loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Deși aderarea României la Uniunea Europeană nu se realizează odată cu cea a primului grup de state candidate, fuziunea economiei românești cu cea europeană progresează sistematic odată cu aplicarea acordului de asociere, al cărui scop principal este eliminarea barierelor comerciale. Înlăturarea barierelor comerciale între România și Uniunea Europeană este astăzi realizată în mare măsură, dezvăluind întreprinderilor din țara noastră, indiferent de sectorul lor de activitate, atât oportunitățile oferite - inclusiv în ce privește unele forme de cooperare - de o piață incomparabil mai largă și mai bogată, cât și amenințările unei concurențe mult mai severe și ale unei clientele exigente. Întreprinzătorii și managerii întreprinderilor trebuie să-și proiecteze afacerea în contextul pieței unice europene și să identifice în acest cadru căile spre avantajul competitiv necesar menținerii pe piață. Dacă așa numitul criteriu al „capacității de a face față presiunilor competitive” ale Pieței Interne este discutabil în raport cu ansamblul economiei naționale, el este întru totul valabil la adresa întreprinderilor individuale. Întreprinderile din comerț, nu fac excepție.

Concurența firmelor de comerț străine și multinaționale a pătruns mai timid și mai greu în România comparativ cu alte țări candidate, dar tinde să devină semnificativă și să reprezinte o amenințare reală la adresa întreprinzătorilor autohtoni din comerțul cu amănuntul. Tabloul problemelor cu care se confruntă comerțul cu amănuntul românesc în contextul pregătirii pentru aderare și în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană este, însă, mai complex. Trebuie avute în vedere o diversitate de aspecte între care se numără următoarele:

o decalajul structural și de performanță dintre comerțul cu amănuntul românesc și cel din țările membre ale Uniunii Europene;

o constrângerile și cerințele de ordin legal specifice acquis-ului comunitar;

o conținutul politicilor publice ce se adresează comerțului la nivelul Uniunii Europene.

Decalajul structural se poate identifica în numărul și structura întreprinderilor de comerț. La nivelul Uniunii Europene, mai mult de o treime din întreprinderile de servicii și circa 28% din totalul întreprinderilor au comerțul ca activitate principală. La nivelul statelor membre, cele mai ridicate ponderi se înregistrează în Portugalia (42%), Belgia (36%) și Luxemburg (35%). Cea mai mică pondere a comerțului în numărul total de întreprinderi se înregistrează în Regatul Unit (16,5%. Ponderea ridicată a întreprinderilor de comerț în totalul întreprinderilor se explică, în primul rând, prin fragmentarea mai pronunțată, în țara în cauză, a comerțului comparativ cu celelalte sectoare economice. În România, peste o treime din numărul total de întreprinderi sunt întreprinderi de comerț, fiind în scădere atât numărul absolut al întreprinderilor cât și ponderea deținută la acest indicator de comerț în cadrul economiei. Se poate aprecia că există un fenomen de concentrare ce se face simțit în comerțul românesc și care se află la început. Este greu de apreciat, în prezența atâtor fenomene „de tranziție”, cât de mult va înainta concentrarea întreprinderilor de comerț înainte de a se înregistra o stabilitate relativă. Totuși, deși de la regimul socialist România a moștenit o puternică concentrare în comerț, obiceiurile și preferințele de cumpărare ale românilor vor contribui, probabil, la menținerea într-o stare relativ fragmentată a comerțului, respectiv în mod similar dezvoltării din statele din sudul Europei.

În ce privește densitatea întreprinderilor de comerț, aceasta este în România de 91 de unități la 10000 de locuitori, nivel comparabil cu cel care se înregistrează în statele cu cea mai mică densitate a comerțului din Uniunea Europeană. Totodată, mărimea medie a unei întreprinderi de comerț este în România de 4,3 persoane ceea ce reprezintă un nivel mediu-scăzut în raport cu situația ce se întâlnește în diferite state membre ale Uniunii Europene. Între statele Uniunii Europene, cea mai mare densitate de întreprinderi de comerț la 10000 de locuitori se înregistrează în Italia (218) și în Portugalia (213) mărimea medie a întreprinderilor fiind scăzută în ambele țări (2,3 persoane/întreprindere în Italia și 3,9 persoane/întreprindere în Portugalia). La cealaltă extremă se găsesc Irlanda și Austria cu o densitate de circa 80 întreprinderi la 10000 locuitori dar cu o talie medie a întreprinderii sensibil mai mare (7 persoane/întreprindere în Irlanda și 8 persoane/întreprindere în Portugalia).

