loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Toate-s noi și vechi-s toate" este o sintagmă, un adevăr, un prim paradox al globalizării. Deși se susține cu înverșunare noutatea fenomenului, plasarea lui cu începere din ultimul pătrar al secolului trecut, caracteristicile esențiale, generatoare se află cu mult în urma istoriei. Se poate afirma că, privind la scara istoriei, asemenea probleme, căutări, tendințe au existat, sau manifestat atât înainte de Hristos, cât și după Hristos, și mai ales în epoca contemporană.

Dintotdeauna la baza genezei sale s-au aflat cunoașterea, amplificarea - diversificarea - adâncirea cunoașterii, dorința de expansiune, de cucerire, de dominare, de putere fără restriști, de îmbogățire, de aservire, de exploatare (a bogățiilor naturale, a pozițiilor geografice, a înseși ființelor umane și a capacităților lor fizice și mentale).

Toate aceste coordonate s-au afirmat, perfecționat, rafinat, odată cu fiecare nouă descoperire științifică, tehnică, odată cu apariția și utilizarea a noi mijloace și căi de transport, odată cu împingerea spre zone nebănuite ale comunicării și sistemelor de comunicație.

Dacă am face referire la fenicieni și vikingi care în condițiile unei navigații costiere, cu rudimentare mijloace de navigație au ajuns până în actuala Mare Britanie și, respectiv, până în America de Nord (cel puțin) am demonstra fără posibilitate de tăgadă imboldul cunoașterii, dorinței de expansiune, inițierii și dezvoltării negoțului (cel puțin în cazul fenicienilor).

Prin forța armelor, a dotării armatelor, la timpul respectiv, grecii, Alexandru Macedon, romanii, mongolii au atins expansiunea extracontinentală prin mijloace de deplasare terestră și / sau de navigație (grecii, romanii). Expansiunile urmăreau cucerirea a noi teritorii, preluarea bogățiilor, instaurarea legilor proprii, a sistemului politic specific.

În epoca contemporană paradoxurile în plan politic sunt evidente. Succesul marcat prin încheierea războiului rece, prin destrămarea sistemului politic socialist în Europa și fosta Uniune Sovietică (o parte remarcabilă din EurAsia) s-a împletit și continuat cu mărirea frecvenței confruntărilor calde cu recrudescența terorismului, cu sporirea intensității acțiunilor antiglobalizare. Mai mult, s-au multiplicat, pe diferite paralele și meridiane, la nivel de individ, grupuri de indivizi, la nivel de organisme și foruri mondiale, regionale, cu prilejul a diverse și diferite întâlnirii și dezbateri internaționale manifestările, reacțiile antisioniste.

La ultima întrunire internațională a țărilor promotoare a globalizării, din SUA, deși locul stabilit pentru desfășurare, în urma experiențelor anterioare a fost într-o zonă montană greu accesibilă eventualilor demonstranți, măsurile de prevenire și represie au fost la un nivel deosebit. Și atunci de ce asemenea atitudini reacții față de globalizare?

Succesele politice menționate au fost un punct de pornire spre promovarea, instaurarea, extinderea uniformității prin susținerea economiei de piață ca model de organizare politico-economică, prin uniformizarea sistemului legislativ, etc. Uniformizarea s-a împletit și se împletește cu apariția sub alte forme a principiului concepției brejneviste de “independență limitată“. Aplauzele au începu a fi înlocuite cu manifestări zgomotoase de respingere. Cine greșește?

În ceea ce privește recrudescența antisionismului, realitatea indică manifestarea tot mai susținută a acuzațiilor la adresa susținerii și participării la holocaust. În luna octombrie 2003 Comisia Europeană din conducerea U.E. a solicitat un sondaj printre locuitorii celor 15 țări membre referitor la modul cum este apreciat statul evreu în raport cu situația și evoluția păcii mondiale. Răspunsurile primite în proporție de 60% dintre cei intervievați în timpul sondajului consideră că Israelul constituie cea mai mare amenințare la adresa păcii mondiale. În fața unei asemenea situații Israelul denunță antisemitismul Uniunii Europene. Centrul Simon Wiesenthal a declarat că “aceste rezultate sfidează logica și constituie izbucnirea rasistă a unei imagini fanteziste“.

