loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Expedițiile coloniale efectuate de conchistadori și declanșarea primei revoluții industriale au constituit principalii factori care au stat la baza mondializării comerțului. În perioada 1860-1914, volumul schimburilor comerciale internaționale a crescut de peste șapte ori. Aflată în fruntea unui imens imperiu colonial și beneficiind de roadele revoluției industriale, Anglia a fost promotoarea ferventă a liberului schimb[1], fundament al apariției și expansiunii comerțului la scară planetară. Prima conflagrație mondială și criza economică interbelică au determinat reluarea practicilor protecționiste.

O dată cu încheierea celui de-al doilea război mondial, SUA, care doreau pe de o parte, să-și asigure debușee pentru produsele lor, iar, pe de altă parte, să instituie o ordine democratică în lume, și-au concentrat eforturile pentru a generaliza principiul liberului schimb în relațiile comerciale internaționale. În luna iulie a anului 1944, s-a desfășurat conferința de la Bretton Woods, care a avut drept scop tocmai organizarea pe baze noi a relațiilor economice internaționale. Această conferință a hotărât înființarea a trei instituții, care au marcat și continuă să marcheze evoluția vieții economice a întregii planete, respectiv, Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială (BM) și Organizația Internațională a Comerțului (OIC), unii dintre principalii poli de putere în comerțul internațional. În luna ianuarie a anului 1948, 23 de țări capitaliste occidentale au semnat un acord provizoriu de liberalizare a schimburilor, intitulat Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT).

Începând cu anul 1945, putem afirma că, schimburile economice internaționale au cunoscut un trend anscendent, ca urmare a unei multitudini de factori, dintre care putem aminti[2]:

  • revoluția transporturilor;
  • creșterea cererii mondiale de bunuri și servicii datorită sporirii atât a populației planetei, cât și a puterii medii de cumpărare;
  • creșterea gradului de liberalizare a comerțului[3];

♦ dezvoltarea corporațiilor transnaționale (tabelele nr. 1 și 2) etc.

Cele mai mari corporații ale lumii în anul 2000, după cifra de afaceri
înregistrată

Tabelul nr. 1

Poziția ocupată

Denumirea corporației

Cifra de afaceri (mld. USD)

2000

1999

1.

3.

Exxon Mobil

210,392

2.

2.

Wal-Mart

193,295

3.

1.

General Motors

184,632

4.

4.

Ford Motors

180,598

5.

5.

DaimlerChrysler

150,069

6.

11.

Royal Dutch/Shell

149,146

7.

17.

BP

148,062

8.

9.

General Electric

129,853

9.

7.

Mitsubishi

126,579

10.

8.

Toyota Motors

121,416

Sursa www.largestcompaniesoftheworld.com

Cele mai mari corporații europene în anul 2001, după cifra de afaceri înregistrată

Tabelul nr. 2

Poziția ocupată

Denumirea corporației

Cifra de afaceri (mld. euro)

001

2000

1.

1.

DaimlerChrysler

162,384

2.

2.

BP

155,768

3.

20.

TotalFinaElf

114,557

4.

3.

AXA

100,394

5.

7.

Royal Dutch/Shell

97,127

6.

4.

Volkswagen

85,555

7.

5.

Allianz

84,828

8.

6.

Siemens AG

78,396

9.

10.

Eon

74,048

10.

8.

Deutsche Bank

67,659

Sursa: Capital nr. 25/21.06.2001

Prin amploarea deosebită a schimburilor efectuate și prin volumul valoric ridicat al vânzărilor realizate, corporațiile transnaționale s-au impus drept un alt pol de putere semnificativ în comerțul internațional.

Dinamismul economic al noilor țări industrializate, prăbușirea zidului Berlinului, deschiderea economiei chineze și emergența noilor piețe sunt doar câteva dintre fenomenele și evenimentele care au contribuit în mod semnificativ la mondializarea comerțului internațional (tabelul nr. 3). Drept urmare, în anul 1994, a fost creată Organizația Mondială a Comerțului (OMC)[4], care a devenit un alt principal pol de putere în comerțul internațional.

