Economie

Efect sau cauză a victoriei sistemului capitalist asupra celui socialist, globalizarea reprezintă un proces care a suscitat și continuă să suscite un mare interes. Părerile specialiștilor în domeniu sunt împărțite: unii văd în globalizare un mit, un proces încheiat¹), alții consideră că aceasta se află încă într-o fază incipientă, care dă naștere unei noi stări a globalității, ale cărei trăsături sunt departe de fi pe deplin cunoscute^{[1] [2]}). A devenit însă evident faptul că, globalizarea constituie destinul implacabil spre care se îndreaptă omenirea, toți fiind afectați într-o măsură mai mare sau mai mică de desfășurarea sa ireversibilă.

Promotoare a schimbării, globalizarea nu trebuie privită drept doar o forță distrugătoare a vechilor structuri, ci și una creatoare de idei, valori și noi identități. În etapa sa actuală, globalizarea se caracterizează printr-o comprimare fără precedent a timpului și a spațiului reflectată prin intensificarea uriașă a interconexiunilor și interdependențelor sociale, politice, economice și culturale la o scară globală^[3]. Schimbarea este profundă, atotcuprinzătoare și purtătoare a unei noi inevitabilități: dominația unui capitalism agresiv, bazat pe fundamentalismul de piață și pe progresele rapide ale tehnologiei informaționale și comunicaționale.

Globalizarea este, fără îndoială, expresia dominației capitalismului la scară planetară. Altfel spus, motorul globalizării îl constituie capitalismul liber de piață. Piața pare a fi astăzi atotputernică, iar legile sale implacabile. Cu toate că nu sunt puțini cei care susțin că, cu cât pieții îi vor fi lăsate mai multe competențe și cu cât economiile naționale vor fi deschise comerțului liber și concurenței, cu atât mai eficiente și mai prospere vor fi aceste economii¹, tocmai acest fapt face că, cea mai bogată sursă de surprize și nesiguranță este comportarea piețelor ²⁾.

Pe plan economic, afacerile actuale se sprijină pe expansiunea piețelor³¹ la nivel global. Are loc astfel, trecerea treptată de la economia internațională la economia globală^{[4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21]}. Principalii actori ai acestei noi economii, o economie interconectată, devin corporațiile transnaționale⁵¹. În acest sens, pare îndreptățită opinia potrivit căreia nu există nici un cotlon sau ungher al economiei în care schimbarea sau potențialul să nu se producă, mânat(ă) de tehnologie, piețe și corporații puternice, cu toate consecințele asupra tiparelor de muncă, acestea la rândul lor reflectându-se asupra vieților și relațiilor nostre personale⁶¹.

Amplificarea și diversificarea relațiilor economice internaționale de după încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale au permis în special celor mai dezvoltate țări capitaliste să realizeze o expansiune economică semnificativă, având corporațiile transnaționale drept vectori ai reprezentării intereselor lor. Considerând bursa drept principalul barometru al vieții economice capitaliste, constatăm faptul că, atât în anul 1998, cât și în anii 2000 și 2001, topul celor mai mari corporații transnaționale a fost dominat cu autoritate de corporațiile americane (tabelele nr. 1, 2 și 31.

Prin urmare, modelul capitalismului neoamerican^[22]) a ieșit învingător. La sfârșitul secolului trecut existau pe plan mondial peste 600 corporații transnaționale, fiecare cu o cifră de afaceri de peste un miliard de dolari și cu o puternică concentrare în anumite domenii de activitate (tabelul nr. 4).

Repartizarea geografică a principalelor corporații transnaționale
la sfârșitul secolului XX

Tabelul nr. 4

Sursa: N.G. Niculescu, I. D. Adumitrăcesei - România pe calea integrării economice europene. Premise, procese, politici, București, Editura Economică, 2001, pag. 17

Conform unui clasament alcătuit de revista americană Fortune în anul 1999, din primele 500 de mari corporații multinaționale de pe plan mondial, 434 aparțineau SUA, UE și Japoniei (tabelul nr. 5), ceea ce confirma repartiția inegală a acestora pe întregul glob.

