loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În producție și pe piață se înregistrează o adevărată „explozie"” de produse noi realizate într-o bună măsură prin aportul esteticii, ceea ce influențează asupra unor elemente determinante ale activității întreprinderii.

Inovarea devine un ingredient vital pentru succesul unei afaceri. În ultimii ani presiunile spre inovare au fost în creștere, stimulate de faptul că produsele de manufactură au devenit globale, iar durata medie de viață a unui produs are tendința de a scădea rapid.

Astfel, consumatorii pot să aleagă din mai multe produse și să-și schimbe nevoile mai des, fiind stimulați de produsele introduse recent pe piață. Într-un univers dinamic toate întreprinderile doresc să-și mențină sau să-și amelioreze poziția.

Designul este modul prin care produsele se schimbă; cu cât produsele se schimbă mai des, cu atât va fi nevoie de mai mult design. Dar, în general, din zece idei de produs nou, doar trei vor fi dezvoltate, una - trei vor fi lansate și numai una va fi profitabilă.

Dezvoltarea ofertei de mărfuri nu este niciodată simplă sau directă; ea necesită o cercetare atentă, planificare corespunzătoare, control meticulos, deci o abordare multidisciplinară împrumutând metode de marketing, de inginerie și de design industrial. Îmbinarea științelor sociale, a tehnologiei și artei aplicate nu va fi niciodată ușoară, dar trebuie realizată pentru a satisface cererea.

În opinia unor autori orice produs oferit consumatorilor poate fi definit în funcție de trei niveluri(fig.57):

  • produsul de bază reprezentat de serviciile sau avantajele principale pe care le caută consumatorii când achiziționează produsul;
  • produsul efectiv reprezentat de următoarele trăsături principale: clasă de calitate (nivel calitativ), caracteristici de calitate, stil, nume de marcă (etichetă), ambalaj;
  • produsul îmbunătățit, reprezentat de produsul ce oferă avantaje noi și servicii suplimentare, care devin o parte importantă a produsului total.

Indiferent de criteriile de clasificare a mărfurilor, în funcție de: origine, gradul prelucrării tehnologice, destinație, scop, durabilitate, tangibilitate, modul în care participă la procesul de producție și valoarea lor, obiceiuri de cumpărare, designul reprezintă cel mai puternic instrument de diferențiere. Designul conferă dimensiunea estetică a calității mărfurilor în perfectă armonie cu dimensiunea tehnico-funcțională, ergonomică, tehnologică.

Ca urmare, de orice natură ar fi produsul, el trebuie să fie proiectat cât mai judicios, cât mai eficace. Să fie confortabil, ieftin, sigur, ușor de folosit și reparat, simplu, economic de produs și distribuit, oferind un puternic avantaj concurențial pe piața vizată.

O companie adoptă decizii de management, de marketing, comerciale, pe baza nevoilor consumatorilor, a nevoilor companiei și a intereselor de perspectivă ale societății în ansamblu.

Este deosebit de interesantă, în acest sens, modalitatea de percepere a atractivității produsului de către consumatori. Există mai multe căi în acest sens:

Cunoștințele anterioare despre atractivitate;

  • dacă produsul suferă doar o îmbunătățire din punct de vedere al designului, este important să se păstreze identitatea vizuală a predecesorului, o eventuală nereușită putând pune în pericol fidelitatea consumatorilor față de acesta;
  • dacă produsul este unic sau complet schimbat, consumatorii trebuie să fie capabili să-i recunoască destinația, prin simpla sa apariție vizuală;
  • dacă produsul este un nou sortiment al unei grupe sau este vândut sub o altă denumire comercială sau sub numele altei mărci, este important să fie informați consumatorii în legătură cu acest lucru.

Atractivitatea funcțională ; pentru consumatorii care nu au cunoștințe anterioare despre produs, apariția vizuală a acestuia trebuie să le inspire încredere și posibilitatea de a-l testa temeinic înainte de a-l cumpăra, performanțele lui convingându-i asupra siguranței, ușurinței în funcționare, fiabilității ș.a.

Atractivitatea simbolică; imaginea produsului trebuie să fie definită ca tot ceea ce-i permite acestuia comunicarea prin ansamblul caracteristicilor sale și modul de satisfacere a necesităților și a așteptărilor utilizatorului; imaginea de produs trebuie să fie strâns legată de imaginea de firmă. Încrederea în produs este determinată chiar de măsura în care acesta reflectă imaginea însăși a consumatorului și statutul pe care dorește să îl capete în ochii celorlalți. Produsul apelează la valorile personale și sociale ale consumatorului.