Europa ca Europa; dar Malayesia, Indonezia care la nivel de prim-ministru, și respectiv, președinte au formulat de pe postura de state islamice aspre rechizitorii la adresa Israelului?!

Au fost asemenea evoluții obiective ale globalizării? Greu de crezut și de acceptat. Atunci înseamnă că realitatea, în mod dur, pune în evidență aspecte negative, periculoase ale politicii de globalizare. Ștergerea granițelor, crearea de regiuni politico - economice, diluarea și dispariția națiunilor, dispariția treptată a statului și a independenței statale sunt o necesitate, o garanție a păcii mondiale? Cine pe cine va conduce? Va fi o conducere armonioasă? Va fi o dirijare a unei dominante ?

Unele răspunsuri sosesc din alte paradoxuri.

Paradoxul economic. Uniformizare politică alături de menținerea și adâncirea discrepanțelor în nivelul de trai? Realitatea atestă că nici țările promotoare ale globalizării nu sunt ocolite de regrese ale dezvoltării economice. De ani buni, chiar după succesele politice, ele se află într-un proces de recesiune economică.

Promotorii sunt în declin iar în fostele țări socialiste din Europa de Est se înregistrează creșteri economice. Oare peste tot asemenea creșteri au în spate indicatori macroeconomici superiori anilor 1989? 1990? Răspuns: în foarte puține cazuri. Și atunci acolo se pune în primul rând problema reatingerii nivelurilor anterioare. Recuperarea decalajelor se previzionează pentru intervale de 30-60-80 de ani. Dar globalizarea nu garantează atingerea acestor ținte. Și atunci uniformizarea politico-organizatorică este însoțită de discrepanțe ale dezvoltării economico-sociale. Viața a arătat că de regulă discrepanțele sfârșesc în conflicte, în răzvrătiri.

Injecțiile de fortificare a țărilor nedezvoltate sau în curs de dezvoltare prevăzute în strategia globalizării sub forma investițiilor străine directe au “obosit“. În anii 2001-2002 investițiile străine directe au scăzut. Raportul Mondial al Investițiilor 2003 întocmit și publicat de Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare confirmă că 2002 a fost al doilea an care a cunoscut o asemenea reducere. Reducerea a fost de 20% în sumă absolută atingându-se cel mai scăzut nivel din 1998 încoace - 651 miliarde de dolari. De abia din 2004 influxurile globale ar putea manifesta semne de redresare.

Cele mai afectate state au fost: SUA (-113,9 mild. dolari), Marea Britanie (-37 mild. dolari), Olanda (-22,1 mild. dolari). Se constată că marile investiții vizau tot statele dezvoltate. Cum s-ar spune investiții “de reciprocitate“, “de siguranță“.

Această orientare și un asemenea paradox, adică investiție spre cei bogați și nu spre cei în dezvoltare rezultă și din distribuția teritorială, regională a investițiilor străine directe în perioada 1986-2001.

Distribuția teritorială, regională a investițiilor străine directe pe diferite grupuri de perioadă în intervalul 1986 - 2001

%

Perioade

Grupe de state

1986-2000

1991-1992

1993-1998

1999-2001

2001

0

1

2

3

4

5

Total mondial

100

100

100

100

100

din care:

țări dezvoltate

82,4

66,5

61,2

80,0

68,4

țări în dezvoltare

17,5

31,2

35,3

17,9

27,9

Europa Centrală și Europa de Est

0,1

2,2

3,5

2,0

3,7

Țări dezvoltate

82,4

66,5

61,2

80,0

68,4

din care:

         

Europa Occidentală Japonia

38,4 0,2

46,0

1,2

33,7

0,3

51,9 0,8

45,7

0,8

SUA

34,6

12,7

21,7

22,6

16,9

Restul țărilor dezv.

