loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Evenimentele din decembrie 1989 au generat noi condiţii sociale şi economice în România. Era, deci, firesc să se adopte o serie de măsuri organizatorice şi de conţinut, menite să contribuie la adaptarea rapidă a activităţii cooperatiste la cerinţele tranziţiei spre economia de piaţă.

1. Mutaţii în organizarea şi desfăşurarea activităţii cooperaţiei de consum

În forma sa modernă, cooperaţia, reprezentând o concepţie generală de viaţă, cu valori şi principii bine definite, ce promovează un umanism profund, de substanţă, constituie o soluţie eficientă economic şi social, lucru de altfel pe deplin demonstrat de experienţa în acest domeniu a ţărilor cu economii de piaţă dezvoltate. În acest context, cooperaţia de consum a cunoscut profunde transformări, încercând să facă faţă cerinţelor noi ale mecanismului pieţei, astfel încât să se constituie într-un sector de activitate cu mare importanţă în economia ţării.

Prin Decretul-Lege nr. 67 din 8 februarie 1990, s-a stabilit noul cadru legislativ de activitate a cooperaţiei de consum, abrogându-se actele normative în domeniu ce o reglementau până la acea dată. Reglementarea adoptată a permis desfăşurarea activităţii cooperaţiei de consum în condiţii noi, trebuind însă să fie depăşite greutăţile primilor ani ai tranziţiei, greutăţi de altfel proprii întregii economii naţionale.

Principalele preocupări ale membrilor cooperatori au vizat autentificarea şi menţinerea proprietăţii cooperatiste, a patrimoniului organizaţiilor cooperatiste şi a unui sistem organizatoric democratic, care să confere, într-adevăr, autonomie şi independenţă elementelor sale componente.

Decretul-Lege nr. 67, din 8 februarie 1990, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi de credit a reprezentat un act normativ cu acţiune temporară, menit să protejeze, prin dispoziţiile sale, sistemul cooperaţiei de consum şi de credit în perioada de început a tranziţiei. Un asemenea act normativ a avut meritul de a fi legiferat rolul şi locul cooperaţiei de consum în ansamblul economiei naţionale, independenţa şi autonomia sa reală. În acelaşi timp, Decretul-Lege nr. 67 a permis iniţierea unor acţiuni şi măsuri care au condus la eliberarea activităţii cooperaţiei de consum din vechile tipare, la eliminarea fenomenelor de centralism excesiv şi biro­cratic, la o veritabilă autonomie a sectorului. În baza acestui act normativ, organizaţiile cooperaţiei de consum au fost reactivate, creându-se premisele necesare manifestării unor autonomii şi independenţe reale, capabile să stimuleze libera iniţiativă specifică membrilor săi. Calitatea de proprietari nemijlociţi asupra patrimoniului creat prin munca depusă de mai multe generaţii de cooperatori s-a resimţit atât în planul condiţiilor de funcţionare a sistemului, cât şi în cel al performanţelor sale globale.

Pe fondul proceselor şi fenomenelor sociale din primii ani ai tranziţiei, au avut loc o serie de transformări în economie, în general, şi în sistemul cooperaţiei, în particular. În aceste condiţii, unele prevederi ale Decretului-Lege nr. 67 din 8 februarie 1990 au trebuit să fie reformulate, atât pe fond, cât şi în formă, pentru a se crea un cadru corespunzător de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum. Astfel, la Congresul cooperaţiei, desfăşurat în februarie 1997, s-a evidenţiat mult mai clar scopul social al cooperaţiei de consum, respectiv aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor, inclusiv de strictă necesitate, prestarea de servicii, mica producţie industrială, alimentară şi nealimentară, valorificarea în condiţii avantajoase a producţiei realizate de asociaţii săi şi de alte persoane, acordarea de credite cu dobândă redusă, precum şi acţiuni cu caracter cultural şi educativ, pentru toţi locuitorii ţării, în principal însă pentru asociaţii săi. Noua reglementare a cooperaţiei de consum, respectiv Legea nr. 109/octombrie 1996, privind organizarea cooperaţiei de consum şi de credit, cuprinde prevederi specifice noilor condiţii ale tranziţiei, menite a determina dezvoltarea stabilă, durabilă a acestui sector în cadrul economiei de piaţă.

În noile condiţii economice şi legislative, structura economico-socială a cooperaţiei de consum se înscrie în contextul mutaţiilor profunde petrecute în ultimii 10-15 ani în lume. Dintr-o asemenea perspectivă, cooperaţia de consum trebuie privită ca un sistem naţional, economico-social, ale cărui componente sunt legate între ele prin relaţii pe orizontală şi pe verticală, unitatea conferindu-i integritate şi un permanent autocontrol. Desigur, cooperaţia de consum se află într-o strânsă legătură i34 Universitatea SPIRU HARET cu celelalte subsisteme ale sistemului economia naţională, constituindu-se ca o componentă importantă a acestuia, fiind însă în relaţii de dependenţă directă atât cu sistemul ca atare, cât şi cu toate aceste subsisteme. În aceste condiţii, înţelegerea sistemului cooperaţiei de consum ca o componentă de bază a economiei naţionale presupune, în principal, următoarele:

  • acceptarea proprietăţii private cooperatiste ca o realitate indubitabilă;
  • existenţa în fapt a unui număr relativ mare de organizaţii cooperatiste autonome;
  • admiterea principiilor de organizare şi funcţionare ale sistemului cooperatist drept temelie a unui edificiu instituţionalizat, cu o structură semnificativă proprie şi caracteristici distincte;
  • adoptarea modelului de competenţe, relaţii şi funcţii practicat în organizaţiile cooperaţiei de consum, diferit de elementele oricărui alt sistem (poate, cu excepţia sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti);
  • existenţa organizării ierarhice, cuprinzând mecanisme proprii de autoreglare, care dau valabilitate şi viabilitate reprezentării pe plan local, naţional şi internaţional întregului sistem;
  • admiterea caracterului social al relaţiilor economice specifice sistemului cooperaţiei de consum;
  • existenţa sistemului cooperaţiei de consum ca structură distinctă, instituţiona- lizată, neguvernamentală, naţională şi mondială.

