loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Multe dintre studiile privind întreprinzătorii s-au concentrat pe motivație din perspectiva flerului, abilității, capacității de asumare a riscurilor, dorinței de a iniția propria afacere, evidențiind astfel rolul calităților înnăscute ale individului. McClelland[1] reunește toate acestea în componenta ''nevoie de reușită'' cuprinsă în modelul său static privind motivația. Tot el este cel care demonstrează cu ajutorul unui experiment că, bagajul genetic nu este neapărat un factor de condiționare. Astfel, grupurile care au urmat programe de pregătire speciale au furnizat mai mulți întreprinzători decât grupul de control care nu a fost instruit. În acest mod, s­a ajuns la concluzia că întreprinzătorii sunt mai curând ''fabricați'' decât înnăscuți. Sigur, o astfel de abordare este simplistă și simplificatoare, deoarece ignoră multitudinea și complexitatea factorilor care influențează motivația întreprinzătorilor.

O abordare mai completă este cea a lui A.C. Cooper[2], care oferă un cadru de lucru diferit, ce explică gama largă a factorilor ce influențează decizia de a intra în afaceri a întreprinzătorilor. Analiza lui Cooper include trecutul întreprinzătorului, cunoștințele, aptitudinile sale, percepțiile ca ''filtre'' ale realității, educația, influența familiei, dar și experiența anterioară a întreprinzătorului în alte organizații, ansamblul factorilor externi și interni mai mult sau mai puțin favorabili.

Demersurile teoretice, concretizate în numeroase studii și analize au urmărit de asemenea, pe de o parte identificarea, clasificarea acestor motivații și pe de altă parte ierarhizarea lor în funcție de importanța acordată de întreprinzător. Sigur, o serie de variabile endogene (ținând de persoană, nivel de pregătire, situație materială, vârstă, etc.) și exogene (nivel general de trai, mediu economic, social, etc.) determină diferențe de la o persoană la alta în ordonarea după priorități a motivațiilor. Există și interdependențe și intercondiționări între unele motivații. Obținerea unor câștiguri mai mari, spre exemplu, este strâns legată de dobândirea unei poziții sociale mai bune.

Studii realizate în România 1, având ca obiectiv explorarea motivațiilor întreprinzătorilor români au permis ierarhizări menite să favorizeze înțelegerea resorturilor ce determină luarea deciziei finale de demarare a propriei afaceri. Cele mai importante motive, considerate potențial stimulatoare pentru întreprinzătorii sunt: obținerea unor câștiguri mai mari; dorința de a câștiga o poziție socială mai bună; nevoia de independență; dorința de a-i conduce pe alții; insatisfacția, insecuritatea la fostul loc de muncă; șomajul.

Cea mai mare parte a întreprinzătorilor români (ca de pretutindeni, de altfel) plasează pe primul loc dorința de câștig. Trebuie însă remarcat faptul că se manifestă o tendință tot mai accentuată de surclasare a motivației „vedetă” privind speranța obținerii unor câștiguri mai mari, de cea a unei satisfacții superioare în muncă.

De asemenea, majoritatea (peste două treimi) celor care situează pe primul loc al factorilor motivatori nevoia de independență sunt dintre cei cu studii superioare, cele două motivații fiind intens corelate. De altfel, privitor la nivelul de pregătire al întreprinzătorilor un studiu coordonat de EUROSTAT pentru țările Central și Est-Europene evidențiază (cu excepția Albaniei) o pregătire relativ ridicată, cu abateri însă semnificative de la o țară la alta. În România spre exemplu, ponderea întreprinzătorilor cu studii superioare este de aprox. 30% (procent apropiat de cel înregistrat în Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Slovenia). Nivelul ridicat de pregătire al întreprinzătorilor români constituie o premisă favorabilă pentru succesul economic și managerial al firmelor create. Dintre aceștia, se detașează numărul ridicat al persoanelor cu pregătire tehnică superioară - justificat în mare parte de caracter pragmatic al pregătirii lor, cumulat adesea cu lipsa de perspective profesionale pe fondul restructurării industriei.

Condițiile de lucru, incertitudinea la vechiul loc de muncă, relațiile tensionate au nemulțumit intens mai puțin de 10% dintre întreprinzători, care au considerat acest motiv ca primordial.

Pe fondul transformărilor structurale din economie și respectiv a disponibilizărilor masive însă, peste 20% dintre întreprinzătorii incluși în eșantion au invocat starea de șomaj ca principal imbold în deschiderea întreprinderii.

Rezultatele unei anchete[3] desfășurate în rândul întreprinzătorilor din România a relevat o serie de caracteristici ale acestora în raport de variabile ca: vârstă, sex, experiență, domeniu de activitate favorit, forma juridică de organizare preferată.

Astfel, dominantă s-a dovedit a fi categoria întreprinzătorilor relativ tineri, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani (30,5%), caracterizați de capacitate ridicată de asumare a riscurilor, de entuziasm, creativitate, dinamism și capacitate de adaptare rapidă la schimbările din mediu.

Ponderea scăzută a femeilor (sub 25%) care au demonstrat spirit întreprinzător își găsește explicația în solicitările fizice și psihice intense impuse de înființarea și organizarea unei întreprinderi, dublate de povara responsabilităților gospodărești încă foarte mari în România.

Dominația covârșitoare a întreprinderilor din clasa micro (peste 96% din totalul firmelor active) precum și resursele modeste de care dispun îi determină pe 60% dintre întreprinzători să implice membrii ai familiei în afaceri.

Din punct de vedere al experienței în sectorul IMM-urilor, cei mai mulți dintre întreprinzătorii români (60%) au o vechime de peste 10 ani., ceea ce reflectă o longevitate relativ ridicată, posibilă în condițiile unui mediu permisiv, deși instabil.

În ciuda tendinței de diminuare se menține și în prezent orientarea întreprinzătorilor români spre sfera comerțului (67% din totalul IMM-urilor active la începutul lui 2000). Sărăcia de resurse financiare specifică tranziției, capitalul redus de pornire, viteza mare de generare a profiturilor explică această polarizare, specifică de altfel tuturor țărilor aflate în tranziție.

Evoluția numărului și structurii întreprinzătorilor este implicit o reflectare a spiritului antreprenorial al românilor.

 

[1]  D.C. McClelland, The Achieving Society, New Jersey, Princeton, 1961, p.71

[2]  A.C. Cooper, Strategic Management; New Venture and Small Business, Long Range Planning, 1981,p. 147

1 M. Drăgușin, Managementul întreprinderilor comerciale mici și mijlocii, București, Editura ASE, 1999

[3] O. Nicolescu, I., Verboncu, Fundamentele managementului organizației, București, Editura Tribuna Economică, 2001

Loading...