În statele membre ale Uniunii Europene întreprinderile cu un personal mai mic de 20 de persoane dețin, în numărul total al întreprinderilor de comerț, ponderi cuprinse între 99% (în Italia) și 95% (în Austria). Mai mult, în comerț predomină, în toate statele membre, întreprinderile cu mai puțin de 5 persoane. Ponderea acestora variază între 92% (în Italia) și 70% (în Austria). Deși foarte puține la număr, întreprinderile de comerț cu peste 50 de angajați dețin, uneori, o pondere mult mai însemnată în populația ocupată în comerț. Astfel, în timp ce în Italia peste 57% dintre persoanele ocupate în comerț lucrează în întreprinderi de până la 5 persoane, iar întreprinderile cu efective mai mari de 50 de persoane dețin o pondere de până la 12% în forța de muncă ocupată în comerț, în Austria întreprinderile cu efective mai mari de 50 de persoane ocupă 46% din forța de muncă din comerț. Întreprinderile cu peste 50 de persoane mai dețin ponderi importante în total comerț în ce privește ocuparea în Finlanda (44%) și în Franța (38%). În România, în anul 2000, 99,3% din numărul întreprinderilor din comerț aveau un număr de personal mai mic de 50 de persoane, acestea deținând o pondere de 80% în numărul total al personalului din comerț, o pondere de numai 66% în capitalul social al întreprinderilor de comerț și o pondere de 70% în cifra de afaceri a întreprinderilor de comerț. Numărul mediu de personal este de 133 de persoane pentru întreprinderile cu un efectiv mai mare de 50 de persoane și de 3,4 persoane pentru cele cu un efectiv mai mic de 50 de persoane. Prin aceste date - în ciuda faptului că înainte de 1990 comerțul românesc era puternic concentrat - România se situează în rândul țărilor cu o predominanță clară în comerț a întreprinderilor de talie foarte mică.

Decalajul de performanță se poate evidenția printr-o serie de indicatori:

o cifra medie de afaceri pe o persoană ocupată a fost în România de circa 30000 Euro în anul 2000 comparativ cu circa 200000 în Portugalia, Irlanda și Italia și circa 400000 în Belgia;

o valoarea adăugată brută pe o persoană ocupată a fost în România de aproximativ 3000 Euro comparativ cu 15000 în Portugalia și 50000 în Danemarca;

o cheltuielile unitare de personal au fost în România de aproximativ 1100 Euro comparativ cu 10000 în Portugalia și Italia și 30000 în majoritatea celorlalte State Membre;

o investițiile medii pe o persoană ocupată au fost în comerțul din România de aproximativ 800 Euro comparativ cu 4-6000 în Statele Membre ale Uniunii Europene.

Se poate aprecia că în comerțul românesc, față de cel din Uniunea Europeană, există concomitent atât un deficit de resurse alocate și producție de servicii de comerț pe locuitor, cât și un decalaj important în ce privește eficiența utilizării resurselor antrenate. Spre exemplu, efectivele de personal din comerț sunt relativ scăzute în raport cu numărul populației, dar și productivitatea este foarte scăzută. Această situație, aparent contradictorie, este rodul menținerii unor grave carențe structurale la nivelul ansamblului economiei românești și, în special, al puterii de cumpărare scăzute a populației. Sărăcia determină o pondere neobișnuit de scăzută a serviciilor de comerț în consumul populației, iar reducerea severă a activității industriale și a celorlalte activități economice și preferința pentru schimburi directe afectează, la rândul lor, comerțul cu ridicata cu bunuri de consum intermediar. Privind lucrurile dintr-un alt unghi, fragmentarea excesivă și lipsa de organizare din sectorul comerțului, deficitul de cunoștințe și aptitudini manageriale și de afaceri în rândul întreprinzătorilor și conducătorilor de întreprinderi și unități precum și lipsa instruirii de specialitate în rândul lucrătorilor împiedică comerțul să spargă cercul vicios și să se impună mai hotărâtor ca pârghie de creștere economică durabilă.

Constrângerile și cerințele acquis-ului comunitar provin dintr-o serie de politici comunitare ce prezintă un interes major pentru comerț.

Una dintre acestea se referă la modul cum sunt tratate diferitele evoluții pe care le cunoaște comerțul și distribuția de către politica concurenței. Așa cum s-a arătat în mai multe rânduri în cuprinsul lucrării de față, două aspecte rețin atenția în mod special:

o sunt privite favorabil formele de cooperare între comercianții independenți și se caută soluții de acomodare a acestora cu cadrul legal al protecției concurenței;

o se promovează eliminarea reglementărilor aplicabile comerțului existente la nivel local, regional sau național, sau uniformizarea acestora, pentru a înlătura barierele din calea întreprinderilor care doresc să-și extindă activitățile pe teritoriile altor state membre ale Uniunii Europene.

