercializează, fie numai produse alimentare, fie anumite produse nealimentare, sau numai anumite categorii de servicii) şi, în sfârşit, societăţi comerciale cooperatiste regionale sau zonale.
  3. În al treilea rând, este de reţinut faptul că activităţile comerciale organizate de către cooperativele de consum cunosc un anumit grad de centralizare sistematică, între societăţile comerciale ale cooperaţiei de consum centrale şi cele locale sau zonale existând atât relaţii de colaborare, cât şi relaţii de subordonare.

Caracteristic activităţii comerciale realizate de cooperaţia de consum este şi faptul că unităţile sale realizează şi oferă consumatorilor şi numeroase alte prestaţii, mai puţin legate de procesul direct al comercializării mărfurilor, precum:

  • realizarea ajutorului intercooperatist, respectiv un complex de acţiuni de solidaritate în sectorul social (colonii de vacanţă, case de odihnă, grădiniţe de copii, sponsorizări etc.);
  • construirea şi exploatarea unor hoteluri, în cadrul cărora membrii cooperatori beneficiază de tarife speciale;
  • organizarea unor agenţii cooperatiste de voiaj, atât independente, cât şi în incinta magazinelor cu amănuntul;
  • acordarea sau garantarea unor credite familiale, fie de către înseşi cooperativele de consum locale, fie de către serviciile centrale cooperatiste, în principal, în vederea realizării unor investiţii;
  • organizarea şi realizarea unor servicii de asigurări pentru membrii cooperatori, prin intermediul unor societăţi de asigurare special create în cadrul sistemului cooperatist;
  • organizarea şi realizarea unor servicii educaţionale, creându-se chiar grădiniţe şi şcoli proprii, reciclări şi diverse cursuri profesionale de specializare;
  • organizarea unor centre de documentare familială, care furnizează gratuit consultaţii juridice, fiscale, sociale sau educaţionale pentru cooperatori şi familiile acestora;
  • editarea de publicaţii periodice, care oferă diverse informaţii consumatorilor;
  • organizarea unor laboratoare specializate, ce desfăşoară activităţi largi, precum garantarea calităţii produselor, fundamentarea principiilor de selecţie a furnizorilor, a politicii de comercializare a mărfurilor etc. De asemenea, aceste laboratoare organizează testări şi controale asupra produselor existente pe piaţă, contribuind astfel la întărirea protecţiei consumatorilor.

Ca şi celelalte forme şi sisteme de comerţ, comerţul cooperatist face eforturi însemnate pentru a se adapta la evoluţia pieţei, în general, şi a procesului de distribuţie, în special. Într-un asemenea context, trebuie remarcate o serie de

preocupări ce au căpătat caracter de tendinţe în evoluţia acestui sistem de organizare a comerţului. Avem în vedere:

  • concentrarea activităţii societăţilor comerciale ale cooperaţiei de consum, concentrare realizată prin fuziuni şi absorbţii, ajungându-se astfel la formarea unor cooperative de consum ce-şi desfăşoară activitatea pe mai multe zone şi regiuni;
  • optimizarea raportului dintre serviciile comerciale oferite şi rentabilitatea fiecărui magazin, ca şi a raportului dintre marile şi micile magazine. În primul caz s-a optat pentru o gamă de servicii comerciale cât mai largi, rentabilitatea apărând ca un efect al unor asemenea măsuri. În cel de al doilea caz, s-a optat pentru marile magazine, cooperaţia de consum făcând eforturi deosebite de a da în folosinţă mari magazine, hiper şi supermagazine, dispărând treptat micile magazine tradiţionale;
  • folosirea unor metode moderne de gestiune, respectiv informatizarea activităţilor de aprovizionare, realizarea legislaţiei comerciale şi conducerea activităţii magazinelor, introducerea unor noi forme de vânzare, potrivit condiţiilor concrete din fiecare zonă geografică deservită;
  • creşterea capacităţii de autofinanţare a societăţilor comerciale organizate de cooperaţia de consum, apelându-se, în acest scop, la un complex de metode.

În ţara noastră, comerţul cooperatist s-a dezvoltat în primul rând în mediul rural. În ceea ce priveşte cererea de mărfuri, piaţa rurală este formată din peste 10 milioane de locuitori, potenţiali cumpărători, deserviţi de o reţea vastă, amplasată în zone eterogene, diferite ca relief, climă şi putere economică. Deci, o piaţă extrem de largă, complexă, eterogenă de la o zonă la alta, aceste caracteristici permiţând importante segmentări. Din păcate însă, după anul 1989, sistemul cooperatist a fost şi este în continuare neglijat, ajungând în prezent într-o situaţie dezastruoasă, sistemul fiind practic distrus.