Iată doar câteva argumente pentru a considera cooperaţia de consum drept un sistem naţional economico-social, real şi viabil, în perioada tranziţiei la economia de piaţă.

2. Conţinutul, rolul şi importanţa cooperaţiei de consum în etapa actuală

În prezent, prin numărul membrilor săi, prin gama de activităţi pe care le desfăşoară pe întreg teritoriul ţării, prin baza tehnico-materială de care dispune, coo­peraţia de consum constituie o realitate a vieţii şi activităţii economico-sociale, înscriindu-se în peisajul economiei româneşti ca un important sector economico-social.

Conţinutul cooperaţiei de consum şi de credit rezultă în mod clar din obiectul de activitate al acesteia, aşa cum este acesta prevăzut în Legea nr. 109/octombrie 1996.

Potrivit acestui act normativ, obiectul de activitate al cooperaţiei de consum, în general, al organizaţiei cooperatiste, principala componentă a sistemului cooperaţiei de consum, în particular, se realizează în principal prin:

  • comerţ cu amănuntul şi cu ridicata;
  • alimentaţie publică, activitate hotelieră, turism intern şi extern;
  • producţie industrială şi de prestări servicii;
  • cumpărări de produse de la populaţie şi de la agenţi economici şi valorificarea acestora prin prelucrare sau prin comercializarea ca atare;
  • vânzare de materiale de construcţie, maşini şi unelte agricole, produse petro­liere şi articole de uz casnic, îngrăşăminte, animale de reproducţie, furaje, seminţe, răsaduri, puieţi şi alte produse specifice activităţii agricole;
  • organizarea pentru proprietarii de terenuri agricole şi agenţi economici a unor servicii agro-zooveterinare, inclusiv închirierea de maşini şi unelte agricole;
  • organizarea şi desfăşurarea de activităţi agricole vegetale, piscicole, apicole, sericicole;
  • export şi import de mărfuri, produse, servicii şi schimburi de mărfuri cu organizaţii cooperatiste, întreprinderi şi firme din alte ţări;
  • cooperări şi asocieri cu alte unităţi cooperatiste, cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi participări la capitalul social al unor societăţi comerciale;
  • executări de lucrări de investiţii pentru nevoile proprii şi pentru terţi;
  • reclamă şi publicitate;
  • acţiuni cultural-educative şi sportive, precum şi sponsorizări ale unor manifestări culturale, ştiinţifice, tehnice, sportive;
  • formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului.

Rezultă din cele prezentate faptul că scopul cooperaţiei de consum constă în aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor, inclusiv a celor de strictă nece-sitate, prestarea de servicii, mica producţie industrială, alimentară şi nealimentară, valorificarea în condiţii avantajoase a producţiei realizate de asociaţii săi şi de alte persoane fizice, dar şi organizarea de acţiuni cu caracter cultural şi educativ pentru membrii cooperatori, în general pentru populaţia ţării, mai ales, cea rurală.

Rolul cooperaţiei de consum rezultă în mod indubitabil din faptul că, alături de cea meşteşugărească, ea reprezintă o componentă a sectorului privat, structurată co­erent, capabilă a garanta şi dezvolta o clasă de mijloc bine individualizată. Cooperaţia de consum se adresează, în principal, unui tronson social cu venituri relativ mici, ea având de fapt rolul ca, prin unirea unor eforturi materiale şi intelectuale, o paletă largă de indivizi să poată deveni, printr-un sistem participativ coerent, total independentă din punct de vedere economic, asigurându-şi astfel un trai decent şi o protecţie socială adecvată.

Pe de altă parte, cooperaţia de consum are capacitatea de a contribui activ şi eficient la tranziţia României spre economia de piaţă, inclusiv la consolidarea relaţiilor ei pe plan internaţional cu celelalte ţări în care funcţionează o asemenea formă de organizare a micii producţii de mărfuri şi a consumului.

În decursul celor peste 130 de ani de activitate, cooperaţia de consum şi-a păstrat caracterul său unitar, în folosul asociaţilor săi, dar şi al comunităţii, permi­ţând o conlucrare uneori fructuoasă, o utilizare comună a mijloacelor economice şi financiare, a potenţialului uman, în condiţiile unei depline autonomii a tuturor formelor de cooperaţie, indiferent de profilul acestora.

Rolul şi importanţa cooperaţiei de consum în etapa actuală rezultă, de asemenea, din baza tehnico-materială de care dispune, şi de aici, din volumul şi structura activi­tăţii desfăşurate.