Deși opțiunile politice par să fie ferm formulate, soluționarea propriu-zisă a problemelor implicate este încă departe de a se fi încheiat.

O altă temă importantă este legată de infrastructurile calității. În această privință, există cerința ca întreprinderile de comerț să contribuie la aplicarea „Noii abordări” și „Abordării globale”. Potrivit acestor politici, reglementările tehnice sunt înlocuite, când acest lucru este posibil cu o serie de „cerințe esențiale” vizând asigurarea vieții și sănătății consumatorilor și protecția mediului; astfel producătorul are deplină libertate de a alege modul concret prin care să satisfacă respectivele „cerințe esențiale” și sunt înlăturate barierele tehnice din calea circulației mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene. Se urmărește o dezvoltare cât mai echilibrată a organismelor de acreditare și certificare și a rețelelor de laboratoare în cadrul Pieței Unice, și realizarea unui nivel de exigență uniform în evaluarea conformității produselor. Producătorii și distribuitorii trebuie să conlucreze pentru a împiedica pătrunderea pe piață de produse ce nu îndeplinesc cerințele esențiale.

În domeniul siguranței alimentelor există un set de politici distinct bazat, în esență, pe asigurarea unor condiții extrem de exigente pe întregul circuit al acestor produse „din fermă, până pe masa” consumatorului. Se instituie Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor, obligația statelor membre de a controla respectarea regulilor de igienă de către toți actorii ce intervin în circuitul alimentelor, precum și obligația Comisiei Europene de a testa capacitatea și capabilitățile statelor membre de a asigura controlul securității alimentelor. Este evident că o parte importantă a responsabilității pentru asigurarea siguranței alimentelor revine distribuitorilor.

Face azi obiectul unor dezbateri animate, în Uniunea Europeană și în întreaga lume, politica față de Organismele Modificate Genetic. În această privință, cetățenii Uniunii Europene se pronunță pentru o conduită mai prudentă decât cea adoptată pe continentul nord-american. Făcându-se ecoul neliniștii populației, întâi Carrefour, apoi și alte grupuri renumite din comerț, au ales să nu comercializeze produse conținând organisme modificate genetic. Este important să se asigure dreptul consumatorului de a alege, ceea ce ar presupune o separare clară între produsele care conțin organisme modificate genetic și cele care nu conțin asemenea organisme, și o bună cunoaștere a consecințelor pe termen scurt, mediu și lung ale cultivări și consumului unor asemenea organisme. Dacă în legătură cu riscul consumului sau cultivării, se pare ca oamenii de știință nu dețin un răspuns satisfăcător, în ce privește separarea produselor se promovează o tehnologie foarte minuțioasă de etichetare a produselor și asigurare a „trasabilității”. Costurile necesare pentru punerea în aplicare a sistemului preconizat, revin, într-o proporție însemnată și comerțului.

În fine, un alt domeniu de politici care are implicații importante asupra comerțului este cel care răspunde problemelor consumatorului. Pe lângă preocupările legate de calitatea produselor, securitatea alimentelor și organismele modificate genetic, preocupări deja menționate, politica față de consumator mai are în vedere o varietate largă de probleme între care, se pot menționa, cu titlu de exemplu, aspectele care contribuie la efectuarea în siguranță a cumpărăturilor:

o promovarea practicilor loiale în afaceri;

o combaterea publicității înșelătoare și a publicității comparative;

o instituirea de norme privind afișarea prețurilor produselor;

o interzicerea prevederilor contractuale neloiale;

o reglementarea garanțiilor ce se acordă la vânzarea produselor

o reglementarea vânzării la distanță, vânzării în afara magazinului etc.

Inventarul politicilor cu implicații asupra comerțului ar mai putea include demersurile ce se fac pentru reglementarea la nivel european a contractelor, pentru adoptarea unor norme uniforme privind regimul plăților întârziate, sau pentru instituirea societății comerciale europene.

Politicile Uniunii Europene față de comerț sunt nuanțate în raport cu tendințele majore ce se manifestă în comerț, pe plan european și mondial:

o concentrarea este considerată ca un element de progres atâta timp cât servește interesului fundamental al consumatorilor de a dobândi bunurile și serviciile necesare la prețuri mai scăzute. Totuși, există preocuparea ca echilibrul calitate - preț să nu se realizeze la un nivel prea scăzut, limitând posibilitățile consumatorilor de a alege, sau posibilitățile producătorilor industriali de a concura în condiții echitabile. Această posibilă evoluție nefavorabilă este privită ca un pericol real a cărui evitare presupune comunicare și colaborare între diferitele grupuri de interese;