9,2

6,6

5,5

4,7

5,0

Țări în dezvoltare

17,5

31,2

35,3

17,9

27,9

din care în:

         

Africa

1,8

2,2

1,8

0,8

2,3

America Latină + Caraibe Asia și Pacific

5,0

10,6

11,6

17,4

12,3

21,2

7,9

9,2

11,6

13,9

Din ponderea Europei Occid.

38,4

46,0

33,7

51,9

45,7

Partea Uniunii Europene

36,2

45,3

32,1

50,2

43,9

Partea restului țărilor din

Europa Occidentală

2,2

0,7

1,6

1,7

1,8

Cele mai slab dezvoltate țări

0,4

1,1

0,6

0,4

0,5

Partea covârșitoare a investițiilor străine directe s-a localizat în țările dezvoltate unde au reprezentat peste 4/5 în perioada 1986 - 2000 și peste 2/3 în 2001.

În cazul țărilor în dezvoltare se remarcă o alternanță permanentă, adică urcare, scădere a ponderii.

Dintre țările dezvoltate principalul absorbant a fost Europa Occidentală și mai ales țările din Uniunea Europeană. SUA între 1986-2000 au fost o atracție pentru investițiile străine. Ulterior atracția s-a redus confirmându-se intrarea în recesiune. Japonia a avut ponderi neînsemnate, cu mult inferioare celorlalte țări dezvoltate nenominalizate. Situația este expresia efectului reglementărilor legislative specifice Japoniei.

O altă atracție a reprezentat-o zona Asia - Pacific (exclusiv Japonia, inclusiv China) cu un nivel maxim de penetrare atins în intervalul 1993-1998. China începe să absoarbă din ce în ce mai multe investiții străine directe, în anul 2002 înregistrând un influx record de 53 mild. dolari.

Paradoxul China are în spate imensitatea pieței acesteia, efectul măsurilor interne referitoare la liberalizarea economiei ca și obiective politice externe, precum - destrămarea orânduirii socialiste, din interior, prin introducerea și promovarea unor forme de organizare specifice economiei de piață.

În ceea ce privește România influxurile de investiții străine directe au avut niveluri reduse. Ele au fost de 1,2 mild. dolari în anul 2001 și de 1,1 mild. dolari în anul 2002. În 2003 s-au înregistrat doar 870 milioane dolari în primele 10 luni ale anului, față de un obiectiv anual de 2 mild. dolari.

Scăderi ale investițiilor străine directe au avut loc și în Ungaria, Polonia sau Federația Rusă.

Consecințele globalizării se regăsesc și în ascendența sărăciei, a criminalității. Cauze disperate au devenit asigurarea hranei zilnice, a căldurii, a apei pentru un număr tot mai ridicat de locuitori ai globului.

În timp ce pe plan mondial sărăcia devine tot mai apăsătoare cheltuielile militare ale SUA într-o zi ajung la 1,2 mild. dolari. Într-un susținut efort militar , prin primirea în NATO s-a înscris și România, deoarece calitatea de membru al NATO presupune și pretinde eforturi financiare proprii. În consecință, România alocă pentru cheltuieli militare o pondere tot mai mare din PIB. Suma anuală ajungând la peste 2 mild. dolari.

Paradoxuri agricole. Dacă la începutul ’50 sistemul american de agricultură modernă viza performanța maximă prin chimizarea și optimizarea exploatării vegetale și animale ulterior sistemul s-a exportat în Europa Occidentală pentru a face față foamei alimentare. Perfecționarea în timp a sistemului american de către europeni a dus la o supra ofertă alimentară și a născut pericolul prăbușirii financiare a sectorului agricol de tip european. S-a ajuns în prezent ca bogăția alimentară a occidentului să nu poată fi absorbită de piața mondială. S-a creat un dezechilibru comercial.

