loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

dezvoltarea şi amplificarea schimburilor dintre ţări reprezintă o cerinţă indispensabilă a progresului social economic, orice ţară, ca rezultat al modificărilor care au loc în diviziunea mondială a muncii şi, implicit, al lărgirii schimburilor economice între state, având de dat şi de primit ceva în cadrul circulaţiei valorilor materiale create pe mapamond. Aceasta a făcut ca schimburile comerciale între naţiuni să cunoască continuu creşteri deosebite culminând cu tendinţa conturată în zilele noastre privind unificarea pieţelor naţionale şi a pieţelor zonale externe. Într-o piaţă mondială, specialiştii vorbind, aşa după cum am mai subliniat, de o veritabilă maree a comerţului mondial. În acest context internaţionalizarea întreprinderilor comerciale a cunoscut puternice accelerări de ritmuri, în deosebi în ultimul deceniu a secolului recent încheiat şi prezintă simptomele unei accentuări deosebite în actuala perioadă. Într-un asemenea context, iniţiativele distribuitorilor europeni s-au intensificat, în primul rând în cadrul continentului, trecând de la diversele achiziţii sporadice la fuziuni şi generări a unor economii în scară la nivelul cumpărătorilor, la nivel logistic şi a acţiunilor de marketing. În al doilea rând au apărut noi oportunităţi, prin deschiderea a noi zone ale lumii, pentru investiţii; este vorba, în special de America latină şi o serie de pieţe asiatice, zone care asigură relaţii de creştere şi un bun mediu de afaceri, în special pentru firmele occidentale ale Europei, a căror pieţe naţionale de origine au devenit limitate, fie prin legislaţii restrictive, fie prin gradul lor ridicat de saturaţie. Drept urmare, strategiile de internaţionalizare a respectivelor întreprinderi, se impun a deveni foarte variate, ţinând seama de obiectivele urmărite, poziţia comercială ce o deţine fiecare dintre firmele implicate şi caracteristicile sau spaţialitatea economiilor ţărilor de destinaţie.

Pornind de la asemenea premise, se apreciază că apar noi probleme de rezolvat, noua viziune cu privire la unirea şi mondializarea pieţei putând deveni curând elementul de bază în fundamentarea opţiunilor cu privire la orientarea întregii activităţi comerciale ce se va desfăşura în cadrul pieţei. Pentru aceasta însă, trebuie rezolvate şi probleme care depăşesc complexul cadru al distribuţiei.

- Trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul potrivit căruia cooperarea internaţională privind schimbul de mărfuri şi servicii presupune şi necesitatea unor importuri de capital străin, domeniu care cere pentru fluidizarea tranzacţiilor, crearea unor mecanisme bazate pe instituţii financiare adecvate. Asemenea mecanisme, bazate pe realizarea unor instituţii sub forma Uniunii de Plăţi, ar trebui avute în vedere ca o modalitate de a asigura ajutoare financiare ţărilor aflate în reconstrucţie, care doresc să-şi extindă cererea internă peste posibilităţile resurselor autohtone, fără a le lăsa la discreţia preferinţelor pentru lichidităţi a bancherilor din ţările cu excedent de devize sau fără a fi nevoite să introducă politici restrictive pentru asigurarea convertibilităţii valutare. În ideea facilitării integrării respective, rolul Uniunii de Plăţi ar fi, de a acţiona la fel ca orice alt intermediar financiar şi de a pune de acord creările de lichidităţi ale creditorilor din ţările ce au excedente de devize, cu cerinţele de finanţare ale debitorilor din ţările cu deficit de devize. Crearea unui asemenea intermediar internaţional, ar avea menirea şi de a reduce riscul devalorizării pentru credite, Uniunea de Plăţi avută în vedere, putând prelua riscul valutar al unei convertibilităţi imediate.

