loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Termenul de “mondializare”, apărut și folosit tot mai frecvent în ultimele decenii ale secolului XX, reliefează o sumă de tendințe ce se manifestă tot mai clar la scara întregii planete și care se fac simțite la toate categoriile de piețe.

Tendințe ca: liberalizarea piețelor și concurența crescândă, dispariția granițelor comerciale, tehnologizarea și informatizarea rapidă în toate domeniile, au făcut ca, în ultimii ani, problematica mondializării să fie tratată cu tot mai multă atenție, atât din partea organizațiilor mari ale lumii, cât și din partea guvernelor unor țări sau din partea unor organizații mai mici aparținând diferitelor state.

În opinia specialiștilor doi factori importanți au stat la baza fenomenului de mondializare. Pe de o altă parte progresul tehnico-științific rapid ce are loc în domeniul tehnologiilor de vârf, de aici rezultând creșterea vitezei și sferei de circulație a informației, realizarea rapidă a contractului nemijlocit dintre oamenii de afaceri mai ales (din domeniul producției, comerțului, financiar-bancar) dar dintre alți utilizatori de pe mapamond. Pe de altă parte dispariția progresivă a barierelor din calea circulației libere a bunurilor serviciilor, tehnologiei și capitalului la scară planetară.

Tendințe de mondializare se manifestă în economia lumii pe mai multe planuri: integrarea sistemului național de producție, integrarea unor piețe de mărfuri sau servicii și chiar integrarea piețelor financiare.

Este tot mai clar faptul că nu vor mai exista produse sau tehnologii naționale, nici corporații sau industrii naționale. De asemenea nu vor mai exista economii naționale, sau în ori ce caz ele nu vor mai fi ceea ce înțelegem noi prin această națiune. Tot ce va rămâne fixat în interiorul granițelor sunt oameni care formează națiunea, priceperea și ingeniozitatea lor va fi principala formă de avuție a unei națiuni.

Societățile transnaționale, ca principali actori ai mondializării, alături de marile firme occidentale, și-au extins activitatea economico-financiară dincolo de granițele statului de origine, devenind principalii agenți economici din economia lumii. Prin puterea lor economico-financiară, dar și decizională, aceste societăți transnaționale au un cuvânt tot mai greu de spus în ceea ce privește direcția, amploarea și gradul de complexitate al dezvoltării relațiilor economice în ansamblul lor și incidența lor asupra dezvoltării economiilor naționale.

E ușor de înțeles așadar, că prin activitatea lor în străinătate aceste societăți determină atât efecte pozitive cât și efecte negative sau constrângeri asupra economiilor respective. Tot astfel pot apărea diferite tensiuni și pe piața forței de muncă, firmele transnaționale având uneori interese diferite de cele locale sau naționale.

În ultimii ani reacțiile în fața acestei mondializări a piețelor au fost diverse, mergându-se de la atitudini pro până la atitudini vehemente contra mondializării.

De la micii consumatori din diverse țări, până la organizații de specialitate și guverne ale lumii, toți s-au ridicat pentru a blama sau pentru a slăvi mondializarea. Fiecare dintre aceștia, în măsura în care erau avantajați sau afectați de efectele mondializării, nu au ezitat să își spună sau să avertizeze asupra viitorului.

Pe de o parte, promotorii si susținătorii mondializării au încercat să prezinte cu diferite ocazii avantajele și foloasele mondializării atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Aceștia marșează pe: creșterea concurenței pe piețe și prin ea îmbunătățirea ofertei de produse, apariția de noi piețe (fiecare țară putându-se îndrepta cu produsele oriunde în lume), creșterea investițiilor, tehnologizarea la scară largă și stimularea competiției, mobilitatea ridicată a factorilor de producție și alte avantaje ale mondializării piețelor.

Pe de altă parte însă, reacțiile negative la mondializare vin să susțină faptul că aceasta nu va fi câștigătoare pentru toți. O serie de efecte au apărut deja, iar altele tind să se contureze. Este de așteptat ca țările în curs de dezvoltare să fie cele mai afectate de acest proces, însă reacții adverse s-au făcut auzite chiar din cele mai dezvoltate țări ale lumii. În SUA au avut loc demonstrații vehemente, la Seattle și Washington, împotriva efectelor mondializării, protestele manifestanților fiind îndreptate spre mari organizații ale lumii, ca FMI, BM sau OMC, organisme considerate susținătoare ale mondializării, deci responsabile pentru efectele acesteia. Protestele asemănătoare ce au avut loc la Londra și Davos, au venit să confirme că și societățile civile din țările dezvoltate privesc cu teamă mondializarea și efectele acesteia.

Cu atât mai mult, mondializarea poate avea efecte negative asupra economiilor în tranziție prin dezvoltări inegale și prin apariția unor dezechilibre majore în balanțele conturilor curente, lucru ce poate duce la mari deficite ale balanței comerciale, mai ales în țările care au întârziat reformele structurale.

Ca efecte pozitive ale mondializării, FMI preconizează o creștere economică de 4,2% la nivelul mondial pentru 2000 și 3,9% pe 2001 față de 3,3% în 1999. Aceste perspective economice încurajatoare se datorează în primul rând economiei americane, alimentată de o creștere foarte bună a cererii interne dar și de revirimentul economiilor în curs de dezvoltare din Asia.

Aparent, efectele pozitive se resimt în România, Direcția Generală a Vămilor anunțând că în ianuarie exporturile au fost de 683 milioane de dolari, adică cu 18% mai mult decât în ianuarie 1999. Între acestea, materialele textile au reprezentat 26,8%, produsele minerale 7,9% și cele metalurgice 14,1%.

Dar în spatele acestei cifre se ascund adevăruri negre: cea mai mare parte a exporturilor a fost compusă din materii prime: cherestea, produse metalurgice și minerale, energie electrică etc., respectiv produse ieftine, cu valoarea adăugată mică, și mai mult, ele sunt neprofitabile pentru producătorii lor, știut fiind faptul că SIDEX și CONEL lucrează în pierdere.

Chiar dacă la nivelul întregii lumi apar și efecte pozitive, dar și negative, criticii cei mai virulenți ai mondializării își mențin tonul pesimist, continuând să condamne acest proces, spunând că el va duce la distrugerea unor întregi economii, la un șomaj masiv și la supraexploatarea femeilor și a copiilor, iar țările sărace vor deveni și mai sărace; tot acești critici mai consideră că “niciodată stăpânii Terrei nu au fost atât de puțini și atât de puternici”.

Loading...