Multe întreprinderi au înțeles că designul a devenit o funcție în cadrul structurii lor. Era de altfel, de decenii întregi, o funcție în societăți ca: Olivetti, IBM, AEG. Alte întreprinderi au mers chiar mai departe încredințând designerilor planificarea produsului sau conducerea proiectului, participând astfel și la elaborarea unei strategii de piață: Braun, Porche, Sony, Philips.
Pe la mijlocul anilor '50 numai câteva firme foloseau deliberat procesul de creație a formelor produsului în scopul realizării unei imagini larg răspândite a acestora și în același timp pentru creșterea veniturilor. În deceniul opt rolul designerului s-a oficializat; spre exemplu, directorul de design de la Sony a fost însărcinat și cu coordonarea dezvoltării produselor provenind din diferite compartimente: audio, video și TV. De notat că acest tip de funcție (de integrare) cumulativă a devenit indispensabilă în sectorul electronicelor, pe măsură ce sistemul video familial a început să aibă succes. Aceste sisteme sunt de fapt asocieri ale noilor tehnici audio (cum ar fi CD-ul) cu sisteme video mai sofisticate și ordinatoare interactive.
Dezvoltarea de noi produse este pe cât de importantă, pe atât de riscantă. Studii laborioase realizate în Marea Britanie, S.U.A. și Canada, care au urmărit relația dintre principiile dezvoltării produselor noi și performanțele lor comerciale (peste 14000 produse provenind de la peste 1000 de firme) au permis identificarea factorilor de succes aparținând următoarelor trei aspecte:
- orientarea spre piață:
o diferențierea față de produsele concurenței;
o calități apreciate de client;
o abilitatea de a impune produsul pe piață din timp;
o lansare de produs în forță.
Produsele care au fost văzute de clienți ca fiind substanțial mai bune decât cele concurente, mai ales prin caracteristici ce au căutare, au avut de cinci ori mai mult succes decât cele diferențiate prin aspecte marginale.
- planificarea și definirea specificațiilor;
Produsele definite până la cele mai mici detalii au avut de trei ori mai mult succes.
- calitatea procesului de dezvoltare a noului produs:
o activitățile tehnice de calitate;
o corelarea activităților tehnice cu performanțele prestabilite;
o activitățile de vânzări și marketing potrivite noului produs;
o armonia dintre echipele tehnice și cele de marketing.
Acolo unde activitățile tehnice sunt consistent realizate la un înalt nivel calitativ, produsele au, în general, un succes de 2,5 ori mai mare.
„Regula jocului” în crearea unui produs, exprimată de Robert Cooper, spune că „atunci când incertitudinile sunt mari, mențineți mizele la un nivel scăzut; pe măsură ce incertitudinile scad, mizele cresc”.
Ca atare, dezvoltarea produsului se prezintă ca un proces de risc managerial. Fiecare etapă a procesului alcătuiește un ciclu al generării de idei creative, urmată de selectarea sistematică a ideilor. Tunelul de dirijare a riscului este un mod de abordare a dezvoltării unui produs care arată cum se schimbă riscul și incertitudinea pe parcursul acesteia. Este în esență un proces de luare de decizii în care dreptunghiurile reprezintă opțiunile, iar dreptunghiurile rotunjite deciziile.
Chiar decizia „a inova sau nu” este foarte riscantă și provoacă multe incertitudini. Decizia „a inova" duce uneori la riscul unor cheltuieli substanțiale, fără a se recupera investiția. Decizia „ a nu inova” poate duce la scoaterea firmei din competiție, ceea ce nu o avantajează deloc față de concurență.
Odată luată decizia și introdusă în strategia companiei, pasul următor este de a examina oportunitățile de inovare, spre exemplu:
o introducerea de produse cu cost redus prin reducerea costurilor de producție;
o introducerea de produse cu valoare sporită prin modernizarea formei sau prin folosirea de noi materiale;
o introducerea unor extensii la un produs existent și reducerea costurilor etc.
Oportunitatea stabilită ar trebui, ideal, să urmeze dezvoltarea mai multor produse (unei game de produse), stabilind scopuri pe termen mediu și lung. Mult mai eficiente decât proiectele intermitente, pentru care există un mare risc, s-au dovedit inovațiile „din mers”,. Dar ce se întâmplă dacă te-ai hotărât, de exemplu, să reduci costurile și să scazi prețul tocmai când piața caută valoare sporită și noi calități?
Etapele dezvoltării propriu-zise implică, în continuare, mai puțin risc și incertitudine scăzută, față de etapele precedente. De asemenea, riscul și incertitudinea se reduc progresiv pe măsură ce deciziile sunt luate în legătură cu modul de materializare a produsului și accesoriilor acestuia și în legătură cu principiile de operare a acestora . Dar aceasta nu înseamnă că riscul și incertitudinea nu vor fi prezente chiar și atunci când noul produs este în depozit și gata de vânzare. Minimizarea riscului este însăși esența dezvoltării efective a produsului.
Dezvoltarea de noi produse prin tunelul (sau pâlnia) de dirijare a riscului este mult mai sigură decât alte abordări, ca de exemplu „fă-l și vezi dacă se vinde".
Cheia succesului în dezvoltarea produsului constă în investirea de timp și efort pe durata studiilor ințiale pentru a se evita cheltuieli costisitoare ulterioare.
Deci, se recomandă a se evita investițiile mari (prototipuri, mijloace de producție), până când etapele preliminare ale dezvoltării produsului diminuează incertitudinile, iar miza crește. Designul preliminar, producerea de machete și modele ieftine, estimarea costurilor, discuțiile cu potențialii clienți necesită doar timp și un minim de materiale. Munca de cercetare este constituită din cercetarea de birou (desk research) și modelări, desene relativ necostisitoare, costul ei total fiind astfel redus. Și să nu uităm că suntem într-o lume a comunicațiilor.
În contextul actual de mondializare a unor piețe pe care se „îngrămădesc” producători, întreprinderea trebuie înainte de toate să creeze noi legături între ea și consumatori. Aceasta înseamnă întărirea în cadrul propriei structuri a legăturilor dintre diferitele componente ale lanțului de activități, mai ales dintre tehnologie, dezvoltare, producție, marketing, vânzări, distribuție, service.