loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Ca activitate economică, alimentaţia publică este deosebit de complexă, ea nerezumându-se doar la satisfacerea în exclusivitate a nevoii consumatorului. Desigur, dinamica sectorului de alimentaţie publică este influenţată de mai mulţi factori, dar mai ales de evoluţia circulaţiei turistice, acest lucru justificând, de fapt, asocierea ei şi activităţilor de turism, putând fi considerată drept o componentă importantă a prestaţiei turistice.

Pe de altă parte, aşa cum menţionam, alimentaţia publică este o importantă ramură a circulaţiei mărfurilor, având un rol de bază în organizarea producţiei de preparate culinare şi de cofetărie şi în desfacerea acestora către populaţie, atât pentru consumul pe loc, în unitatea de alimentaţie publică, cât şi la domiciliu (ca activitate complementară de servicii).

Prin modul de organizare în profil macro şi microteritorial, generat de mecanismele economiei de piaţă, alimentaţia publică capătă o deosebită importanţă în transformarea modului de viaţă al oamenilor, participând direct la îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu produse şi preparate culinare, într-o gamă sortimentală corespunzătoare şi variată, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, răspunzând celor mai exigente cerinţe. Pe de altă parte, alimentaţia publică oferă multiple condiţii de folosire a timpului liber, cu atât mai mult în condiţiile creşterii dimensiunilor acestuia, pe lângă funcţia fiziologică propriu-zisă, ea îndeplinind o serie de funcţii de agrement, odihnă şi recreere, în general, de petrecere agreabilă a timpului liber. Într-un asemenea context, trebuie să fim de acord cu faptul că, în zilele noastre, „produsul turistic este o realitate din ce în ce mai prezentă şi a generat o formă nouă de vacanţă, cunoscută sub denumirea de vacanţă gastronomică (pescărească, vânătorească etc.), cu atractivitate unanim recunoscută"[1].

Importanţa sectorului de alimentaţie publică este accentuată de celelalte oportu­nităţi ale sale, cele mai cunoscute fiind:

  • asigură posibilităţi multiple pentru o mai bună folosire şi valorificare a resurselor materiale, în principal a celor agroalimentare;
  • orientează şi dezvoltă gustul consumatorilor, stabilind formarea unor obice­iuri de consum alimentar al oamenilor, atât ca rezultat al dezvoltării şi punerii în valoare a ştiinţelor legate de arta gastronomică, cât şi datorită posibilităţilor de aplicare a tehnologiilor de prelucrare a materiilor prime şi folosirii celor mai moderne utilaje şi instalaţii;
  • în condiţiile folosirii celor mai performante utilaje şi instalaţii de prelucrare şi producţie a preparatelor alimentare, în alimentaţia publică se asigură, concomitent, uşurarea muncii lucrătorilor şi creşterea productivităţii muncii şi, implicit, reducerea costurilor de producţie şi, deci, asigurarea unor cote înalte de profit;
  • uşurează, în mod evident, munca femeii în gospodăria proprie, eliberând-o de o activitate ce presupune mult timp, respectiv pregătirea hranei în familie.

De altfel, importanţa alimentaţiei publice derivă şi din particularităţile care-i sunt caracteristice, particularităţi datorate caracterului tot mai complex al acestui sector, ca şi multitudinii de factori ce se manifestă în prezent în viaţa economico- socială. Asemenea particularităţi, pe de o parte, îi definitivează în mod ştiinţific obiectul şi sarcinile de perspectivă, iar pe de altă parte, o delimitează tot mai mult de celelalte sectoare ale comerţului.

În literatura de specialitate[2] se consideră că sectorului de alimentaţie publică îi sunt caracteristice următoarele particularităţi:

  1. în unităţile de alimentaţie publică, consumul este, prin excelenţă, un consum în afara gospodăriei (domiciliului), existând, desigur, şi unele excepţii;
  2. activitatea de alimentaţie publică este influenţată, într-o măsură foarte importantă, de fenomenul turistic, uneori literatura de specialitate considerând acest sector, alături de transport şi cazare, ca o componentă a activităţii turistice şi încadrând-o în categoria serviciilor turistice[3]. Într-o asemenea abordare, se consideră că alimentaţia publică determină calitatea prestaţiei turistice în ansamblul ei, influenţând conţinutul şi atractivitatea ofertei turistice, cu implicaţii majore asupra dimensiunilor şi orientării fluxurilor turistice. Asupra acestei probleme vom reveni;
  3. activitatea de alimentaţie publică are un pronunţat caracter sezonier;
  4. prin volumul de activitate şi structura sa, alimentaţia publică oferă premisele cele mai favorabile de promovare a liberei iniţiative şi de manifestare a legităţilor economiei de piaţă, în general, a legii concurenţei, în special;
  5. la baza politicii preţurilor practicate în acest sector stau atât specificul activităţii desfăşurate (o activitate complexă, care include procese de producţie, de comercializare şi de prestări de servicii), cât şi necesitatea diferenţierii preţurilor de la o unitate la alta, în funcţie de specificul acestor unităţi, de gradul de încadrare şi de calitatea serviciilor prestate;
  6. în domeniul alimentaţiei publice, mult mai mult decât în alte sectoare comer­ciale, se asigură un câmp larg pentru introducerea progresului tehnic, atât în domeniul producţiei de preparate culinare, cât şi în cel al comercializării şi activităţilor presta­toare de servicii. Avem în vedere introducerea mecanizării unor operaţii de prelucrare şi pregătire a materiilor prime, prepararea acestora, introducerea automatizării în producţie şi comercializare, uneori chiar a robotizării;
  7. activitatea de alimentaţie publică se particularizează şi prin gradul ridicat de dotări cu fonduri fixe, care impun cheltuieli mult mai mari cu întreţinerea şi repararea lor, dar şi încadrarea cu personal de strictă calificare (specializat), care să dispună de o pregătire profesională adecvată;
  8. în sectorul de alimentaţie publică se manifestă o diferenţiere sensibilă a categoriilor de personal pe profesii şi pe criterii ştiinţifice de organizare şi management, atât în activitatea de producţie, cât şi în cea de comercializare şi de prestări servicii;
  9. stabilirea colectivelor (formaţiilor) de lucru, ca şi a orarelor şi programelor de desfăşurare a activităţii prezintă un specific aparte, deosebind-o radical de activitatea comercială propriu-zisă.

