Economie

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă față de mediu și nu în ultimul rând „verde”, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici și numeroase confuzii între ecoturism și termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism. Dacă termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul precedent, vom încerca în continuare să aducem lumină și în cazul celorlalți termeni menționați.

Termenul de „turism responsabil” atrage atenția asupra faptului că cea mai mare parte a activităților turistice nu sunt responsabile: populația locală este exploatată, resursele naturale și culturale nu sunt respectate și ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil și sugerează faptul că toți cei implicați într-o activitate turistică, turiști sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă față de destinația turistică. O variantă asemănătoare este „ turismul conștient”, care încurajează o înțelegere mai profundă a naturii, oamenilor și locurilor.

Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ”. Problema în acest caz este că termenul se definește prin ceea ce nu este, adică turismul tradițional. Turiștii nu își descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinațiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motivează de obicei: natura, religia, educația, aventura, etc. Intenția și în acest caz nu este de a desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic.

Termenul „turism verde” este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului durabil.

Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de turism care sprijină sau îmbunătățește caracteristicile geofizice ale unui spațiu - mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul și bunăstarea locuitorilor.”

Definirea ecoturismului

Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă și câștigă popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definiții specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfășurată, așa cum se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporează întotdeauna activități diverse în mijlocul naturii (drumeții, ascensiuni montane, observarea viețuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include și activități culturale. Ecoturismul are și o importantă componentă educațională, este o șansă de a învăța respectul pentru natură și pentru cultura locală, iar pentru unii o șansă de auto-reflecție inspirată de frumusețea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obținerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor și organizarea activităților turistice.

Una dintre primele definiții ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize inițiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „ ecoturismul este o forma de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia și unde se depune un efort conștient în vederea reinvestirii unei părți adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil și care asigură beneficii populației locale.”

Societatea Internațională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiție mai succintă: „călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul și susține bunăstarea populației locale.”

În 1996, Uniune a Mondială pentru Conservare formulează propria definiție astfel: „Ecoturismul este călătoria responsabilă față de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (și a oricăror atracții culturale trecute și prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut și asigură o implicare socio-economică activă și aducătoare de beneficii pentru populația locală.”

Lista definițiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizație sau autor a încercat să impună o variantă proprie. Deși anumite detalii variază, majoritatea definițiilor ecoturismului reflectă o formă distinctă de turism, care întrunește patru criterii de bază. Putem reprezenta aceste criterii într- un mod sugestiv prin patru cercuri parțial suprapuse, așa cum se observă în figura nr. 2.

Dacă un proiect sau produs turistic îndeplinește toate aceste criterii, atunci ne aflăm cu siguranță în fața unui produs ecoturistic autentic, însă acest lucru se întâmplă destul de rar în practică. Multitudinea definițiilor și lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite interpretări din partea celor implicați. Chiar dacă ei sunt de acord asupra criteriilor de bază, ponderea acestora în produsul turistic este diferită. Spre exemplu, proiectele întreprinse de unele grupuri de conservare pot avea strategii de protejare a mediului foarte eficiente, dar tind să înlăture participarea locală, neglijează acțiunile de marketing și dau dovadă de o slabă cunoaștere a industriei turistice. Pe de altă parte, mari firme de turism oferă vacanțe în natură care sunt foarte profitabile, dar fără a întreprinde acțiuni de conservare și fără a implica populația locală în organizarea produsului turistic. Desigur, nu putem spune că serviciile turistice care nu includ toate cele patru componente au întotdeauna o calitate scăzută, spunem doar că nu reprezintă o activitate ecoturistică.

Figura nr. 2. Criteriile de bază ale ecoturismului

Ca o concluzie și, totodată, reprezentând punctul de vedere al autorilor, vom spune că “ecoturismul este o formă de turism desfășurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoașterea și aprecierea naturii și culturii locale, care presupune măsuri de conservare și asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populația locală”.

Principiile ecoturismului

Ecoturismul este o componentă a domeniului turismului durabil. În figura nr. 3 se poate observa locul ecoturismului în procesul evoluției spre forme de turism durabil. Figura demonstrează, de asemenea, faptul că ecoturismul este o versiune durabilă a turismului în arii naturale, incluzând în același timp și elemente ale turismului rural și cultural.

Ecoturismul este prin definiție o formă de turism care respectă principiile dezvoltării durabile. Totuși, este important să menționăm faptul că toate formele de turism și toate activitățile turistice ar trebui să tindă spre o dezvoltare durabilă. Începând cu planificarea și dezvoltarea infrastructurii turistice și terminând cu activitatea de marketing, toate operațiunile turistice trebuie să aibă în vedere criterii durabile din punct de vedere economic, social, cultural și de mediu.

Întrucât ecoturismul a fost inițial doar o idee și nu o disciplină, multe organizații l-au promovat fără a-i cunoaște principiile de bază. Eforturi pentru stabilirea unor principii și criterii de acreditare recunoscute pe plan internațional au fost inițiate încă din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea domeniilor, experiențelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune în care se practică ecoturismul să dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare și criterii de certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan internațional.

Societatea Internațională de Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 până în prezent într-un set de principii redate mai jos, care au fost acceptate și preluate de tot mai multe organizații, guverne, firme private, universități și comunități locale.