Inerenta atractivitate a formei vizuale; la originea apariției vizuale a unui produs de orice fel stă calitatea sa inefabilă și intangibilă: eleganța, frumusețea, armonia, apariția sa estetică intrinsecă. Aceasta este întruchiparea determinărilor perceptuale, sociale și culturale ale atractivității produselor prezentată mai sus.

Dimensiunea estetică a produsului nu este un „element injectat” la un anumit moment al creației, nici ceva „adăugat” la sfârșitul procesului de realizare. Aceasta se realizează pe toată durata procesului de design. Se confirmă, astfel, că designul și estetica produselor semnifică un proces, o modalitate de a multiplica numărul produselor și de a stimula vânzările, rezolvă probleme și exprimă, comunică mesaje. Încearcă astăzi să rezolve și probleme legate de salvarea mediului înconjurător: programarea reciclării obiectelor ieșite din uz, găsirea unor metode de creștere a duratei de viață a produselor împreună cu simplificarea lor structurală etc.

Convingerea tuturor este că obiectele „afective” și „ecologice” reprezintă răspunsul corect la o probabilă epuizare a resurselor. Problema epuizării resurselor nu se reduce doar la o substituire a materialului cu imaterialul. Transformarea obiectelor în servicii reprezintă un aspect important. Ținând cont că producția de obiecte fizice va continua în viitorul apropiat, designul va trebui să plece de la acuratețe în individualizarea materialelor și a tehnologiilor prezente în produs, atât la folosire cât și la refolosire trebuind să adere total la ideea eliminării pieselor și formelor inutile.

În acest context, a produce și a consuma sunt receptate ca activități al căror rezultat îl reprezintă produse oferite și achiziționate mai mult pe baza a ceea ce „semnifică” decât pe baza principiului funcțional sau materialului din care sunt făcute.

Schimbarea modelului de dezvoltare semnifică producerea de noi valori și noi criterii de calitate, implică găsirea unor noi forme de economie și producție, comportă schimbări majore în stilurile de viață și în comportamentele cotidiene ale fiecăruia dintre noi. Designerii pot juca un rol important „dând formă” unei lumi ce se schimbă și „oferindoportunități” noilor comportamente.

Noul design nu se ocupă doar cu proiectarea obiectelor de producție în serie, așa cum făcea designul clasic, ci se ocupă cu crearea unui nou raport între om și lumea artificială, o lume formată dintr-un amalgam de tehnologie, informații, servicii, atât de apropiate de om încât devin o a doua natură.

Câmpul de aplicații al designului și esteticii (mărfurilor) s-a articulat pe diverse teritorii pe care se verifică cele mai variate combinații ale componentelor materiale, virtuale și relaționale, pe diverse niveluri, pe diverse forme de relații cu societatea - de la cele tradiționale (exprimate cu ajutorul produsului) la cele bazate pe rolul de operator cultural.

Fenomenul mondializării pieței atrage după sine creșterea numărului produselor și serviciilor mondiale corespunzător creșterii numărului întreprinderilor mondiale și al mărcilor mondiale. Acest fenomen atinge foarte multe sectoare, iar actualii consumatori utilizează produse mondiale de la vârste foarte fragede (scutece Pampers, jocurile Fisher Price, păpușile Barbie etc.).

Numărul mărcilor mondiale cunoscute de public, susceptibile de a genera cumpărarea produselor respective, este în creștere. Printre mărcile cunoscute de-a lungul anilor, chiar de decenii, putem cita: Coca-Cola, Pepsi-Cola, IBM, Ford, Kodak, Xerox, Shell, Levi’s, Mc Donald’s, Gilette, Chanel etc.

Mai recent, publicul mondial a ajuns să cunoască mărci care circulau deja pe anumite piețe de mai mult timp, cum sunt: Laura Ashley, Benetton, Adidas, Nike, Apple, Toyota, Honda, Nissan, Fuji, Connex, Orange.

O dată cu proliferarea pe piață a unui număr tot mai mare de produse și mărci mondiale care trebuiau identificate cu ușurință de consumatori , a apărut și ideea de a însoți un produs mondial de o comunicare standardizată sau omogenă sau un mesaj de identificare comun, universal. Exemplul cel mai faimos, fără îndoială „United Colors of Benetton”, prezintă mai multe rase de oameni pe același afiș, ceea ce permite utilizarea în majoritatea țărilor.

Când vorbim despre mondializare facem referire, cu precădere, la produsele materiale, bunurile de consum, caracterizate prin tangibilitate, vizibilitate, obiectivitate, cum sunt de exemplu: walkman-urile Sony, pantofii Adidas, aparatele foto Canon.

Mondializarea economiei atrage după sine și apariția segmentelor de clientelă transnațională, respectiv mondializarea gusturilor consumatorilor, care devin mai exigenți, mai rafinați, mai selectivi și interesați de achizițiile efectuate.