Rezultă din cele prezentate faptul că o parte din particularităţile alimentaţiei publice derivă din însuşi conţinutul proceselor activităţilor desfăşurate în unităţile de alimentaţie publică (forme, metode şi instrumente de evidenţă şi control mult mai complexe, criterii deosebite şi stricte de amplasare, dimensionare şi profilare, cerinţe igienico-sanitare foarte ridicate, structura cheltuielilor de circulaţie mai eterogenă etc.).

Cunoaşterea unor asemenea particularităţi, dar mai ales a modului lor de manifestare, prezintă o mare importanţă pentru stabilirea principiilor şi criteriilor de conducere şi organizare a activităţii de alimentaţie publică, deoarece „ele se reflectă în mod nemijlocit asupra tuturor indicatorilor de eficienţă obţinuţi nu numai la nivelul societăţilor comerciale de alimentaţie publică, ci şi la nivelul celui mai mic agent economic din acest domeniu"4,

Revenind la interferenţa dintre turism şi alimentaţia publică, trebuie menţionat faptul că realizarea rolului pe care aceasta din urmă îl are în determinarea calităţii prestaţiilor turistice în ansamblul ei şi în influenţarea conţinutului şi atractivităţii ofertei turistice presupune ca serviciile de alimentaţie publică să întrunească o serie de trăsă­turi specifice, în condiţiile în care un asemenea raport este unul complex, profund, de intercondiţionare reciprocă, de dezvoltare sincronică. Potrivit literaturii de specialitate[4], asemenea trăsături specifice ale serviciilor de alimentaţie publică sunt următoarele:

  • • prezenţa lor în toate momentele-cheie ale consumului turistic: puncte de îmbar­care, mijloace de transport, locuri de destinaţie şi sejur, locuri de agrement. Odată îndeplinită această condiţie, serviciile de alimentaţie publică asigură procurarea hranei necesare turiştilor, ele reprezentând modalitatea principală de satisfacere a nevoilor cotidiene de hrană pentru toate categoriile de turişti, indiferent de modul în care au angajat prestaţia turistică şi de particularităţile acesteia;
  • existenţa unei diversităţi structurale a serviciilor de alimentaţie publică, asigurată prin prezenţa unei tipologii largi de unităţi de alimentaţie publică, capabile să satisfacă o largă paletă de trebuinţe, astfel încât aceasta să răspundă atât nevoilor de hrană şi divertisment, cât şi să-l poată satisface pe turist în orice împrejurare, mai ales în cazul unor acţiuni orientate expres spre această componentă a activităţii turistice;
  • particularizarea serviciilor de alimentaţie publică, mai ales în cazul unor forme specifice de turism (balneo-medical), prin care să poată contribui la satisfacerea moti­vaţiei ce a determinat opţiunea pentru un asemenea consum turistic. În aceste cazuri, trebuie asigurat un regim de hrană special, potrivit prescripţiilor medicale, regimurile dietetice tinzând să devină nu o modă, ci o necesitate pentru existenţa populaţiei, inclusiv în calitatea acesteia de turist;
  • necesitatea de a corespunde în egală măsură exigenţelor turiştilor autohtoni şi străini, bunurile ce fac obiectul serviciilor de alimentaţie publică trebuind să fie reprezentate de preparate din bucătăria naţională şi internaţională, din cea specifică anumitor ţări şi zone. Practic, componentele specifice şi cele comune în materie gastronomică se definesc în raport cu formele de turism, cu locul şi momentul de desfăşurare a activităţii.

 

[1] I. Istrate, Fl. Bran, A.G. Roşu, Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pag. 178.

[2]  R. Emilian, V. Neagu, Alimentaţia publică. Note de curs, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1993, pag. 3-4.

[3]  I. Cosmescu, Turismul - fenomen complex contemporan, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 215.

[4] I. Cosmescu, op. cit., pag. 215-217

Loading...