loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Constatăm, deci, că abia după cel de-al doilea război mondial apar într-un anumit număr de țări premisele designului industrial de astăzi.

Produsele realizate în aceste țări sunt intim legate de mediul socio-cultural specific. Remarcabilă în acest sens este aprecierea proiectantului american Richard Latham: “O examinare minuțioasă a oricărui obiect relevă concret nivelul de inteligență, de îndemânare și de înțelegere artistică al poporului care l-a creat. Ar putea, de asemenea, releva climatul, credința religioasă, sistemul de guvernare, sursele naturale, structura economică și nivelul realizărilor științifice și culturale".

  • În S.U.A., designul a fost multă vreme apanajul ilustratorilor și decoratorilor.

Unii din primii proiectanți industriali au fost Norman Bel Geddes și Raymond Loewy, oameni plini de personalitate, extravaganți și talentați. Ei au respins ideea că “stilizarea vinde marfa", corespunzătoare perioadei de criză din anii ’30, când termenul american “cosmetics" caracteriza foarte bine producția bunurilor materiale.

Geddes, un vizionar și un modernist, a creat forme netede și simple, care păreau deseori a aparține viitorului, aspectul lor fiind influențat de lunga sa carieră de decorator de teatru. El a fost primul care a introdus testul pieței în cadrul activității sale de designer.

Loewy a căutat, de-a lungul vieții sale, să dea un stil funcțional unor obiecte cotidiene, țelul lui fiind crearea unei forme desăvârșite, care să oglindească menirea produsului într-un mod economic și elegant.

Și trebuie recunoscut meritul primilor proiectanți care, în ciuda metodelor lor extrem de intuitive, nu s-au oprit la aspectul exterior al lucrurilor.

În anul 1934 revista « Fortune » scria : « dacă de puțin timp mobilierul și țesăturile, dată fiind indubitabila lor funcție practică, se vând datorită designului lor, acum este rândul mașinilor de spălat, a cuptoarelor, a întrerupătoarelor electrice și a locomotivelor. »

Una din firmele ce a captat integral mesajul a fost General Electric, care la începutul anilor ’20 a instituit un țigări Lucky Strike, grup de « product styling ». Influența publicității, a studiilor de piață a condus la perceperea designului ca estetică industrială. Expresia industrial-design apare pentru prima dată într-un document oficial, în 1913, în care Oficiul de Brevet al SUA propune o modificare a reglementărilor în scopul protejării dreptului de proprietate asupra proiectării industriale. Designul este astfel adoptat pentru a stabili o distincție precisă între formă și funcție.

Excesul de imaginație al americanilor s-a materializat cel mai bine în industria automobilelor, deși aveau tendința să exagereze, adăugând mașinilor, de exemplu, ornamente aerodinamice, împrumutate din aviație, în acest sens dezvoltând chiar un stil numit „streamlining”. Adepții acestui stil aveau un proces de concepție complet invers celui funcționalist. În timp ce acesta din urmă implica reducerea fiecărui obiect la caracteristicile esențiale și apoi asamblarea lui, aerodinamismul reprezenta crearea unui „tot lucios” care acoperea toate părțile componente.

Încă din 1926, compania General Motors, modificând forma și stilul mașinii, depășește realizările companiei Ford și-și mărește considerabil vânzările. De altfel, Harley Earl a fost directorul ce se ocupa cu stilul la General Motors și a “domnit" asupra politicii de comunicare vizuală din 1927 până în 1954.

În perioada anilor 1950-1970, Henry Dreyfuss, Eliot Noyes, Charles Eames (celebru pentru scaunele sale) au fost printre cei care au insistat asupra legăturii dintre formă și funcție.

De altfel, mobilierul a avut un loc privilegiat în cadrul designului prospectiv. Din punct de vedere al artizanului, cât și al industriei, al individualului și al colectivului, funcționalului și iraționalului, al para-artisticului și produsului de masă, mobilierul este expresia conformismelor și, mai ales, a tuturor idealurilor.

Dreyfuss, considerat «conștiința profesiei de designer », insistă asupra faptului că “forma trebuie să urmeze funcția", demers ce i-a adus o colaborare fructuoasă de mai multe decenii cu firmele Bell, AT&T, Sears, Macy, Deere Co. etc. El acordă, în același timp, o deosebită importanță perceperii produsului de către utilizator, mult înainte de nașterea disciplinei ergonomice, la instaurarea
căreia, de altfel, a contribuit prin variante ale modelului antropometric, stabilind dimensiunile omului modern (Designing for People, 1955 ; The Measure of Man, 1961 ). El apreciază că designerii industriali vor trebui să fie preocupați de acestă disciplină (ergonomia) nu numai în aparență, ci mai ales de funcțiile ei.