Pentru remedierea unei asemenea situaţii sunt necesare o serie de strategii de refacere a sistemului, iar apoi de dezvoltare a sa, astfel încât cooperaţia de consum să participe la realizarea unui comerţ modern, civilizat, situat la înălţimea cerinţelor începutului de mileniu. De altfel, asupra comerţului cooperatist vom reveni într-un capitol separat.

  1. Cea de a doua formă a comerţului integrat cooperatist o reprezintă coopera­tivele marilor întreprinderi sau ale administraţiei, respectiv societăţi comerciale create de personalul din industrie sau de grupuri de studenţi din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ sau care trăiesc în complexe studenţeşti. Societăţile respective deţin magazine de desfacere cu amănuntul, care vând articole alimentare sau nealimentare de consum curent, precum şi o serie de sortimente mai reduse de mărfuri nealimentare (discuri, cărţi etc.), cu un preţ puţin mai mare în raport cu preţurile practicate de către marile magazine sau de către magazinele populare. Magazinele în speţă au dimensiuni mici şi au o pondere foarte mică, chiar nesemnificativă, ca cifră de afaceri în totalul comerţului cu amănuntul.

3. Sistemul acordurilor în franciză

3.1. Conţinutul şi structura acordurilor în franciză

Franciza reprezintă un contract încheiat între francizor, respectiv persoana care acordă anumite drepturi de folosire ale unei firme mari, cunoscute sau tehnologii comerciale, şi franciz, respectiv comerciantul care cumpără dreptul respectiv. Deci, sistemul de franciză constă în utilizarea de către franciz a mărcii, a tehnicilor de comercializare, a formei şi însemnelor unei firme ce are un bun renume în cadrul pieţei (marcă comercială cunoscută şi apreciată, tehnologii comerciale specifice, magazine puternic personalizate, instituţii publicitare proprii), firmă aparţinând francizorului. Există uneori cazuri în care francizorul oferă chiar şi garanţia exclusivităţii în cadrul unei anumite forme, bine determinate. Urmare a drepturilor acordate, francizul are obligaţia de a plăti mai întâi un „drept de intrare", iar apoi, o redevenţă anuală propor­ţională cu cifra de afaceri. De asemenea, el este obligat să aplice integral metodele francizorului, pentru a se asigura continuitatea şi unitatea imaginii de marcă. Rezultă din cele prezentate faptul că, în cadrul sistemului de franciză, cei doi parteneri îşi au fiecare avantajele lor, acest lucru contribuind ca formula în cauză să cunoască o dezvoltare deosebită în procesul de distribuţie al mai multor ţări, ajungând un sistem de distribuţie performant şi în continuă dezvoltare.

Sistemul francizei se pretează a fi utilizat în domenii variate, precum: restaurante specializate, magazine de produse alimentare, magazine ce vând piese de schimb şi asigură service-ul pentru automobile, magazine care comercializează mărfuri generale, unităţi prestatoare de servicii etc.

În activitatea comercială se practică două tipuri de franciză, respectiv:

  • franciza produselor şi a mărcilor de fabrică, ce are în vedere vânzările de autoturisme şi camioane, activitatea staţiilor de benzină, precum şi activitatea întreprinderilor profilate pe îmbutelierea şi distribuţia băuturilor nealcoolice;
  • franciza de distribuţie, ce are în vedere restaurantele, comerţul cu amănuntul, prestaţiile de servicii, agenţiile imobiliare etc. În acest caz, relaţia dintre francizor şi franciz cuprinde atât produsul, serviciul şi marca, cât şi stabilirea strategiei şi gestiunea punctelor de vânzare.

Franciza reprezintă un sistem comercial de distribuţie şi vânzare destul de puternic în ţările dezvoltate economic (mai ales, în Statele Unite ale Americii, unde, de altfel, a şi apărut la începutul secolului XX), care încearcă să pătrundă şi pe piaţa românească. Pentru început, rezultatele sunt promiţătoare, rămânând însă să şi fie confirmate.

