O problemă de mare actualitate pentru România este aceea a aderării la Uniunea Europeană. Deși negocierile de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană au început în octombrie 2000, acest proces se dovedește a fi anevoios și de durată, în condițiile în care integrarea piețelor naționale într-o piață unică presupune și aspecte legate de mediul concurențial și de politică concurențială în spațiul european. Se remarcă în ultimii ani, o creștere a dinamicii mediului concurențial, precum și accentuare a rolului concurenței în cadrul pieței comune. Asociate cu o serie de transformări economice, sociale și politice, toți acești factori ridică o serie de probleme legate de participarea agenților economici la schimburile economice mondiale. Acest lucru, determină acordarea unei atenții sporite produselor și serviciilor oferite pe piața mondială, precum și necesităților reale ale consumatorilor din întreaga lume. Sunt folosiți tot mai frecvent în literatura de specialitate, termeni ca: produs global, piață globală, marketing global, ceea ce domonstrează că agenții economici sunt nevoiți să “privească” lumea ca o singură piață. Aceasta presupune ca produsul sau serviciul oferit să corespundă cerințelor consumatorilor din întrega lume, gusturile și preferințele acestora fiind în multe situații asemănătoare.
Posibilitatea de a concura pe o piață externă poate constitui pentru un agent economic o oportunitate ce nu trebuie scăpată, obligându-l să țină cont de transformările economice, sociale, politice înregistrate la nivel mondial. Astfel, globalizarea extrem de rapidă a economiei mondiale implică o adaptare la mediul competitiv comunitar, ceea ce presupune cunoașterea regulilor concurențiale adoptate în cadrul Uniunii Europene. Frecvent, mediul concurențial poate să nu funcționeze eficient, datorită unor concentrări economice, unor abuzuri de poziție dominantă sau înțelegeri între agenții economici, ceea ce contribuie la diminuarea procesului concurențial de pe piața de referință. Ca efect, apar încetinirea creșterii economice, stagnarea dezvoltării unui anumit sector de activitate, neatragerea de investiții străine etc. Dar toate aceste eșecuri ale mecanismelor de piață pot fi corectate prin intermediul politicii de protecție a concurenței.
În perspectiva integrării economice europene, politica de concurență ocupă un loc principal, deoarece atât competiția, cât și integrarea europeană urmăresc același scop și anume, creșterea eficienței economice în spațiul pieței unice și creșterea bunăstării consumatorilor. Dacă competiția liberă contribuie la influențarea mediului economic, o aplicare riguroasă a politicii de concurență poate fi cea mai bună formă de garantare a libertății economice.
Una din trăsăturile politicii concurențiale europene o reprezintă rolul explicit a acesteia în procesul de integrare europeană. Pe măsură ce piețele naționale tind să devină europene și chiar globale, se impun măsuri legislative care să reglementeze activitatea agenților economici în cadrul acestei piețe mondiale. Dacă aceste reglementări concurențiale există în cadrul fiecărei piețe naționale, în cadrul pieței globale pot apare comportamente anticoncurențiale datorită neconvergenței legislației țărilor asociate Uniunii Europene. De aceea, pentru a se realiza integrarea economică în Uniunea Europeană este necesară asigurarea armonizării sistemului legislativ al țării candidate cu cel european, fiind vorba în acest caz, de așa numitul acquis comunitar. Astfel, Uniunea Europeană a încheiat acorduri de comerț liber cu țările din centrul și estul europei, având ca instrument principal Acordul European de Asociere prin care se stabilește cadrul de comerț dintre U. E. și statele membre ale acesteia. De asemenea, adaptarea la noul mediu comunitar presupune o descentralizare și modernizare a regulilor concurențiale, obiective ce sunt urmărite în Cartea Albă privind “Pregătirea Țărilor Asociate din Europe Centrală și de Est pentru Integrarea în Piața Internă a Uniunii Europene”, elaborată de Comisia Europeană în luna mai a anului 1995. Cartea Albă este concentrată pe eliminarea barierelor publice comerciale, vizând realizarea unui comerț liber între toate statele membre U. E.
Pornind de la aceste aspecte, în ultimii ani au putut fi stabilite relații bilaterale între Uniunea Europeană și țările din Europa Centrală și de Est prin intermediul unor acorduri de asociere. Aceste acorduri susțin deschiderea piețelor precum și convergența legislației țărilor asociate cu U. E. în diferite domenii, având drept obiectiv principal integrarea țărilor asociate. Ca primă cerință a integrării economice a țărilor din centrul și estul Europei va fi tocmai armonizarea legislativă. Aceste țări vor fi gata să adere la Uniune, în momentul în care autoritățile publice și întreprinderile se vor fi obișnuit cu o disciplină a concurenței similară cu cea din cadrul U. E. Pentru o economie de piață operativă, îndeplinirea efectivă a normelor competiționale constituie un element fundamental, benefic atât pentru agenții economici, cât și pentru consumatori.
Pentru ca integrarea în Uniunea Europeană să fie încununată de succes, țările candidate trebuie să aibă o cultură în domeniul concurențial, fiind necesară implicarea consumatorilor, precum și o mai mare transparență și cooperare internațională. În acest sens, acestor țări li se va oferi asistență tehnică în domeniul concurențial de către Oficiile de Concurență din fiecare țară, se vor organiza sesiuni intensive de formare profesională, conferințe anuale ale Comisiei Europene și ale organismelor din domeniul concurenței. Toate aceste eforturi trebuie să contribuie efectiv la menținerea și dezvoltarea unei competiții eficiente în cadrul Pieței Unice.
Prin cele prezentate, se poate deduce că politica de protecție a concurenței a constituit o preocupare permanentă a țărilor membre, deoarece numai ea poale contribui, în mod esențial, la integrarea piețelor naționale într-o piață unică. Țările din Europa Centrală și de Est au încercat să pună în aplicare politici de concurență compatibile cu cea a Uniunii Europene, urmărind în acest sens două obiective, pe de o parte, integrarea lor în U. E., iar pe de altă parte, obținerea unor avantaje pentru consumatori, producători și pentru economie în ansamblul său.
România, ca țară asociată la Uniunea Europeană, a semnat la Bruxelles, la 1 februarie 1993, Acordul European ce constituie o asociere între țara noastră, pe de-o parte, Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte. Acest acord, ratificat prin Legea nr. 20 din 12 aprilie 1993, consacră prevederile referitoare la politica concurenței în capitolul II ale acestui acord, intitulat: “Concurența și alte prevederi cu caracter economic”, precum și prin articole incluse în capitolele anexe. Prin acest Acord European, România se obligă să respecte legislația europeană în domeniul concurențial, având în vedere interzicerea abuzurilor de poziție dominantă, a concentrărilor economice, a acordurilor sau înțelegerilor între întreprinderi având ca obiect sau ca efect prevenirea, restricționarea sau distorsiunea concurenței. Se mai precizează că, până la sfârșitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a acordului, nu va mai exista nici o discriminare între cetățenii României și ai statelor membre, în ceea ce privește condițiile de comercializare și achiziționare a mărfurilor care fac obiectul comerțului în cadrul U. E.
În urma celor prezentate, pentru România devine o obligație contractuală preluarea și adoptarea regulilor europene de concurență, de altfel ca pentru orice altă țară candidată la U. E. Numai prin respectarea tuturor acestor reglementări, procesul de integrare europeană se va bucura de reale șanse de succes, contribuind la dezvoltarea unui comerț liber între țările europene, la modernizarea relațiilor economice, politice și sociale în cadrul Uniunii Europene.