Motto-ul din studioul său era :

’Noi, designerii, muncim asupra unui lucru cu care va trebui să călătorim, pe care va trebui să ne așezăm, îl vom avea tot timpul sub ochi,îl vom mișca, cu ajutorul lui vom vorbi, într-un cuvânt îl vom utiliza, singuri sau în comun cu alte persoane. Dacă punctul de contact dintre produs și consumator devine un punct de fricțiuni, de tensiuni permanente, în acest caz designerul a greșit. Dacă însă el reușește să aducă consumatorului o mai mare siguranță, să facă produsul să fie dorit, mai eficient, mai util, atunci designerul a reușit în munca sa. ‘’

Actualmente, Henry Dreyfuss Associates este unul din cele mai puternice cabinete de consultanță în design, în ciuda tendințelor tot mai mari ale întreprinderilor de a-și constitui echipe interne.

Eliot Noyes este cel care a definit stilul Organic Design în catalogul „Organic Design in Home Furnishing”, prezentat, cu ocazia concursului organizat de „Museum of Modern Art” din New York în 1940, ca fiind „o organizare armonioasă a părților în întreg, ținând cont de structură, material și scop. Nu trebuie să fie un exces al ornamentelor sau o folosire a lor nejustificată.”

Pe de altă parte, munca depusă de Eliot Noyes, mai ales pentru IBM, a contribuit la sensibilizarea întreprinderilor americane și la convingerea lor de a zdrobi în sfârșit “stilismul ambiguu, nesigur". Noyes nu numai că transformă designul de la IBM (unde funcționează ca director consultant în design) într-un model de clasicism și sobrietate, dar contribuie la crearea imaginii de soliditate, fiabilitate și mai ales la creșterea gamei sortimentale IBM.

Muzeul de Artă Modernă din New York a găzduit prima expoziție Good Design, în anul 1950, avându-i ca organizatori pe Charles și Ray Eames. Good Design este un concept bazat pe o abordare rațională a procesului de creare a produsului, pe principiile raportului formă-tehnică-estetică.

Cu toate acestea, abia după 1980, SUA tinde spre un design care să integreze elementele de utilizare în imaginea și concepția produselor.

Actualmente, în SUA, se poate obține o diplomă în: design grafic sau industrial, teoria designului, designul mediului ambiant, designul formelor vizuale.

Din 1990 a fost introdus primul program al doctoranzilor în știința designului, ceea ce presupune cercetarea amănunțită a acestui domeniu, bază a dezvoltării ulterioare.

Două organizații profesionale de design - Institutul American de Arte Grafice și Societatea Americană a Designerilor Industriali - au constituit comitete specializate de muncă care se ocupă cu desăvârșirea programelor de studiu, dintre care amintim : bazele cominicării (simbol, marcă, imagine), istoria designului, critica lucrărilor de design, grafica pe calculator și proiectarea pe calculator, analiza lingvistică, cercetarea cerințelor pieței etc. Dar rolul hotărâtor îl are «geanta », adică toate lucrările realizate și modul lor de a impresiona. Interesante sunt și relațiile universităților cu diverse firme producătoare și de comerț, beneficiare directe de viitori specialiști.

♦ In Italia, de la început, designul este puternic ancorat în industrie.

Meseria de designer este exersată de arhitecți și adesea de ingineri. Noțiunea de design este extrem de cuprinzătoare, după Ernesto Rogers '“de la lingură la oraș".

Expoziția industrială din 1940 marchează debutul designului, când Olivetti prezintă mașina de birou “Summa 40", desenată de Marcello Nizzoli (de altfel, cariera acestui designer a fost încoronată de desenarea celebrei mașini de scris de birou Lexicon 80, în 1948 și desenarea celei portabile Lcttcra 22, în 1950).

La începutul anilor ’80, industria își recapătă încrederea și designul italian ia un nou avânt; el devine parte integrantă a practicii industriale în Italia.

Designerul are aproape întodeauna o relație privilegiată și afectivă cu managerii întreprinderii. Cunoscând datele producției, marketingului, publicității, el intervine, în cea mai mare parte a timpului, ca șef de proiect și, având acest titlu, este profund legat de întreprindere, fiind în același timp și un consultant extern, care muncește singur sau într-o mică structură.