În prezent, funcţionează în România peste 2000 cooperative de consum, cu circa 6 milioane de asociaţi. Aceste cooperative sunt asociate în 41 uniuni judeţene ale cooperativelor de consum şi de credit (FEDERALCOOP), iar acestea, la rândul lor, formează Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum şi de Credit (CENTROCOOP). Aceasta din urmă deţine capitalul majoritar la circa 40 de societăţi comerciale cooperatiste, având ca obiect de activitate producţia nealimentară, alimen­tară, comerţul şi turismul, informatica. De asemenea, CENTROCOOP-ul participă cu capital la peste 30 de societăţi mixte.

Activitatea economică a cooperaţiei de consum se desfăşoară prin mai mult de 25 de mii de unităţi comerciale şi de alimentaţie publică, printr-un număr de 82 de depozite de mărfuri şi prin peste 26 de mii de secţii şi ateliere de producţie şi prestări de servicii.

Capitalul total al cooperaţiei de consum şi de credit se ridică la circa 100 miliarde lei, fiind proprietate privată a acestor organizaţii.

Prin activitatea sa, cooperaţia de consum a realizat, aşa cum am mai menţionat, mai ales în mediul rural, un însemnat volum de investiţii, concretizat în magazine, unităţi de alimentaţie publică, hoteliere şi de turism, unităţi de producţie şi prestări servicii, toate finanţate din fonduri proprii, administrate la nivel judeţean şi central, în interesul dezvoltării cooperativelor şi satisfacerii nevoilor asociaţilor.

În prezent, ca şi celelalte sectoare de activitate, cooperaţia de consum se confruntă cu probleme dificile, în ultimii ani înregistrând o scădere accentuată a activităţii sale şi, implicit, a aportului său în cadrul economiei naţionale. Multe organizaţii cooperatiste şi-au încetat activitatea, patrimoniul cooperaţiei nu este întotdeauna gestionat în mod corespunzător şi eficient, reforma nu se aplică în cele mai bune condiţii etc. Iată de ce se face simţită necesitatea unor reorganizări structurale în cadrul sistemului, având ca principal scop adaptarea formelor organizatorice actuale şi a metodelor activităţii sale la cerinţele sistemului. Pe de altă parte, este necesară adaptarea actualului cadru legislativ la noile condiţii social-economice ale României. De altfel, un asemenea imperativ se află şi în faţa cooperaţiei meşteşugăreşti.

Desigur, un nou cadru legal pentru organizarea cooperaţiei în România trebuie să aibă în vedere, mai întâi, principiile şi valorile de bază ale mişcării cooperatiste, iar apoi, stadiul şi condiţiile concrete ale dezvoltării economiei româneşti, reforma economică, dar şi scopul de bază, obiectivele cooperaţiei, în general, în ultimă instanţă crearea unei clase de mici proprietari, de care are nevoie orice societate civilizată.

3. Principiile cooperatiste

Conceptul cooperatist are la bază un ansamblu de principii specifice, proprii mişcării cooperatiste internaţionale, menite să asigure adaptarea structurilor organiza­ţiilor cooperatiste la cerinţele economiei de piaţă. Aceste principii au fost adoptate în anul 1966, cu ocazia Congresului Alianţei Cooperatiste Internaţionale (A CI), fiind reformulate în anul 1995 la Congresul Jubiliar al A.C.I. de la Manchester, în consens cu transformările şi necesităţile din viaţa şi activitatea organizaţiilor cooperatiste în noile condiţii istorice.

Principiile cooperatiste nu au propriu-zis un caracter normativ, ci au rolul de a conferi sistemului stabilitate şi continuitate, reprezentând, de fapt, mult mai mult decât nişte reglementări. Asemenea principii, care reprezintă în ultimă instanţă linii directoare ale sectorului cooperatist, cadrul autorizat prin care trebuie înţeles viitorul, acţionează ca un sistem, fiind strâns legate între ele, dependente unele de altele.

Din declaraţia Congresului Alianţei Cooperatiste Internaţionale (A.C.I.) din 1995 rezultă şapte asemenea principii, respectiv:

  1. a) Asocierea membrilor cooperatori este voluntară şi deschisă, societăţile cooperatiste constituindu-se pe baza liberului consimţământ al acestora. Într-o societate cooperatistă poate intra orice persoană care este de acord să-şi asume responsabilităţile calităţii de membru cooperator, fără nici un fel de discriminare de naţionalitate, origine etnică, religie, apartenenţă politică, origine socială, sex etc.

Un asemenea principiu recunoaşte demnitatea indivizilor, libertatea acestora de a alege să se înscrie într-o cooperativă, cunoscând încă de la început atât drepturile, cât şi obligaţiile ce trebuie asumate.

  1. Controlul democratic al membrilor cooperatori, potrivit căruia societăţile cooperatiste funcţionează în mod democratic şi sunt controlate de membrii cooperatori, care participă la stabilirea politicilor şi adoptarea deciziilor. În cadrul cooperativei, democraţia include atât drepturi, cât şi responsabilităţi. În acest context, implicarea membrilor cooperatori în stabilirea şi adoptarea deciziilor majore se manifestă, în principal, cu ocazia desfăşurării adunărilor generale, dar şi prin reprezentanţii aleşi, responsabili însă în faţa celor care i-au ales.
  2. Participarea economică a membrilor cooperatori presupune faptul că aceştia contribuie în mod echitabil la constituirea societăţii cooperatiste, exercitând însă asupra acesteia un control democratic. De regulă, membrii cooperatori participă la constituirea proprietăţii societăţii cooperatiste, prin următoarele trei moduri:
  • contribuţii băneşti la constituirea capitalului social al cooperativei, aceasta fiind, de fapt, prima condiţie pentru a deveni membru cooperator;
  • crearea de resurse ce provin din reţinerea unor câştiguri rezultate din activitatea cooperativei;
  • contribuţii regulate ale membrilor cooperatori la capitalul cooperativei, prin părţi din dividendele ce li se cuvin, prin rotaţie sau până la pensionare.

