loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În secolul nostru, designul a devenit o profesie sofisticată, cuprinzând o gamă largă de discipline.

Designul este, înainte de toate, o activitate creatoare integratoare. În relație cu ansamblul “actorilor" dintr-o întreprindere, dar și cu partenerii exteriori, designerul, creatorul de forme industriale are o formație și o experiență multidisciplinară.

Designereii profesioniști sunt cei care iau decizii cu privire la funcționalitate, formă, culoare, stil, material, amplasare, asamblare și producție, pentru a permite oamenilor să înțeleagă, să utilizeze și să se bucure de produse și de ambianțe moderne. Fiecare produs din lumea noastră materială a fost proiectat. Activitatea industriei designului poate fi definită ca influență asupra relației dintre oameni și obiecte, mesaje și ambianțe cu care aceștia vin în contact, exercitând o influență pozitivă asupra culturii vizuale și asupra calității vieții.

În perioada de după cel de-al doilea război mondial se instituționalizează învățământul superior de design.

Deceniile șase și șapte ale secolului al XX-lea marchează trecerea de la “perioada eroică", când designerii trebuiau să se autoformeze, la cea a pregătirii lor corespunzător cerințelor dezvoltării diferitelor economii naționale.

Pe lângă cunoștiințele tehnice necesare exercitării meseriei sale, acelea de desen, creativitate, ergonomie, economie, marketing etc., studentul la Design primește informații în științele umane și sociale.

Pe de altă parte, în activitatea sa, designerul este confruntat cu situații și medii diferite, în funcție de studiile la care își aduce contribuția. Această experiență trăită în universuri variate, la nivelul diferitelor întreprinderi, tipuri de produse, segmente de piață este pusă în serviciul clientelei.

Și, dacă designerul este un generalist, s-ar putea considera că este specialistul unei metode specifice de analiză și rezolvare a problemelor legate de dezvoltarea unui nou produs.

Modul lui de gândire este mai întâi intuitiv și sintetic. El trebuie să conceapă produse al căror aspect să transmită un fascicul de mesaje, care să-i permită cumpărătorului să identifice caracteristicile și calitățile lor, în funcție de dorințele și aspirațiile sale. Designerul utilizează o metodă de lucru ce-i permite să- și deschidă evantaiul posibilităților, fără a pierde din vedere realitatea problemei ce i-a fost pusă.

Atitudinea sa trebuie să fie impregnată de o mare curiozitate și permeabilitate absolută la tot ce-l înconjoară. El își hrănește potențialul creativ cu această multitudine de informații pe care le utilizează în activitatea sa profesională.

Fiecare proiect trebuie să țină seama de un mare număr de parametri:

  • specifici întreprinderii: produse, tehnologii, resurse;
  • specifici pieței: distribuție, concurență;
  • specifici contextului socio-cultural: stil de viață, curente de gândire, modă etc.

Designerul trebuie să fie, deci, suficient de receptiv pentru a integra ansamblul acestor date înainte de a trage o concluzie și a propune soluții noi.

În funcție de fiecare etapă în dezvoltarea proiectului, designerul trebuie să împărtășească preocupările fiecăruia din interlocutorii săi și să ofere răspunsuri corespunzătoare, fără a pierde din vedere obiectivul inițial.

În anul 1955, Dreyffus scria: “Rolul designerului este de a asculta sugestiile emise de cadrele, inginerii, responsabilii de producție și publicitate și de a le sintetiza imediat într-un plan viabil acestei idei sau de a demonstra impracticabilitatea lor".

Creativitatea trebuie să caracterizeze o parte esențială a intervenției designerului. Creativitatea poate fi definită ca fiind capacitatea de a descoperi structuri noi, neaparente, în ansamblul parametrilor ce caracterizează o problemă.

A fi creator industrial implică, deci, necesitatea de organizare a datelor într-o manieră nouă și de detașare de schemele analitice tradiționale.

Este esențial ca el să poată continua să comunice adeseori cu un mediu și cu indivizi neavând nici aceeași pregătire, nici aceleași atitudini psihologice. El trebuie să manifeste flexibilitate, iar reușita acțiunii sale depinde în mod egal de maniera în care el știe să împărtășească rezultatele studiilor sale și de felul în care își materializează ideile într-un produs coerent, eficace, performant și semnificant.

În orice caz, creativitatea este o activitate care solicită intuiția. Ea se dezvoltă prin practică și experiență, elemente care se adaugă, desigur, la ceea ce cu un cuvânt denumim talent.

Unele întreprinderi îi acordă o marjă de manevră suficientă, astfel încât contribuția sa să nu se mai limiteze la o anumită viziune de idei a aproapelui, ci să exprime rodul propriei imaginații, designerul jucând un rol de catalizator pentru dezvoltarea coerenței în sânul echipei manageriale în legătură cu noua concepție la produs.

O definiție foarte justă a imaginației este dată de Th. Levitt: '“este puterea de a construi imagini mentale <<la ceea ce este sau nu este prezent și n-a fost experimentat vreodată». Pentru ca imaginația să fie creativă, adaugă el, ea trebuie să fie acompaniată de o capacitate de invenție intelectuală sau artistică (în general amândouă)".

Se pare, însă, că doar o mică proporție din această imaginație poate trece de formalismul ce-i caracterizează pe unii indivizi, imaginație adesea atrofiată de raționamente convenționale și structurile birocratice ale multor întreprinderi.

Francis Galton, vărul lui Charles Darvin, punea deja accentul pe importanța crucială a vizualizării în lucrarea sa ““Incursiuni în capacitatea umană". În 1883 el învăța deja că imaginea vizuală este în inima tuturor meseriilor sau profesiilor unde intervine designul. Cei mai buni oameni de artă sunt cei care vizualizează proiectul pe care și au propus să-l realizeze, înainte de a pune mâna pe un instrument.