Prin noile politici agricole preconizate se promovează un nou model de agricultură bazat pe obținerea unor produse agricole lipsite de toxine chimice. Este o reîntoarcere la agricultura naturală care provoacă însă implicații materiale, financiare. Astfel are loc o creștere a costurilor de producție cu 60%; investițiile în zootehnie vor înregistra o creștere de 50-60% cu scopul asigurării unui confort în sectoarele de porcine, respectiv avicole, confortul vizând mulțimea de animale, păsări aflate în creștere de tip industrial. Consecința va fi dublarea, triplarea prețului produselor alimentare, afectarea competitivității produselor obținute și mutarea zootehniei poluante din Europa Occidentală în Europa Centrală și de Est. În noile condiții preconizate industria avicolă a Germaniei are toate șansele ca în 3-4 ani să ajungă la pământ. După acțiunile devastatoare promovate prin lichidarea complexelor zootehnice, acum se cere reconstituirea sistemului de organizare și exploatare agricolă distrus. În România specialiști de excepție în avicultură au rămas fără locuri de muncă prin politica agricolă dusă după 1990.

Un alt paradox economico-social se manifestă în cadrul pieței de energie. Pe de o parte se fac presiuni pentru crearea unei economii de piață funcționale necesară constituirii unei piețe comune de energie în Europa de Sud-est, în Balcani; pe de altă parte, se afirmă că investitorii străini nu sunt interesați în privatizarea din domeniul energiei electrice deoarece prețul de producție și livrare este scăzut, netentând din dimensiunea profitului. În același timp populația atrage atenția asupra nivelului tot mai ridicat al tarifului pentru Kwh consumat, asupra influenței apăsătoare covârșitoare apărută asupra consumatorilor. La venituri specifice țărilor nedezvoltate sau în dezvoltare se opun practicarea și promovarea unor niveluri ale prețurilor și tarifelor proprii țărilor dezvoltate Uniunii Europene.

Ceva asemănător se conturează pentru distribuția și consumul gazelor naturale. Ultimele presiuni solicită alinierea la tarifele din Uniunea Europeană. Dacă în Franța și Germania 1000 MC de gaze naturale se vând cu 400 de dolari, în Bulgaria prețul este de 150 de dolari și în România de 125 dolari. Când se va liberaliza piața gazelor, prețul gazelor din producția internă va ajunge identic cu cel al gazelor din import. Azi România folosește cca. 70% gaze din producția internă la un preț de 50 dolari /1000 MC gaze și 30% gaze din import la un preț de 150 dolari /1000 MC. Se vor conjuga două presiuni. Efectul este vizibil.

Paradoxul instituțional-organizatoric s-a manifestat prin politica și acțiunile dure duse în direcția dezmembrării statelor sau prin impunerea regiunilor transfrontaliere ori prin regionalizări în interiorul unui stat național; simultan s-au creat organisme suprastatale, supranaționale la nivel mondial sau de Uniune Europeană. În același timp sub motivația apropierii de locul faptului s-a trecut la dezvoltarea atribuțiilor, competențelor la nivel teritorial și microteritorial fără a avea în vedere asigurarea cooperării acestor fragmente teritoriale, fără a lua în considerație aspectele macroeconomice.

Exemplele ar mai putea continua. Pe moment considerăm că ele sunt suficiente pentru a atrage atenția, a semnala zone din umbra, penumbra globalizării, pentru a solicita evitarea opunerii unui pragmatism empiric la rațiune, rațional.

Erupția globalizării a dus la creșterea inegalităților, la o economie mondială cu tot mai multe inegalități. În acest proces ca o ironie țările bogate
nu au fost totdeauna câștigătoare iar lumea, pacea mondială în mod cert nu au avut de câștigat.

Loading...