Rezultă din cele prezentate că cel puţin o parte a proprietăţii societăţii coopera­tiste este indivizibilă. De regulă, membrii cooperatori primesc o compensaţie limitată, dacă există, în funcţie de contribuţia adusă la capitalul social. Din profitul obţinut de cooperativă, se alocă sumele necesare realizării unuia sau tuturor scopurilor propuse, respectiv dezvoltarea societăţii cooperatiste, eventual prin constituirea de fonduri, din care cel puţin o parte vor fi indivizibile, recompensarea membrilor cooperatori în raport cu participarea lor la activitatea societăţii cooperatiste sau sprijinirea altor activităţi de comun acord.

  1. Autonomia şi independenţa societăţilor cooperatiste presupun că acestea nu se află sub nici un fel de relaţii de subordonare faţă de alte instituţii publice sau private.

Intrarea în raporturi juridice cu alte persoane juridice sau fizice, inclusiv cu statul, se face numai ca urmare a hotărârii membrilor cooperatori, prin organele statutare şi reprezentanţii lor aleşi, cu asigurarea controlului democratic şi menţinerea autonomiei cooperativei.

  1. Educaţia, instruirea şi informarea constituie un principiu de bază al coopera­ţiei, potrivit căruia cooperativele asigură educarea şi instruirea membrilor săi, repre­zentanţilor aleşi, angajaţilor, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a contribui efectiv la dezvoltarea organizaţiei din care fac parte. Educaţia înseamnă nu numai sim­pla distribuţie a informaţiei, ci şi angajarea posibilităţilor intelectuale ale cooperatorilor, ale angajaţilor cooperativei, ale liderilor aleşi, pentru o înţelegere completă a complexi­tăţii şi bogăţiei gândirii şi acţiunii cooperatiste. La rândul ei, instruirea înseamnă siguranţa că toţi cei asociaţi au îndemânarea cerută pentru a duce la bun sfârşit, în mod efectiv, responsabilităţile ce le revin. De asemenea, educaţia şi instruirea sunt impor­tante, deoarece oferă conducătorilor aleşi oportunitatea necesară pentru a înţelege i38 Universitatea SPIRU HARET necesităţile membrilor cooperatori. Principiul recunoaşte şi responsabilitatea specială care revine cooperativelor în procesul de informare a publicului, în general, a tinerilor, în mod special, şi, nu în ultimul rând, a liderilor de opinie privind natura şi avantajele cooperaţiei.
  2. Cooperarea între cooperative are o mare importanţă în condiţiile actuale ale societăţii şi economiei, în general, ale mecanismului economico-social românesc, în particular. Cooperativele pot să ajungă la rezultatele dorite, la un potenţial cu adevărat ridicat numai printr-o colaborare practică, riguroasă în cadrul structurilor locale, regio­nale, naţionale şi internaţionale. Principiul presupune luarea în considerare a posibi­lităţii formării unor societăţi mixte, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, protejând însă patrimoniul cooperativei şi interesele membrilor săi. Pe de altă parte, principiul are în vedere necesitatea întăririi sprijinului acordat de către cei responsabili organizaţiilor cooperatiste şi activităţilor desfăşurate de acestea.
  3. Preocuparea pentru comunitate presupune acordarea atenţiei necesare dezvoltării durabile a comunităţilor din care fac parte cooperativele, acestea având deosebite responsabilităţi, atât în asigurarea progresului economic, social şi cultural al comunităţii, cât şi în protejarea mediului ambiant.

Principiile cooperatiste, privite într-o viziune sistemică, reprezintă forţa motrice a mişcării cooperatiste, dar şi „calităţile esenţiale care conferă eficienţă cooperatorilor, distincţie cooperativelor şi valoare mişcării cooperatiste"2.

4. Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum

1. Consideraţii generale

Aşa cum am menţionat, actul normativ care reglementează în prezent organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum este Legea nr. 109/1996. Potrivit acestui act normativ, activitatea cooperaţiei de consum este organizată în cadrul a trei verigi: cooperativa de consum, în cadrul căreia se desfăşoară activitatea de bază a cooperaţiei de consum, federalele teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit - FEDERALCOOP - şi Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi Credit - CENTROCOOP.

Organizaţiile cooperaţiei de consum sunt asociaţii autonome, apolitice şi neguvernamentale, al căror principal scop este organizarea de activităţi bazate pe principiul întrajutorării membrilor săi. Ele se constituie pe principiul asocierii libere, nediscriminatorii, funcţionând în mod democratic, dintr-un număr variabil de membri. Fiecare dintre aceştia participă la luarea hotărârilor adunării generale cu un singur vot, indiferent de numărul părţilor sociale subscrise, capitalul social fiind format din părţi sociale de valoare egală, legea interzicând în mod expres constituirea de organizaţii cu capital fix.