o în mod corespunzător, politica comunitară este favorabilă comerțului independent organizat, chiar dacă asemenea forme de cooperare dintre întreprinderi sunt susceptibile a fi considerate încălcări ale principiilor generale ale concurenței, întrucât ele reprezintă o cale de supraviețuire a comerțului independent; prin organizarea întreprinderilor mai mici se consideră că se întărește rivalitatea pe piață și se prezervă posibilități mai mari de alegere la dispoziția consumatorilor. Mai mult chiar decât a tolera existența unor înțelegeri între întreprinderile de comerț independente, politica comunitară recomandă chiar încurajarea unor forme de cooperare, în special pe linia dezvoltării resurselor umane prin învățare permanentă și pe linia adoptării noilor tehnologii.

o În ce privește internaționalizarea comerțului, politica comunitară distinge două planuri diferite: unul, legat de internaționalizarea întreprinderilor de comerț în interiorul pieței unice, ca element de întărire a integrării, plan în care se plasează și politica față de comerțul din țările candidate, cel de-al doilea referitor la concurența cu întreprinderi din afara Uniunii Europene. În acest al doilea plan, se așteaptă ca succesul întreprinderilor de comerț europene să constituie o pârghie importantă a creșterii competitivității economiei Uniunii Europene, în ansamblu, pe plan global.

o Promovarea societății informaționale în Uniunea Europeană rezervă un loc important comerțului electronic și altor dezvoltări informatice cu implicații asupra comerțului și distribuției fizice. Eforturi substanțiale sunt, însă, considerate necesare pentru a evita posibilele efecte nedorite ale pătrunderii noilor tehnologii. Asemenea efecte ar putea consta în reducerea siguranței piețelor și tranzacțiilor, dar pericolul esențial este cel al adâncirii ireversibile a decalajelor de dezvoltare între comunități umane identificate după diferite criterii sa grupuri sociale.

Concurența tot mai ascuțită este o realitate a lumii contemporane. Pentru a rămâne în cursa pentru debușee, firmele pun în balanță resurse unice și valoroase și capabilități organizaționale și manageriale. Prin competențe distinctive, firmele din toate sectoarele economiei se străduiesc să-și edifice un avantaj competitiv în raport cu concurenții și să înregistreze performanțe financiare superioare, care să le asigure accesul la o parte din resursele de care dispune societatea. Capacității firmelor mai mari de a reduce costurile prin efectul economiilor de scară, de a susține costisitoare programe de cercetare-dezvoltare ce se materializează în produse și tehnologii brevetate, sau de a impune mărci cu o puternică prezență în conștiința publicului, întreprinderile mici și mijlocii îi opun o mai mare flexibilitate și adaptabilitate la schimbările ce intervin pe piață, o mai mare mobilitate în satisfacerea unor necesități personalizate, un climat social mai motivant și mai fecund.

Întreprinderile mici și mijlocii din comerț, din România, trebuie să înfrunte mai multe provocări simultan:

o Prima provocare este aceea de a reduce costurile într-atât încât să ridice nivelul de performanță la un nivel comparabil cu cel din țările membre ale Uniunii Europene;

o A doua provocare este aceea de a înregistra această creștere de performanță în condițiile asumării costurilor suplimentare legate de conformarea față de acquis-ul comunitar într-un număr de domenii cum ar fi securitatea produselor alimentare și asigurarea trasabilității pentru organismele modificate generic, asigurarea respectării reglementărilor tehnice în privința altor produse periculoase (jucării, cosmetice), cunoașterea și utilizarea infrastructurilor de certificare, înțelegerea și asumarea responsabilităților ce le revin în legătură cu apărarea drepturilor de autor și a drepturilor de proprietate industrială.

o A treia provocare este de a reuși să ofere niveluri de preț competitive, realizând totuși o rentabilitate suficient de ridicată încât să le ofere mijloacele financiare pentru a investi în modernizarea propriului comerț, în pas cu cerințele de introducere a tehnologiilor noi și cu creșterea exigenței clientelei privind calitatea servirii.

Experiența consemnată pe plan internațional arată că dezvoltarea resurselor umane reprezintă un factor de o importanță vitală în înfruntarea cu succes a provocărilor amintite. Totodată, în cele mai multe cazuri, pentru micro- întreprinderi și pentru întreprinderile de comerț de talie mică s-a dovedit că nu există altă soluție viabilă de a rămâne competitive în înfruntarea cu marea distribuție decât aceea de a se organiza în diferite forme de cooperare între întreprinderi. Între formele de cooperare, în afara celor ce au ca obiect aprovizionarea comună, un succes deosebit înregistrează cele din domeniul dezvoltării resurselor umane.

Loading...