Figura nr. 3. Ecoturismul ca formă a turismului durabil

Sursa: Adaptat după Megan Epler Wood, Ecotourism:Principles, Practices and Polices for Sustainability, UNEP, 2002

Participanții la Summit-ul Mondial al Ecoturismului , desfășurat la Quebec în mai 2002, au recunoscut faptul că ecoturismul respectă principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social și de mediu, formulând în plus câteva principii specifice^[25]:

• Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural și cultural.
• Ecoturismul include comunitățile locale în activitățile de planificare, dezvoltare și operare și contribuie la bunăstarea lor.
• Ecoturismul implică explicații complete și interesante pentru vizitatori, privind resursele naturale și culturale.
• Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum și grupurilor organizate de mici dimensiuni.

Pentru a ajuta operatorii din ecoturism să obțină performanțe maxime respectând principiile enunțate, sunt necesare linii directoare specifice. Ele oferă soluții practice pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, o arie largă de recomandări pe care un turist responsabil, un om de afaceri sau un proprietar de teren le vor putea aplica pentru a selecta un sejur turistic, pentru a construi o cabană sau pentru a organiza un program ecoturistic^[26].

Societatea Internațională de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandări: „Ecotourism Guidelines for Tour Operators”, care au fost acceptate de către reprezentanți ai industriei turistice, ONG-uri și specialiști din întreaga lume.

Principiile ecoturismului

• Minimizarea impactului negativ asupra naturii și culturii, impact ce ar putea distruge destinația turistică.
• Educarea turistului cu privire la importanța conservării.
• Sublinierea importanței unor operatori responsabili, care să coopereze cu populația și cu autoritățile locale, în vederea satisfacerii nevoilor comunității.
• Furnizarea de fonduri pentru conservare și pentru managementul ariilor naturale protejate.
• Accentuarea necesității unei zonări turistice regionale și a planificării fluxurilor de turiști pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni destinații ecoturistice.
• Necesitatea utilizării studiilor sociale și de mediu, precum și a unor programe de monitorizare pe termen lung, pentru evaluarea și minimizarea impactului.
• Lupta pentru maximizarea beneficiilor economice ale țării gazdă, ale comunităților și firmelor locale și mai ales ale locuitorilor din zona ariilor naturale și protejate.
• Asigurarea unei dezvoltări a turismului care nu depășește o anumită limită a schimbării din punct de vedere social și al mediului, limită determinată de cercetători în colaborare cu rezidenții.
• Utilizarea unei infrastructuri dezvoltate în armonie cu mediul natural și cultural, minimizând utilizarea combustibililor fosili și conservând vegetația și fauna locală.

Sursa: Megan Epler Wood, Ecotourism:Principles, Practices and Polices for Sustainability, 2002

Următorul pas și cel mai dificil în atingerea standardelor ecoturismului este implementarea unui sistem de acreditare. Acreditarea în industria ecoturistică presupune colectarea de la firme a datelor privind performanța socială și de mediu și apoi verificarea acestora. Dificultatea provine din specificul operatorilor din ecoturism, care sunt de dimensiuni reduse și foarte dispersați în spațiu. Mulți dintre ei sunt situați în țări sau regiuni slab dezvoltate, unde serviciile de monitorizare și chiar sistemele de comunicații sunt ineficiente sau lipsesc. Eforturile de acreditare au fost inițiate de Australia, care a lansat în anul 1994 un program de cercetare, iar în 1996 un program de acreditare cu specific ecoturistic la nivel federal, singurul de acest fel din lume.

Acreditarea ecoturistică în Australia - Studiu de caz

Programul de Acreditare pentru Ecoturism și Turism în Natură (NEAP) este o inițiativă a asociației Ecoturism Australia (EA) și a Rețelei Australiene a Operatorilor din Turism (ATON), răspunzând nevoii de a identifica operatorii de turism în natură și ecoturism autentici. Programul oferă asigurarea că un produs turistic acreditat se bazează pe cele mai bune practici de management al mediului și reprezintă o garanție a calității. Eligibilitatea pentru acreditare se bazează pe următoarele opt principii:

1. Accent pe natură: Pune accent pe contactul direct cu natura, în moduri care să ducă la o mai bună înțelegere și apreciere.
2. Interpretare: Integrează oportunități de înțelegere a naturii în fiecare experiență.
3. Durabilitatea de mediu: Aplică cele mai bune practici pentru un turism durabil din punct de vedere ecologic.
4. Contribuția la conservare: Contribuie în mod pozitiv la conservarea permanentă a zonelor naturale.
5. Implicarea comunităților locale: Contribuie în mod constant la bunăstarea comunităților locale.
6. Componenta culturală: Protejează, explică și implică diferitele culturi locale.
7. Satisfacția consumatorilor: îndeplinește în mod consecvent așteptările consumatorilor.
8. Marketing responsabil: Acțiunile de marketing sunt precise și conduc la așteptări realiste.

Fiecare dintre aceste principii se reflectă în criterii de evaluare specifice, care stabilesc trei niveluri de acreditare: turism în natură, ecoturism și ecoturism avansat.

NEAP se bazează pe principiul îmbunătățirii continue. O secțiune integrală a programului o reprezintă reevaluarea și îmbunătățirea criteriilor la fiecare trei ani. Următoarea reevaluare este programată pentru anul 2003.

^[25]   www.ecotourism2002.org

^[26]   The Ecotourism Society, Ecotourism Guidelines for Nature Tour Operators, 1993