Cooperativa de consum, ca verigă de bază a cooperaţiei de consum, se poate organiza pe raza teritorială a uneia sau mai multor localităţi, existând însă posibilitatea ca în aceeaşi localitate să funcţioneze una sau mai multe cooperative de consum. Înfiinţată pe baza unui act constitutiv, cu un număr de cel puţin 15 membri fondatori, organizarea cooperativei este reglementată printr-un statut propriu, elaborat pe baza statutului cadru, aprobat de Congresul cooperaţiei de consum şi de credit.

Potrivit legii, Federala teritorială a cooperativelor de consum şi de credit -

FEDERALCOOP - se constituie prin asocierea liberă a cooperativelor de consum de pe raza teritorială a unuia sau mai multor judeţe, aceasta efectuând operaţiuni în vederea satisfacerii nevoilor asociaţilor săi, dar şi activităţi economice proprii. Înmatricularea Federalei teritoriale a cooperativelor de consum şi de credit se face de către Registrul comerţului, pe baza actului de constituire şi a statutului propriu, elaborat pe baza statutului cadru, aprobat de Congresul cooperaţiei de consum şi de credit. Numărul părţilor sociale ce trebuie subscrise de fiecare organizaţie cooperatistă asociată, precum şi valoarea unei părţi sociale se stabilesc de către adunarea generală a FEDERALCOOP.

Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit -

CENTROCOOP - se constituie, de asemenea, prin asocierea liberă a federalelor teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit, fiind o organizaţie nonprofit, cu caracter neguvernamental. CENTROCOOP-ul este cel ce elaborează şi aplică strategia şi programul de dezvoltare al cooperaţiei de consum şi de îndeplinire a hotărârilor adoptate de Congresul cooperaţiei de consum şi de credit cu privire la aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor, prestarea de servicii, alimentaţie publică, turism, producţie industrială-alimentară şi nealimentară - valorificarea pe piaţa internă şi externă a producţiei realizate de membrii cooperatori şi de organizaţiile cooperatiste asociate, precum şi de alte persoane fizice sau juridice, dar şi de realizare a unor acţiuni cu caracter social-cultural şi sportiv pentru locuitorii de la oraşe şi sate, în primul rând pentru membrii cooperatori.

Cooperativele de consum, federalele teritoriale ale acestora şi Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum pot constitui întreprinderi şi societăţi cooperatiste cu capital integral cooperatist şi pot participa la constituirea de societăţi comerciale prin asociere cu investitori români sau străini, bunurile organizaţiilor cooperaţiei de consum, reprezentând aport la capitalul social al societăţilor constituite, rămânând în proprietatea organizaţiilor cooperatiste respective. De asemenea, statutul organizaţiilor cooperaiste prevede faptul că se pot organiza unităţi fără personalitate juridică (sucursale, filiale, agenţii, magazine, unităţi de alimentaţie publică, unităţi turistice şi hoteliere, secţii, ateliere etc.) în vederea realizării obiectului de activitate al coope­rativelor.

4.2. Sistemul de organizare a cooperaţiei de consum

Aşa cum precizam mai înainte, activitatea cooperaţiei de consum este organizată în cadrul a trei verigi.

  1. a) În cadrul verigii de bază, cooperativa de consum, capitalul social este for­mat din părţi sociale de valoare egală, mărimea unei părţi sociale determinându-se prin statut. Părţile sociale ce constituie capitalul social al unei cooperative de consum se particularizează prin următoarele caracteristici:
  • nu pot fi vândute sau cesionate altor persoane şi nici gajate. Membrii coopera­tori au dreptul la restituirea părţilor sociale vărsate, ca, de altfel, şi a dividendelor şi a cotei parte din fondul de dezvoltare, în cazul retragerii din cooperativă sau în caz de deces, moştenitorilor legali sau testamentari. De asemenea, părţile sociale restante se restituie membrilor cooperatori în cazul excluderii din cooperativă;
  • nu pot fi constituite prin titluri negociabile;
  • nu sunt purtătoare de dobânzi;
  • • nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor personale ale membrilor cooperatori faţă de cooperativa de consum sau faţă de terţi.

Cota parte din profitul cooperativei de consum se atribuie fiecărui membru cooperator, proporţional cu partea acestuia la capitalul social, constituindu-se în dividende.

Organele de conducere ale cooperativei de consum sunt Adunarea Generală, Consiliul de administraţie şi Biroul executiv al acestuia.

Adunarea generală constituie organul de conducere al activităţii cooperativei de consum, fiind alcătuită din totalitatea membrilor cooperatori înscrişi în cooperativa respectivă. Adunările generale au caracter ordinar şi extraordinar, fiecare având atribuţii expres prevăzute de lege.

Hotărârile adunărilor generale - indiferent de caracterul acestora - se iau prin vot secret sau prin vot deschis, fiind obligatorii pentru toţi membrii cooperatori, indiferent dacă au luat sau nu parte la adunarea generală, inclusiv pentru cei ce au votat împotriva.

Consiliul de administraţie este ales de Adunarea generală dintre membrii cooperativei, pentru o perioadă de patru ani. Atribuţiile Consiliului de administraţie sunt stabilite de lege şi de către statutul cooperativei, ca, de altfel, şi răspunderile membrilor acestuia.

Biroul executiv conduce activitatea curentă a cooperativei de consum în perioada dintre şedinţele Consiliului de administraţie. Preşedintele consiliului de administraţie este şi preşedintele Biroului executiv al cooperativei de consum. De asemenea, atribuţiile Biroului executiv sunt prevăzute în lege sau în statutul cooperativei.