- În scopul asigurării extinderii pieţelor unice şi accentuarea procesului de internaţionalizare a distribuţiei, pentru ţările cu economie în tranziţie un rol important le-ar putea reveni şi sarcinilor pe care ar vrea să-şi le asume ţările cu excedent de devize. Între respectivele probleme, trei prezintă o importanţă deosebită, respectiv: eliminarea barierelor comerciale, care împiedică importurile din ţările cu economie în tranziţie, fenomen care ar permite ţărilor respective creşterea importurilor prin încasări din exporturi; instituirea unui Program de reconstrucţie a Europei Centrale şi de Est, program care pornind de la experienţele postbelice din ţările Europei de Vest, ar trebui pentru o anumită perioadă, să aloce fonduri cu care să se asigure garantarea cursului de schimb pentru exporturile de capital către ţările în tranziţie sau pentru sprijinirea uniunilor de plăţi central şi est europene, contravaloarea în valută indigenă urmând să fie vărsată, în fiecare ţară receptoare într-un fond de reconstrucţie socio-economică; condiţionarea accesului la respectivele fonduri, prin stabilirea unui program de reconstrucţie socio- economică propriu şi colaborarea cu ţările donatoare, precum şi prin cooperarea efectivă atât la înfiinţarea, cât şi la asigurarea bunei funcţionări a Uniunii de Plăţi[1].

În ceea ce priveşte gândirea europeană privind internaţionalizarea comerţului şi integrarea acestuia în sistemele mondiale de distribuţie, supunem atenţiei opinia specialiştilor Uniunii Europene, potrivit căreia comerţul european joacă un rol crucial şi activ în schimburile internaţionale, politica comunitară tinzând să garanteze producătorilor europeni condiţii de concurenţă loială pentru exporturile acestora şi spre alte continente. Potrivit aceleiaşi opinii, prin vânzările directe, distribuitorii europeni doresc să se implanteze direct drept comercianţi pe pieţele străine. Se consideră că asemenea întreprinderi sunt mai susceptibile de a realiza profituri în comparaţie cu distribuitorii străini pentru vânzări de mărfuri fabricate în Europa, constituind, în acelaşi timp, importante debuşee pentru producţia europeană. Se pleacă de la premiza că un magazin european stabilit pe un alt continent, graţie cunoaşterii gusturilor populaţiei locale şi datorită iniţiativelor companiilor oficiale de marketing, este de natură să creeze un fascicol de relaţii comerciale în favoarea producătorilor europeni, care nu vor putea să penetreze prin ei însăşi. În această direcţie, în perioada imediat următoare, firmele europene îşi vor intensifica strategiile proprii de internaţionalizare pentru accesarea de noi pieţe la stadiul de magazin şi gama de produse pe care să le lanseze. Se apreciază că noile dimensiuni obţinute prin relaţiile comerciale într-o economie, în vederea mondializării vor afecta operaţiile efectuate de sectorul comercial asupra pieţelor străine, cât şi asupra locurilor şi formelor de cooperare între comerţ şi industrie. O asemenea viziune implică, la rândul său soluţionarea şi asigurarea unei evoluţii corespunzătoare a unor fenomene precum: aspectele comerciale ale investiţiilor directe în străinătate privind accesul la pieţe şi a unor baze de export, internaţionalizarea producţiei, sporirea rolului caselor de comerţ, conturarea problemelor tehnologice specifice sistemului schimburilor internaţionale şi diminuarea treptată a costurilor de comunicare. La aceste aspecte se adaugă o problemă deosebit de importantă care se referă la respectarea, pentru ţările mai puţin dezvoltate, a normelor sociale şi a acordurilor internaţionale. Fenomenul apare, deoarece codurile de conduită sunt, în momentul de faţă, definite de diverse nivele privind iniţiativele private de către OIT, OMC şi Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, ţinând cont, aproximativ, în mod egal, de nevoile de dezvoltare în regimurile ACP. Ca acţiuni, în această privinţă specialiştii Uniunii Europene au în vedere: examinarea potenţialelor şi a problemelor întreprinderilor comerciale europene care caută să dezvolte operaţiunile de distribuţie asupra altor continente; organizarea pentru participarea întreprinderilor comerciale şi a federaţiilor sectoriale la reţeaua europeană a serviciilor pentru implicarea acestui sector în pregătirea negocierilor internaţionale1.

 

[1] J. Kregel, E. Matzner, G. Grabher, Şocul pieţei, Bucureşti, Editura Economică, 1995, p. 113 - 124

  1. Costea, D. Patriche, Cartea albă a comerţului, în lucrarea Administrarea afacerilor comerciale Bucureşti, Editura Uranus, 2002, p. 235 - 236
Loading...