Cel mai industrializat sector al designului este acela al produselor cu '"mecanism și carcasă”, sector ce include multe grupe merceologice: de la mașinile de scris și de calcul la aparatele electrocasnice, de la aparatura pentru munca profesională la cea pentru timpul liber etc. Carcasa nu mai reprezintă o formă frumoasă ce acoperă un mecanism, ci o conformitate din ce în ce mai aderentă și care tinde a se reduce până la recentele procese de miniaturizare.

Italia este singura țară din lume unde predarea designului se limitează doar la școlile de pictură, sculptură, arhitectură. Există trei centre tradiționale unde se învață designul :

^ Politehnica din Milano - cursul de design industrial;

^ Școala de specializare în design de pe lângă Facultatea de Arhitectură, Florența

^ Institutul Superior pentru Industriile Artistice, Florența ;

În 1983 a apărut Domus Academy din Milano, prima școală postuniversitară de design (Fashion-design și Managementul designului).

♦ În Franța ia naștere, în anul 1930, Uniunea Artiștilor Moderni ce reprezenta gruparea celor mai avansate concepte ale unor artiști ca: F. Jourdain, Le Corbusier, J. Dumond.

După război, emanație a acestei uniuni , se creează Asociația Formelor Utile, ce va fi prezentă pe parcursul mai multor expoziții industriale, drept care profesia de designer s-a fundamentat pe ideea de „estetică industrială”. În anul 1951, la inițiativa lui J. Vienot, s-a creat revista „ Art Present”, care va deveni „ Revue d’Esthetique Industrielle”” și a fost fondat Institutul Francez de Estetică Industrială. În anul 1955, tot J. Vienot fondează Camera Sindicală de Esteticieni Industriali și organizează la Paris primul Congres Internațional de Design, care va fi un congres preliminar în vederea punerii bazelor unui organism internațional de design industrial, I.C.S.I.D. (Consiliul Internațional al Societăților de Design Industrial).

În Franța, politica de design poartă amprenta artistului creator care realizează obiecte de lux (inclusiv obiecte de vestimentație) și a inginerului designer, care revendică responsabilitatea amenajării teritoriului, a urbanismului și transportului. Obiectele de uz curent și echipament domestic erau considerate adesea vulgare și banale, fără ca imaginea lor să prezinte importanță.

Franța rămâne o lungă perioadă de timp competitivă în domeniul high- tech , ea trebuind să aștepte până în ultimul sfert al secolului pentru a-i fi recunoscută tehnologia de design a obiectelor cotidiene. Anii 80 deschid o nouă eră, dezvoltându-se un design ce sprijină „arta de a trăi”, marcat de o reflectare pe de o parte a activității artistice și pe de altă parte a activității industriale, la nivelul calității obiectului.

În mod paradoxal, apare noul „creator de modele”, asimilat cu decoratorul sau arhitectul de interior, care nu dorea o întoarcere nostalgică la perioada artizanatului și a lucrului manual, ci visa la o tehnologie avansată. El considera că rolul său este de a crea modele, iar producerea și desfacerea lor să facă obiectul industriei.

Astăzi, designerii își dublează cultura artistică cu o solidă cultură tehnică, contribuind la reconcilierea designului francez cu obiectul cotidian produs în serie mare, în acord cu exigențele consumatorilor.

♦ Se poate considera că Germania este leagănul designului industrial.

Încă din 1907, unor artizani și arhitecți le-a fost încredințat, de către întreprinderi germane, designul diverselor produse, destinate vânzării în serie. Unul dintre ei, Peter Behrens, a fost angajat de AEG, gigantul industriei electronice și timp de mai mulți ani a fost însărcinat practic cu toate aspectele de design; nu numai designul produselor, dar și grafismul și arhitectura (de altfel, Brehens a fost membru influent al mișcării Deutcher Werkbund).

Cu toate acestea, este greu de afirmat că în Germania designul s-a implantat foarte rapid. Cercetările fiind stopate de nazism, abia după 1950 s-a putut constata o anumită revigorare. Într-o căutare a identității, s-a încercat, cât mai mult posibil, evitarea elementelor ce puteau aminti de artizanat, deoarece acesta se alătura temelor de propagandă național-socialistă. Idealul conceperii formelor se definea în funcție de categoriile morale: modestie, precizie și onestitate.