  1. b) În ceea ce priveşte federaţia teritorială a cooperativelor de consum şi de credit - FEDERALCOOP -, aceasta are ca principal obiectiv reprezentarea intereselor econo­mice, financiare, juridice şi social-culturale ale cooperativelor de consum, în faţa instituţiilor publice, a instanţelor judecătoreşti sau a oricărui terţ, ca şi sprijinirea orga­nizaţiilor cooperatiste asociate cu mijloace financiare pe perioade determinate, pentru desfăşurarea activităţii curente şi pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale.

Numărul părţilor sociale ce trebuie subscrise de fiecare organizaţie cooperatistă asociată, ca, de altfel, şi valoarea unei părţi sociale, se stabilesc de adunarea generală a FEDERALCOOP, părţile sociale neputând fi transmise altor persoane fizice sau juridice. Bineînţeles, la retragere sau în caz de excludere, organizaţia cooperatistă asociată are dreptul să primească părţile sociale vărsate şi dividendele cuvenite.

După plata impozitului pe profit şi după constituirea fondurilor prevăzute de lege şi statutul propriu, cota parte rămasă se atribuie organizaţiilor cooperatiste asociate, proporţional cu cota de participare la capitalul social, constituindu-se în dividende.

Organizaţiile cooperatiste asociate la FEDERALCOOP au o serie de drepturi şi îndatoriri, prevăzute în legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum şi de credit şi în statutele proprii.

Ca şi în cazul cooperativei de consum, organele de conducere ale federalei teritoriale a cooperativelor de consum şi de credit FEDERALCOOP sunt Adunarea generală, Consiliul de administraţie şi Biroul executiv.

Adunarea generală a FEDERALCOOP este formată din reprezentanţii aleşi în adunările generale ale tuturor cooperativelor asociate. Şi în acest caz, Adunarea generală poate avea caracter ordinar şi extraordinar, fiecare dintre acestea având atribuţii stabilite de lege şi în statutul propriu de funcţionare. La fel, hotărârile adunărilor generale se iau prin vot secret sau prin vot deschis, fiind obligatorii pentru toate cooperativele asociate.

Adunarea generală aprobă asocierea FEDERALCOOP-ului la CENTROCOOP, alegând şi delegaţii la Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit. De asemenea, Adunarea generală a FEDERALCOOP dezbate şi aprobă programele trimestriale şi anuale privind activitatea economico-financiară, bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi al cooperativelor de consum asociate.

Consiliul de administraţie al FEDERALCOOP este format din cel puţin câte un reprezentant al cooperativelor de consum asociate, aleşi pe o perioadă de patru ani. Dintre membrii Consiliului de administraţie se aleg (de către acesta) un preşedinte şi doi sau mai mulţi vicepreşedinţi, precum şi membrii Biroului executiv. Ca şi în cazul cooperativei de consum, atribuţiile Consiliului de administraţie al FEDERALCOOP sunt stabilite prin legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum şi de credit şi prin statutul propriu.

La rândul său, Biroul executiv are ca principală atribuţie conducerea curentă a FEDERALCOOP-ului în perioada cuprinsă între şedinţele Consiliului de administraţie.

  1. c) Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit-CENTROCOOP - se constituie, aşa cum menţionam mai înainte, prin asocierea liberă a federalelor teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit, reprezentând interesele econo- mice-financiare, juridice şi social-culturale ale organizaţiilor cooperaţiei de consum în faţa instituţiei prezidenţiale, precum şi în faţa autorităţilor legislative, executive şi judecătoreşti. De asemenea, CENTROCOOP-ul este îndrituită să emită norme obliga­torii pentru toate organizaţiile, societăţile şi întreprinderile cooperaţiei de consum, având competenţa şi posibilităţile necesare acordării acestora a asistenţei tehnico- economice şi de specialitate cerute.

Potrivit legii, mijloacele mobile şi imobile ale CENTROCOOP-ului sunt valorificate prin plasarea acestora în societăţi şi întreprinderi cooperatiste, în societăţi mixte sau în alte unităţi. Veniturile obţinute din plasamentele obţinute de CENTROCOOP sunt neimpozabile şi se folosesc integral pentru constituirea fondurilor speciale destinate acoperirii cheltuielilor de administrare şi de condu­cere, precum şi a fondurilor destinate sprijinirii mişcărilor cooperatiste şi întraju­torării membrilor asociaţi, respectiv:

  • fondul comun de dezvoltare;
  • fondul pentru pregătire profesională;
  • fondul de protocol, reclamă şi publicitate;
  • fondul pentru acţiuni social-culturale şi umanitare;
  • fondul pentru cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică;
  • constituirea de resurse financiare şi pentru sprijinirea temporară cu resurse băneşti a unor organizaţii ale cooperaţiei de consum;
  • alte fonduri stabilite de Consiliul de administraţie al CENTROCOOP.

Legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum şi de credit

conţine principalele drepturi şi îndatoriri ale organizaţiilor cooperatiste asociate.

Organele de conducere ale CENTROCOOP sunt Congresul cooperaţiei de consum şi credit, Consiliul de administraţie şi Biroul executiv.