  • Tehnicile de intervenție ale designerului

Tehnicile cu care operează în mod obișnuit designerul sunt:

Desenul, având două funcții principale :

  • • de a permite creatorului să-și “concretizeze" ideile sub formă de crochiuri;
  • • de a permite creatorului să “comunice" cu persoana ce privește desenul, mult mai eficace decât prin intermediul discursurilor.

Volumul. Designerii sunt prin definiție indivizi care trebuie să știe “să vadă în spațiu". Un desen este adesea insuficient pentru a percepe realitatea unui obiect și o machetă, chiar grosieră (din hârtie, carton, polistiren), permite corectarea și îmbunătățirea unui nou concept de produs.

Concepția asistată de calculator. Acest instrument informatic, calculatorul, ce evoluează în permanență și scade ca preț, devine din ce în ce mai necesar și util designerului.

Într-un univers cu trei dimensiuni, interesul pentru o asemenea investiție este evident în toate fazele conceperii, oferind economii de timp considerabile. Calculatorul poate, deja, să înlocuiască hârtia și creionul, chiar și pentru fazele în care spontaneitatea și viteza de expresie sunt esențiale.

Apoi, modalitățile de a prezenta macheta din unghiuri diferite și implementarea în mediu a viitorului produs par formidabile, mai ales când nu este posibil a se realiza o machetă obișnuită de o asemenea mărime.

Instrumente specifice inginerului. Dacă designerul n-are vocația de a se substitui inginerului, el trebuie să fie capabil să coopereze cu el. În acest sens, trebuie să aibă limpezi problemele tehnologice, mai ales cele legate de utilizarea materialelor. De exemplu, despre materialele termoplastice și utilizarea lor: scoaterea lor din mulaje, extrudere, contractare, evaluarea costurilor utilajelor etc., sau despre alte materiale ca: aluminiu, lemn, sticlă, fibre de carbon etc. creatorii industriali au achiziționat adevărate competențe.

Adesea, aptitudinea lor de a cunoaște avantajele pe care le oferă o anumită tehnologie, în funcție de problema de rezolvat și de a identifica cazurile în care ele sunt adaptabile sunt veritabile atuuri. Bineînțeles, alegerea definitivă nu va fi făcută decât după studiul și validarea de către specialiști a tehnicii luate în considerație.

Merceologia. Designerul trebuie să coopereze în permanență cu specialistul în calitate fiindcă acesta îi furnizează date legate de nivelul parametrilor tehnico-funcționali corespunzător sorto-tipo-dimensiunilor de produse și încadrarea lor în diverse clase de calitate, corespunzător necesităților și posibilităților diverselor categorii de consumatori.

De asemenea, designerul operează cu o serie de noțiuni ca: circulație tehnico-economică, garantare, certificare, atestare, conservare, stabilitate la păstrare, evaluare, indicatori de calitate etc.

Marketingul. Designerul este aproape întotdeauna alături de economistul de marketing în derularea unui studiu. El trebuie să cunoască metodele cercetării de piață, legate de previziunea volumului vânzărilor, poziția produsului în raport cu concurența, evoluția socio-stilurilor etc.

Competența și creativitatea sunt evidențiate prin fiecare componentă a marketingului mix ( fig.41):

  • produs, marcă, ambalaj (designul este factorul determinant al impactului psihologic al produsului sau serviciului);
  • promovare (designul bun intensifică mesajul promoțional și împrospătează memoria consumatorului);
  • locul vânzării - ambianța (spațiile unde se oferă servicii trebuie să fie funcționale, dar și atractive și stimulative; ele ajută la promovarea afacerilor, creează imaginea, sporesc interesul consumatorilor și determină vânzarea bunurilor și serviciilor);
  • prețul (banii alocați activității de design trebuie să corespundă necesităților acestui domeniu, ei se regăsesc în prețul produsului).

Managementul. Designerul care muncește în mod obișnuit în întreprindere trebuie să fie capabil să înțeleagă structurile și modurile de funcționare a organizării interioare în care el evoluează.

Pentru a aplana conflictele cu care adesea este posibil să se confrunte, trebuie să aibă idee despre metodele de gestiune a resurselor umane și despre sistemul puterii în întreprindere. Trebuie, de asemenea, să aibă aptitudinea de a evalua datele financiare, pentru că el propune adesea investiții.

Designerii, indiferent că sunt salariați într-o întreprindere sau consultanți, trebuie să stabilească o colaborare specifică, durabilă, în cadrul căreia să-și desfășoare competențele, chiar dacă acest lucru se realizează uneori cu prețul unor eforturi înverșunate.

Reprezentative în acest sens sunt exemplele de la firmele Philips, Ford Europa, Sony etc. Mai puține sunt exemplele în care decizia de promovare a designului la rang de armă strategică a emanat de la conducerea companiei, președintele sau directorul general fiind pasionați de design (IBM, Wilkinson). Putem menționa personalități care și-au asumat rolul de design-manager (Adriano Olivetti) sau de coordonare la nivel înalt ( Achiro Morita, președintele Sony ) a celor patru funcții implicate în dezvoltarea unui nou produs: cercetare, marketing, producție și design.

Dar realizarea unui compartiment competitiv propriu de design este un lux pe care și-l pot permite numai marile companii și, chiar în aceste cazuri, anumite sarcini din compartiment sunt realizate de specialiști din afara firmei.

Dezvoltarea unei relații durabile și îndelungate între firme și agențiile specializate facilitează acestora din urmă înțelegerea nevoilor firmelor în materie de design și stimulează creativitatea în folosul ambelor părți, favorizând munca în echipă.

Loading...