Max Bill, fost elev al Bauhaus-ului, a elaborat încă de la sfârșitul războiului propuneri de înființare a unei instituții care să continue programul școlii de la Weimar, dar abia în anul 1952 s-a fondat Hochschule fur Gestaltung, Ulm, care a promovat virtuțiile Good Design-ului.

În 1954, o întreprindere mică și necunoscută, Frankfurter Braun AG, a uimit lumea cu producția unui model de radio cu picup, având forme clare, geomet­rice. A fost punctul de plecare de la care arhitectul Dieter Rams, împreună cu dr. Fritz Eichler și echipa de design de la Braun, au creat designul Braun, decisiv pentru dezvoltarea întreprinderii: brichete, televizoare, aparate de ras, aparate de fotografiat, obiecte de menaj, ceasuri și mobilă.

De aceste forme, cu linii clare și armonioase, au profitat și o serie de alte întreprinderi, cum ar fi fabrica de corpuri de iluminat Erco, fabrica de canapele și fotolii Wilkhan, firma de aparate menajere Krups, firma de aparate înregistratoare Lampy.

Centrul Internațional de Design din Berlin deschide, în anul 1974, un concurs pe tema „ Produsul și spațiul înconjurător”. Jochen Gros, fondator, își reunește ideile sub noțiunea de„ funcționalism lărgit” sau „tehnica funcțiilor senzoriale". Obiectele vieții cotidiene sunt văzute dintr-un unghi nou și rupte radical de viziunea tradiționalistă, înregistrându-se tendința de reconsiderare a elementelor estetice, denumită „redesign”.

Influențați însă de rigorile Bauhaus-ului, designerii (4000-5000 în firmele importante ale Germaniei) muncesc în echipe împreună cu inginerii. Astăzi încă, designul german conservă un puternic conținut tehnic și o estetică sobră.

♦ În Anglia, designul, avându-și rădăcinile în activitatea artiștilor mișcării Arts and Crafts, se concentrează doar pe anumite sectoare ale producției unde experimentează și utilizează diferite tipuri de materiale și texturi.

În anul 1932 Guvernul Angliei a înființat Comitetul pentru Artă și Industrie pentru a promova designul în industrie, comerț și educație. Seria intervențiilor continuă și după cel de-al doilea război, mondial constituindu-se Consiliul pentru Design Industrial.

Expoziția „ Britain Can Make It” a avut drept scop stimularea, atât a producătorilor, cât și a publicului , pentru găsirea de idei noi în condițiile materiale de după război.

Cea mai importantă consecință a fost cultura pop din anii 60. Bazându-se pe valori care puneau accentul pe disponibilitatea și efemeritatea produselor, acest curent a încercat înlăturarea barierelor dintre diferitele straturi sociale ce existau încă în societatea britanică.

Apoi, anii ’80 au fost martorii unei uluitoare transformări în designul britanic - transformare cu influență internațională. Noi lanțuri de magazine cu amănuntul au fost convertite la designul interior; consultanți în domeniul designului, cu o diversitate de stiluri, s-au dezvoltat până la a nu mai putea fi recunoscuți; designerii au invadat mass media, de la televiziune la casetele cu muzică pop, în timp ce revistele semnalau schimbări în designul grafic; designerii din domeniul modei și textilelor au căpătat recunoaștere internațională; tinerii designeri și artiști au “aruncat în aer" toate noțiunile acceptate, referitor la granițele dintre artă, meșteșug și design.

În Anglia, cuvântul design semnifică un proces, un mijloc de a încuraja vânzările sau o etapă a drumului spre producție.

Designul sporește numărul produselor și le vinde; rezolvă probleme și exprimă, comunică idei; este artistic și comercial, intelectual și psihologic. “Designul britanic: pardesiele Burberry, decorațiunile florale interioare, automobilele Jaguar, puloverele Shetland, țigările Dunhill și ceramica Wedgwood. !■;;”*

Tradiție, respectabilitate și calitate .

Industria designului este atât o resursă locală, cât și una globală, dovedind o remarcabilă creativitate și utilizând tehnologii de ultimă oră. Peste 20000 de designeri lucrează în cadrul a 3000 de consultanțe. Aceste firme de consultanță

Huggen Fr., British Design - image and identity sunt, în majoritate, de mici dimensiuni, dar cele mai mari grupuri de design (100) din acest sector realizează aproape trei pătrimi din producția totală, estimată la 100 milioane lire. Inovațiile în domeniul produselor au devenit o forță puternică în cadrul comerțului și industriei internaționale.