O cerință de maximă necesitate impusă de mondializare derivă din obligativitatea reglementării calității produselor și serviciilor mondiale, prin documente normative, standarde cu caracter universal, din ce în ce mai exigente, întrucât ele prescriu calitatea, securitatea, durabilitatea, fiabilitatea, accesibilitatea, controlul calității.

Standardizarea este un mijloc activ pentru organizarea complexă a mediului. Industriile moderne, ce se dezvoltă pe baza unui necontenit progres tehnic, impun perfecționarea și aplicarea consecventă a standardizării.

Despre frumusețea reală a unui lucru se poate vorbi numai în cazul în care forma produsului răspunde funcției sociale (destinației) și construcției, când el este legat organic de om și mediul înconjurător.

În același timp, produsul trebuie să fie estetic și folositor. Să aibă o tectonică expresivă, o construcție ritmică, o gamă de culori agreabile, adică să se bazeze pe legitățile estetice. Se pune întrebarea: aceste legități trebuie să fie luate în considerație în procesul folosirii normativelor tehnice?

După părerea noastră standardizarea este posibilă, uneori chiar necesară. Dar în contextul unei economii concurențiale și ținând cont de subiectivismul proprietăților estetice în receptarea și evaluarea calității estetice, e puțin probabil să fie înscriși în standarde cel puțin anumiți indicatori estetici, cu atât mai mult cu cât lupta între producători se dă pe acest plan, al atractivității produselor. Acest fapt nu intră în contradicție cu interesul public, dacă sunt respectate elementele fundamentale de protecție fizică și biologică a consumatorului.

Este exact câmpul de desfășurare a fanteziei creatoare, care oferă un diapazon foarte larg de soluții care pot potența deosebit de puternic nivelul calitativ de ansamblu.

Dacă se pune problema standardizării, atunci se va stabili pragul de limită pentru acele caracteristici care repezintă componente ale calității estetice.

O asemenea caracteristică, ce constituie de altfel condiția conturării unei forme frumoase, o reprezintă proporționalitatea, deoarece unificarea și coordonarea de module ale principalilor parametri și mărimi ale produselor se poate face pe baza unor legități armonice și matematice. În același timp, cu ajutorul proporțiilor se poate stabili mai ușor interdependența între diferitele mijloace de compoziție, deoarece proporțiile sintetizează întreaga bogăție a principalelor ei categorii.

Proporțiile trebuie să reflecte în primul rând logica constructivă a produsului. În afară de aceasta, proporțiile produsului trebuie să fie corelate cu dimensiunile omului și cu particularitățile văzului și de interpretare vizuală a produsului. Cu ajutorul sistemului proporțiilor se poate asigura standardizarea formei (și în același timp a componentelor sale).

Standardizarea poate interveni și în domeniul folosirii culorilor ținând cont de următoarele cerințe:

  • sistemul normării culorii într-un mediu de producție trebuie să fie în concordanță cu normativele culorii din alte ramuri și, înainte de toate, cu scara gradației comune a culorilor sau sistemului etaloanelor de culori.
  • normarea trebuie să se sprijine pe ultimele succese psiho-fiziologice ale vederii cromatice. Normând culoarea, se normează parametrii influenței sale asupra psihicului și fiziologiei omului.

Diferite standarde asupra culorii trebuie să cuprindă în același timp și standardizarea vopsirii. Pe plan internațional există adoptat un cod al culorilor pentru conducte și instalații. De exemplu, conductele de apă se vopsesc în gri sau în negru, cele de gaze și lichide cu nocivitate chimică în galben, cele cu gaze explozive în roșu, iar cele cu combustibil lichid în albastru. Această simbolizare are rolul de a menaja concentrarea, memoria și atenția muncitorilor și a împiedica accidentele ce s-ar putea produce prin manevrarea greșită a vanelor sau pompelor.

Tot astfel, se folosesc game standard de culori pentru identificarea sârmelor, a cablurilor și a conductelor petroliere.

În concluzie, putem afirma că, datorită sistemului nostru perceptual, preferințele față de latura estetică a produsului sunt adesea dominate de influențe sociale, culturale sau economice.

Tendințele sociale, cum ar fi acelea care domină industria modei, pot schimba preferințele noastre referitoare la stil de la un an la altul.

Mediul cultural în care trăim ne afectează valorile personale și sociale, iar prin acestea se modifică tipurile de simboluri vizuale pe care le agreem sau nu. Schimbarea are loc, în general, pe perioade de timp de ordinul deceniilor sau secolelor.

Decizia economică luată de managerii companiilor producătoare poate îndrepta designul și estetica produsului către teme particulare ale vizualizării.

Loading...