Repartiția pe țări/blocuri economice a primelor
500 de mari corporații multinaționale în anul 1999

Tabelul nr. 5

Sursa: Fortune, The Fortune Global 500, 02.08.1999

Prin intermediul globalizării are loc rețelizarea treptată și completă a întregii activități economice mondiale. Numai rețeaua¹) poate asigura în această lume complexă legăturile dintre nivelul micro, macro și mondoeconomic. Așadar, globalizarea afectează nu numai economiile naționale în întregul lor, ci și activitatea oricărei întreprinderi. Mai mult, întreprinderile de succes în lumea afacerilor de astăzi nu pot fi decât cele care vor izbuti să pună la punct cele mai eficiente rețele globale^{[23] [24] [25]} deoarece ...efectul rețea reconsideră semnificativ limitele capacităților de producție².

Era globalizării înseamnă emergența economiei virtuale^[26]). Internetul face să crească semnificativ eficiența activităților întreprinderii actuale. Întreprinderea beneficiază, pe de o parte, de sporirea productivității factorilor de producție utilizați, iar pe de altă parte, de scăderea costurilor de producție, mai ales datorită reducerii prețurilor de achiziție ale echipamentelor și utilajelor necesare. Din acest motiv, întreprinderea face mari investiții, susținând astfel un ritm ridicat de creștere economică.

În era globalizării, specialiștii în domeniu vorbesc despre “întreprinderea digitală”, “întreprinderea virtuală” sau “întreprinderea mileniului trei”. “Noua” întreprindere prezintă, fără îndoială, unele trăsături caracteristice care o deosebesc de “vechea” întreprindere. Dintre acestea, considerăm că merită subliniate următoarele:

• informația constituie cea mai importantă resursă a întreprinderii actuale și, în același timp, principala sursă a obținerii avantajului concurențial. Informația este o marfă ca oricare alta;
• angajații își modifică modul în care muncesc. Unii dintre ei nici nu mai au un loc de muncă în adevăratul sens al cuvântului, desfășurându-și activitatea acasă și comunicând cu managerii lor prin intermediul canalelor informaționale- acești “telesalariați” îi permit întreprinderii să opereze mari reduceri de costuri;
• întreprinderea angajează forță de muncă care dispune de abilitățile necesare utilizării calculatoarelor în mod curent;
• întreprinderea încheie, din ce în ce mai mult, cu angajații săi, contracte de muncă pe perioade determinate. Logica pieței face ca dobândirea și păstrarea unei competențe profesionale cât mai înalte pe termen lung să devină preocupări mult mai importante pentru individ decât păstrarea unui loc de muncă stabil;
• întreprinderea are posibilitatea de a acționa pe piețe globale;
• piețele cu care intră în relații întreprinderea nu mai au doar o dimensiune fizică, ci și una virtuală. Piața virtuală este creația Internetului¹);
• concurența este mult mai acerbă. Pe “Planeta Web” nu mai există practic nimic local ceea ce face ca în orice moment să existe posibilitatea ca întreprinderea să se confrunte cu concurenți necunoscuți;
• produsele/serviciile au un ciclu de viață mai redus decât în trecut ceea ce impune întreprinderii actuale să acorde o atenție sporită activității sale de cercetare-dezvoltare. Drept efect, apar numeroase alianțe între întreprinderi;
• întreprinderea actuală joacă un rol politic mai important decât în trecut. De exemplu, numeroși manageri ai întreprinderilor europene au contribuit la crearea Uniunii Europene;
• întreprinderea externalizează, din ce în ce mai mult, activitățile/funcțiile sale mai puțin rentabile. Outsourcing-ul^{[27] [28]} este utilizat pe scară largă în viața economică actuală etc.

În concluzie, asistăm în era globalizării la nașterea unor noi tipuri de relații între întreprindere și mediul său. Existența și evoluția întreprinderii mileniului al treilea stau sub semnul impactului tehnologiei informaționale și telecomunicaționale. Natura întreprinderii actuale s-a schimbat.

1)

2001. Rugman, The End of Globalization, Londra, Random House, 2001. Rugman susține ideea conform căreia globalizarea nici măcar nu a avut loc deoarece activitățile de producție și de prestări de servicii ale corporațiilor multinaționale sunt organizate pe plan regional și nu la scară globală. În viziunea sa, corporațiile multinaționale sunt motoarele afacerilor internaționale, dar acestea gândesc regional și acționează local. De aceea, Rugman reduce globalizarea la un proces circumscris triadei Statele Unite ale Americii - Uniunea Europeană- Japonia.

^[2])   M. B. Steger, Globalism the New Market Ideology, Maryland, Bowman & Littlefield Publishers, 2002. Steger vede în globalism ideologia dominantă a epocii noastre, o doctrină anglo-saxonă a pieței libere care alătură conceptului de globalizare norme și valori de factură neoliberală.

