Odată cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai conștienți de complexitatea, fragilitatea și valoarea inestimabilă a planetei noastre. În același timp, turismul tinde să devină o expresie tot mai populară a acestei conștiințe. Datorită evoluției transporturilor și tehnologiei informației, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale.
Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absența unui management corespunzător poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și a comunităților locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunitățile locale și cultura indigenă pot fi influențate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viață modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică.
Partea bună este că aceeași ascensiune a turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservare cât și pentru bunăstarea comunităților locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoașterea naturii, dar și la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naționale și a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obținute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunitățile cu puține activități generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educație și conștiință al turiștilor, transformându-i în susținători entuziaști ai conservării mediului natural și cultural.
Ecoturismul își trage rădăcinile din mișcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursă importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecție. Cercetările întreprinse în Kenya în anii 70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în arii sălbatice au depășit cu mult vânătoarea, activitate care a și fost interzisă în anul 1977. La începutul anilor 80, pădurile tropicale și recifele de corali au devenit subiectul unor nenumărate studii științifice și filme documentare. Acest interes a condus la apariția unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor și reporterilor în zone sălbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în țări ca Ecuador și Costa Rica, și o adevărată industrie a început să se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de turiști, în principal naturaliști și iubitori ai vieții sălbatice.
La începutul anilor 80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracții naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu interesul tot mai mare pentru mediu și pentru călătoriile în aer liber. Apariția unor echipamente de călătorie și campare tot mai performante a favorizat acest fenomen. Unele companii și-au dat seama că ar putea avea inițiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupări locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei au învățat că instruind și angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de câștigat și în același timp puteau oferi populației locale beneficii importante. Touroperatorii care vând produse turistice în Insulele Galapagos, Costa Rica, Kenya și Nepal sunt printre primii care au avut astfel de inițiative și pot fi considerați pionieri ai ecoturismului., deși nu au avut la îndemână un set de principii, așa cum le cunoaștem în prezent.
Ecoturismul poate fi privit așadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept cu principii, studiat de cercetători și organizații non-guvernamentale încă de la sfârșitul anilor ’80 și ca un segment de piață în plină evoluție, fiind o formă a turismului în arii naturale.