Cercetarea în domeniul designului este un element cheie al acestei activități, existând la trei niveluri : în departamentele companiilor industriale,în atelierele de consultanță și în școlile și facultățile de design.

Oricât de diferențiat organizate, până în detaliu, sunt materiile de studiu la cele 36 de institute superioare specializate, ele au totuși ceva în comun și anume orientarea spre practică. Aceasta înseamnă cunoașterea materialelor și a tehnicilor de lucru, a necesităților industriei și ale clienților potențiali, a obligației respectării termenelor stabilite.

Înaintea începerii studiului însă, candidații trebuie să-și prezinte « mapa » cu desene, astfel încât să le poată fi recunoscute aptitudinile.

Durata studiilor, după specificul fiecărei facultăți, este de opt-zece semestre, inclusiv practica obligatorie în industrie. Învățământul teoretic este însoțit de teme de proiect, care stimulează pe cât posibil temele din practica zilnică. Înainte de a începe proiectul sau modelarea, studenții trebuie să se ocupe de datele tehnice ale obiectului de proiectat, de condițiile de vânzare și de cunoașterea produselor asemănătoare care se găsesc pe piață. Majoritatea facultăților au contacte variate cu industria : schimb de opinii, donații de materiale, propuneri pentru realizarea unor proiecte.

De altfel, spectrul învățământului de design cuprinde:

^ colegii și facultăți de artă și design;

^ școli, colegii și institute universitare de arhitectură, tehnologie și inginerie;

^ școli și institute comerciale și de business, iar ingredientele'" unei bune instrucții pot fi rezumate la:

J concepția de designer;

S vizualizare și proiectare;

S cunoașterea materialelor;

S cunoașterea posibilităților de prelucrare;

S procedee artistice și meșteșugărești;

S tehnici de producție industrială;

S evaluare și testare.

CNAA (Council for National Academic Awards), Design Council (Consiliul de Design) și Departamentul pentru Comerț și Industrie au pus la punct un proiect de cercetare în vederea trasării unor recomandări pentru dezvoltarea managementului designului în cadrul cursurilor MBA.

Baynes K, Young Blood - Britai'sDesignSchools today andtomorrow, London, 1983

♦ Designul în Japonia este un fenomen recent, ce face parte integrantă din structurile industriale.

Majoritatea marilor societăți dispun de grupuri de designeri interni și fac, adesea, apel la designeri consultanți. Posibil a se vedea în această utilizare sistematică a creației industriale unul din adevărurile supremației acestei țări pe un număr de piețe (audio, video, foto, automobile etc.).

În Japonia, designul combină îndemânarea tradițională cu îndrăzneala inventivă.

Kuroki, șeful departamentului de design al firmei Sony, menționa: '“Mai întâi trebuie creat conceptul în minte și apoi pe hârtie. Noi selectăm tineri designeri pentru ideile și abilitatea lor de a inventa noi produse. Când se consideră că am dezvoltat ceva de valoare, atunci se regrupează mai mulți specialiști, ca împreună să decidă dacă produsul respectiv întruchipează cele trei elemente, adică să fie: rentabil, comercial și frumos. Toate sunt la fel de importante. Dar frumusețea este acolo unde se pune și suflet ".

De altfel, Sony, de aproape un sfert de secol, este un exemplu de ”design de calitate". Primul designer a fost angajat în 1954, când întreprinderea nu avea decât opt ani, ajungând ca în 1984 să fie 130 de designeri, din care 70 angajați permanent.

Rolul designerilor la Sony se concretizează în:

  • contribuția “obișnuită" la fiecare produs nou;
  • inițiativa noilor concepte de produse ;
  • dezvoltarea concepțiilor "importate" de diferitele departamente;
  • coordonarea activităților altor funcțiuni, deseori ca directori de program.

Reorganizările succesive fac parte din cultura Sony. Managementul designului dă impresia unui “haos surprinzător", dar talentul de a asocia imaginația cu competența, dinamismul și disciplina managerială au condus la binecunoscutele succese.

Și toate acestea se adaugă la tipul de strategie ales de japonezi: “penetrarea în cascadă a segmentelor de piață aparente". Aceasta are ca etape:

  • definirea segmentelor de piață ;
  • creșterea volumului de vânzări și dominarea segmentelor de piață;
  • repartizarea resurselor;
  • realizarea identității produsului pe piață;
  • reducerea costurilor;
  • perspectiva mondială etc.
Loading...