loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În stabilirea prețurilor întreprinderea se poate confrunta cu o limitare a câmpului său decizional de către o serie de reglementări impuse de stat pentru a asigura un comportament corect al operatorilor pe o anumită piață sau pentru a putea coordona anumite sectoare de activitate. În România acțiuni de intervenția a statului în stabilirea prețurilor au existat încă din secolele XVIII-XIX, primele reglementări cunoscute datând din 13 aprilie 1866, când prin legea privind monopolul chibriturilor și al cărților de joc se stabilește că fixarea prețurilor era realizată de Consiliul de Administrație al Regiei Monopolurilor Statului, cu aprobarea Ministerului de Finanțe. În anul 1914, declanșarea Primului Război Mondial conduce la adoptarea unor măsuri pentru stoparea acțiunilor de speculă prin fixarea prețurilor maxime la care puteau fi vândute produsele de primă necesitate.

Istoria prețurilor în România este marcată de instaurarea regimului comunist, care a reprezentat instituirea unui dirijism total la nivelul prețurilor, marcat prin apariția la 25 mai 1950 a Decretului nr. 142 privind reorganizarea sistemului de stabilire a prețurilor. În conformitate cu acesta erau trasate o serie de principii în acest sens: principiul unicității prețurilor pe teritoriul României, principiul relativei stabilități a prețurilor, principiul corelării prețurilor și a diferențierii lor în funcție de calitatea produselor. Un număr de produse făceau parte din nomenclatorul pentru care prețurile erau stabilite de către Consiliul de Miniști, iar altele cădeau sub incidența altor organe de decizie. De asemenea, prin Legea nr. 19 cu privire la regimul prețurilor și tarifelor, din 16 decembrie 1971 se urmărea elaborarea unui sistem care să flexibilizeze modul de fixare a prețurilor cu ridicata pentru a permite adaptarea lor periodică la condițiile noi ce apăreau în economie.

Formarea liberă a prețurilor pe piața românească a fost demarată prin H.G. nr. 1109/1990 privind liberalizarea prețurilor și măsuri de protecție socială. Acest proces a continuat prin H.G. nr. 239/1991 cu privire la cea de-a doua etapă de liberalizare, ulterior fiind emise alte acte normative vizând continuarea liberalizării prețurilor și tarifelor. O serie de acte legislative reglementează intervenția statului, prin organele sale abilitate, în stabilirea prețurilor pentru anumite produse. Unul dintre actele normative care vizează gestionarea relațiilor dintre operatorii pe o anumită piață, în vederea creării unui climat concurențial echitabil este Legea concurenței (21/1996). Aceasta evidențiază și reglementează situațiile în care anumite condiții limitează formarea corectă a prețurilor pe piață. În acest sens, potrivit articolului 5, sunt considerate practici anticonconcurențiale în domeniul prețului: fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau cumpărare, a tarifelor, adaosurilor, precum și a oricăror altor condiții comerciale inechitabile. Abuzul de poziție dominantă deținută de unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească este interzis deoarece poate conduce, printre altele, la impunerea în mod direct sau indirect a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor și a altor clauze inechitabile. De asemenea, urmare a unei poziții dominante deținute pe piață, o întreprindere poate practica prețuri excesive sau prețuri de ruinare, prețuri sub costuri (prețuri de dumping), în scopul înlăturării concurenților sau își poate exporta produsele sub costul de producție, urmând ca diferența să fie acoperită prin majorarea prețului pe piața internă.

Prin această lege se înființează două organisme specializate cu autoritate de control și reglementare a comportamentului concurențial. Consiliul Concurenței instituție neguvernamentală, cu rol de decizie care urmărește respectarea regulilor concurenței de către agenții economici, înlăturarea practicilor anticoncurențiale și sancționarea acestora. Oficiul Concurenței este o instituție guvernamentală ce urmărește aplicarea dispozițiilor legale privind concurența (în special a deciziilor Consiliului Concurenței), avizarea și controlul prețurilor ce au un caracter reglementat.

Astfel, prețurile și tarifele produselor și serviciilor care se execută și se prestează în țară în cadrul activităților de monopol natural sau al regiilor autonome se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței. În această categorie, conform Legii 88/1999 se includ: energia electrică, energia termică, serviciile de transport pe cale ferată, de transport fluvial, de transport urban, serviciile poștale, serviciile telefonice, serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, precum și medicamentele de uz uman din producția internă. Prețurile și tarifele acestor servicii se puteau ajusta periodic (trimestrial sau lunar) pe baza unor parametri de ajustare (cursul de schimb valutar leu/$ sau indicele prețurilor de consum).

