loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Imaginea înseamnă reprezentarea care s-a format ca un ansamblu de credințe, atitudini, opinii, prejudecăți, experiențe sau așteptări privind o persoană, o organizație sau orice fenomene sau obiecte.

Conceptul imagine este utilizat pentru a defini reprezentarea pe care un individ, grup social sau segment de populație o are despre un produs sau serviciu, o marcă sau o întreprindere.

Imaginea unei organizații este formată din patru elemente care sunt strâns legate între ele. Aceste elemente sunt următoarele[1]:

  • Personalitatea
  • Reputația
  • Valorile (etica)
  • Identitatea firmei

Personalitatea

Personalitatea unei organizații reprezintă suma caracteristicilor percepute de publicul extern. Una dintre tehnicile folosite pentru a evalua părerea unei persoane cu privire la personalitatea unei companii este aceea de a pune următoarea întrebare: „Dacă firma ar fi o celebritate - un actor, un politician sau un artist consacrat - care ar fi aceasta? Madonna, Emma Thompson sau Judi Dench? Lady Thatcher, John Major sau Lord Howe?“

Fiecare companie are o personalitate, după cum rezultă din exemplele următoare:

  • Virgin: plină de viață, dinamică, amuzantă;
  • Body Shop: preocupată, bună, grijulie;
  • Cadbury: părintească, binevoitoare;
  • Marks and Spencer: eficientă, sigură, ștearsă.

Reputația

Reputația unei organizații reprezintă ceea ce cred oamenii despre aceasta, impresie creată pe baza propriei experiențe cu privire la produsele sau serviciile firmei, sau pe baza experienței altor persoane. Așadar, o organizație poate avea reputația unor servicii rapide, calitatea bună a produselor sau serviciilor și grija față de clienți; de asemenea, poate avea reputația colaborării corecte cu furnizorii.

Companiile pot avea o reputație bună, o reputație proastă sau pot să nu aibă nici un fel de reputație ca urmare a faptului că nu este suficient de cunoscută. Reputația unei companii se poate referi la:

  • calitatea managementului;
  • stabilitatea financiară;
  • calitatea produselor și serviciilor;
  • capacitatea de a inova;
  • calitatea serviciilor de marketing;
  • responsabilitatea privind comunitatea și mediul înconjurător;
  • abilitatea de a atrage, dezvolta și reține cei mai buni angajați.

Valorile / etica

Valorile unei companii contribuie la reputația pe care o are. Valorile organizației, standardele pe care le adoptă, formează cultura organizațională a unei companii. Aceasta influențează și este influențată de oamenii care lucrează în cadrul companiei. Din ce în ce mai multe companii fac publice detalii despre valorile lor, câteodată sub forma unor declarații cu privire la misiunea organizației. Prin specificarea acestor valori, este mult mai ușor ca angajații, clienții, furnizorii și celelalte grupuri care fac parte din publicul companiei să știe la ce să se aștepte din partea firmei.

Câteodată, organizațiile își stabilesc valorile sub forma unor coduri de conduită, care dau indicații angajaților cu privire la comportamentul lor pentru a nu leza reputația companiei.

Identitatea organizației

Identitatea unei firme se exprimă prin nume, simboluri, logo, culori și evenimente pe care le utilizează o organizație pentru a se distinge pe sine, mărcile sale și companiile din structura sa, de celelalte firme existente pe piață.

O organizație își poate folosi identitatea pentru a reflecta personalitatea sa, pentru a exprima valorile acesteia sau pur și simplu pentru a arăta cum este structurată. Unele companii au identități organizaționale atât de clare, încât numele lor și logo-urile sau culorile sunt practic sinonime: Coca-Cola este cunoscuta prin propriul sau “roșu” care se folosește în logo-uri și în reclame, iar IBM este atât de strâns legată de culoarea albastru încât porecla firmei este “Marele albastru”;

Aceste patru elemente formează imaginea companiei așa cum este ea percepută de public. Imaginea se formează în timp prin acumularea informațiilor obținute din mass-media, campanii de promovare, comentariile specialiștilor sau din experiența dobândită în urma folosirii serviciilor sau produselor unei anumite firme. De asemenea, imaginea oricărei companii este determinată de performanța sa: nimeni nu poate susține o imagine falsă pe termen lung. Cu cât imaginea este mai apropiată de realitate cu atât mai mult compania va fi văzută ca fiind demnă de încredere și onestă.

Imaginea organizației se poate gestiona în cel puțin trei moduri:[2]

  • Să se facă lucruri bune, în sensul practicării unui management performant;
  • Să se desfășoare o activitate profesionistă de relații publice prin care să se obțină încrederea, simpatia, înțelegerea și sprijinul publicului;
  • Să se desfășoare o agresivă campanie promoțională.

Aceste activități sunt interdependente, succesul organizației depinzând de realizarea lor simultană. Nu este suficient să se obțină rezultate bune pentru a avea o imagine favorabilă în rândul publicului. Pe de altă parte, activitățile de relații publice și campaniile promoționale nu pot susține produse sau servicii necompetitive.

 

[1] Harrison, S., Public Relation - An Introduction, London, Routledge, 1995, p. 71

  1. V. Stancu, M. Stoica, A. Stoica, Relații publice. Succes și credibilitate, Concept Publishing, București, 1997, p. 8
Loading...