loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Cercetătorii, în încercarea lor de a clarifica momentele dezvoltării fenomenului design, au evidențiat următoarele etape din istoria lui, cu precădere a designului de obiecte :

  • aplicativistă;
  • modernistă;
  • stilistă ;
  • consumistă;
  • echilibrată,

deși este greu de precizat când începe și când se sfârșește o etapă sau alta.

De asemenea, imposibilă se dovedește localizarea lor geografică, punctul din care încep să iradieze formele care, până la urmă, consacră o anumită etapă.

  • Etapa aplicativistă corespunde perioadei în care se consideră că obiectul funcțional produs industrial se poate impune atenției cumpărătorului dacă anumite accesorii ale sale (sau chiar el în întregime) posedă diverse motive ori compoziții decorative complexe, aplicate pe părțile vizibile.

Continuă astfel, până târziu în secolul nostru, producția unor asemenea forme, decorate cu elemente presupuse artistice, din convingerea că pot trezi interesul. Se pot exemplifica aici : aplicele, mânerele de uși, încuietorile, carcasele ceasornicelor, vasele din metal emailat, formele din sticlă și ceramică, mobilierul etc. Nu rareori, suportând atâtea decorațiuni și ornamente, obiectul funcțional era greu manevrabil, iar prețul lui majorat, corespunzător acestor adaosuri.

  • Etapa modernistă caracterizează perioada anilor 1900, când începe să devină limpede faptul că producția industrială nu trebuie să se orienteze pe linia utilizării compozițiilor decorative complexe.

De altfel, o influență majoră în acest sens au avut-o mișcările artistice ce determină schimbarea gustului estetic, astfel încât formele prea încărcate cu ornamente nu mai plac ca altădată. Deși nu se renunță complet la elementele decorative aplicate, acestea cunosc totuși o anumită discreție.

Denumirea etapei, modernistă, vine de la expresia engleză, frecvent utilizată atunci, modern style. Și fenomenul la care ne referim s-a făcut simțit mai întâi în Anglia, cel puțin atunci când e vorba de designul de mașini, instalații, construcții industriale, obiecte de uz comun.

William Morris reține cel mai mult atenția prin proiectarea câtorva piese de mobilier, stofe și țesături imprimate și prin efortul lui de-a face înțelese particularitățile frumosului de factură “industrială", prin comparație cu cel “artizanal ».

Dar, cam în aceeași perioadă, manifestări similare pot fi întâlnite în Franța, Italia, Austria și America.

  • Etapa stilistă se face simțită după 1930 și se caracterizează prin tendința de a concepe frumusețea obiectului util la nivelul simplei compoziții vizuale pe care aceasta o comportă.

Se renunță complet la utilizarea elementelor decorative, mizându- se pe efectele obținute prin “stilizarea“ formei tradiționale a produsului, dând impresia unui obiect nou.

Termen de origine anglo-saxonă, styling (conferire de stil) care desemnează tocmai tipul de înțelegere și practicare a designului în perioada 1930-1950. Creatorul de forme utile era considerat, denumit „stilist”.

O influență deosebită a avut-o criza economică din jurul anilor ’30, care a determinat numeroase firme producătoare să procedeze la revitalizarea estetică a produselor prin operațiuni ca : alungiri, dilatări, supradimensionări, aplatizări, operate la nivelul întregului sau numai al unor părți ori detalii.

Chiar și atunci când este invocat plusul de securitate și confort pe care-l implică noul obiect, referirile se fac doar la posibilitățile de manevrare, manipulare și integrare în universul lucrurilor trebuitoare omului.

Supralicitarea la maximum a interesului pentru forma plăcută, în defavoarea calităților funcționale, mai ales de către americani, care practicau o adevărată “cosmetică» a produselor greu vandabile, stârnește violente reacții, în special din partea celor de la Bauhaus.

Principalul lor argument era: “menirea designului nu este aceea de a impulsiona vânzarea produselor de proastă ori mediocră calitate, practicându-se «înfrumusețarea» formei lor; ca factor de progres, designul trebuie să contribuie, dimpotrivă, la îmbunătățirea calității funcționale și estetice a obiectului util, pe linia celor mai recente achiziții ale științei și tehnicii”.

> Etapa consumistă se consacră ca diversitate și amploare după anul 1950 și manifestările specifice apar ca semnificative până spre începutul deceniului opt.

Ea poartă pecetea progresului tehnic rapid din care secolul al XX-lea își face un titlu de mândrie.

În primul rând, uzura morală a obiectului funcțional fabricat începe să se reducă vertiginos și, ca atare, producătorul este nevoit să se orienteze după timpul real de afirmare a fiecărui produs industrial. Se renunță astfel la materialele rezistente, greu procurabile și relativ costisitoare.

În al doilea rând, dezvoltarea tehnologică permite mecanizarea și chiar automatizarea proceselor, astfel încât munca manuală este treptat înlocuită. Asamblarea părților componente ale unui produs se realizează folosind tehnologii de mare randament, deseori piesele fiind fixate în blocuri sau panouri complexe, condiții în care obiectul nu mai poate fi reparat sau recondiționat și se impune înlocuirea lui cu un altul. Aceasta presupune, însă, ca el să nu aibă o valoare prea mare, pentru a se putea renunța ușor la el, chiar de către omul de rând.

În al treilea rând, bunăstarea materială pe care o cunosc țările dezvoltate economic a făcut, ca din ce în ce mai multe persoane să-și permită, fără prea multe eforturi, înlocuirea unor produse cumpărate anterior cu altele, numai fiindcă acestea nu mai sunt “moderne ».

În aceste condiții, designerul este solicitat nu numai pentru “ameliorarea » formei obiectului, ci și pentru a “gândi» un nou produs, sub toate aspectele mai convenabil, atât producătorului, comerciantului, cât și cumpărătorului. Este perioada în care firmele se întrec în a lansa pe piață serii de produse, unele mai spectaculoase decât altele.

> Etapa echilibrată. Criza energetică și multe alte perturbații, specifice acestui sfârșit de secol, afectează direct industria bunurilor de consum, determinând o reconsiderare totală a obiectului funcțional fabricat. Asistăm astăzi la declinul ambițiilor consumiste, obiectul funcțional constituind o prezență capabilă să încânte privirea omului, prin notele sale de armonie și echilibru, fără a se recurge la soluții estetice ce nu se legitimează din perspectiva întrebuințărilor pe care le va avea obiectul.

Se urmărește obținerea unor produse cu o “viață » cât mai lungă, care să corespundă optim propriului lor scop, necesitând, atât pentru realizare, cât și pentru întreținere sau funcționare, consumuri foarte mici.

Loading...