loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dezvoltarea turistică durabilă nu este doar un concept dezbătut, completat sau reformulat în cadrul conferințelor purtate pe aceasta temă. Necesitatea protejării bogățiilor naturale, sociale și culturale care constituie patrimoniul comun al umanității și a satisfacerii nevoilor turiștilor și populației locale a generat apariția în practică a unor forme de turism durabil. Obiectivele, principiile, cerințele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în forme ale turismului cum ar fi : ecoturism, turism rural sau turism cultural. Aceste forme sunt expresia dorinței ca turismul să reprezinte nu numai în prezent un factor pozitiv și dinamic de dezvoltare și o soluție practică de păstrare nealterată a mediului.

Din definiția dată însă la începutul acestui capitol turismului durabil rezultă că toate formele de turism (nu numai cele enunțate anterior) ar trebui să respecte principiile dezvoltării durabile și deci, implicit, principiile turismului durabil:

  • activitatea turistică trebuie inițiată cu mijloace proprii ale comunității locale, iar aceasta trebuie să-și mențînă controlul asupra dezvoltării turistice;
  • turismul trebuie să ofere rezidenților locuri de muncă care să ducă la îmbunătățirea calității vieții comunităților locale și trebuie realizat un echilibru între activitățile economice deja existente în zonă și activitatea turistică;
  • trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: național, regional și local, bazat pe standarde internaționale deja acceptate. Pot fi stabilite, de asemenea, liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activități turistice, cât și limitele de acceptabilitate pentru diferite zone;
  • trebuie realizate programe educaționale și training pentru îmbunătățirea managementului în domeniul protecției resurselor naturale și culturale[1].

Dezvoltarea turistică durabilă, prin formele sale practice, conciliază interese și obiective antagoniste, favorizează parteneriatul și cooperarea între decidenți, operatori și consumatori și promovează interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular, imediat.

Formele de acum "clasice" ale turismului durabil, cu care acesta este încă confundat sunt prezentate pe larg în capitolele ce vor urma. Ceea ce trebuie reținut însă este faptul că, plecând de la oricare din criteriile de clasificare, definirea tuturor formelor de turism trebuie să conțînă ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural, turismul științific, turismul cultural sunt doar "avangarda" formelor de turism durabil.

Deși industria turistică acordă mai mare importanță problemelor legate de mediu și tot mai multă atenție turismului durabil, diferențele dintre bunele intenții exprimate de oameni atunci când sunt supuși cercetărilor și ceea ce ei vor face efectiv în vacanțe, nu ar trebui subestimate. Nu există nici un dubiu că turismul, dacă este bine planificat și condus, poate ajuta la generarea veniturilor pentru populația locală și poate accelera dezvoltarea regiunii. A devenit o sursă majoră pentru multe arii și numeroase țări din lume. Patrimoniul mondial, cultural și natural de exemplu atrage acum vizitatori din toată lumea și poate deveni motorul dezvoltării locale. Dar mai multă atenție trebuie acordată impactului fizic și cultural al turismului de masă inclusiv pierderile indirecte ce apar acolo unde se manifestă supraaglomerarea. Un exemplu în acest sens îl reprezintă studiul de caz prezentat mai jos.

 

Relația dintre industria turismului și patrimoniul mondial este de aceea delicată pentru că turismul este totodată un argument puternic pentru stabilirea bunurilor patrimoniului mondial. Dacă lumea nu mai poate suporta consecințele sociale și ecologice ale numărului de vizitatori aduși în zone ce intră în patrimoniul mondial, atunci mult mai multă atenție va trebui acordată aducerii patrimoniului mondial, cultural și natural la oameni.

O primă alternativă sugerată de UNESCO (pentru turismul de masă) este dezvoltarea parcurilor tematice. Acestea se bucură deja de succes, notabil fiind cel al Corporației Walt Disney. Deși datele despre proveniența și profilul vizitatorilor parcurilor Disney sunt considerate aproape secrete comerciale, se pare că aceste parcuri au ținut milioane de oameni departe de alte destinații unde probabil ar fi provocat mult mai multe pagube. Expansiunea acestor centre de la originalul Disneyland din Los Angeles, California (1955) în Florida și alte colțuri ale SUA (1971), la Tokyo (1983) și recent la Paris (1992) garantează deturnarea unor fluxuri turistice.

În ciuda criticilor aduse parcurilor tematice pentru caracterul lor total artificial, nu există nici un dubiu că ele furnizează un tip de turism pe care milioane de oameni îl practică. Aceste parcuri sunt foarte atent proiectate și datorită izolării lor de comunitățile din împrejurimi, asemenea parcuri contribuie foarte puțin la contaminarea culturală a populației locale care adesea se plânge că singurul dezavantaj îl reprezintă slujbele slab plătite din sectorul terțiar.

A doua alternativă la turismul de masă sugerată de specialiștii UNESCO nu este chiar complet diferită de prima și se bazează pe continua dezvoltare a tehnologiei computerelor care va face posibilă “vizitarea virtuală” a zonelor cuprinse în patrimoniul mondial. Aceasta înseamnă că tehnicile remarcabile folosite până acum doar de piloții militari și astronauți vor deveni accesibile pentru milioane de căutători de aventuri. Ei vor putea să “zboare” în jurul lumii prin simpla vizitare a site- ului “Reality Park”, purtarea unui coif și a unor mănuși cu sofisticate fibre optice, stimulatori audio și olfactivi. Sistemele realității virtuale fac astăzi din filmele tridimensionale un mare hit în parcurile tematice.

Viitorul dezvoltării durabile depinde de restructurarea economiei globale și necesită schimbări majore în comportamentul uman, în sistemul de valori și stilul de viață. “Nu mai putem pretinde că turismul este unul dintre cele mai bune moduri de a realiza dezvoltarea durabilă locală, când el este mai degrabă antidotul dulce-amar al dezvoltării durabile de oriunde”.[1] Patrimoniul mondial, cultural și natural trebuie folosit cât mai bine pentru a sensibiliza oamenii în ceea ce privește importanța construirii de legături între natură și cultură, între culturi diferite.

 

[1] Bernd von Droste - “Tourism, World Heritage and sustainable development”, în cadrul 2nd Pan-European Colocvy on Tourism Environment, București, 1992.

[1] Jamieson, W; Noble,A - A manual for sustainable tourism destination management, CUC - UEM, Project, AIT, 2000, preluat din www.gdrc.org/ucm/eco-tour/whatis-sustour.html.

Loading...