Congresul cooperaţiei de consum şi de credit este ordinar şi extraordinar. Principala atribuţie a Congresului ordinar este cea privind stabilirea strategiei i42                Universitatea SPIRU HARET dezvoltării cooperaţiei de consum, hotărârile acestuia luându-se prin vot secret sau deschis, fiind obligatorii pentru toate organizaţiile cooperatiste, chiar dacă acestea nu au luat parte la Congres sau au votat împotrivă.

Administrarea CENTROCOOP-ului este încredinţată unui Consiliu de adminis­traţie, ales pe o perioadă de patru ani, consiliu ce organizează şi asigură prin aparatul propriu asistenţa de specialitate şi controlul economic asupra operaţiunilor întreprinse de organizaţiile cooperatiste asociate şi unităţile proprii, precum şi controlul financiar, de gestiune al acestora. De asemenea, Consiliul de administraţie, alături de alte atribuţii prevăzute în legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum şi de credit, elaborează proiecte de statut-cadru pentru organizaţiile cooperaţiei de consum, pe care le supune aprobării Congresului şi efectuează eventuale modificări la acestea în perioada dintre congrese. În acelaşi timp, Consiliul de administraţie reprezintă, prin delegaţii săi autorizaţi, cooperaţia de consum în relaţiile cu puterea legislativă, execu­tivă şi judecătorească, cu alte organizaţii cooperatiste, cu organizaţii neguverna­mentale şi cu Alianţa Cooperatistă Internaţională, precum şi cu agenţi economici din ţară sau din străinătate.

Biroul executiv conduce activitatea curentă a CENTROCOOP în perioada dintre şedinţele Consiliului de administraţie.

Organizaţiile cooperaţiei de consum au 1-3 cenzori şi tot atâţia supleanţi, aleşi de către adunarea generală a fiecărei organizaţii cooperatiste, respectiv de către Congresul cooperaţiei de consum şi credit. Principala atribuţie a cenzorilor este aceea de a supraveghea şi verifica întreaga gestiune a organizaţiei cooperatiste şi de a aduce la cunoştinţa Consiliului de administraţie neregulile şi încălcările drepturilor legale şi statutare pe care le constată, cazurile mai importante trebuind să fie aduse la cunoştinţa Adunării generale, respectiv a Congresului.

4.3. Membrii şi salariaţii cooperaţiei de consum

Potrivit legii, organizaţiile cooperaţiei de consum se constituie dintr-un număr variabil de membri, aceştia având o serie de drepturi şi îndatoriri, expres prevăzute în lege şi în statutul propriu al cooperaţiei.

Principalele drepturi ale membrilor cooperatori: să primească, pentru părţile sociale vărsate, dividende din profitul anual, potrivit aprobării adunării generale a cooperativei de consum, să beneficieze de avantajele materiale şi social-culturale care decurg din activitatea cooperativei de consum şi să aibă prioritate la cumpărarea unor mărfuri şi la efectuarea unor servicii.

Membrii cooperatori au îndatoriri referitoare la: achitarea, în termenele stabilite, a valorii părţilor sociale subscrise, îndeplinirea hotărârilor adunării generale a coope­rativei, apărarea şi păstrarea bunurilor acesteia.

Membrii cooperatori sunt răspunzători pentru obligaţiile cooperativei de consum din care fac parte, în limita părţilor sociale subscrise.

Calitatea de membru cooperator încetează prin retragere, excludere sau deces. În ceea ce priveşte excluderea, aceasta intervine într-unul din următoarele trei cazuri:

  • cooperatorul, pus în întârziere, nu a achitat în întregime, la termenele fixate, cel puţin o parte socială subscrisă;
  • cooperatorul nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a fi membru al cooperativei;
  • cooperatorul săvârşeşte infracţiuni în dauna cooperativei.

În vederea realizării obiectului său de activitate, cooperaţia de consum poate utiliza personal salariat, care poate avea şi calitatea de membru cooperator. Salariaţii în cauză beneficiază de toate drepturile şi au toate obligaţiile care rezultă din calitatea de salariat, potrivit prevederilor din legislaţia muncii.

5. Regimul juridic al bunurilor cooperaţiei de consum

Constituţia României defineşte proprietatea în ţara noastră ca fiind publică şi privată, fără a face referire la proprietatea cooperatistă. Desigur, proprietatea coopera­ţiei de consum (ca, de altfel, şi cea a cooperaţiei meşteşugăreşti) este o formă a proprie­tăţii private de tip asociativ, cu scop lucrativ, individuală şi distinctă. Dreptul de proprietate cooperatist este un drept real, principal, al cărui titular, persoana juridică din cooperaţia de consum, poate să posede, să folosească, să culeagă fructele şi să dispună de propriile sale bunuri, cu respectarea limitelor stabilite prin lege.

Proprietatea organizaţiilor cooperatiste de consum se compune dintr-o parte divizibilă a proprietăţii, ce cuprinde părţile sociale vărsate de membrii cooperatori, care pot fi bunuri mobile corporale sau bunuri imobile, precum şi dividendele cuvenite cooperatorilor. În cazul cooperativelor de consum, partea divizibilă va cuprinde şi cota parte din fondul de dezvoltare aferentă părţilor sociale subscrise sau vărsate de membrii cooperatori, pe perioada în care aceştia rămân membri ai cooperativei.