Dinamica schimburilor comerciale în economia mondială în perioada 2000-2007

Tabelul nr. 3

 

2000

2001

2002

2003

2004-2007

Importuri (%)

Țări dezvoltate

11,8

-1,3

1,7

6,2

6,7

Țări în curs de dezvoltare

15,9

1,6

3,8

7,1

8,5

Țări în tranziție

13,4

11,7

6,9

8,0

7,3

Exporturi (%)

Țări dezvoltate

12

-1,1

1,2

5,4

6,4

Țări în curs de dezvoltare

15,0

2,6

3,2

6,5

8,1

Țări în tranziție

14,7

5,9

5,3

6,2

6,1

Creșterea volumului comerțului mondial (%)

12,6

-0,1

2,1

6,1

6,9

Sursa: Capital nr. 41/10.10.2002

În condițiile globalizării accelerate, comerțul mondial actual este dominat de schimburile comerciale realizate între cele trei mari zone economice, grupate în așa-numita “Triadă”, SUA, Uniunea Europeană (UE) și Japonia. Acestea realizează peste 80 % din volumul valoric al schimburilor comerciale internaționale și constituie alți poli de putere majori în comerțul internațional (tabelul nr. 4).

Matricea exporturilor pe plan mondial (mld. USD)

Tabelul nr. 4

Proveniență

Anul

Destinație

Total

Țări europene dezvoltate

SUA Și Canada

Japonia

Țări dezvoltate

1980

891

650

166

40

1997

2569

1708

638

135

Țări europene dezvoltate

1980

615

540

50

8

1997

1730

1455

185

46

SUA și Canada

1980

184

75

75

24

1997

558

154

312

70

Japonia

1980

62

21

34

-

1997

206

69

1241

-

Sursa: L’Etatdu monde 2001, Paris, La Decouverte, 2000, pag. 75

Alți poli de putere în comerțul internațional, dar de mai mică importanță, sunt reprezentați de celelalte blocuri economice sau zone de liber schimb, precum NAFTA, ASeAn, ALENA, CEFTA[5] etc.

Prin urmare, putem considera comerțul internațional drept vector al globalizării. Una din cauzele intensificării procesului globalizării o reprezintă internaționalizarea comerțului. Pe de altă parte, asistăm la concentrarea comerțului internațional în jurul unor poli de putere, reprezentați fie de state sau blocuri economice, fie de instituții internaționale unanim recunoscute.

 

[1]      A. Smith și D. Ricardo au fost printre primii exponenți britanici ai doctrinei liberului schimb, considerând că acesta conduce la îmbogățirea națiunilor, grație unei diviziuni internaționale a muncii axată pe teoria avantajului comparativ.

[2]    Boniface (coord.) - Atlas des relations internationales, Paris, Hatier, 1997, pag. 46

[3]     Creșterea gradului de liberalizare a comerțului internațional s-a realizat sub egida GATT în etape succesive, în urma desfășurării rundelor de negocieri comerciale multilaterale. De exemplu, în perioada 1967-1989, ponderea comerțului internațional în crearea Produsului Intern Brut (PIB) mondial a crescut de la 12% la 22,5%, iar volumul valoric al schimburilor internaționale a crescut de 16 ori.

[4] OMC a început să funcționeze efectiv din anul 1995, iar în anul 1996, avea 120 de țări membre și 39 de țări cu statut de observator. Un loc important în cadrul preocupărilor organizației îl deține problematica protecției mediului înconjurător. În acest sens, în declarația finală a primei reuniuni ministeriale a OMC (decembrie 1996, Singapore) s-a menționat faptul că punerea în aplicare a acordurilor stabilite în cadrul organizației va constitui o contribuție majoră la îndeplinirea obiectivelor dezvoltării durabile, subliniindu-se importanța coordonării politicilor naționale din domeniile comerțului și protecției mediului înconjurător.

În procesul său de integrare economică europeană, România a devenit membră a Acordului Central European de Comerț Liber (CEFTA) la 01.07.1997.

Loading...