Conform Ordonanței de urgență nr. 36/ 2001 privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței acestea se pot ajusta, de regulă la un interval de trei luni, dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puțin 5% față de nivelul existent la data precedentei ajustări. Această ordonanță abrogă Legea 88/ 1999, impunând alte condiții de ajustare a prețurilor. Astfel, pentru servicii telefonice și poștale de bază internaționale, precum și pentru medicamentele de uz uman ajustarea prețurilor și tarifelor se face pe baza cursului de schimb valutar leu/$, iar pentru celelalte produse și servicii al căror preț este reglementat, pe baza indicelui prețurilor de consum. În completarea ordonanței a fost publicată Hotărârea nr. 669/2001 privind criteriile și modalitățile de ajustare a prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, precum și coeficientul de corecție care reflectă avantajul consumatorului.

Fac obiectul reglementării și prețurile produselor ce rezultă în urma desfășurării unor activități care sunt considerate monopol de stat, în conformitate cu Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat . Aceasta stipulează că prețurile și tarifele maximale ale produselor și serviciilor ce intră în sfera monopolului de stat sunt supravegheate de Guvern , cu avizul Oficiului Concurenței.

Anumite tipuri și practici de prețuri cad sub incidența legii, deoarece ele sunt considerate susceptibile de a influența raporturile de concurență. Practicile prețurilor impuse cuprind acte și fapte cu caracter legal prin care se urmărește fixarea, limitarea sau controlul prețurilor, într-un anumit stadiu al procesului de distribuție. Acestea vizează relațiile dintre producători și distribuitori și pot avea ca variantă prețurile recomandate. Prețurile impuse sunt interzise în cazul în care fac obiectul unor înțelegeri, intrând sub incidența Legii Concurenței.

Prețurile discriminatorii presupun practicarea unor prețuri diferite pentru anumite categorii distincte de consumatori. În multe cazuri, prețurile discriminatorii sunt interzise deoarece nu pot fi justificate de diferențe corespunzătoare ale costului și sunt considerate inetice. În legislația din Statele Unite ale Americii, conform legilor Clayton (1914) și Robinson-Patman (1936) discriminările de preț sunt ilegale numai când au ca efect afectarea substanțială a competiției pe piață. Diferențierile de preț sunt permise ca răspuns la condițiile schimbătoare care afectează comercializarea produselor (ieșirea din sezon, deteriorarea fizică a bunurilor, falimentul firmei ofertante). De asemenea, sunt considerate legale prețurile care rezultă din diferențe de costuri sau când clienții nu sunt concurenți.

Prețul de ruinare poate fi practicat de o întreprindere care prin prisma poziției dominante ocupate pe piață stabilește, pe o perioadă îndelungată, un preț foarte scăzut care să genereze ieșirea de pe piață a unuia sau mai multor concurenți. Acest preț este interzis în România de Legea Concurenței, iar în S.U.A. de Legea Sherman și de Legea Comisiei Federale de Comerț (1914). Aceleași acte interzic și practicarea prețurilor de dumping, pe plan internațional existând în acest sens mai multe reglementări ale Organizației Mondiale a Comerțului.

Prețurile de apel sunt prețuri scăzute, promovate pentru a atrage consumatorii la punctele de vânzare, existând posibilitatea ca ulterior aceștia să fie orientați către alte produse mult mai profitabile pentru ofertant. În situația în care, o dată ajuns la locul de vânzare, consumatorul este convins să cumpere un articol cu un preț mai înalt, folosindu-se o varietate de trucuri precum degradarea produsului promovat, lipsa sa din stoc sau refuzul de a onora comanda, se ajunge la o practică ilegală cunoscută și sub denumirea de prețuri momeală (bait and switch prices).

O serie de reglementări vizează modul în care sunt comunicate informațiile asupra prețului. (Hotărârea nr. 555/1994 privind stabilirea și sancționarea contraveniilor la normele legale din domeniul prețurilor și tarifelor), ofertanții având obligativitatea de a informa corect și complet consumatorii cu privire la prețul final, precum și la sumele adiacente aferente unor taxe sau unor prestații suplimentare.

Loading...