^[3])  M. B. Steger, op. cit., pag. IX. Fenomenul comprimării spațio-temporale desemnează, în mod sintetic, transformarea complexă pe care o suferă parametrii condiției umane. De exemplu, mobilitatea capătă în zilele noastre noi valențe astfel încât libertatea de mișcare devine un element de stratificare socială. În timp ce unii oameni (puțini la număr) dispun de o mare libertate de mișcare, ajungînd cu adevărat “globali”, alții rămân “locali”. Numai că a fi local într-o lume globalizată echivalează cu a da dovadă de inadecvare socială. Astfel a luat naștere o nouă clasă socială, hiperburghezia, specifică epocii postmoderne și formată din elite globale, precum mari oameni de afaceri, profesori și cercetători celebri, mari personalități politice etc.

¹¹ Th. L. Friedman, Lexus și măslinul, București, Editura Fundației PRO, 2001, pag. 31.Friedman vede globalizarea ca o integrare inexorabilă a piețelor, a statelor naționale și a tehnologiilor. În opinia sa, globalizarea stă la baza expansiunii capitalismului liber de piață în fiecare țară de pe glob.

²¹ Z. Bauman, Globalizarea și efectele ei sociale, București, Editura Antet, 1999, pag. 75. Crizele financiare din America Latină, Asia, Rusia și, mai recent, din Turcia care au zguduit sistemul capitalist global, au demonstrat că este falsă presupoziția potrivit căreia piețele financiare tind singure spre echilibru. Piețele financiare globale sunt inerent instabile.

³¹ Globalizarea a adus în prim plan așa-numita “economie fără greutate” (“weightless economy”1 al cărei vârf de lance îl reprezintă piețele financiare. Sistemul global capitalist oferă capitalului financiar o libertate maximă de mișcare astfel încât el poate fi privit drept un gigantic sistem de circulație, care absoarbe capital prin instituții și piețe financiare centrale, capital ce este apoi pompat către periferie, fie direct, sub formă de credite și investiții de portofoliu, fie indirect, prin corporațiile multinaționale

(G. Soros, Criza capitalismului global. Societatea deschisă în primejdie, Iași, Editura Polirom Arc, 1999, pag. 10-111.

^[21] În cadrul economiei internaționale, principalii agenți sunt economiile naționale. Într-o economie globalizată, economiile naționale sunt elemente interdependente ale unui unic sistem în care piețele devin autonome.

⁵¹ K. Ohmae, consideră că aceste corporații apatride, concentrate în triada SUA-UE- Japonia, manifestă o clară tendință de a domina economia globală.

⁶¹ A. Giddens, W. Hutton, On the Edge: Living with Global Capitalism, Londra, J. Cape, 2000

^[22]   În lucrarea sa Capitalism contra capitalism București, Editura Humanitas, 1993, M. Albert realizează o celebră comparație între cele două mari modele ale economiei capitaliste actuale: modelul neoamerican și cel renan.

^[23])  Rețeaua trebuie înțeleasă în accepțiunea sa de sistem integrat de comunicare între elemente interconectate în multiple dimensiuni.

^[24])  Ph. Kotler, Managementul marketingului, București, Editura Teora, 1997, pag. 32. Kotler consideră că, desfășurarea afacerilor unei întreprinderi în condițiile unei economii globale în rapidă schimbare impune acesteia încheierea de alianțe strategice cu alte întreprinderi, care îi pot fi fie furnizori sau distribuitori, fie chiar concurenți.

^[25]) T. Brăilean, Noua economie. Sfârșitul certitudinilor, Iași, Institutul European, 2001, pag. 124

• Un fenomen îngrijorător îl reprezintă, totuși, clivajul actual existent între economia reală și cea virtuală. Un exemplu elocvent este imensa capitalizare bursieră din SUA, care depășește 150 % din PIB-ul american.

^[27]  Internetul furnizează spațiul virtual în care se desfășoară procesele de vânzare-cumpărare. Întreprinderile care oferă produse digitale, precum jocuri video sau programe informatice, încheie în întregime tranzacții via Internet.

^[28]  Deși termenul “outsourcing”, în mare vogă astăzi, este relativ nou, ideea contractării/subcontractării unor funcții/activități periferice ale întreprinderii unei terțe entități pentru a permite întreprinderii să se concentreze pe activitățile sale de bază, este veche. Outsourcing-ul poate fi definit drept transferul responsabilității operaționale a unei activități/unui proces de afaceri sau chiar a managementului de infrastructură către un furnizor de servicii.