loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Ca reacție spontană, cvasireflexă, de plăcere sau de neplăcere față de aspectele estetice ale realității, gustul estetic reprezintă modalitatea specifică de cunoaștere a valorii estetice.

El a fost definit metaforic prin analogie cu simțul fizic al gustului, datorită unor însușiri comune între care se disting varietatea și spontaneitatea.

Caracterizarea gustului de către câteva personalități este făcută astfel:

> după Vauvenargues (moralist francez) “Gustul este aptitudinea de a cântări cum trebuie tot ce ține de domeniul intelectului.";

  • după Kant “Gustul reprezintă facultatea de a judeca un obiect sau un mod de reprezentare prin satisfacția sau nemulțumirea resimțită într-un fel cu totul dezinteresat. Se numește frumos obiectul acestei satisfacții.";
  • după Goethe “Gustul nu se formează decât prin contemplarea a ceea ce este excelent, nu a ceea ce este acceptabil".

Teoria gustului estetic reliefează modalități diferite de analiză și definire a lui, care își află explicația în structura sa complexă, senzorială, afectivă și rațională. Un rol determinant în constituirea și afirmarea gustului estetic îl are aprecierea subiectivă, care explică marea sa diversitate, mobilitate și spontaneitate.

Unitatea dintre senzorial și afectiv nu exclude intervenția clarificatoare a rațiunii, gustul estetic găsindu-și argumentele necesare în concepții, principii și legi estetice. Subiectivismul, negarea oricăror criterii de apreciere anulează reacția de gust autentică, ce se formează, se consolidează și se amplifică prin cunoaștere rațională.

Participând în mod specific la actul valorizării estetice, gustul operează selecții și ordonează ierarhii. Argumentele subiectului care receptează valorile estetice la nivelul gustului sunt de ordin preferențial, indicând starea de simpatie estetică, de consonanță emotivă, proprie unei adeziuni spontane.

Sub semnul rațiunii, gustul are tendința de a se constitui în judecata de gust, prima treaptă a judecății estetice, care presupune depășirea reacțiilor subiective, prin apelul la concepte și criterii estetico-teoretice. Reglementată concomitent de spiritul critic și de bun gust, ca expresie superioară a capacității de selecție, judecata de gust este deteminată istoric și social. Raportat, atât la subiectul receptor, cât și la cel creator, gustul poate fi individual, național sau poate caracteriza o epocă.

Gustul individual, expresie a eului indivizibil, la definirea căruia participă datele psihofiziologice ale personalității umane, precum și datele teoretice de cultură generală, acumulate în urma unui proces educațional, se caracterizează printr-o infinită diversitate.

Deși subiectiv, relativ și schimbător, gustul nu poate fi conceput în afara determinării social-culturale a mediului, clasei, grupului social, modei și influenței pe care individul o suportă, a stadiului de dezvoltare a culturii și educației estetice generale și individuale.

În cazul făuritorului de valori artistice, gustul individual este cel care stimulează procesul de creație, propune ipoteze adecvate de lucru, verifică execuția.

Gustul estetic devine stil când creatorul realizează o operă amplă, caracterizată prin aceleași trăsături generale, ca și printr-o manieră particulară de folosire a mijloacelor de expresie. Deci, gustul definește în mod expres pe receptorul valorilor estetice, iar stilul definește în mod expres pe creatorul de valori estetice.

În ansamblul gustului unei epoci, se pot distinge tendințe, trăsături comune determinate de stilurile sau curentele artistice dominante. Nu se pot face norme ale gustului, dar se poate observa că judecata de gust, bazată mai mult pe intuiție decât pe rațiune, este prima treaptă a unei judecăți de valoare.

Problema evoluției gustului prezintă diferite aspecte. La copii, până la o anumită vârstă, chiar și la adulții care posedă puțină cultură, ceea ce place și displace prin aparența perceptuală este considerat totodată frumos și investit cu o valoare de la “agreabil" la “sublim". Gustul orientează și determină judecata lor estetică, în timp ce la adulți și la cunoscătorul de artă procesul se desfășoară invers.

Evoluția gustului și judecății estetice este marcată de dispariția treptată din câmpul vizual a obiectelor banale, de creșterea interesului spre valorile estetice, precum și de atenția crescândă acordată anumitor atribute (culoare, strălucire, mișcare, formă).

Evoluția se manifestă prin dezvoltarea gustului de la combinațiile și structurile cele mai simple la cele mai complexe. Asupra acestei evoluții își exercită influența o serie de factori, care acționează de-a lungul vieții.

Gustul determină în mare măsură alegerea făcută de consumatori în toate domeniile, într-o societate armonios organizată și perfecționată din punct de vedere estetic. Se conturează astfel fenomenul în care factorul estetic funcționează alături de factorul utilitar.

Una din problemele cele mai dezbătute, însă, o constituie punctul până la care estetica mărfurilor poate aplica gustul propriu al maselor și măsura în care va depinde de voința consumatorilor, ținând cont că există un întreg sistem de norme, condiționat, atât pe ansamblul său, cât și la nivelul diferitelor grupuri sociale, de valori artistice superioare la care oamenii au acces, de posibilități materiale, de timp liber, de tradiții și obiceiuri, de exigențe estetice ce funcționează în cadrul tuturor culturilor naționale.

Designul este o exigență contemporană, iar imperativele îmbunătățirii condiției estetice a produselor ne obligă să ne gândim la sincronismul care trebuie să existe între gusturile celor care optează pentru un produs și gusturile celor care realizează produsul.

Loading...