3.2 Principalele tipuri de franciză utilizate în procesul de distribuţie

În sistemul de distribuţie a mărfurilor se foloseşte franciza de distribuţie - Business Format Franchising -, sistem ce a progresat în ultimii 20-25 ani. Sistemul cunoaşte trei tipuri de franciză: franciza de comerţ cu amănuntul, franciza între­prinderilor de agrement şi voiaj, precum şi franciza prestărilor de servicii către întreprinderi şi populaţie.

  1. Franciza de comerţ cu amănuntul - Retailing - cuprinde următoarele categorii de unităţi comerciale:
  • restaurantele, unde sistemul francizei oferă o gamă foarte largă de servicii. Specific acestei forme a francizei este faptul că se caută o combinare cât mai bună a activităţilor de alimentaţie publică şi cazare cu cele privind înfiinţarea unor buticuri specializate în vânzarea unei mari diversităţi de mărfuri sau cu organizarea unui comerţ mobil itinerant de alimentaţie publică, care să asigure masa unor colectivităţi izolate în diverse zone ale ariei comerciale specifice;
  • magazine alimentare de proximitate sau comoditare, magazine care încearcă să se adapteze schimbărilor demografice, evoluţiei stilului de viaţă, modificărilor compor­tamentului de consum şi de cumpărare al unor largi categorii de consumatori. Aseme­nea magazine şi-au stabilit orare de funcţionare prelungite, oferind un larg sortiment de produse specifice (preparate, semipreparate, minuturi, produse de cofetărie şi patiserie, băuturi calde şi reci etc.);
  • magazine nealimentare, organizate sub forma unităţilor de desfacere pe bază de catalog pentru cadouri, articole de sport, mobilă etc.;
  • magazine de distribuţie a pieselor de schimb, a echipamentelor şi service- ului pentru automobile, la care se adaugă o serie de produse de strictă necesitate pentru clientela specifică.
    1. Franciza de agrement şi voiaj - Leisure and Travel Business - se constituie într-o formă de aliniere a firmelor de comerţ la evoluţia exigenţelor sociale ale populaţiei. Urmare a dezvoltării activităţilor de agrement şi voiaj, s-a simţit nevoia apariţiei unor unităţi specializate, care să asigure transportul, confortul, uneori chiar menajul, asigurând astfel un front larg de acţiune sistemului francizei respective.
    2. Franciza prestaţiilor de servicii către întreprinderi şi populaţie - Business and Personal Service - se aplică în următoarele şase tipuri de prestaţii:
  • servicii către întreprinderi, respectiv: informatică, fotocopiere, publicitate, consultanţă juridică, contabilă, financiară şi fiscală;
  • servicii privind închirierile de autoturisme şi camioane, prin intermediul unor firme puternic personalizate, care prestează servicii complexe şi de calitate în domeniu;
  • servicii privind locuinţele, ce au în vedere atât realizarea şi asigurarea locuinţelor de bază ale familiilor, cât şi a caselor de vacanţă, a căsuţelor amplasate temporar în anumite zone, dotarea acestora, asigurarea serviciilor şi a racordării lor la reţelele publice etc;
  • servicii de spălătorie şi de curăţătorii publice;
  • servicii de închiriere a diferitelor tipuri de echipament;
  • servicii de educaţie, asigurare şi centre create pe anumite domenii de activitate şi branşe, servicii mult solicitate de către populaţie şi care s-au dezvoltat puternic, sub aspect atât numeric, cât şi al cifrei de afaceri realizate.

În condiţiile în care, în ultima perioadă de timp, sistemul acordurilor de franciză a înregistrat o oarecare diminuare, ca urmare a unor greutăţi de ordin economico-financiar cu care se confruntă întreprinzătorii (mai ales francizul), s-au întreprins unele măsuri de ordin legislativ. Actele normative adoptate încearcă să evite conflictele între operatori şi, mai ales, să protejeze pe francizi, conţinând restricţii care să elimine abuzurile unor francizori.

In aceste condiţii, există cel puţin două sectoare ale francizei care s-au dezvoltat şi care, probabil, vor cunoaşte o evoluţie favorabilă şi în viitor. Este vorba de activităţile din domeniul agrementului şi de cele privind prestaţiile de servicii către întreprinderi şi populaţie.

În prezent se manifestă tendinţa de internaţionalizare a francizelor americane a căror activitate cunoaşte o puternică expansiune, penetrând în diverse domenii ale distribuţiei.

Loading...