Partea indivizibilă a proprietăţii cooperatiste cuprinde întregul patrimoniu al organizaţiilor cooperaţiei de consum, acumulat de acestea în decursul întregii lor activităţi, mai puţin partea divizibilă, menţionată mai înainte. Desigur, partea indivizi­bilă a proprietăţii organizaţiei cooperatiste de consum nu poate fi însuşită de către membrii cooperatori. În ceea ce priveşte activele imobilizate şi circulante, proprietate a organizaţiilor cooperatiste, acestea pot fi înstrăinate sau date în folosinţă numai cu plată, cu respectarea prevederilor legale şi statutare, orice fel de înstrăinare, cu orice titlu, făcută cu încălcarea unor asemenea prevederi, fiind nulă de drept.

Dreptul de proprietate al fiecărei persoane fizice din cooperativa de consum este individual şi distinct, atât faţă de dreptul de proprietate al celorlalte organizaţii cooperatiste, cât şi faţă de dreptul de proprietate ce aparţine persoanelor fizice care intră în colectivul fiecărei persoane juridice.

Specificul societăţii cooperatiste, rezultat al finalităţii sale sociale, impune în procesul decizional principiul „un om, un vot", ceea ce diferă de modul în care se iau deciziile în cadrul societăţilor comerciale de drept comun. De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că persoanele fizice, membre ale colectivului unei persoane juridice din cooperaţia de consum, au drept de proprietate asupra părţilor lor sociale, titluri nominative sau acţiuni, pe care şi-l exercită prin intermediul dreptului de vot, neavând un drept individual de dispoziţie asupra lor, acestea realizându-se doar prin intermediul adunării generale, deci prin intermediul persoanei juridice. Persoana juridică din cooperaţia de consum îşi manifestă în mod autonom dreptul individual, dreptul de proprietate, dobândind proprietatea prin „asociaţiune" şi prin „acte juridice".

Patrimoniul organizaţiilor cooperatiste de consum este format ca urmare a aportului în natură şi în numerar al cooperatorilor la intrarea acestora în organizaţia cooperatistă şi din acumulările ulterioare, urmare a profitului obţinut. Contribuţia în natură adusă de cooperatori încetează a mai fi proprietate individuală a acestora o dată cu primirea ei în proprietatea cooperativei de către adunarea generală, cooperatorul renunţând de bunăvoie la dreptul său de proprietate asupra bunului. O asemenea renunţare la dreptul de proprietate asupra bunului adus drept contribuţie creează i44  Universitatea SPIRU HARET cooperatorului o serie de drepturi în favoarea sa, precum dreptul la muncă şi la culegerea „fructelor", atât de pe urma muncii depuse, cât şi de pe urma contribuţiei respective, drepturi concretizate în salariu, dividende, cote de profit etc.

Dreptul de proprietate asupra capitalului social al cooperativei şi patrimoniului acesteia aparţine persoanei juridice ca atare şi este determinat de modul de înfiinţare, organizare şi lichidare specific organizaţiilor cooperaţiei de consum. Acest drept este exercitat prin intermediul adunării generale şi al celorlalte forme democratice de conducere, exprimând voinţa comună a membrilor cooperatori, distinctă de cea a fiecărui membru în parte.

Aşa cum menţionam, organizaţiile cooperatiste dobândesc dreptul de proprietate din momentul înfiinţării lor ca persoane juridice, în principal asupra bunurilor constituite ca aport social de cei care se asociază de bunăvoie, în scopul desfăşurării în comun a unor activităţi economice şi a sumelor de bani subscrise de cooperatori ca parte socială.

Modul specific de dobândire a dreptului proprietăţii cooperatiste şi modalităţile ulterioare de întregire a patrimoniului prin acte de vânzare-cumpărare, achitarea părţilor sociale, a taxelor de înscriere, acumulările din veniturile realizate ca urmare a activităţii economico-financiare desfăşurate determină caracterul asociativ al proprie­tăţii cooperatiste şi de consum.

Proprietăţii cooperatiste îi corespunde, aşadar, un drept de proprietate cooperatist, care este un drept absolut, exclusiv, inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.

Subiectele dreptului cooperatist, în cazul cooperaţiei de consum, sunt coope­rativele de consum şi de credit, federalele teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit (FEDERALCOOP) şi Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit (CENTROCOOP).

Obiectul dreptului de proprietate cooperatist îl constituie bunurile de care subiectele de drept amintit dispun, respectiv bunuri mobile (maşinile şi utilajele aduse ca aport social de membrii cooperatori, utilajele procurate ulterior pe baza unor contracte economice, bunurile mobile dobândite prin cumpărare din domeniul privat, obiectele de inventar), bunuri imobile, de genul clădirilor şi terenurilor dobândite prin diferite modalităţi, mijloace circulante din sfera producţiei, produ­sele rezultate ca urmare a activităţii economice desfăşurate şi fondurile statutare ale organizaţiilor cooperaţiei de consum.

Referindu-ne la conţinutul dreptului de proprietate cooperatist, trebuie menţionat faptul că organizaţiile cooperaţiei de consum exercită, ca oricare alt subiect de drept de proprietate, posesia (exercitată prin organele lor interne şi prin persoane special încre­dinţate de acestea), folosinţa (utilizarea efectivă a bunurilor proprietate cooperatistă se realizează de către cei ce lucrează în cadrul cooperativei), uzufructul (ce poate avea ca obiect bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea privat-cooperatistă) şi dispoziţia (realizată prin consumarea în activitatea desfăşurată a bunurilor care aparţin organi­zaţiei cooperatiste).

Loading...